marți, 14 ianuarie 2020

Reorganizarea MAI

O treabă serioasă dar și necesară. Structurile care compun MAI au nevoie, periodic, de împrospătare, de schimbări, de înnoiri pentru a funcționa în folosul comunităților în care au competențele de funcționare. Altfel, devin „baronii”.

Jandarmeria a devenit,cu mult timp în urmă, o baronie PSD. Ziua de 10 august 2018 a fost vârful „de sarcină” al Jandarmeriei când „baronia” a dovedit obediență maximă așa cum a dorit „feudalul” care avea puterea. Nimeni altul decât Liviu Dragnea.

Nici celelalte structuri ale MAI nu au fost ocolite. Când interesele politice au fost „majore”, poliția nu a văzut și nu a intervenit, poliția de frontieră a făcut la fel, ambele instituții au închis ochii iar performanța profesională a plecat cu sorcova pentru că nu mai aveau cu cine. Angajările „politice” în aceste structuri de profesioniști au alungat performanța departe, cât mai departe de interesul public.

SMURD a fost lăsat la dispoziția lui Raed Arafat care a stabilit un „comandament național” la Târgu Mureș celelalte județe fiind văduvite de componenta „aeriană” a intervenției SMURD, evident cu costuri suplimentare pentru MAI care plătea ore suplimentare de zbor pentru elicopterele și avioanele SMURD la intervențiile de urgență. Reorganizarea SMURD cu componente ale intervenției aeriene în principalele comunități din țară a devenit obligatorie. Evident, reorganizarea presupune angajarea personalului necesar pilotării avioanelor și elicopterelor, angajarea personalului de întreținere a acestora în fiecare centru teritorial, școlarizarea lor corespunzătoare, o politică de resurse umane coerentă pentru asigurarea înlocuirilor generate de pensionări, accidente grave și alte situații care impun reducerea efectivelor. Nu există loc de sentimentalisme. Interesul public impune eficiența socială a instituției dar și folosirea cu responsabilitate maximă a resurselor financiare de la bugetul de stat.

Reorganizarea este necesară la fel cum este necesară și revederea legilor care au efecte asupra funcționării structurilor MAI. De exemplu, pensionarea sub limita de vârstă legală (60 de ani) ar trebui serios revăzută. Este inadmisibil ca MAI să crească numărul „pensionarilor” sub limita de vârstă pentru că pe timpul cât un partid politic este la putere se aduc în MAI și se dau grade profesionale specifice unor „clienți politici” care mai au câțiva ani de viață activă și vor pensie de serviciu la fel ca a polițiștilor sau militarilor. Ținuți în funcții 15 ani până la pensionare, pe funcții mărunte sau care nu au treabă cu operativul, vor primi o pensie de serviciu la fel ca cei care au lucrat toată viața în respectivele structuri ale MAI din convingere, care și-au dedicat întreaga viață serviciului public. Colcăie ministerul și structurile subordonate de sinecuriști politici.

Reorganizarea MAI are nevoie și de modificări legislative coerente. Baza fiecărei structuri subordonate MAI este grav afectată de sinecuriști, aceste ploșnițe politice care s-au cuibărit bine la „conducta” financiară de la bugetul statului fără a contribui cu ceva la eficiența socială a instituțiilor căpușate. Este timpul pentru schimbări. Majore.

Un comentariu:

Allison Howarts spunea...

Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
1) Vraji de dragoste
2) Vraji de dragoste pierdute
3) Vraji de divor?
4) Vraji de casatorie
5) Vraja de legare.
6) Vraji de rupere
7) Alunga un iubit trecut
8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
9) dori?i sa va satisface?i iubitul
Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
ogagakunta@gmail.com