Am citit, acum, dimineața, o postare la Cristi Danileț despre rolul și perspectivele CSM. Preocuparea magistraților este nu doar legitimă este și necesară din punctul de vedere al profesionistului, deoarece privește în mare măsură cariera profesională a celor care au hotărât să se pună la dispoziția societății cu tot ce au mai bun pentru a judeca/rezolva disputele ce apar între cetățeni, între aceștia și autorități, de a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale omului și de a promova și susține statul de drept dar privește și Justiția ca instituție chemată să fie cea de a treia putere a statului. Noi, ceilalți, formăm societatea care cere Justiției să se pronunțe în apărarea intereselor noastre și vrem un anumit comportament din partea judecătorului, procurorului, ministerului Justiției și Ministerului Public, CSM. Cu referire la CSM noi putem avea diferite păreri. Unii cer ca această instituție să devină „ministerul” puterii judecătorești - eu sunt unul -, alții văd în CSM un organ administrativ care aplică sancțiuni magistraților iar alții vor ca CSM să fie o instanță care să corecteze hotărârile judecătorești considerate nedrepte. Este o mare confuzie generată de rolul uneori ambiguu al instituției rezultat din deficitul de comunicare cu societatea civilă și, de ce să nu o recunoaștem, al campaniei de ani de zile dusă de Traian Băsescu și apropiații de discreditare a judecătorilor și a CSM pentru a putea avea la dispoziție întreaga putere.Lectura p
ostării m-a determinat să particip la promovarea unei cauze pe facebook, să sprijin publicarea hotărârilor judecătorești pe internet. De aceea pun clipul de prezentare de mai jos. De aceea vreau să felicit pe cel care a avut această inițiativă și care se zbate pentru a fi finalizată. Judecătorul Adrian Toni Neacșu de la Tribunalul Vrancea.