Se afișează postările cu eticheta Traian Igaș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Traian Igaș. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 martie 2013

Iar despre Schengen. Corlățean, Băsescu ...





Mediafax publică punctul de vedere al ministrului de externe Titus Corlățean cu privire la aderarea la Schengen: "Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, (înseamnă - n.r.) faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi e bine de reţinut. (...) Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare. Prezentăm, scoatem paşaportul, companiile, inclusiv cele occidentale, vor pierde bani şi dacă UE va dori la un moment dat, sau cei care se opun, să invite România, să o facă".

Opinia mea este că unele centre de putere din cadrul UE au exagerat, nepermis de mult, cu aderarea la Schengen a României și Bulgariei. Practic, pentru aderarea la Schengen, noi am preluat și adoptat legislația necesară începând cu anul 2000, am lucrat intens - chiar „foarte intens” cu sprijinul Germaniei, Franței, Spaniei, Olandei, Danemarcei, Suediei ... pentru dotarea materială și adoptarea procedurilor de control la frontieră și pe teritoriul național al străinilor etc. S-au băgat bani mulți în securizarea frontierelor și controlul străinilor. A tuturor frontierelor, nu doar cu privire la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere. Bani din bugetul național, bani din fondurile europene. Bani mulți. Am ajuns la nivelul de sus al securizării frontierelor. Frontierele românești sunt printre cele mai performante putând prelua, cu brio, o parte a efortului de securizare a teritoriului european. Așa cum este, de fapt, scopul Acordului Schegen și a Acordului de aplicare plus alte documente care le completează.

Pe undeva, înțeleg ieșirea lui Corlățean. Doar că această vorbă trebuie completată cu măsurile ce impun începerea controlul la frontiera Schengen (cu Ungaria) așa cum se execută el în Marea Britanie. Ani și ani de zile noi am scos de sub control cetățenii UE. Ai noștri sunt supuși controlului și urmăririi polițienești. Raportul România-statele Schengen nu este egal.

Băsescu, cel vinovat pentru ratarea aderării la Schengen, iese acum ca râia în față și îl observă pe Corlățean. Jegos. Confirmă statutul de slugă pe care îl are față de unii lideri ai cancelariilor europene.

Știu cum se poartă astfel de negocieri și mai știu că întârzierea aderării noastre la Schengen se datorează slăbiciunii de care a dat dovadă Traian Băsescu și gașca lui de incompetenți de la Cotroceni. Pentru mine este evident că nu Ministerul de Externe a planificat și stabilit strategia de aderare ci Traian Băsescu și Cotroceniul. În plus, Băsescu și miniștrii de la interne impuși de el au fost niște mari habarniști: Blaga și Igaș. Tusea și Junghiul. Plus că au înlocuit specialiștii pe frontiere cu habarniștii de la poliție, pupincuriști de seamă doritori de grade și funcții inaccesibile în poliție.

marți, 9 octombrie 2012

Fost ministru de interne, interlop sadea.

Maimuța asta portocalie, fost ospătar, a revenit la „ocupația” de bază: interlop.

Păi cum să îi spui individului care a ajuns unul din cei mai importanți demnitari ai statului român, ministru al administrației și internelor, „stăpânul” Poliției Române, al Jandarmeriei Române, al Poliției de Frontieră Române, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, al Prefecturilor și administrațiilor locale ... și care este găsit că și-a ascuns, în timpul ministeriatului și al activității parlamentare, afacerile „ospătărești”. Și-a făcut restaurant, hotel, alte alea în domeniul serviciilor „turistice” ... Antena 3 are un material edificator cu privire la această caricatură a politicianului de anvergură marca PDL. Cinste, corectitudine, demnitate, onoare ... Aiurea.

Ce dracu face ANI, această instituție paranormală inventată de Monica Macovei ? Își face „datoria” inventând, da inventând, incompatibilități pentru liderii opoziției, printre care omul de cultură Mircea Diaconu, ca să dau doar un exemplu semnificativ, și uită, evită, se ferește ca dracu să își îndeplinească menirea și față de un astfel de specimen.

Băsescule ! Se adună prea multe în balanța judecății tale. Tu ești cel care l-a impus pe individul acesta care este „fruncea” interlopilor din Arad.