Se afișează postările cu eticheta apărare antiaeriană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apărare antiaeriană. Afișați toate postările

miercuri, 12 iulie 2017

Sisteme „Patriot” în România ?

Se pare că analizele s-au terminat, cererea s-a făcut iar presa care a obținut informația utilă, ne spune că mai este un „hop”. Congresul SUA trebuie să își de acordul.

AgerpresUPDATE SUA: Departamentul de Stat a aprobat o posibilă vânzare a unor sisteme de rachete Patriot către România

Ei bine, asta este o veste nu bună ci foarte bună. Cu cât o țară face dovada că este capabilă să se apere, cu atât interesul antreprenorilor crește. Banul este fricos și fuge din țara care se dovedește incapabilă.

Reuters și AFP confirmă informația.
Statele Unite vor vinde României, țară membră a NATO, pentru aproape patru miliarde de dolari, sisteme de apărare antirachetă Patriot, au anunțat marți Pentagonul și Departamentul de Stat”, transmite pe același subiect și AFP.
Să preiau de la AFP, prin intermediul Agerpres, restul informației.
Pe lângă suma foarte mare, anunțul este semnificativ căci privește o țară europeană din fostul bloc sovietic pe care chiar președintele american, Donald Trump, a dat-o ca exemplu în iunie pentru eforturile sale vizând aducerea cheltuielilor de apărare la 2% din PIB”, remarcă AFP.
"această propunere de vânzare consolidează politicile externă și de securitate națională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătățirea securității unui aliat NATO"
 "Această propunere de vânzare de sisteme Patriot va contribui la necesitățile României în termeni de autoapărare și va răspunde obiectivelor NATO în materie de apărare", subliniază Pentagonul și Departamentul de Stat în comunicatul lor.
 Aceasta va permite de asemenea Bucureștiului "creșterea capacităților defensive ale forțelor armate române în fața unei agresiuni și protejarea aliaților din NATO care se antrenează cu regularitate pe teritoriul României", mai arată AFP.
După aprobarea de către Congres, vor începe negocierile și semnarea contractului. O parte din acei 2% își vor găsi locul în achiziția acestui echipament deosebit de important, verificat sub aspectul funcționării și performanțelor de peste 2.500 de ori (așa  am citit).

Înțeleg că România va mai achiziționa și alte sisteme. Vom trăi și vom vedea. Important este faptul că achiziționarea acestor sisteme completează sistemul de la Deveselu și îi asigură acestuia un anumit grad de protecție. Achiziția altor sisteme împotriva altor mijloace de atac aerian va completa sistemul de apărare anti-rachetă.

Parcă intrăm în altă lume !

joi, 27 octombrie 2016

Surpriză ! Un sistem de rachete Patriot vine în România „pentru antrenamente” !


AgerpresUn sistem de rachete Patriot va fi adus în România pentru desfășurarea unui exercițiu militar

Știrea care mi-a trezit interesul este sintetizată așa:
Circa o sută de militari americani au primit săptămâna aceasta un ordin surpriză să transporte pe calea ferată un sistem de rachete antiaeriene Patriot din Germania în România, pentru a participa la un exercițiu împreună cu alți circa o sută de militari români.
Motivarea grl Timothy McGuire, adjunctul comandantului trupelor americane în Europa, este adaptată condițiilor generate de comportamentul agresiv al Rusiei față de statele europene. Comportament care include relocarea unor unități de rachete tactice în Kalinigrad și în peninsula Crimeea, aplicațiile militare complexe din apropierea frontierelor statelor baltice, acțiunile din Marea Neagră etc. Da, nu ne dorim războiul, dar pentru a avea pacea trebuie să fim pregătiți să oprim agresorul.

Două antrenamente cu rachete Patriot au avut loc deja. Unul în Creta și unul în Slovacia. Acesta, din România, de la începutul lunii noiembrie, este o surpriză. Americanii vor transporta din Germania, pe calea ferată, un sistem antiaerian Patriot în România. Românii vor fi antrenați să îl folosească. De aceea sunt o sută de militari americani și o sută de militari români implicați în antrenamente.

De curând, Germania și Olanda au anunțat că au finalizat un proiect comun privind producerea unor rachete antiaeriene cu caracteristici similare rachetelor americane Patriot. Sistemul germano-olandez va fi desfășurat în zona statelor baltice. Cumva, trebuia acoperită și zona Europei de sud-est. Așa că, pe măsură ce producția sistemului germano-olandez va acoperi necesarul de apărare anti-aeriană a celor două țări și a țărilor vecine, sistemul de rachete Patriot al SUA își va găsi o nouă locație aici la noi sau prin vecini. Pentru că sistemul Patriot este destinat oricărui agresor aerian, rachetă de orice tip sau avion, este evident că va acoperi și sistemul de la Deveselu.

Surpriză plăcută pentru mine. Sigur neplăcută pentru alții. Antrenarea militarilor români pentru folosirea sistemului Patriot înseamnă ceva ! Problema este când ?