Niște parlamentari cu minți tulburi au hotărât să insulte, de la înălțimea demnității lor „supreme”, toată suflarea militară. Cea de bună factură - cu școli militare, cu viață de militar, cu pregătirea pentru diferitele specialități etc. -, nu cea provenită din sinecuri.
Probabil că modelele la care s-au raportat indivizii sunt Ilie Năstase, care se comportă ca un clovn îmbrăcând hainele de general unde nici nu gândești că ar fi purtate, Neculai Onțanu - caporalul de construcții devenit general pentru că este membru UNPR -, ba chiar și Gabriel Oprea devenit general fără să știe de ce.
Cei din imagine sunt ofițeri ai Armatei române, au grade care le confirmă nu doar profesia de militar ci și nivelul de pregătire la care au ajuns în profesia lor. Gradele militare nu se obțin contra cost, se obțin ca urmare a evoluției în specialitatea pe care au ales-o. Pentru a trece de la un nivel la altul se urmează cursuri de specializare, peste nivelul de pregătire de bază (obligatoriu post-liceal, iar pentru ofițeri - universitar). Se dau examene. Se participă la concursuri.
Nivelul profesional atins la un moment dat îți permite să ocupi o funcție pentru care urmează să primești un grad (la împlinirea unui termen de stagiu în grad !).
Propunerea parlamentarilor săriți de pe fix ne va îmbogăți „capacitatea de conducere” militară la război cu ofițeri și generali în rezervă (pentru cei până la 65 de ani) și mai apoi în retragere pentru toate specialitățile: infanterie, artilerie, tancuri, rachete, geniu, transmisiuni, chimiști, aviatori, marinari, plus cei de la MAI - polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, ISU etc. O să umplem statele majore de la mobilizare cu guriși, cocălari, masochiști, infractori de drept comun etc. Pentru că, să ne fie cu iertare, inițiativa legislativă le conferă „donatorilor” un drept patrimonial. Cu consecințele ce derivă din statutul militarilor.
De ce nu au „străluciții” și inițiativa de a le da donatorilor și alte „onoruri”. Uite, în justiție, ar putea să le dea calitatea de procurori sau judecători. În învățământ ar fi o plajă la fel de întinsă pentru acordarea titlurilor profesionale de învățători definitivi, profesori definitivi (cu diferite grade profesionale), profesori universitari și, de ce nu, academicieni. În sănătate ar putea primi donatorii titluri de doctori primari, doctori specialiști etc. Am avea astfel o „rezervă de cadre” deosebită. Nu mai avem cadre suficiente în domeniile respective, am apela la cadrele „formate” ca urmare a „bogăției donației”.
Nu va mai fi nevoie de școlarizare. Are „tata” niște bani, îți cumpără „profesia și gradul de specializare”.
Idioți !
Se afișează postările cu eticheta donație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta donație. Afișați toate postările
miercuri, 29 iulie 2015
marți, 22 iunie 2010
Inițiativa unui tânăr liberal.
Cristina-Ancuța Pocora are un proiect local, la Fetești, cu organizația de femei și cea de tineret a PNL. Îmi place ințiativa. De aceea o pun pe blogul meu.Vrea să dăruiască un zâmbet, prin intermediul binevoitorilor, copiilor nevoiași. Acum, donația (act individual, benevol și nu impus dup cum îl practică Emil Boc), este mai actuală ca oricând. Sărăcirea populației aduce donația în atenția celor care își mai pot permite un astfel de act social.

A doua acțiune este tot o donație. De carte însă. „Cărțile au valoare”. Știm cu toții acest lucru pentru că ne-am format, în mare măsură, prin intermediul cărților. Valoarea lor este cu atât mai mare cu cât sunt mai disponibile pentru cei care au mare nevoie de ele.

Cristina merită felicitată. Din partea mea, din toată inima.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
