Intitulat „Adevărata față a DNA”, materialul ne prezintă o situație catastrofală a instituției care ar trebui să fie un model de profesionalism și eficiență publică. Analiza activității DNA pe anul 2013 poate fi lungă, cu accente emoționale asupra activității eroice a procurorilor care lucrează în slujba cetățenilor (aiurea !) sau poate fi scurtă, cu date statistice ce nu pot fi contrazise de nici un apărător al procurorilor, fie ei și Victor Ponta sau Traian Băsescu.
Un dosar la DNA în anul 2013 ne-a costat, pe noi, cei care se spune că beneficiem de activitatea procurorilor anticorupție, 78.000 euro ! Un dosar ! Numai la DNA, fără a lua în calcul activitatea ajutoarelor procurorilor, a polițiștilor care au lucrat sub supravegherea procurorilor la caz. Cheltuielile polițiștilor nu sunt luate în calcul astfel că un dosar la DNA va trebui gândit, la cheltuieli, cu un plus peste cei 78.000 euro din bugetul MAI.
Ca să fiu „populist”, trebuie să fiu pentru că sunt bani de la bugetul de stat ce ar fi putut completa unele necesități ale altor instituții, mai ales de personal calificat, un dosar al DNA ar acoperi venitul anual a cel puțin 4 specialiști înalt calificați (cu un venit actual de aproximativ 500 euro pe lună !). Un dosar. Doar unul.
Costul este imens. Să vedem eficiența. Aici trebuie, neapărat, să vorbim despre eficiență. Nu putem vorbi despre eficiență economică în învățământ, în sănătate, în ordinea publică, în apărare, în securitate națională, în Justiție dar aici, în activitatea „acuzatorilor publici” da. Aici trebuie să vorbim pentru că aici se cuvine a lega consumul de rezultat.
DNA a emis 270 de rechizitorii. Dintre acestea, 20 de rechizitorii au dus la achitări ! Mai rămân 250 de rechizitorii cărora instanța de judecată le-a dat o soluție. În marea lor majoritate, au fost condamnări cu suspendare, de fapt sunt compromisuri juridice. Condamnarea cu suspendare ne arată că făptuitorul ar putea fi el vinovat de ceva însă instanța nu este sigură că rechizitoriul procurorului este chiar corect. Aflat în liberate, condamnatul se va ocupa cu reabilitarea lui, dacă se consideră nevinovat și va cere apoi daune interese procurorului de caz și DNA. Din cele 250 de rechizitorii, doar 24% au primit condamnări cu executare. Infim.
O altă cifră ne spune ceva și mai cumplit. Un procuror de caz al DNA are în lucru o medie anuală de 3,2 dosare. Anual, un procuror DNA consumă 249.600 euro pentru a aduce statului aproape nimic !
Pentru că procurorii DNA s-au ocupat de găinării. Politice. În multe cazuri.
Curtea de Conturi oferă, permanent, situații cu abuzuri și neglijențe în cheltuirea banului public. Unele cauze ajung la procurori. În funcție de persoanele acuzate și de legăturile lor politice, procurorii duc sau nu dosarul la bun sfârșit. Când nu îl duc sau îl duc și se ajunge la achitare sau o pedeapsă demonstrativă, nerelevantă pentru paguba comisă, atunci avem un exemplu de complicitate al procurorului de caz cu mediul politic sau cu persoanele pe care le protejează. Nefericirea noastră, a celor plătitori de taxe și impozite este aceea că vom suporta, pe de o parte, paguba produsă ca urmare a abuzului/neglijenței funcționarului sau demnitarului public, pe de altă parte, vom suporta și paguba de 78.000 euro produsă de procuror care cercetează cauza.
Soluția este în sistem. Procurorii să oprească o cercetare care nu este eficientă. Obiceiul lor de a ține un dosar până la „calendele grecești” pe considerentul că poate-poate iese ceva este dăunător. Nu pentru buzunarul lor, buzunarul lor se umple permanent cu salariile de procuror (mult, mult superioare veniturilor din oricare instituție publică), ci pentru buzunarele noastre. Pentru că guvernul autoritar va căuta să se folosească de munca procurorilor pentru a arăta cât este el de preocupat să combată „corupția”. Pentru a asigura finanțarea dosarelor procurorilor, cât mai multe-cât mai multe, va mări taxele și impozitele, va subfinanța alte domenii sociale, va comite abuz.
Se vorbește despre evaziunea fiscală, cauză a lipsei finanțării activității guvernamentale. Poate că ar trebui să ne uităm și la consum. La consumul Ministerului Public. Un consum exagerat față de rezultatele judiciare. Nu ar strica să găsim modalități de eficientizare a activității procurorilor. Dacă le tot dăm favoruri legale (unele absolut abuzive) atunci să le cerem să aducă și bani la buget. Nu doar să consume cu nemiluita.
