duminică, 4 septembrie 2011

Și-au tras-o ?


PD-L a comis-o. Cu intenție sau fără ? Aceasta este întrebarea. Până una-alta, trebuie să observăm că PD-L este pur și simplu „în găleată”. Explicațiile lui Boc - păcat de el, are totuși studii juridice, dar se pare că le are degeaba -, sunt absolut aberante.

Cauza: PD-L nu a depus în termen de 30 de zile, la Tribunalul București, documentele Congresului PD-L din 14 mai 2011. Obligația de depunere este prevăzută în Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, art. 25 alin. 2 care prevede următoarele:

„Art. 25.(1) Modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc in conditiile prevazute de statut. (2) Orice modificare se comunica Tribunalului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data adoptarii, cu indeplinirea prevederilor art. 18 alin. (2) si (3). Tribunalul Bucuresti o examineaza potrivit procedurii prevazute la art. 20 si 21”. 
Termenul de 30 de zile prevăzut în cadrul art. de mai sus este imperativ și este sancționatoriu potrivit prevederilor art. 26 din lege care prevede:


Art. 26.
(1) In cazul in care modificarile nu sunt comunicate conform art. 25 alin. (2) (adică nu s-au depus în termenul de 30 de zile, dacă nu s-a afișat timp de 15 zile cererea de înregistrare a PD-L la TB și nu s-a publicat într-un ziar central de mare tiraj cererea PD-L - prin grija acestuia, potrivit prevederilor art. 18 alin 2 și 3 din lege !) sau daca instanta a respins cererea de incuviintare a modificarii statutului, iar partidul politic in cauza actioneaza in baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucuresti incetarea activitatii partidului politic si radierea acestuia din Registrul partidelor politice. 
(2) In termen de 15 zile de la inregistrarea cererii Ministerului Public, Tribunalul Bucuresti se va pronunta asupra acesteia.
(3) Impotriva hotararii Tribunalului Bucuresti partea interesata poate face contestatie la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 5 zile de la data comunicarii hotararii.
(4) Curtea de Apel Bucuresti se pronunta in termen de 15 zile de la inregistrarea contestatiei, iar hotararea sa este definitiva si irevocabila.
(5) Hotararea definitiva si irevocabila de admitere a modificarii statutului se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a”. 

Numai că aici avem o problemă. Mare. Mare de tot, pe care va trebui să o rezolve USL - cât mai urgent. Pe rolul tribunalului București este un dosar - în civil, pe fond - a lui Viorel Rânghilescu pentru desființarea PD-L, dosar cu numărul 48885/3/2011, depus la grefa instanței la 20 iunie 2011, după termenul de 30 de zile impus de art. 25 alin. 2 din legea partidelor politice PD-L pentru depunerea documentelor. Nu există însă o cerere a Ministerului Public prin care să se dispună încetarea activității PD-L și radierea acestui partid din Registrul partidelor politice, potrivit prevederilor art. 26 alin. 1 din lege. Existența acestei cereri este o condiție procedurală imperativă, ad formationem și ad validitatem pentru începerea judecății în cauză. Din acest motiv este posibil ca la instanța de judecată să se respingă, pe fond, cererea lui VR. VR va putea interveni în procesul deschis, obligatoriu, cu cererea Ministerului Public pentru încetarea activității PD-L și radierea acestuia din Registru, în condițiile art. 20 alin. 2 din lege. Este mai complicat pentru cei care nu au citit această lege însă este procedura obligatorie în astfel de situații. Ca atare, dacă nu există și o cerere a MP, astfel ca instanța să considere că este legal sesizată în condițiile art. 26 din legea partidelor politice, sunt slabe speranțe ca pe data de 8 septembrie 2011 să vedem cum PD-L este radiat din Registrul partidelor politice cu toate consecințele ce decurg din această situație. Nu instanța de judecată va fi vinovată de situație. Vinovat este Ministerul public, vinovate sunt partidele politice din USL care au dat dovadă de neglijență, o neglijență cutremurătoare dacă nu cumva complicitate față de PD-L și chiorul cotrocenist.

Procurorii au făcut-o de oaie, și de această dată. Răspunsul dat lui VR este o dovadă concludentă a pupincurismului de care dă dovadă această instituție obiedientă cu puterea, o adunătură de lingăi ordinari cu pretenții de magistrați.



Datat 3.08.2011, răspunsul este o capodoperă a pupincurismului. Procurorii trebuiau să considere sesizarea ca denunț și nu o petiție. Pentru a manipula mai mult, au dat și un comunicat stupid:


„ 3.09.2011
 
COMUNICAT
            Având în vedere  susţinerile din materialul  difuzat în cadrul emisiunii  ,, Subiectiv,, de la postul TV Antena 3, la data de 2.09.2011 , orele 21,00  care au cuprins o dezbatere pe marginea faptului că, o persoană fizică ar fi solicitat instituţiei noastre să sesizeze Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii Partidului Democrat Liberal şi radierea acestuia,în temeiul dispoziţiilor art.26 alin.(2) din Legea partidelor politice, însă  Ministerul Public a negat primirea acestei sesizări,
         Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, face următoarele precizări şi solicită, în aceleaşi condiţii , publicarea punctului său de vedere:
         Petiţia adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către   dl. Rînghilescu Viorel , prezentată în cadrul emisiunii ca reprezentând dovada faptului că, Ministerul Public a fost sesizat de o persoană interesată în legătură cu încetarea  activităţii acestui partid politic, care nu ar fi respectat dispoziţiile legii partidelor politice  şi  trebuia să solicite Tribunalului Bucureşti radierea ,a vizat o cauză aflată pe rolul acestei instanţe de judecată, în care petentul este parte (???!!!). În  aceste condiţii , în conformitate cu dispoziţiile art. 6 1 din legea petiţiilor( Legea nr.233/2002 cu modificări), petiţia petentului , prezentată în emisiune, a fost transmisă acestei instanţe, respectiv Tribunalului Bucureşti. De asemenea, în concordanţă cu dispoziţiile legii petiţiilor, a fost comunicat petentului  faptul că, această petiţie a fost redirecţionată instituţiei pe rolul căreia se află cauza la care domnia sa a făcut referire.
           Antena 3 a solicitat Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 2 septembrie 2011 anterior emisiunii ,, Subiectiv,, să comunice dacă ,, Ministerul Public a solicitat Tribunalului Bucureşti să constate dizolvarea PDL având în vedere că această formaţiune politică nu a depus în termen modificările statutului survenite în urma convenţiei din 14 mai 2011,,
          Răspunsul furnizat de instituţia noastră a fost în sensul că ,, la Ministerul Public nu a fost depusă o sesizare care ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 26 (1) din legea partidelor politice,,
           Aşadar, acest răspuns a fost exact, dar asocierea făcută în cadrul emisiunii Subiectiv  dintre răspunsul furnizat Antenei 3 şi comunicarea transmisă dl. Rînghilescu Viorel, de către instituţia noastră este tendenţioasă. Răspunsul transmis dl. Rînghilescu Viorel de către instituţia noastră, reprezintă  numai dovada că petiţia sa a fost redirecţionată instituţiei pe rolul căreia se află cauza în care domnia sa era parte .
          Maniera de abordare a subiectului s-a întemeiat pe alăturarea  răspunsurilor furnizate de instituţia noastră  persoanei fizice şi Antenei 3 , deşi solicitările erau diferite”.

Procurorii ăștia au multă imaginație. Sau procurorii nu cunosc sau nu vor să aplice legile statului român ai cărui angajați sunt. Acolo unde legea prevede imperativ intervenția procurorului, obligatorie pentru deschiderea unui dosar civil, se consideră că sunt puse în pericol grav raporturile sociale prevăzute și reglementate de legea care impune această procedură. Considerentul asupra gravității faptei, practic sfidarea ordinii de drept prin neglijența cu care acționează o formațiune politică după ce își modifică statutul sau condiția, este în sancțiunea maximă aplicată de Tribunalul București, sancțiune ce se concretizează în constatarea încetării activității acelei formațiuni politice și decizia radierii acesteia din Registrul partidelor politice. Este singura situație cu sancțiune radicală din această lege, în afara cazurilor extreme când o formațiune politică încalcă prevederile constituționale, la înființare sau pe parcursul activității sau când se constată că nu mai are activitate (sunt partide fără membri !).

Proba, și pentru procurori, dacă ar fi procurori și nu o nouă formațiune de opresiune publică ca pe timpul comunismului, o constituie adresa către VR a TB:


Se vede și din satelit că până la data de 19.07.2011 nu erau depuse la TB documentele prevăzute de lege de către PD-L. Este un document oficial. Este o probă indubitabilă în fața oricărei instanțe din lume, darămite la TB. Dar TB nu poate să înceapă un proces în cauză pentru că nu este abilitat de lege să se autosesizeze. Cu autosesizarea sunt abilitați de lege procurorii din Ministerul Public care au hotărât, la fel ca stăpânul lor cotrocenist, că legea este facultativă.

Nu puteam trece spre final fără să aduc în față caraghiosul juriștilor din România. Nimeni altul decât Emil Boc. Idiotul fabulează. Iau de pe Mediafax:


"Vreau să fiţi liniştiţi. Documentele au fost semnate, sunt înaintate spre Tribunalul Municipiului Bucureşti. Termenul de 30 de zile din legea partidelor politice este un termen de recomandare, nu de decădere, pentru că în legea partidelor politice, articolul 53, atunci când s-a dorit să se menţioneze că un termen este de decădere, s-a menţionat expres", a declarat Emil Boc.
El a dat ca exemplu termenul de 6 luni pentru înscrierea unui partid politic, care este termen de decădere.
"Restul termenelor, dacă nu sunt de decădere, este de recomandare. Congresul a fost absolut legal, nu a existat niciun fel de contestare a congresului, partidul îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu principiile Constituţiei. Deci, unii spun, toţi vorbesc, important e să ştiţi exact ce se întâmplă", a mai spus premierul.


Ei bine, Bocule, nu este termen de recomandare. Iar art. 53 la care faci referire este la dispoziții finale și tranzitorii, pentru înțelesul tău, totuși, sunt dispoziții care reglementează trecerea de la vechea lege - legea nr. 27/1996 - la noua lege. Dacă ești prost, de ce nu stai acasă ?

13 comentarii:

ADRIAN spunea...

cred ca am ajuns in punctul in care ar rebui mixat imnul nostru cu cel al Frantei. Adica dupa "desteapta-te romane" sai intre si ceva cu "aux armes, citoyens!" Nu cred ca se mai poate altfel. USL nu cred ca e capabila sa castige si, mai rau, la cum se prezinta nici nu cred ca merita. Asadar dreptate in tara asta nu se mai poate pana nu sunt linsati unii ... Poate suna extremist dar am senzatia ca unii nu pot fi dezlipiti altfel de sistemul pe care-l paraziteaza. De la o vreme cred ca inteleg perfect starea de spirit care a generat un anume curent politic in anii '30.

Crăciun Florin spunea...

Ești extremist, clar. Chiar tu recunoști. Dar ... ești pașnic. Încă se mai poate discuta cu tine.

Am fost cam dur cu ai noștri, însă asta este.

Poate lucrăm împreună la imn. Ce zici ?

Arogantu' spunea...

Asta cu 'USL nu merita sa cistige' este o sopirla maxi, ditamai crocodilul !
1. USL va cistiga - problema este doar cit de clar.
2. Imnul ar trebui schimbat deoarece cu cit se cinta mai insistent 'desteapta-te romane', cu atit mai virtos doarme acelasi roman. Atentie - NU si ungurul ! :D
3. Problema nu este daca USL merita sau nu sa cistige alegerile. Problema este ca o schimbare este absolut necesara si singura alternativa este USL. Prin urmare - avem si noi, de pe margine, datoria sa ajutam la credibilizarea USL ca alternativa.
Daca, bineinteles, nu ne convine mai degraba lipsa unei alternative ...

Crăciun Florin spunea...

Arogantu,

USL trebuie să câștige pentru a trimite PD-L la coșul de gunoi al istoriei. Iar pe Băsescu acasă, pentru încălcarea repetată a prevederilor constituționale. Corect, cu cât va câștiga ? Noi, tu și eu, sperăm că va câștiga în majoritatea CJ și la primăriile municipiilor mari, reședințe de județ. Sperăm ca la nivelul primăriilor mai mici și al CJ, acolo unde liberalii, social-democrații și conservatorii vor concura liber, fără candidat impus de la USL, să avem rezultate mai bune, cu mult, decât PD-L. Mai sperăm ca în toamna viitoare, USL să obțină majoritatea absolută în Parlament.

Adrian este supărat pe USL pentru ... unele și altele. Și eu sunt. Dar asta nu înseamnă că nu suntem alături de PNL.

Arogantu' spunea...

Ce nu inteleg eu la unii si altii din cei 'suparati' pe USL este faptul ca Alianta DA s-a format printr-o (mez)alianta ideologica similara si avea ca scop impiedicarea continuarii la guvernare a partidului-stat de atunci.
De departe jaful portocaliu si subjugarea institutiilor statului sint mai accentuate - practic PSD a fost mic copil pe linga astia.
Si atunci - de unde inversunarea unora impotriva USL ?
Pe portocaloizi si pe simpatizantii lor (ascunsi sau nu) ii inteleg. Pe ceilalti, adversari declarati ai portocaliilor, nu reusesc sa-i inteleg ...

ADRIAN spunea...

@Arogantu: am sa repet ce am spus la Ionut Iancu in a-mi explica nemultumirea pe care n-o intelegi. Votez de 20 de ani in speranta ca pleaca aia raii. Cand au plecat aia raii s-a dovedit ca aia bunii mi-au tras o mare teapa. Ca a fost Ciorbea, ca a fost Basescu. De unii aia bunii incercam acum sa scapam vazand ca sunt ca aia raii - Udrea, Pinalti, Flutur, Poteras etc etc. Dupa astfel de miscari politice pe care le-am tot votat ca sa curmam in primul rand raul (ca sa nu plec in Congo de exemplu mi-am bagat un ardei iute in koor si l-am ales pe Basescu - propus de cine? ca nu de mine sigur) mie mi-a cam ajuns pentru ca am deja o varsta iar viata e una singura. De ce crezi ca merita USL sa castige? Sa-l permanentizam pe Mazare cu al lui Nicusor Constantinescu care adoarme la semafor fiind la volan iar politia nu-ndrazneste sa-l trezeasca? Sa-l confirmam pe Molo(z)t de la HD care cand i se mai scoala lui mai trimite un excavator sa dea jos un zid la Sarmizegetusa? Sa cautionam un algoritm care-l arunca pe un Harbuz in lupta pentru un loc in parlament? Ca sa asistam la asasinarea democratiei prin declaratii ca nu conteaza ca s-ar comasa alegerile? Ca sa-l sustina pe Oprescu ce e de fapt un demolator la fel de feroce precum Ceausescu doar pentru ca asa da el din mana, pe banii mei, ai tai, ai nostri? Sa-l sustin la primaria 6 pe Gabriel Mutu, un traseist politic sarit ca sobolanul din barca PDL ?! E firesc sa nu existe MACAR un nume din cei ce au pastorit capitala pana acum din diverse pozitii pe care sa-l sustinem? Nume or fi dar nu le cunoastem pentru ca NU STIM ce au facut pentru noi in mandatul lor PENTRU CA NU EXISTA VIZIUNE despre ce vrem de la oras! Sau vrem sa ingrasam porcul in ajun si sa compunem niste vorbe de hipnotizat electorul? Sau daca o fi o viziune poate ca e bine ascunsa de nu o discutam inainte sa alegem OMUL.
Nu vreau sa parazitez blogul lui Cepeca, prea generos ca sa ne gazduiasca supararile ca as avea multe de spus despre subiect. Sper sa castige USL ca sa starpim termitele portocalii. Atat. La varsta mea nu-mi mai permit naivitati de a astepta si ceva bun pentru ca am senzatia ca oricum cei 15000 de specialisti care m-au tepuit in urma cu 15 ani or fi si plecat din tara iar noi n-avem decat o viata ....
Asadar parerea mea este sincera: NU MERITA sa castige desi TREBUIE sa castige. Daca nu vrem sa ne sinucidem colectiv ca natie, ceea ce cred ca oricum ne-am sinucis demult lasandu-ne asimilati treptat de tigani. Nu am fost un extremist dar devin unul si nu fara motiv - din disperarea ca NU VAD ALTERNATIVA. Si inca un lucru: nici in timpul comunismului nu m-am ferit sa spun ce am de spus asa ca ceea ce spun acum, "in libertate" e spus cu atat mai mult pe fata si nicidecum ca o soparla. Asadar daca tu esti multumit si-ti pui obrazul pentru "a credibiliza" aceasta alternativa e alegerea ta; eu nu semnez cecuri in alb si vreau sa pot oricand si orcui sa spun ce ma enerveaza.

Crăciun Florin spunea...

Arogantu,

Este simplu. Și eu, și alții ca mine, dorim ca USL să promoveze politici liberale, sub toate aspectele: politice, sociale, administrative, economice etc. Toate programele (proiecțiile de programe) prezentate de USL (ca alianță), conțin puține astfel de politici. Înțelegem că s-a ajuns la un compromis asupra limitei minime la care partidele componente USL sunt dispuse să se alinieze. Dar asta înseamnă că din punctul nostru de vedere, al liberalilor, se vor menține chiar și racilele actualei guvernări. Pentru că din punct de vedere politici, de ex., se preconizează folosirea bugetului de stat pentru finanțarea unor investiții locale, a unor biserici, a unor școli și grădinițe, a unor drumuri locale etc. În loc să se spună că vor fi modificate legile care îngrădesc libera inițiativă și încurajează capitalul privat să investească la nivel local și național se face vorbire despre cum va fi „prăduit” bugetul. Exemplul cel mai bun este programul pentru turism unde Mazăre a obținut „prima piscină”. În loc să fie o problemă a patronului hotelului de pe litoral, devine o problemă a bugetului național.

Nu mă întind mai mult. Este suficient să răspund la întrebarea ta.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Foarte bine spus. De acord cu tine.

Arogantu' spunea...

In concluzie - N-AR FI RAU SA FIE BINE !
Pai ce facem - ne punem unghia-n git numai fiindca nu ne place Mazare ?
Eu nu pretind ca USL MERITA sa cistige - afirm doar ca nu avem alta varianta daca vrem sa scapam de actualii guvernanti !
Aici sintem de acord.
Cit priveste 'cecul in alb' - orice vot este UN CEC IN ALB.
Asadar ...
De bine, de rau - nu mai vad un 'basescu' prin USL, iar obiceiurile portocalii intru calcarea legii au depasit cu mult exemplele avute de prin alte guvernari.

Crăciun Florin spunea...

Arogantu,

Nu mai vezi un „băsescu” prin USL ? Dar dacă nu o fi așa ? Boala lui Calache este contagioasă când unii ajung pe la putere. Eu, unul, nu bag mâna'n foc.

Arogantu' spunea...

Nici prin DA nu am vazut vreun Iliescu ...
A fost mai rau, am scapat de dracu' si-am dat peste ta'c'su' !
Dar acuma chiar nu vad un personaj malefic gen ba'SECU - evident, ma refer la cei avuti in vedere pentru functiile care vor conta (Cotroceni si Victoria).
Cei care spun despre Crin ca are apucaturi de ba'secu nu stiu ce vorbesc.
In ceea ce il priveste pe Ponta - nu are anvergura de PM, dar ... asta-i situatia.
Pentru atita lucru nu ma apuc sa dau cu oua clocite in USL ...

PS Nu spun ca asta faceti voi - era doar o metafora !

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc pentru precizare, Arogantu. Partea nostimă este că noi considerăm că USL este o soluție, fără a fi panaceu. După „îmbarcarea” USL în barca puterii vom avea și concluzii. Până atunci presupunem.

Arogantu' spunea...

Asta ziceam si eu - vom avea destule ocazii sa dam cu oietre in USL DUPA ce vor ajunge la putere !