De la judecata dreaptă de acum 2600 ani în urmă la judecata strâmbă a politicienilor noștri.

Toată lumea citează. Hai să o fac și eu, mai domol, așa, cu adresă la zilele acestea. Avem în dezbatere sau în atenție niște legi cu mare impact asupra noastră. Codul fiscal, legea salarizării bugetarilor, legea bugetului (examenul de maturitate anual al unei guvernări) care ar cam trebui să fie deja schițată etc. Nu mai spun despre ce nu dezbatem, despre ordonanțele care curg și curg și ne inundă viața. Când nici nu gândești te trezești că ai încălcat o lege apărută ieri. Problema noastră este lipsa de viziune a celor care guvernează dar și a politicienilor din Parlament care se fac că judecă cu dreaptă măsură cererile sau pretențiile guvernanților. Ca să fiu rău, pot spune că am involuat. Dorințele politice au copleșit bunul simț, l-au supus, l-au deformat, au schimbat ordinea normală a lumii. Au devenit un flagel. Dorințele politice au ajuns să facă din legi instrumente de corupție. La Senat, de exemplu, au aprobat un proiect de lege prin care actul de corupție este legalizat. În unitatea spitalicească de stat, cea deja plătită să funcționeze și să asigure tratamentul medical cetățenilor prin taxele și impozitele luate prin alte legi. O supra-plată pe care o va stabili medicul care acordă asistența, sumă ce va satisface orgoliul financiar al medicului cu „stea în frunte”, dar și mai micile „necesități” ale celor din echipa cu care lucrează. Ca să fie și mai ciudată legea, suma brută va fi impozitată (?!), spitalul fiind cel care va asigura contabilitatea și respectarea legii fiscale. Procentele sunt deja stabilite: 50% medicul cu „stea în frunte”, 30% anestezistul, 10% personalul medical ajutător și restul de 10% primește spitalul pentru că a asigurat spațiul unde se comite nedreptul act medical - mai bine zis, actul de tâlhărie medicală. Tot acest efort este doar pentru a păstra obiceiul considerat „sănătos” de către unii medici al „șpăgii la doctor”. Ar trebui ca această lege să se numească Legea privind șpaga legalizată.

Să trec peste asta că mă enervează.

Să revin la citatele promise.

Unul dintre cei mai mari legiuitori ai tuturor timpurilor a fost Solon (640-558 î.Cr.), om politic atenian, legislator și poet. Plutarh (45-120 d.Cr.) ne-a salvat și l-a scos în evidență, scriind despre Solon și faptele lui după aproape 600 de ani de la moartea acestuia.

Vorbind despre legiuire (crearea legilor, după limbajul de azi), Solon spunea că legea „... netezește asperitățile, înăbușă exagerările, stinge focul insolenței, usucă florile proaspete ale nebuniei, îndreaptă judecățile strâmbe, îmblânzește furia, pune capăt gâlcevilor și dușmăniei rămase după certurile violente ...”. Ei bine, la noi este tocmai pe dos. Legea devine inițiatoarea relelor, legea impune inegalitățile, legea duce la nebunie și ură ...

Am auzit mereu în ultimul timp, de la puține persoane, Iohannis, Isărescu, Gorghiu, Dragnea, alții despre „măsură, despre echilibru, despre precauție”. Ei bine, ideea este veche. Răspunzând unei întrebări, Solon ar fi spus: „Am scris legile cele mai bune pe care le-ar fi putut primi”. Este vorba despre legile Atenei, Solon fiind considerat unul dintre părinții democrației, este vorba despre atenieni, este vorba despre educația atenienilor, despre cultura lor, despre capacitatea atenienilor de a accepta o legislație care să le aducă democrația.

Autorul francez al culegerii de unde iau citatele (Philippe Malaurie - Antologia gândirii juridice, Humanitas, 1996) îl pomenește și pe Racine (1639-1699), dramaturg francez, care spunea (la vârsta de 16 ani !) „Să potrivești legile cu timpul și nu timpul cu legile”.

După Aristotel (384-322 î.Cr.), Solon descrie astfel propria reformă : „Ea poate mai bine decât orice altceva să depună mărturie în favoarea mea la tribunalul istoriei, ea, mama slăvită a zeilor. Țara neagră din trupul căreia eu am smuls atunci stâlpii de hotar înfipți pretutindeni, sclavă odinioară, ea este azi liberă. Eu i-am readus la Atena, patria lor întemeiată de zei, pe nenumărații ei fii vânduți mai mult sau mai puțin pe drept, după cum i-am readus și pe unii care fuseseră împinși de cumplite nevoi să se exileze și care, de atâta îndelungată rătăcire prin străinătăți, uitaseră limba de acasă; altora, rămași pe loc, dar care îndurau o nedemnă sclavie și tremurau la orice toană a stăpânilor lor, le-am redat libertatea. Am făcut asta prin puterea legilor, îmbinând constrângerea cu dreptatea. Și am urmat acest drum până la capăt, așa cum m-am angajat”.

Ulterior, Iuliu Cezar (100-44 î. Cr.), va adopta o legislație asemănătoare la Roma.

Stând eu strâmb (sucit), încerc o mare nemulțumire când compar situația României de acum cu situația Atenei de atunci. Nu am cum trece de un paragraf: „...după cum i-am readus și pe unii care fuseseră împinși de cumplite nevoi să se exileze și care, de atâta îndelungată rătăcire prin străinătăți, uitaseră limba de acasă; altora, rămași pe loc, dar care îndurau o nedemnă sclavie și tremurau la orice toană a stăpânilor lor, le-am redat libertatea. Am făcut asta prin puterea legilor, îmbinând constrângerea cu dreptatea...”.

Este ceva ce s-a repetat în scurta istorie de la 1990 încoace. Iar legiuitorii se comportă precum Dracon (decedat în anul 600 î.Cr.) care a introdus „legile draconice” în Atena acelor timpuri.

Avem mare nevoie de un Solon. Nu îl văd în Parlamentul nostru, dar poate că este ascuns privirilor noastre. Îi văd în schimb pe cei care gândesc doar superficial, aventurist, chipurile „doctrinar”. Avem un Parlament populat cu aventurieri politici, nu cu politicieni. De la ei nu poți aștepta o dreaptă judecată.