Românul ajuns șef nu vrea descentralizare.

Liviu Dragnea are de luptat pentru realizarea descentralizării. Are de luptat pentru că există, din păcate, idei păguboase despre administrația publică și organizarea acesteia în mintea românilor.

Tot românul ajuns șef vrea centralizare. Vrea controlul tuturor celor de sub el dar și al altora care au „drumurile” intersectate cu ale lui. Am observat această proastă mentalitate ani la rând. Pe lângă dorința de centralizare, românul ajuns șef vrea să facă și ce face altul în domenii de activitate apropiate. Din nefericire, politicul vrea și el „rezultate” așa că sprijină pe românul ajuns șef care, la rândul lui favorizează la „momentul potrivit” politicianul care îl ajută să își împlinească poftele. Românul ajuns șef a prin șmecheria. Practică și promovează birocrația în sistemul pe care îl conduce. Singur nu poate amenința, lămuri, întoarce în favoarea sa o stare sau o situație la un moment dat. Dezvoltând un aparat birocratic, format în general din persoane care nu au ce căuta în domeniul respectiv de activitate, își formează o oaste care va interveni, uneori fără acordul lui, pentru a-i apăra „tronul”.

Se pare că lui Liviu Dragnea i-a venit mintea cea de pe urmă. Descentralizarea se poate realiza, efectiv, prin hotărâri de guvern. Perfect adevărat. Pentru că actele normative care stau la baza organizării și funcționării administrației publice sunt hotărârile de guvern. Este adevărat că, după mai vechiul obicei, sunt și legi care reglementează diferite domenii de activitate care au capitole unde sunt reglementate și instituțiile abilitate să le asigure funcționarea. Dar și la acelea se poate reveni după ce sunt reorganizare instituțiile publice care au ca bază juridică hotărâri ale guvernului.

Iau de la Agerpres câteva vorbe ale lui Dragnea:

„Am discutat despre descentralizare, poziţia unanimă a rămas neschimbată, vom continua procesul de descentralizare, vom aştepta motivarea Curţii Constituţionale şi suntem pregătiţi să facem paşii următori legislativi şi nu numai pentru a finaliza totuşi procesul de descentralizare. 

Categoric nu se ia în calcul ordonanţă pe această temă, s-ar putea să fie vorba şi de hotărâri de guvern...”.

Pot observa totuși ceva. Dorința de a realiza descentralizarea administrativă și realizarea condițiilor pentru independența administrativă și financiară a comunităților locale a fost construită în stil bombastic, teatral, politicianist. Cine ar fi dorit să realizeze acest lucru ar fi pornit de la pașii care se puteau realiza în timp (au trecut aproape doi ani de guvernare USL, totuși !), pași care nu erau condiționați de norme constituționale sau chiar legale. Pentru că adevărul cumplit stă în „amănunte”, nu pot să nu observ că în anii din urmă s-au tot înființat instituții publice „căpușă” pentru diferite personalități politice sau care au beneficiat de sprijin politic (!), instituții care au tot preluat de la altele activități curente și sursele de finanțare. Desființarea acestor instituții căpușă ar fi trebuit să fie primul pas, obligatoriu, pentru realizarea descentralizării.

Românii ajunși șefi se opun descentralizării apelând, mai nou, la tâmpenii „istorice”. Descentralizarea administrativă și acordarea independenței administrative și financiare comunităților locale nu are cum afecta statul, sub aspectul teritoriului și al integrității acestuia, al suveranității, al independenței și unității naționale. Pentru că deasupra activității administrativ-teritoriale și financiare se află constituția și legile organice, legile ordinare și hotărârile guvernului. Nu sunt descentralizate Armata, Justiția, ordinea publică, politica externă, serviciile speciale etc. Sunt descentralizate sistemele sociale cum sunt învățământul și sănătatea, sistemele economice și comerciale, toate acestea se duc către comunitățile locale pentru a răspunde necesităților specifice tradițiilor și obiceiurile oamenilor care trăiesc în aceste comunități.

Îmi doresc ca această descentralizare să se realizeze în profunzime, să aibă ca efect dinamizarea vieții comunităților locale, să facă din aceste comunități temelia națiunii. La naiba, de prea mult timp România a stat într-un singur picior.