Se afișează postările cu eticheta recepție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recepție. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România.

AgerpresAdministrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO (oficiali americani)


Prezenți la Ambasada României la Washington cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, o parte dintre invitații americani, membri ai Partidului Republican, au transmis mesaje de politică externă destul de clare cu privire la intențiile viitoare ale administrației SUA sub mandatul lui Donald Trump.

Erau sau nu erau previzibile ? Eu cred că da. Pentru că SUA este deja implicată într-o relație mai strânsă cu România, relație care nu are doar un caracter militar ci care capătă pe zi ce trece și un pronunțat caracter economic și financiar. Chiar dacă Președintele ales Donald Trump are intenția de a stopa fuga firmelor americane după „forța de muncă ieftină” de pe aiurea, deschiderea de unități economice acolo unde sunt forțe militare americane sau transferul de know-how este o necesitate pentru că producția de sprijin a forțelor americane aflate în alte țări, pe orizontală, este mai ieftină atunci când are structuri locale, cu forță de muncă locală, Este și o componentă foarte serioasă în strategia de atragere a simpatiei populației locale pentru prezența americană și parteneriatul strategic cu SUA. Bine, mai rămâne ca românii să aibă forța să meargă și ei în SUA ca investitori strategici. Mai avem ceva de așteptat deși nu cred că foarte mult.

Congresmanul republican Jason Chaffetz, presedintele Comitetului pentru Control și Reformă Guvernamentală
Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele parți ale eșichierului politic american, fiind susținută în mod bipartizan
Congresmanul republican Robert Aderholt, membru în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA și în Comitetul pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki)
Președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice. Am avut o relație puternica și sunt convins că în viitor vom avea legături bilaterale și mai puternice
Frank Rose, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea și conformitatea armamentelor, fost negociator al Acordului dintre România si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, a evocat noile provocări de securitate la adresa NATO, precum amenințările balistice. În acest context, Frank Rose a subliniat rolul cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice pe care îl are sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice instalat la Deveselu.

Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a evocat, la rândul sau, actualitatea viziunii și principiilor cuprinse în Declarația de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Dacă sunt cârcotași prin zonă, le dau o veste proastă. Americanii nu aruncă banii pe apa gârlei. Când investești aproape un miliard de dolari pentru a construi baza de la Deveselu, nu pleci și o lași altora ! Dimpotrivă, aduci tehnică militară pentru protecția ei și participi la întărirea forțelor care acționează în respectiva țară. Dezvolți economia zonei pentru ca soldații tăi și familiile lor să aibă condiții de viață apropiate de a celorlalți cetățeni americani plătiți de stat.

Îmi plac mesajele. Am încredere că putem merge mai departe dacă vom avea o nouă guvernare Cioloș. Dinspre partea PSD și ALDE, ba chiar și a PMP (nu mai spun de ceilalți actori politici), avem mereu semnale că ar cam trebui să nu mai fim atât de fermi în a susține parteneriatul cu statele membre NATO. Cei pomeniți de mine au ajuns la concluzia că Rusia nu ne vrea răul ! Cum naiba au ajuns toți aceia la această concluzie ? Culmea, au concluzii comune și cu privire la ineficiența și slăbiciunile Uniunii Europene și că mai multă integrare în UE nu ar fi benefică ! Cine îi consiliază pe acești indivizi ?

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Infractorul Liviu Dragnea vorbește frumos dar le face pe dos.

Infractorul Liviu Dragnea și-a adaptat discursul la noile cerințe ale luptei revoluționare. A început să vorbească frumos. O parte a lumii a căzut în extaz: oau ! Ce inteligent este Liviu Dragnea !

Hodoronc-tronc !

Din cauza vorbelor frumoase, unii oameni nu mai reușesc să vadă conținutul mesajului. La fel de infect, la fel de incorect, la fel de mincinos ca atunci când se exprima cu mânie proletară. Acum că a dat colțul Fidel Castro, o fi vrând să îi ia locul în istorie ? Revoluționarul de la malul Dunării ?

AgerpresDragnea: 1 Decembrie nu e nici ziua lui Iohannis, nici a lui Cioloș, este sărbătoarea conștiinței naționale
"Am văzut că există tot felul de discuții în spațiul public referitoare la acest subiect și țin să precizez încă de la început faptul că nu voi face referire la anumite persoane, nu voi face referire la anumite nume pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre niște criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitați și nu pot și nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul bineînțeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să dețină o funcție în stat, dar să și respecte niște criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistența unor probleme penale", a declarat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni.
Disperarea unor politicieni (era să scriu din greșeală „oameni politici” !) este dată de momentele zilei de 1 decembrie, Ziua Națională. Cine va sta lângă Președintele României la paradă ? Cine este invitat la recepția de la Palatul Cotroceni ? Ei ?

Invitații lângă Președintele României au vizibilitate. Televiziunile stau cu camerele de luat vederi pe ei. Telespectatorii văd că sunt oameni importanți. Oameni respectați. Cei care nu sunt invitați sunt pierduți în mulțime. Îi caută televiziunile dar lumea vede că nu sunt importanți. Iar asta este o mare durere pentru toți cei excluși de la „glorie”. Pentru că indiferent ce vor zice unii și alții, gândirea noastră, a oamenilor, indiferent pe ce meridian trăim, este în așa fel construită încât acordăm atenție mai mare și uneori și apreciere celor care stau mai aproape de reprezentantul puterii.

Este evident că lângă Președintele Klaus Iohannis, dacă va fi și o tribună, nu vor fi persoane pe care Președintele nu le-a invitat. Refuzul de a invita îi aparține. Este o decizie personală. Este o decizie care nu este condiționată de nici o reglementare. Pur și simplu, Președintele poate să îi cheme pe toți oficialii români sau nu.

Altă mare durere a celor din PSD este lipsa lor de la recepția oferită de Președintele României. Și aceasta are un caracter complex. La recepție sunt invitate personalitățile, atât din politica internă cât și ambasadorii sau personalități din mediul de afaceri. Ei bine, și aici Președintele poate impune reguli. Nu este obligat să invite pe toți. Iar regula arătată de Dobrovolschi este perfectă pentru un stat de drept. Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta alături de cei care prin activitatea lor contribuie la gloria țării sau sprijină țara pentru a fi glorioasă.
"Sper ca după aceste alegeri toată lumea să înțeleagă, președintele Iohannis, toate partidele, toți liderii de partide, că un război politic permanent nu ajută națiunea română. Nu ajută. Eu nu știu, de exemplu, cine l-a sfătuit să facă această greșeală uriașă cu interdicția de a participa la Ziua Națională, pentru că aici, în cazul ăsta, a confundat politica cu națiunea. 1 Decembrie nu este nici ziua lui Iohannis, nici a lui Cioloș, nici a PNL, nici a USR, este sărbătoarea conștiinței naționale și oricine, orice român, are dreptul și trebuie să se bucure de Ziua Națională și nu se pot pune restricții. Cine l-a sfătuit să facă această mișcare a greșit", a spus Dragnea, la Realitatea Tv.
Vai, ce frumos a vorbit infractorul Liviu Dragnea la Realitatea Tv ! Vai ce calm a spus ce îl doare ! Aiurea.

Expresia „interdicția de a participa la Ziua Națională” o fi calmă ? Din fraza infractorului Dragnea reiese că li s-a interzis să vină la defilarea Armatei și a invitaților ei, că li s-a interzis să participe la orice manifestare, chiar privată, de bucurie pentru realizarea strămoșilor etc. Nimic mai fals. Nu li s-a interzis, nu sunt chemați alături de celelalte personalități ale țării ! Asta da, este adevărat.

Păi cum să fie chemați ? Infractorul Liviu Dragnea este în perioada de executare a unei condamnări de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar. Dacă penitenciarele nu ar fi atât de aglomerate, își executa pedeapsa în penitenciar și nu mai era președinte al PSD, candidat la funcția de prim-ministru (asta în tărtăcuța lui și a acoliților, dar legea nu îi dă voie !) și nici nu mai putea participa fizic la evenimentele de Ziua Națională în libertate. Probabil că participa la evenimentele din penitenciar.

Inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu nu a fost nici el chemat. Este inculpat ! Procurorii, cei care potrivit Constituției, reprezintă interesele generale ale societății românești, îl acuză de mărturie mincinoasă și alte alea într-un dosar cu niște retrocedări ilegale ba este acuzat și de primire a unei mite (cică de 1 mil euro !) pentru numirea în funcția de Guvernator al Deltei Dunării a lui Liviu Mihaiu, omul lui Vântu. Inculpatul Tăriceanu nu a comis actul de onoare de a demisiona din poziția de șef al Senatului României și nici din cea de parlamentar pentru ca în timpul devenit liber să își dovedească nevinovăția. Ca atare, orice persoană este în drept să judece că acest individ fără onoare a rămas pe funcție pentru a întârzia acțiunea penală deschisă împotriva lui profitând de demnitatea publică pe care o deține.

O  altă afirmație mincinoasă a infractorului Liviu Dragnea este aceasta: orice român, are dreptul și trebuie să se bucure de Ziua Națională și nu se pot pune restricții.

Privită singură, afirmația pare în regulă. Dar nu este. Se referă strict la situația lui și a altora ca el care nu au fost băgați în seamă de Președintele Klaus Iohannis. Românii nu au dreptul să fie invitați la recepția de la Palatul Cotroceni ! Pot primi invitația dar nu este un drept al lor. Faptul că nu a primit o invitație la recepția de la Palatul Cotroceni nu este o restricție ! Este un refuz absolut normal, mai ales pentru persoane care de-a lungul timpului au avut față de Președintele României atitudini mai mult decât ostile. Din respect pentru ceilalți invitați, pentru liniștea lor, Președintele nu poate aduce pentru motive ireale niște persoane certate cu legea, persoane pornite pe scandal, persoane care ar deranja ceilalți invitați care respectă, cu strictețe, regulile democrației. Cum naiba să pui infractorii alături de cei care i-a condamnat ? Ce ar ieși ? Circ și nu un moment festiv în onoarea Zilei Naționale !

În sus a sărit și persoana care ocupă, accidental și temporar, funcția de primar general al Capitalei. Orgoliul nemăsurat, vanitatea și lipsa limitelor de comportament în societate a generat o reacție peste normal. Nu a fost invitată de Președintele României ! Catastrofă ! Culmea, la fel ca Președintele României, a fost invitată la festivitățile Ministerului Apărării Naționale de către ministrul apărării ! Dar dacă persoana nu cunoaște prea multe, nu ai ce să îi ceri. O lași în legea ei.

Calm, chiar zâmbitor, infractorul Liviu Dragnea a debitat niște grosolănii la Realitatea Tv pentru care a primit, ce să vezi, coronița cu lauri de „elev conștiincios”.