Tot citind si gandind intens la politica si politichie am ajuns, azi, la PSD. Este vorba despre senzatia pe care incep sa o am cu privire la insatisfactiile unor pesedisti "de buna credinta" fata de mersul treburilor. Am senzatia ca cei din PSD, in special unele aripi si aripioare, considera ca "revolutia lor" prin care au inlaturat pe Iliescu le-a fost furata. Una au dorit, alta a iesit. Ba, mai mult, s-au procopsit cu Marean Vanghelie care le conduce destinele.Semnele sunt clare. Geoana nu atinge baremul partidului cu toate incercarile lui Hrebenciuc si ale lui Gusa de a arata altceva lumii. Sondajul INSOMAR din iulie este de tot rasul. In afara faptului ca nu este luat in seama de cei din PSD, in primul rand, nu este luat in seama nici de adversari. Ce sa mai spun despre electoratul pe care Geoana il doreste la vot, electorat care intreaba de punga cu ulei, zahar si puiul congelat si nu de procentele estimative ale candidatului Geoana.
Cu ceva timp inainte aveam senzatia ca dupa "revolutia geonista" in PSD sunt trei curente. Curentul Geoana, curentul Iliescu si curentul Mitrea. Ei bine. M-am inselat. Exista curentul Sarbu, localizat in Banat si o parte din Oltenia, la care isi aduce contributia, prin excelenta, tanarul Ponta. Este un curent de familie, influent si se pare foarte puternic, agreat de Cotroceni. Este curentul la care face probabil referire Basescu atunci cand vorbeste de pesedeii moderni (?!). A mai aparut curentul Dragnea, cu localizarea in sudul tarii. Curentul Vanghelie a cucerit capitala fiind, de departe, unul dintre cele mai puternice din tara prin numarul mare de alegatori pe care ii da in favoarea PSD. Curentul Oprisan este al lui Mitrea insa, mai nou, are tendinte de independenta. Curentul Mazare s-a desprins de Mitrea din cauza aproprierii acestuia de Basescu. Atomizarea PSD este pe cale sa se confirme la alegerile prezidentiale. Geoana va avea nesansa de a alerga singur pe o pista pe care scrie PSD fara sa aiba o intersectie macar cu pista prezidentiala. Desi sunt unii analisti care judeca PSD ca un tot eu nu pot face asta. De cand s-a trecut la minciunile INSOMAR mi se intareste convingerea ca in PSD apele se tulbura in loc sa se limpezesca. Cu toate eforturile lui Gusa si Hrebenciuc.
O parte din PSD se orienteaza, daca deja nu s-a orientat, catre Antonescu. Unii sociologi, cum este Alin Teodorescu, Codrin Scutaru au venit cu argumentele ce se desprind din cifre. PNL are o estimare facuta de specialistii proprii privind posibila evolutie a lui Mircea Geoana. Mai mult, inceputul de campanie pentru prezidentiale a lui Crin Antonescu a fost investigat de ziaristi, acestia descoperind ca una din indicatiile liberale se refereau la electoratul PSD fidel lui Ion Iliescu, electorat civilizat si asezat ostil fitelor politicianiste care ar vota un presedinte din alt partid care le poate garanta un echilibru. S-a facut valva la vremea respectiva insa se pare ca ideea a fost si este buna, Crin Antonescu avand deja un plus fata de electoratul fidel PNL. De undeva vine acest plus. Intr-un sondaj CCSB se arata ca vine de la PSD si PD-L.
Sunt in PSD si membri sau sustinatori care nu agreaza pe Iliescu, dar nici pe Geoana iar despre Basescu nici nu se pune vorba. Acestia sunt cei care se simt furati in dorinta lor de modernizare a social-democratiei din Romania. Au fost inselati cu marsavie de panaramele politicianiste din PSD, unele dintre ele in cardasie cu Traian Basescu si PD-L. Clujul poate depune marturie. Dar nu numai Clujul. Acestia sunt cei care simt ca alegerile din toamna ii pot ajuta sa isi indeplineasca obiectivul atat de mult intarziat din cauza intereselor politicianiste de tot felul din propriul partid. Chiar daca sunt relativ putini, ei stiu ca pot avea o contributie majora in conditiile in care primul tur se socoteste cu zecimi de procente. Inclin sa cred ca alegerea lui Antonescu ca presedinte concomitent cu inlaturarea lui Basescu din prim-planul vietii politice este obiectivul lor imediat. Consecinta va fi intoarcerea PSD la momentul "furtului" politic si incercarea de a reaseza PSD pe baze noi, social-democrate, moderne. Dar poate ca nu sunt singurii din PSD care pot gandi asa. Asta este interpretarea mea. Nu pot nega existenta si utilitatea social-democratiei in viata politica a unui stat dar imi doresc ca aceasta social-democratie sa nu se bazeze pe feudalizarea tarii si a relatiilor sociale.
Sa vedem ca va mai fi. Cu sondaje contrafacute ale INSOMAR sau nu.