Protest de militar

Preiau un mesaj primit de la colegii mei, militarii. Fără intervenții din partea mea. Aplic doar regula „citește și dă mai departe”.

„O poezie-protest, conceputa de un ofiter, circula, tot de la Timisoara, sub forma de viral, pe internet . Textul este dedicat aliantei toxice PDL-UNPR-UDMR, tripleta care si-a propus sa distruga total aceasta tara. Incepem si noi, ca oameni bine informati, sa credem ca indivizii astia sunt tradatori de neam si tara. Versurile, maestre:

Nu-i iertaţi!

o haită de borfaşi, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn…

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi...
fugiţi, spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…

aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…

ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…

pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul ţării elenei la picioare
şi balele oranj în cale i se-aştern…

din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…

ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…

nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare..

nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă, de gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…

nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul ... de-a muri. ”