miercuri, 4 iulie 2012

Apocalipsa pentru PDL

Astăzi, după ce și-au băut cafeaua cu mătrăgună, în amarul de după ziua de ieri, pedeleprele au cuvântat prin așa-zisul lor reprezentant de la vârf, nou alesul cu compromisuri Vasile Blaga. Democrația în România este în pericol iar PDL nu se alătură USL pentru distrugerea democrației. Haida-de ! Care democrație ? A fost cumva în ultimii ani ceva democrație pe aici, pe plaiurile mioritice ? Dacă prezidențiatul lui Traian Băsescu, guvernările lui Boc fără număr, a lui Ungureanu fără zile, dacă parlamentarismul lui Anastase și Blaga se pot numi democrație, atunci noi nu trăim în România ci într-o lume paralelă cu imagini din România. Blaga a luat-o razna. Trebuie să o ia, dacă mai vrea să rămână pe postul de președinte al PDL, post atât de râvnit de Blaga ani și ani și la care a ajuns după un compromis rușinos cu cotoarba de Monica Macovei și aliații ei. Bine-bine, cu acordul lui Băsescu care, probabil, cu strângere de inimă a admis candidatura lui Blaga gândind în sinea lui că până după alegerile din toamnă va găsi el o metodă să scape de Blaga, mai ales că individul s-a manifestat cam cu moderație față de aberațiile băsesciene din timpul guvernărilor pedeliste. Bașca, se pare, a ținut partea polițiștilor care au creat sloganul „Ieși afară javră ordinară”.

Iau de la Agerpres informația cu conferința de presă a PDL. Pedeleprele merită felicitate pentru că au deslușit mecanismul creat de USL pentru acțiunile politice din ultimele zile:

1. Preluarea la Guvern a Monitorului Oficial al României, din mâna lui Roberta Anastase;

2. Revocarea din funcție a Avocatului Poporului - singurul în măsură să atace la Curtea Constituțională ordonanțele de guvern (simple sau de urgență);

3. Revocarea din funcție a Președinților celor două Camere ale Parlamentului care pot impune ordinea de zi ale fiecărei camere, pot convoca Parlamentul în sesiune extraordinară, pot dezvolta alte acțiuni politice ale USL în Parlament (așa cum au făcut până acum cei din PDL);

4. Revocarea și înlocuirea șefilor de la TVR și SRR;

5. Emiterea OUG de limitare a atribuțiilor Curții Constituționale privind controlul de constituționalitate al hotărârilor Parlamentului (măsură luată de PDL pentru protecția lui Băsescu la acțiunea de suspendare);

6. Depunerea cererii de suspendare a lui Băsescu pentru controlul de constituționalitate la CCR, care devine consultativ ca urmare a OUG de azi;

7. Depunerea cererii de suspendare la Parlament și începerea procedurii suspendării.

Faină acțiune. Cine a gândit-o merită felicitat. Este perfect constituțională, perfect legală și este perfect democratică. De aceea plânge Blaga. USL s-a deșteptat iar băsescienii s-au prostit, „di tăt”.

Blaga poate merge mai departe. Înțeleg că și VUM va ajunge tot o OUG iar Avocatul Poporului care să îl atace la CCR nu mai este. A fost revocat. Inteligente mișcări.

Asta îmi place. Este o luptă politică în adevăratul sens al cuvântului. Abia acum am ajuns la un proces democratic în adevăratul sens al cuvântului.

7 comentarii:

ADRIAN spunea...

perfect democratic nu pare dar cui pe cui se scoate. astept momentul Targoviste cu nerabdare. astept sa se umple Rahova de Ridzi, Anastase, Udrea si toti abuzatorii care se considera azi abuzati. Si Basescu daca nu reuseste sa ajunga la Targoviste ...
asta ma va satisface insa nu ma va face sa cred ca traim intr-o tara normala, cu reguli civilizate si tot tacamu'. dar macar sa crape in chinuri cei care ne-au adus aici.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Ei, chiar Târgoviște ? Jilava, Rahova, Craiova etc. sunt suficiente.

Pe de altă parte, abia de acum ajungem către o țară normală. Noi cu ale noastre, politicul cu ale lui. Ne întâlnim doar când este obligatoriu pentru a le da mandatele.

ADRIAN spunea...

"Bibliotecrul" mi-a spus la mine pe blog ca vremurile tulburi ne cer sa nu mai stam in tacere. Asta pentru ca din cauza ca tata a murit in 13 mai eu am tras un pic obloanele. I-am raspuns asa:
"Domnule Florescu, sunt scarbit si inrait de zilele pe care le traim. Asa cum se spune in popor: "cui pe cui se scoate" asa am senzatia ca abuz pe abuz se scoate. Daca se intampla un abuz USL atunci nu sunt de acord cu el dar il aplaud pentru ca cei care au scos sabia doresc de sabie sa crape. Chatarsis. Sa ne dam foc asa cum se da foc la miriste pentru a purifica locul. Eu am senzatia ca traim revenirea unui ciclu istoric; suntem in anii '30. "Les anees folles" cu huzur si decadere morala s-au incheiat, criza mondiala a lovit, degringolada democratiei a aparut. Se vede peste tot, in Grecia, in partidul piratilor din zona scandinava, in miscarea flamanzilor suparati. La noi s-a itit prin caricatura PPDD dar se manifesta; va creste. O sa suferim cu totii dar doresc sa crape cu totii ca sa putem sa o luam de la 0. Astept Targovistea ..."
Eu cred ca nu ne idreptam spre democratie si pana nu apar sanctiuni drastice pentru cei care ne-au calcat in picioare, cei ce vor veni vor face linistiti aceleasi lucruri. Vedem ca n-a durat mult dupa '89 sa ajungem de unde am pornit. Calcatul in picioare trebuie sa se incheie la Rahova. Calcatul in picioare cu tupeu si dispret trebuie sa se incheie la Targoviste.
Dar cum spuneam, nu sunt optimist in ce priveste "schimbarea". Mai bine spus sunt foarte reticent.

Florin Matei spunea...

Eu zic că Crin n-a dormit (cum credeau cretinii) şi că în bună parte strategia asta i se datorează.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Condoleanțe pentru pierderea suferită. Sunt alături de tine.

Ce se întâmplă acum este un act purificator. Eu așa îl percep. Îmi doresc să fie dus până la final. Apoi, ne revine sarcina să ne refacem viața. Este treaba și obligația noastră.

Crăciun Florin spunea...

Florin Matei,

Ai dreptate. Au tot propagat ideea că este somnoros și că nu îi place să muncească iar acum suportă consecințele. Pe undeva Ponta a dat de înțeles că acțiunile din Parlament ale USL sunt conduse de Crin, el fiind foarte ocupat cu Guvernarea. Nu a spus-o în mod clar, însă se poate deduce. Iar Băsescu a făcut concret nominalizarea.

Adormitul Crin a dat dovadă de eficiență. Ce dovadă mai trebuie ?

Crăciun Florin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.