joi, 12 iulie 2012

Curtea Constituțională a jucat politic. Ponta greșește.

Este evident, pentru cine are ochi de văzut, că impunerea unei explicații, a unei păreri a unor membri ai CCR drept principiu de drept am ajuns din lumea Justiției în lumea abuzului autoritar.

Interpretarea CCR este un abuz. În Constituție nu există prevederi cu privire la condițiile tehnice de organizare și desfășurare a unui referendum. Nu este prevăzută condiția de validitate a unui referendum. Toate acestea sunt prevăzute prin lege. Ca atare, intervenția CCR este una politică.

Talibanii portocalii de la CCR, în frunte cu consilierul juridic Zăgrean, au comis încă un act împotriva Constituției însăși.

Înțeleg că Ponta a cerut modificarea OUG în sensul cerut de CCR și sub presiunea popularilor europeni. Posibil ca socialiștii europeni să îl fi sfătuit în acest sens. Greșește. Este un pas greșit, din partea mea are un mare semn de întrebare.

Trebuie făcut ceva cu CCR. Instituția publică actuală a fost cangrenată de PDL, este coruptă, este împotriva populației României. Desfid pe toți maimuțoii care din interes politic constată că CCR judecă corect. Trebuie revenit la controlul parlamentar asupra unor decizii, dacă se păstrează actuala construcție a CCR sau desființarea actualei construcții și formarea unei Curți Constituționale la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, faptul că popularii europeni ne sunt ostili nouă, populației României, nu trebuie să ne ducă până acolo încât să ajungem să facem sluj în fața nemernicilor. Puțin mă interesează părerea lor. Cei care au votat și au asigurat intrarea României în UE sunt socialiștii europeni și liberalii și democrații din ALDE. Ar trebui să le urmăm acestora sfaturile, sfaturi care până acum sunt în sensul cum este organizată treaba în țară.

Mă enervează acceptul lui Ponta. UE nu este PPE. Apoi, ce se întâmplă politic în România nu este treaba nici a Comisiei, nici a Consiliilor. Este treaba noastră.

2 comentarii:

ion spunea...

prea des plecam capul

Crăciun Florin spunea...

Ion,

Buună observație !