UE, corporatism și alte alea

Se vehiculează idei care sunt destul de sărăcuțe în substanță cu privire la UE.

Hai să vin și eu cu o precizare. De la mine, din tărtăcuța mea.

UE nu este ce pare a fi, pentru că pare altceva decât este, pentru că niște politicieni (din toate taberele) ajutați de niște (h)analiști de mântuială și jurnaliști cu jumătate de creier și ăla alterat i-au dat UE o „față” la care nu are dreptul. UE este o uniune de state care și-au deschis granițele pentru a elimina niște taxe vamale, protecționismul de stat și întârzierile circulației mărfurilor prin controlul vamal. Totul pentru o mai mare eficiență a economiilor statelor membre, în special a economiilor statelor fondatoare, cu accent pe Franța și Germania. Pentru a eficientiza și mai mult propriile economii, statele dezvoltate au gândit libera circulație a persoanelor astfel că deficitul lor natural de personal calificat și înalt-calificat să fie acoperit cu absolvenții din statele UE mai sărăcuțe și mai duse cu Duhul, cum este România. Ei prosperă iar noi participăm intens la prosperitatea lor odată cu accederea în UE. O făceam noi și înainte, acum însă ni s-a pus pata să fim cei mai cei dintre cei mai hăis.

Uniunea monetară este însă o altă minune. Ea ține de corporatism, adică de necesitatea marilor corporații europene de a se situa pe o anumită poziție în relațiile lor cu economiile SUA, Rusia, China, Japonia etc. Euro are ca obiectiv pe termen lung dominația economică a corporațiilor europene (germane și franceze în special) asupra corporațiilor din celelalte state mari (sau uniuni de state). Pentru ca euro să fie puternic, trebuie să fie impus pe un spațiu geografic cât mai mare. Rolul lui secundar este acela de a crea identitatea europeană. La asta se adaugă, ca apendice, statutul fiecărui cetățean din statele membre ale UE de cetățean european aflat sub protecția UE atunci când călătorește în alte state terțe. Practic, UE preia din responsabilitățile statelor membre de protecție externă a propriilor cetățeni aflați în spațiul altor state din afara UE. Pentru a realiza acest lucru, cu ani în urmă, UE s-a declarat și a fost acceptat pe plan internațional ca „subiect al dreptului internațional”. Prin tratatele, convențiile încheiate de UE (în numele și pe seama tuturor statelor membre) cu alte state sau uniuni de state ori organisme internaționale UE se comportă ca un stat de sine-stătător, având atributele recunoscute în dreptul internațional statelor. La această imagine de „stat între state” apare, ca la radiografie, o hibă: sistemul fiscal. UE nu îl are. Fiecare stat are propriul sistem fiscal, existând între ele asemănări dar și deosebiri. Aici însă, Germania și Franța nu se mai pupă. Cumva, până la urmă, va fi construit un sistem fiscal european.

Că tot vorbeam despre corporații, sistemul corporatist are în spate sistemele bancare europene și ca model sistemul corporatist american. Corporațiile care nu comit agresiuni politice față de puternicii zilei primesc de la statul în cauză comenzile plătite din banii publici pentru diferite mărfuri dar în special servicii. Un loc aparte îl au constructorii. Normal, o cotă cât mai mare din banii publici se destină corporațiilor sau firmelor cu pretenții de corporații de pe plan local. Corporatismul este opusul liberalismului și este mai apropiat de socialism cu unele diferențe. În socialism corporația are caracter politic în capitalism corporația își trimite reprezentanții în politică. Băsescu și ai lui au ales sistemul „reprezentanților în politică”, asemănarea cu corporatismul american, german și francez fiind evidentă. Debarcarea lui Băsescu punea în pericol corporatismul în România. Existența PNL în formula de putere actuală crează premisele revenirii României la liberalismul economic, opusul categoric al corporatismului de orice fel. Liberalismul economic se opune dominației politice a corporațiilor și încurajează libera inițiativă. Pentru că liberalismul față de făcătură capitalistă promovată de Băsescu și PDL are ca bază persoana, drepturile și libertățile fundamentale ale acesteia, statul minimal - care este exclusiv o administrație publică și nu un partener economic al corporațiilor stimulate și protejate de stat -, libera inițiativă și proprietatea. Este simplu însă este periculos pentru cei care vor să domine lumea, care au găsit în noțiunea de „democrație” vehiculul prin care să își exporte ideile perverse.

Cu privire la proprietate, UE are conceptul liberei circulații a proprietarilor, în special a celor de proprietăți funciare, astfel că ocuparea unui teritoriu (model israelian) ostil să se facă prin achiziția de proprietăți. Astfel că se pot manifesta scopuri din cele mai perverse. Unii vin și cumpără proprietăți pentru a elimina din zonă populația băștinașă sau a împiedica pe băștinași să aibă o unitate teritorială, alții stabilesc „capete de pod” pentru invazia economică etc. Dar asta poate fi calmată dacă statul are grijă și se impune cu privire la destinația acelor proprietăți deținute de persoane cu altă cetățenie decât cea locală. Mai pe românește, statul trebuie să impună proprietarilor de terenuri din alte state să își folosească proprietățile în scop politic.

În final, consider că UE a început să se formeze și s-a format ca o formulă de parteneriat european pentru mai binele statelor fondatoare și că azi se află în fața unei agresiuni politice a reprezentanților corporațiilor adunați în PPE.

Mă opresc. Mă critică prietenii că nu am „frână” la tastatură.