Despre congresele PNL

Am urmărit lucrările, am urmărit anumite discursuri cu mai multă atenție, am urmărit comentariile și știrile Tv. Păreri împărțite. Concluzii diferite. Critici de bună credință și aberații.

Mi-am format un punct de vedere. Pentru mine clar. Foarte clar. Acest Congres trebuia să aibă loc. Acum și nu mai târziu. Pentru că acest Congres a dat mai multe semnale. Pentru întreaga lume politică dar și pentru cetățeni. Nu mai spun despre semnalul dat în interiorul partidului.

De la alegerea lui Crin Antonescu în fruntea partidului s-a petrecut un fenomen. PNL a devenit dintr-un partid „icoană” un partid de luptători. Și-a deschis porțile. Întâi timid, apoi cu din ce în ce mai mult aplomb, cei care au dorit să lupte contra regimului opresiv Băsescu și au dorit să fie parte a progresului liberal s-au înscris în PNL. PNL a crescut. Pentru „tihna” celor care au confiscat organizațiile PNL în folos propriu, creșterea PNL a fost un semnal de alarmă. Au început să se opună. Noi am auzit, „pe surse” dar și din presă, cum au fost desființate organizații, cum au fost demiși unii lideri locali, cu au fost excluși unii dintre cei care sub o formă sau alta s-au împotrivit noii direcții pe care a pornit PNL. Cei cărora li s-a tulburat tihna, cei care se considerau un fel de „nobilime politică” locală au contracarat cu tot ce au putut. Mai ales după ce Crin Antonescu și conducerea PNL a hotărât să formeze o alianță cu PC și mai apoi cu PSD pentru a lupta contra regimului opresiv băsescian - USL.

Formarea USL și rezultatele pozitive ale acestei alianțe în lupta politică, mai ales după câștigarea categorică a alegerilor locale, rezultatul pozitiv - din punct de vedere politic - de la referendumul pentru demiterea ilegitimului de la Cotroceni (chiar dacă ilegitimul nu a fost demis), la care s-a adăugat excepționalul rezultat de la alegerile parlamentare a grăbit alegerea apelor. Legăturile ascunse din PNL cu Traian Băsescu și diferitele lui „metamorfozări politice” au ieșit în evidență ca râia. Chiliman, Moisescu și alții ca ei. Unii s-au grăbit și au plecat la PDL, acolo unde au privit mereu cu jind, alții au format împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu o nouă formațiune politică declarată „liberală” având ca bază un partiduleț format mai înainte de Nati Meir. „Dizidenții” au încercat „să corupă” pe cei care erau cunoscuți ca opozanți ai lui Crin Antonescu în interiorul partidului. Cel puțin în media, mai ales în media aservită lui Traian Băsescu sau lui Mihai Răzvan Ungureanu. S-a creat imaginea unei opoziții ferme împotriva lui Crin Antonescu, opoziție capabilă să preia conducerea partidului și să salveze, chipurile, dreapta politică, prin asocierea politică a PNL cu PDL, Forța Civică, PNȚ-CD Pavelescu, Noua Dreaptă etc. Acest Congres a fost necesar pentru a arăta poporului liberal și cetățenilor României că PNL este unit.

S-a mai vehiculat, cu intensitate, ideea apropierii PNL de PPE, pentru a întări în opinia publică ideea „opoziției de succes” din PNL sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Rezultatele congreselor PNL din 22 și 23 februarie 2013 au distrus toate aceste speculații care, netratate astfel, ar fi încurajat „opoziția”, ar fi bulversat populația și ar fi permis creșterea „infecției” în corpul partidului.

Tăriceanu nu a candidat pentru conducerea partidului. A criticat și a propus alte soluții privind organizarea și acțiunea internă însă nu și-a asumat rolul de lider al „opoziției” în partid. Inițiatorii „infecției” din PNL, Andrei Chiliaman și Moisescu au înțeles că au eșuat și s-au dus „să plângă” a neputință la picioarele „stăpânilor” lor financiari. MRU s-a inflamat și debitează aberații la cei care îl primesc în emisiuni.

Statutul PNL s-a modificat în reglementările sale de bază astfel că au dispărut membrii simpatizanți (o explicație ar fi aceea că unii lideri locali împiedicau înscrierea în partid pentru a se pune la adăpost, ei și apropiații lor, de o eventuală concurență !), s-a statuat aparteneța PNL la ALDE și la Internaționala Liberală, au fost clar arătate direcțiile politice liberale către economia de piață și capitalism, către statul minimal și a fost reconfirmat conceptul liberal „prin noi înșine”. PNL se declară „național” și promotor al valorilor naționale pe care se angajează să le protejeze prin acțiuni politice.

Aceste congrese au fost necesare pentru a arăta cetățenilor României că PNL a devenit un partid mare, un partid dispus să ducă lupta politică - cu respectarea regulilor democratice - pentru cucerirea și administrarea puterii administrative, singur sau în alianță cu alte formațiuni politice care acceptă o guvernare de alianță.

Evident, din discursurile principale de la congrese, a ieșit în evidență faptul că PNL este în luptă, alături de partenerii din USL, cu regimul Băsescu, regim slăbit însă aflat încă la putere prin instituții ale statului ce au fost politizate: CCR, ANI, Ministerul Public, serviciile de informații, agenții guvernamentale etc.

După aceste congrese apele se vor separa din ce în ce mai mult. Mizeria propagandei populiste băsesciene și aliaților lui Băsescu se vede din ce în ce mai bine. Păcat de oamenii de treabă care s-au lăsat păcăliți de tot felul de impostori „deținători” ai „pietrei filosofale”. La o discuție cu un prieten am afirmat că politologii au devenit niște paraziți, ca viermii intestinali, care profită de oamenii în sufletul cărora au intrat cu scopul de a forma prozeliți și a le stoarce vlaga și buna-credință. O parte din acești politologi sunt cei care au sprijinit infecția din PNL produsă de Chiliman și Moisescu.

Puterea se cucerește și se menține prin luptă politică.

Citesc, ascult, meditez. Partidele politice luptă pentru putere. Între ele. Lupta este dură, în majoritatea cazurilor este murdară. Mai ales când partidele la putere sau lideri politici cu atribuții de demnitate publică se folosesc, abuziv, de puterea de coerciție a statului. Când în scena luptei politice intră lucrătorii din serviciile secrete, procurorii, judecătorii, polițiștii, angajații instituțiilor autonome, judecătorii Curții Constituționale, aleșii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii ANI etc. Acum, ca o paranteză, nu avem lege prin care cei dovediți că au făcut jocuri politice să fie excluși din sistemul în care activează. Deși încalcă, toți, o incompatibilitate, li se permite să funcționeze în continuare. Aici, în acest domeniu, sistemul nostru de drept este jalnic. Este mic, diform, hâd, chior, șchiop, autist. Consecința este pe măsură. Sistemul de drept este jalnic, securitatea națională este nesigură, democrația a plecat să își plimbe cățelul și nu mai știe drumul spre casă, se fură în draci - nu doar bani sau valori materiale de orice fel ci și demnități și dreptăți. Drepturile subiective ale persoanelor devin, încet, povești. A fost odată când omul era om și pomul pom.

Puterea în interiorul partidelor este la fel de dură. La fel de murdară. Ba, mai mult, intervin în ea administrativii, lucrătorii serviciilor speciale și magistrații. Cei din urmă intervin pentru a-și proteja viitorul. Politicianul „X” este perceput ca fiind un pericol de va ajunge la putere pentru că are în concepția despre guvernare idei ce pot tulbura sever liniștea și comoditatea puterii și a lucrului în respectivele instituții publice. Se duce naibii tihna vieții de zi cu zi. Așa că, pe dedesupt, se lucrează intens pentru a împiedica ajungerea lui la puterea politică și mai apoi la conducerea statului. Se preferă cei care sunt fie indiferenți la anumite „subtilitățuri” sau nepricepuți care vor apela la „expertiza” celor care au ajuns la conducerea sistemelor și nu au de gând să mai renuțe la ea. Pentru binele lor și al familiilor lor care încet-încet ajung să perceapă sistemul ca fiind o proprietate de familie.

În PNL are loc o luptă pentru putere. De când s-a înființat PNL ca partid. Natural, cei de la putere caută să obțină mai multă putere. Statutul permite așa ceva, chiar dă procedura prin care puterea să fie luată și menținută. Are mijloace la indemâna puterii prin care aceasta să fie apărată. Sancțiunile prevăzute în Statutul PNL au acest scop. Protejarea puterii. De fapt, în toate partidele politice, în toate organizațiile de stat sau private, statutele au rolul de a proteja puterea aleasă sau numită. Cel care nu va aplica prevederile statutare de protejare a puterii nu sunt demni de acea putere. Sunt conducători slabi care se cer, prin moliciune și dezinteres față de putere, înlocuiți.

Mă amuză superficialitatea cu care sunt tratate ieșirile lui Chiliman și Tăriceanu în media. Sunt declarați „dizidenți” însă aceștia nu revendică puterea. Este caraghios. mai bine le-ar spune „cârcotași”. Practic, ei „mormăie” neputincioși către conducerea PNL nemulțumiți că nu sunt parte a puterii. Chiliman nu mai este coordonatorul pe București al PNL, Moisescu nu mai este președintele PNL Sector 1, Tăriceanu vede că nu va mai face parte din organele de putere active ale PNL. Va fi membru în ele prin statutul de fost președinte al partidului însă nu va mai fi pe prima pagină când se va vorbi despre decizii. Ei văd că le apune gloria. Se revoltă. Vorbesc despre vechimea lor în partid însă nu spun că odată cu ei, sau chiar înaintea lor, în partid au intrat alții mai tineri ca ei care azi, după ani și ani de muncă în PNL, ajunși la maturitatea vieții și la maturitate politică își revendică locul în fruntea partidului. În acest caz, liberalii au de ales între seniorii Chiliman și Tăriceanu și mai tinerii lor competitori care, pe bună dreptate, își cer drepturile. Această constatare mă duce cu gândul la faptul că, de fapt, în PNL este o luptă între generații. Generația lui Tăriceanu și Chiliman refuză să lase locul generațiilor mai tinere. Criticile aduse lui Antonescu și cei din jurul acestuia sunt criticile, puerile în esență, aduse generației care îi înlocuiește.

Cei care îi susțin pe Tăriceanu și Chiliman „cântă” la un pian dezacordat. Retrograzi.

Klaus Johannis în PNL. Se schimbă generația de la conducere.

De astăzi, 20 februarie 2013, Klaus Johannis este membru al PNL fără a ieși din Forumul Democrat al Germanilor din România. Pentru că Forumul este o organizație civică, nu se află în incompatibilitate.

O veste bună. Foarte bună. O veste care acoperă, fără doar și poate, can-can-ul de la Sectorul 1 unde Andrei Chiliman alături de Călin Popescu Tăriceanu încearcă să inducă opiniei publice ideea că PNL este un partid în derivă condus autoritar, „complet nedemocratic”, de către Crin Antonescu și „acoliții” săi.

Agerpres : "Această invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi", a spus Iohannis. 

Declarația lui Johannis îmi spune că a cântărit „nemțește” propunerea PNL de a-i deveni membru, că a văzut și părțile bune și părțile mai puțin bune și că a fost mulțumit de rezultat. Pozitiv. Nu doar în trecutul de ieri sau de alaltăieri ci și în acțiunile PNL de azi. Înseamnă că a acceptat să fie parte a PNL-ului de mâine. Pentru că va candida la o funcție de conducere în PNL la Congresul din această săptămână.

Aveam intenția să scriu despre schimbarea care se produce la vârful PNL. O schimbare a generației care va conduce partidul. Liberalii de peste 60 de ani lasă locul, de voie sau de nevoie, liberalilor cu vârste de peste 40 de ani. Venirea lui Johannis în PNL îmi confirmă  observația. Nu este exclus ca acest proces, de atragere a unor lideri locali ai unor organizații civile să continue. PNL va avea, în cel mai scurt timp, o altă garnitură la conducerea partidului. Nu mă refer la cea care se va instala prin alegerile la actualul Congres. Aceasta va fi una intermediară. În 2014, cel târziu în iarna lui 2015 vom avea un alt Congres care va desemna conducerea PNL pentru perioada 2015-2016 - cond ne vom pregăti pentru noi alegeri locale și parlamentare. Atunci se va pune, acut, problema parteneriatului cu PSD și PC. Atunci vom ști mai bine dacă bazinul electoral al PNL va fi mai mare sau mai mic. Atunci va trebui să ne propunem să ajungem la un electorat stabil de peste 30% pentru a avea garanția unei posibile guvernări viitoare pur liberale. Probabil că atunci, de va fi bine, se va pune mai mult problema revederii formei de stat și, dacă va fi posibil, se va putea face un referendum pentru a vedea dacă poporul vrea să revină la monarhie sau nu.

Sunt multe de spus. Inclusiv faptul că printre relele la care Johannis s-a gândit, cel puțin pe termen scurt, este și acela de a intra în malaxorul propagandei băsiste prin intermediul ziarelor (cineva spunea de gazete politice) și televiziunilor băsiste. Nu mai spun de dosarul de la DNA care este fie complet fie în curs de a fi completat cu cine știe ce minunății din domeniul SF.

Venirea lui Johannis în PNL are importanță și prin semnalul dat în Transilvania. „Unda de șoc” va avea consecințe pe care se cuvine a le urmări și comenta.

Niște vorbe despre PDL

În modul nostru de a gândi ajungem la comparații. Avem ceva cunoscut „în spate” la care apelăm pentru a „evalua” ceva nou sau o analiză nouă.

Discutam cu niște prieteni cu privire la PDL. Într-o perioadă extrem de scurtă de timp, PDL a crescut de la 5-7% la 30-35%. A fost „la modă” să ne referim la „creșterea forțată” a organismelor animale sau vegetale cu ajutorul unor produse chimice sau organice cu țintă precisă: masa musculară. Scopul este scoaterea pe piață și obținerea unui profit prin vânzare, nu înainte de „a ucide” animalul sau planta.

Fiind vorba despre un partid politic, „hormonizarea” acestuia a avut drept scop avantajul „patronului”. Traian Băsescu a gândit „bine” pentru el. A avut nevoie de susținere politică puternică în primul mandat, a avut. Între timp „a crescut” PDL și i-a asigurat al doilea mandat și o perioadă de peste trei ani de dominare a guvernării. A urmat colapsul. „Musculosul” PDL a picat. „Organele” lui interne și „sistemul osos” au cedat. Nu erau construite pentru a susține și alimenta imensa „masă musculară”. Zilele trecute Băsescu a anunțat, în direct, că PDL nu mai este un instrument politic care să îl poată ajuta. A renunțat la el simplu. PDL este ciorapul găurit care se aruncă la gunoi. Nu, nu se „repară”, nu se va mai folosi (nu mai are când să îl folosească !). Ingerințele lui în alegerile interne ale PDL sunt doar pentru a da vizibilitate oamenilor lui care nu au, azi, un partid la care să meargă pentru un oarecare viitor. Piața politică este săracă în „speranțe” pentru o Elena Udrea, o Roberta Anastase, o Boagiu sau foștii „musculoși” Emil Boc, Cristian Preda, Sever Voinescu, Baconschi etc. MRU este prea orgolios și prost pentru a fi urmat de orgolioșii care au „futut” România cum a vrut „mușchiul” lor.

Culmea, PDL are o singură șansă să rămână în viața publică. Ea îl indică pe Vasile Blaga, inginerul șef care trebuie să conceapă și să aplice un plan de redresare politică sever, cu reducerea „masei musculare” la limitele suportabile de organismul politic PDL, să repare organele interne obosite de vanitățile și orgoliile băsiste și bocciste, să înlocuiască unele organe locale sau să le asocieze aparate de susținere până își vor reveni sau până se vor reconstrui în timp.

Unii, cu mai multă minte, își dau seama că singura lor șansă de a mai exista ca partid politic cu identitate este susținerea lui Blaga. Evident, niște ani, PDL va trebui să accepte statura partidului balama. Va trebui să lupte împotriva altor formațiuni politice care au ca strategie poziția „balamalei politice”. Cum ar fi Partidul Forța Civică a lui Ungureanu, Noua Republică a lui Neamțu, PNȚ-CD a lui Pavelescu sau PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. Nu în ultimul rând, mai pe față, mai pe dos, PDL va trebui să lupte împotriva UDMR. Dacă nu o va face, va fi distrus de ungureni, nemțeni și pavelescieni.

Dacă îl vor alege pe Blaga, cei din PDL se pot folosi, în avantajul lor, de influența PNL - cu care, mai pe față, mai pe dos, se pot înțelege. În cazul în care o vor alege pe Udrea, colaborarea cu PNL actual este exclusă. Ar fi o variantă pozitivă în cazul, puțin probabil, în care Chiliman și prietenii lui pun mâna pe putere în PNL. Atunci și Băsescu ar avea o luminiță la capătul tunelului.

Presa este în schimbare

Încet-încet, presa nu mai apără pe Băsescu. Bănuiesc că au fost lungi ședințe prin redacții, în urma unor analize de risc, că patronii reali sau informali au cerut construirea altor „realități publice” pentru un viitor avantajos pentru ei.

Evident, totul este legat de putere. Viitoare. Nu cea de azi. Cea de mâine. De potențialul celor care vor puterea. De exemplu, Ponta capătă carismă în publicații care nu aveau timp pentru el. Antonescu are parte de un tratament aparte. Aproape exclusiv cu privire la imaginea publică, negativă, cu sau fără temei. Cu mare satisfacție sunt promovate „vocile liberale” ce i se opun. PDL are putregaiul în sânge și se prefigurează un deces politic „grandios”. Decât să fie unul în stilul „dog”, se preferă unul în stilul „Vuitton”. Ici-colo apar „promisiunile” MRU și Neamțu. Ambii vorbesc de liberalism. Vorbesc de construcții politice plecate de la „zero”, cu speranțe la o masă electorală deja acontată de partidele mari. Micii întreprinzători. Fac politică din vorbe. Nu reușesc să părăsească aula universitară sau strana bisericii. Vorbe.

Puterea se exercită la guvernare. Fără guvernare, politica nu are sens. Vorbele nu pot înlocui legile. Din moment ce guvernarea nu le este la îndemână, PFC și PNR vor rămâne doar la nivelul unor cluburi de dezbatere „critică” a puterii.

Puterea nu este veșnică. Poate însă să dureze mai mult timp dacă știi cum să lucrezi la guvernare, dacă știi cum să satisfaci cât mai mulți dintre cetățeni. Oricum, la un moment dat, cetățeanul va dori o schimbare, va dori și altfel de regim. Importante vor deveni, în timp, faptele bune care au dat cetățeanului, care i-au încurajat acțiunile, care l-au eliberat de abuzurile puterii administrative. După o perioadă de opoziție poți reveni la putere. Trebuie să urmărești și să promovezi obișnuința alternanței la putere în care tu ești una din soluții. Între timp, cu inteligență și determinare, trebuie să lupți contra celora care vor să îți ia electoratul. La nevoie să „îi asuprești”. Ca în orice bătălie, să îi dobori conducătorii. Indiferent cât de carismatici pot fi la un moment dat. Să le preiei, dacă sunt bune, ideile. Să le aplici și să arăți că au fost ale tale. Să determini oamenii să creadă că ideile bune doar tu le poți pune în practică.

Presa este în situația dificilă de a se reorienta. Băsistă până mai de curând, beneficiind de atenția băsiștilor, vrea să vadă dacă băsiștii mai au puterea de a reveni. Partidele la putere trebuie să o ajute. Repede și temeinic. PDL trebuie atacat intens, temeinic, constant odată cu Băsescu. Șansa de a distruge PDL nu apare de două ori. În plus, va aduce câștigătorilor mai multă apreciere. Evident, presa va trece, cu cățel și purcel de partea învingătorilor. Deja, presarii mai inteligenți dau semnale că și-au schimbat opțiunile. Unii vor cu PSD, alții cu PNL, alții cu PC. Unii au rămas de partea lui Băsescu însă nu mai țin cu PDL. Udrea nu le place. Bat „clopotele” pentru o nouă dreaptă. Preferabilă cu MRU, dar ăsta nu poate.

De ceva timp nu mai am ce citi în presă. S-a umplut de bazaconii, semn că este în transformare. Este negativistă. Nu mai știe cum să găsească subiecte despre viață și să vorbească despre realitatea cotidiană. Trăind în promiscuitate, jurnaliștii au ajuns ca boschetarii. Sper că unii se vor sătura de „traiul prost” și vor dori mai mult de la viață. Peste ani, unii jurnaliști vor reveni la învățăturile bune din tinerețe și ne vor spune despre viața pe care azi nu au puterea să o vadă.

Oltchim, o poveste „națională”

Agerpres: „Ministerul Economiei: Intrarea în insolvenţă a Oltchim ar putea urma calea Parlamentului pentru o decizie politică”.

Varujan Vosganian, în numele ministerului/Guvernului a ajuns la o înțelegere cu toate părțile interesate. Toți au intenția ca Oltchim să funcționeze mai departe, mai bine, mai aproape de cerințele economiei de piață. Pentru asta trebuie făcută curățenia necesară. Iar aceasta presupune sacrificii din partea tuturor.

Se pare că s-au înțeles. Acționarii minoritari, băncile creditoare, ceilalți creditori, sindicatele. Mai rămâne acceptul Comisiei Europene pentru ca Guvernul să aplice anumite proceduri interne de sprijinire a combinatului și scoaterii, mai apoi, la privatizare.

Politic, salvarea Oltchim va avea consecințe asupra societății întregi. Pe de o parte, Râmnicu Vâlcea va avea cel mai mult de câștigat. Pe de altă parte, beneficiarii naționali ai produselor Oltchim nu vor mai umbla după produsele fabricate în alte țări. Guvernul va reuși să facă din Oltchim un serios contribuabil la buget. Alte societății cu capital de stat vor apela la același procedeu pentru a se salva. Sunt multe consecințe. Pe termen mediu și lung, benefice. Pe termen scurt, dureroase. Unii oameni vor avea de suferit, își vor pierde, temporar, locurile de muncă.

Înclin să cred că Oltchim va fi împins la față pentru a da exemplu pozitiv de preocupare pentru că în același timp, sute de alte societăți cu capital de stat sau majoritar de stat vor intra în reorganizare în vederea privatizării. În totalitate, unde se poate, pe active viabile acolo unde nu se poate în întregime. Altele vor fi închise. Investitorii privați vor avea oportunitatea fie să preia acele unități de producție fie să deschidă noi unități de producție care să acopere cererea de produse de pe piață. Toate acestea trebuiesc făcute în acest an, poate și anul viitor, pentru ca la finalul mandatului actualei guvernări să se intre în normalitate. Statul să nu mai dețină unități economice decât în domeniile strategice. Și acolo însă cu alt tip de management.

Știrea asta nu este una „indiferentă”. Deși așa pare la prima vedere. Este una care confirmă decizia politică de a face ceea ce coaliția USL a angajat. Reformele structurale în economie.

Mă gândesc la unele consecințe, cu caracter social, care ar cam trebui prevăzute în bugetul pe anul 2013. Va crește numărul șomerilor, vor fi mai puține intrări la buget din TVA, va crește numărul intervențiilor medicale, va crește numărul de pensionari. Vor fi multe. Ministerul economiei are, probabil, o evaluare a consecințelor sociale ale „curățeniei” de care Vosganian făcea vorbire. Bănuiesc că și Ministerul muncii are în vedere aceste consecințe și și-a construit un program ce urmează a derula.

Vor fi doi-trei ani grei. Mai ales pentru oamenii care vor fi implicați direct în aceste procese de reorganizare.