Oltchim, o poveste „națională”

Agerpres: „Ministerul Economiei: Intrarea în insolvenţă a Oltchim ar putea urma calea Parlamentului pentru o decizie politică”.

Varujan Vosganian, în numele ministerului/Guvernului a ajuns la o înțelegere cu toate părțile interesate. Toți au intenția ca Oltchim să funcționeze mai departe, mai bine, mai aproape de cerințele economiei de piață. Pentru asta trebuie făcută curățenia necesară. Iar aceasta presupune sacrificii din partea tuturor.

Se pare că s-au înțeles. Acționarii minoritari, băncile creditoare, ceilalți creditori, sindicatele. Mai rămâne acceptul Comisiei Europene pentru ca Guvernul să aplice anumite proceduri interne de sprijinire a combinatului și scoaterii, mai apoi, la privatizare.

Politic, salvarea Oltchim va avea consecințe asupra societății întregi. Pe de o parte, Râmnicu Vâlcea va avea cel mai mult de câștigat. Pe de altă parte, beneficiarii naționali ai produselor Oltchim nu vor mai umbla după produsele fabricate în alte țări. Guvernul va reuși să facă din Oltchim un serios contribuabil la buget. Alte societății cu capital de stat vor apela la același procedeu pentru a se salva. Sunt multe consecințe. Pe termen mediu și lung, benefice. Pe termen scurt, dureroase. Unii oameni vor avea de suferit, își vor pierde, temporar, locurile de muncă.

Înclin să cred că Oltchim va fi împins la față pentru a da exemplu pozitiv de preocupare pentru că în același timp, sute de alte societăți cu capital de stat sau majoritar de stat vor intra în reorganizare în vederea privatizării. În totalitate, unde se poate, pe active viabile acolo unde nu se poate în întregime. Altele vor fi închise. Investitorii privați vor avea oportunitatea fie să preia acele unități de producție fie să deschidă noi unități de producție care să acopere cererea de produse de pe piață. Toate acestea trebuiesc făcute în acest an, poate și anul viitor, pentru ca la finalul mandatului actualei guvernări să se intre în normalitate. Statul să nu mai dețină unități economice decât în domeniile strategice. Și acolo însă cu alt tip de management.

Știrea asta nu este una „indiferentă”. Deși așa pare la prima vedere. Este una care confirmă decizia politică de a face ceea ce coaliția USL a angajat. Reformele structurale în economie.

Mă gândesc la unele consecințe, cu caracter social, care ar cam trebui prevăzute în bugetul pe anul 2013. Va crește numărul șomerilor, vor fi mai puține intrări la buget din TVA, va crește numărul intervențiilor medicale, va crește numărul de pensionari. Vor fi multe. Ministerul economiei are, probabil, o evaluare a consecințelor sociale ale „curățeniei” de care Vosganian făcea vorbire. Bănuiesc că și Ministerul muncii are în vedere aceste consecințe și și-a construit un program ce urmează a derula.

Vor fi doi-trei ani grei. Mai ales pentru oamenii care vor fi implicați direct în aceste procese de reorganizare.

OLTCHIM și telenovela mediatică

Văd că OLTCHIM și privatizarea lui eșuată este un subiect anexă la subiectul, mult mai savuros mediatic, Dan Diaconescu și acțiunile lui iresponsabile. Păcat.

Guvernul nu are voie să renunțe. Privatizarea trebuie realizată cu o metodă care să excludă hahalerele ce o pot împiedica. Dan Diaconescu nu are nici una din calitățile care să îl califice să participe la licitații pentru privatizarea unor active ale statului. Cazul OLTCHIM trebuie să constituie, atât în cazul lui cât și în alte cazuri în care apar tot felul de persoane, firme sau firmulițe paravan, un caz de manual. Așa nu.

Nu cred că este cineva vinovat. Nu are cum. Această privatizare a urmat un parcurs dinainte stabilit. De guvernele anterioare. Nu cred că sunt vinovați nici cei care au pus planul de privatizare pe hârtie, cu mult timp în urmă. Unii pot fi văzuți ca nepricepuți, alții ca niște tâlhari, alții ca niște țepari însă vinovați, nu.

Nu pot fi vinovați pentru că nu pot fi trași la răspundere penală. Și este bine așa. Chiar dacă teoretic OLTCHIM, ca activ al statului, face parte din „averea întregului popor”, nu putem gândi doar cu vinovăția în vârf de băț. Nu putem fi, o țară întreagă, club mafiot, clan mafiot, bandă de interlopi etc. Numai în astfel de comunități infracționale se gândește și se acționează având două soluții, mari și late: succesul în infracțiune sau vinovăția insuccesului.

OLTCHIM, ca unitate mare a industriei chimice, a devenit victima politicianismului deșănțat practicat de PDL și gașca de mafioți care susțin acest partid. Situațiile prezentate la A3 cu firmele căpușă pe OLTCHIM, firme cu acționari sau deținători de părți sociale membri de seamă ai PDL, confirmă faptul că o eventuală privatizare a combinatului de către PDL, așa cum s-a început, ar fi dus la distrugerea acestuia. Asta este clar. Undeva, în spatele lor, niște comisioane grase pentru reușită erau și mai sunt încă, în așteptare. Eu bănuiesc că OLTCHIM era planificat de băsescieni să moară. Deh, interesul național băsescian stimulat de comisioanele străine, ar fi spus că producția OLTCHIM nu mai are piață de desfacere și că unitățile OLTCHIM sunt de fapt niște fiare vechi, depășite tehnologic, ce produc găuri la bugetul de stat și asigură doar existența unor asistași sociali, actualii salariați. Mare lucru de nu sunt băgate în mizerie și niște sindicate.

Paiața Dan Diaconescu a fost băgat în față de Băsescu pentru a împiedica privatizarea OLTCHIM sub controlul actualului guvern. Este vorba despre bani. Nu despre altceva. Este vorba despre comisioanele ascunse care stau în așteptare iar „buzunarele” pedeleprelor nu pot accepta eșecul.

Lumea virtuală și cea media acuză de eșec Guvernul Ponta. Fals. Este eșecul lui Băsescu. Pentru că această privatizare eșuată permite ministerului de resort, ministrului Chițoiu, să refacă documentele privatizării, să scoată șopârlele portocaliilor din text, să schimbe condițiile de calificare a celor care au intenția de a prelua industria respectivă. Să impună condiții de continuare a activității și de dezvoltare a ei având în vedere că OLTCHIM este la nivel local sursa de dezvoltare a localităților și aproape singura unitate care are capacitatea să preia forța de muncă de la cea primară la cea înalt calificată. Cum-necum, OLTCHIM este aproape singura sursă de existență a unei întregi zone geografice din România.

Doar prin păstrarea funcțională a OLTCHIM este posibil să se facă următorii pași pentru dezvoltarea zonei, pentru apariția altor unități industriale care să asigure concurența pe piața forței de muncă, pentru trecerea, treptată de la zona monoindustrială la cea pluriindustrială. Este o problemă de stat și ca atare trebuie rezolvată de stat și nu de politrucii băsescieni. Nu este o problemă de siguranță națională cum încearcă mercenarii lui Băsescu să o promoveze. Este o problemă de existență umană locală care trebuie soluționată cu politici guvernamentale.

Unde își va vinde produsele OLTCHIM ? Da, este o întrebare, are însă răspunsul în calitatea produselor și inteligența politicii de marketing. Este vorba despre capacitatea noului proprietar de a-și pune în valoare investiția. Iar un proprietar serios știe ce are de făcut. Nu trebuie să vină telespectatorul de la OTV sau oricare altă televiziune să îi spună ce să facă.