duminică, 24 februarie 2013

Despre congresele PNL


Am urmărit lucrările, am urmărit anumite discursuri cu mai multă atenție, am urmărit comentariile și știrile Tv. Păreri împărțite. Concluzii diferite. Critici de bună credință și aberații.

Mi-am format un punct de vedere. Pentru mine clar. Foarte clar. Acest Congres trebuia să aibă loc. Acum și nu mai târziu. Pentru că acest Congres a dat mai multe semnale. Pentru întreaga lume politică dar și pentru cetățeni. Nu mai spun despre semnalul dat în interiorul partidului.

De la alegerea lui Crin Antonescu în fruntea partidului s-a petrecut un fenomen. PNL a devenit dintr-un partid „icoană” un partid de luptători. Și-a deschis porțile. Întâi timid, apoi cu din ce în ce mai mult aplomb, cei care au dorit să lupte contra regimului opresiv Băsescu și au dorit să fie parte a progresului liberal s-au înscris în PNL. PNL a crescut. Pentru „tihna” celor care au confiscat organizațiile PNL în folos propriu, creșterea PNL a fost un semnal de alarmă. Au început să se opună. Noi am auzit, „pe surse” dar și din presă, cum au fost desființate organizații, cum au fost demiși unii lideri locali, cu au fost excluși unii dintre cei care sub o formă sau alta s-au împotrivit noii direcții pe care a pornit PNL. Cei cărora li s-a tulburat tihna, cei care se considerau un fel de „nobilime politică” locală au contracarat cu tot ce au putut. Mai ales după ce Crin Antonescu și conducerea PNL a hotărât să formeze o alianță cu PC și mai apoi cu PSD pentru a lupta contra regimului opresiv băsescian - USL.

Formarea USL și rezultatele pozitive ale acestei alianțe în lupta politică, mai ales după câștigarea categorică a alegerilor locale, rezultatul pozitiv - din punct de vedere politic - de la referendumul pentru demiterea ilegitimului de la Cotroceni (chiar dacă ilegitimul nu a fost demis), la care s-a adăugat excepționalul rezultat de la alegerile parlamentare a grăbit alegerea apelor. Legăturile ascunse din PNL cu Traian Băsescu și diferitele lui „metamorfozări politice” au ieșit în evidență ca râia. Chiliman, Moisescu și alții ca ei. Unii s-au grăbit și au plecat la PDL, acolo unde au privit mereu cu jind, alții au format împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu o nouă formațiune politică declarată „liberală” având ca bază un partiduleț format mai înainte de Nati Meir. „Dizidenții” au încercat „să corupă” pe cei care erau cunoscuți ca opozanți ai lui Crin Antonescu în interiorul partidului. Cel puțin în media, mai ales în media aservită lui Traian Băsescu sau lui Mihai Răzvan Ungureanu. S-a creat imaginea unei opoziții ferme împotriva lui Crin Antonescu, opoziție capabilă să preia conducerea partidului și să salveze, chipurile, dreapta politică, prin asocierea politică a PNL cu PDL, Forța Civică, PNȚ-CD Pavelescu, Noua Dreaptă etc. Acest Congres a fost necesar pentru a arăta poporului liberal și cetățenilor României că PNL este unit.

S-a mai vehiculat, cu intensitate, ideea apropierii PNL de PPE, pentru a întări în opinia publică ideea „opoziției de succes” din PNL sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Rezultatele congreselor PNL din 22 și 23 februarie 2013 au distrus toate aceste speculații care, netratate astfel, ar fi încurajat „opoziția”, ar fi bulversat populația și ar fi permis creșterea „infecției” în corpul partidului.

Tăriceanu nu a candidat pentru conducerea partidului. A criticat și a propus alte soluții privind organizarea și acțiunea internă însă nu și-a asumat rolul de lider al „opoziției” în partid. Inițiatorii „infecției” din PNL, Andrei Chiliaman și Moisescu au înțeles că au eșuat și s-au dus „să plângă” a neputință la picioarele „stăpânilor” lor financiari. MRU s-a inflamat și debitează aberații la cei care îl primesc în emisiuni.

Statutul PNL s-a modificat în reglementările sale de bază astfel că au dispărut membrii simpatizanți (o explicație ar fi aceea că unii lideri locali împiedicau înscrierea în partid pentru a se pune la adăpost, ei și apropiații lor, de o eventuală concurență !), s-a statuat aparteneța PNL la ALDE și la Internaționala Liberală, au fost clar arătate direcțiile politice liberale către economia de piață și capitalism, către statul minimal și a fost reconfirmat conceptul liberal „prin noi înșine”. PNL se declară „național” și promotor al valorilor naționale pe care se angajează să le protejeze prin acțiuni politice.

Aceste congrese au fost necesare pentru a arăta cetățenilor României că PNL a devenit un partid mare, un partid dispus să ducă lupta politică - cu respectarea regulilor democratice - pentru cucerirea și administrarea puterii administrative, singur sau în alianță cu alte formațiuni politice care acceptă o guvernare de alianță.

Evident, din discursurile principale de la congrese, a ieșit în evidență faptul că PNL este în luptă, alături de partenerii din USL, cu regimul Băsescu, regim slăbit însă aflat încă la putere prin instituții ale statului ce au fost politizate: CCR, ANI, Ministerul Public, serviciile de informații, agenții guvernamentale etc.

După aceste congrese apele se vor separa din ce în ce mai mult. Mizeria propagandei populiste băsesciene și aliaților lui Băsescu se vede din ce în ce mai bine. Păcat de oamenii de treabă care s-au lăsat păcăliți de tot felul de impostori „deținători” ai „pietrei filosofale”. La o discuție cu un prieten am afirmat că politologii au devenit niște paraziți, ca viermii intestinali, care profită de oamenii în sufletul cărora au intrat cu scopul de a forma prozeliți și a le stoarce vlaga și buna-credință. O parte din acești politologi sunt cei care au sprijinit infecția din PNL produsă de Chiliman și Moisescu.

6 comentarii:

ADRIAN spunea...

Mie, de pe margine, mi s-a parut o desfasurare de forte costisitoare doar ca sa li se comunice oamenilor alora care au ajuns acolo ceva de genul "luati si mancati caci acesta este trupul meu". Stiam asta si cu un simplu sondaj de opinie nu-i asa?

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Se putea și așa însă la Congres a fost mai direct. Sunt senzații și convingeri care nu se obțin din sondaje.

Anonim spunea...

Dan:
Mie mi s-a parut interesant ca "dizidentii" din PNL au votat impotriva lui Antonescu fara sa propuna pe altcineva, o alta solutie- rezulta de aici ca dumnealor si-ar dori un PNL fara presedinte de partid, fara candidat la Presedentie, in deriva... Asta arata ce sunt: niste papusi manevrate cu sfori de inamicii PNL.

PS: Pacat de Tariceanu, trufia il duce la pierzanie... Orban e sarit de pe fix demult iar Chiliman&Moisescu sunt ceea ce au fost demult - niste afaceristi jegosi (prinsi cu mata in sac de stapanul din umbra al DNA)

Vasile spunea...

Chilimanisti si pucisti...
Sugeti ..la la crinisti!

Crăciun Florin spunea...

Dan,

Bună observație. Au votat împotrivă fără ca vreunul dintre ei să aibă o altă alternativă.

Crăciun Florin spunea...

Vasile,

Ești cam ... dur.