Declarații de presă, 26.08.2019 |
DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN ȘI ALE PRIM-VICEPREȘEDINTELUI PNL, RAREȘ BOGDAN, LA FINALUL REUNIUNII BIROULUI EXECUTIV AL PNL, 26 AUGUST 2019
Ludovic Orban
Bună ziua!
Partidul Național Liberal a luat astăzi în dezbatere situația politică și a luat decizia depunerii unei moțiuni de cenzură, cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai probabilă destrămarea coaliției de guvernare și retragerea unui partid din coaliția de guvernare.
Practic, am decis să demarăm, imediat după decizii, procedurile privitoare la moțiunea de cenzură și am mandatat liderii grupurilor parlamentare să demareze consultări cu liderii grupurilor parlamentare din Parlamentul României, evident, mai puțin grupurile parlamentare ale PSD.
Obiectivul fundamental al Partidului Național Liberal afirmat în repetate rânduri este acela de a pune capăt cât mai repede posibil acestei guvernări toxice, care face un rău imens României.
Oricând vom avea capacitatea de a obține o majoritate parlamentară, care să voteze demiterea acestui guvern, Partidul Național Liberal va face acest lucru și demarăm, practic, negocierile pentru moțiunea de cenzură.
În ceea ce ne privește, în cazul unui succes al moțiunii de cenzură, obiectivul nostru este un obiectiv democratic, legitim, și anume acela de a da din nou puterea cetățenilor români să aleagă un Parlament legitim prin intermediul alegerilor anticipate.
Partidul Național Liberal este pregătit în orice moment să își asume răspunderea guvernării. Ne dorim, în schimb, ca acest lucru să se petreacă după ce puterea va fi conferită din nou cetățenilor români, care să aibă capacitatea de a alege un Parlament legitim , conform voinței actualei existente în societatea românească și care să confere o majoritate guvernamentală legitimă, care să poată să realizeze proiectul de ridicare al României, pe care îl are președintele României și Partidul Național Liberal.
Îl invit pe domnul prim-vicepreședinte politic al Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan, să vă adreseze mesajul.
Rareș Bogdan
Vă mulțumesc, domnule președinte!
Bună ziua, dragi români, dragi foști colegi!
Este o comunicare extrem de scurtă pe care vreau să o fac. În această dimineață, am primit informații extrem de importante, de la Bruxelles, legate de cele două candidaturi pe care România le-a propus pentru poziția de comisar european. Informațiile sunt extrem de grave atât pentru constituirea Comisiei dar și pentru imaginea României, pentru șansele ca unul dintre cei doi, doamna Plumb sau domnul Nica, să ajungă comisar european sunt egale cu zero, mai mult, în acest moment, România este singura țară care a făcut propuneri inacceptabile.
O somăm pe doamna Viorica Dăncilă, încă premier al României, să treacă de îndată la alte propuneri, să facă o altă propunere acceptabilă pentru Bruxelles, acceptabilă pentru România, care să întrunească votul majorității.
De asemenea, suntem absolut convinși că nu s-a consultat, în aceste două propuneri făcute, cu președintele României și considerăm că este vorba despre comisarul din partea României, nu al PSD, nu al ALDE, nu al doamnei Dăncilă și este foarte important să aibă o discuție cu președintele României vizavi de această propunere.
Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu