Se afișează postările cu eticheta Basarabia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Basarabia. Afișați toate postările
vineri, 29 aprilie 2011
Băsescu contra Armeniei
Armenia este o țară care a suferit „corecturile teritoriale” făcute de Stalin pentru a obține anumite avantaje în relațiile imperiului bolșevic Rus cu Turcia. Nagorno-Karabah, o enclavă din teritoriul actual al vecinului Azerbaidjan a devenit nu doar o problemă a relațiilor tensionate dintre cele două țări ci și una a relațiilor care se strică între România și Armenia.
Președinția a fost relativ deschisă dând o serie de comunicate cu privire la vizita lui Băsescu în zonă, comunicate ce nu reflectă în întregime cele declarate și surprinse de presă. Dacă în comunicatul oficial tonul este ponderat, în paralel au fost reținute de presă și luări de poziție care confirmă o anume poziție a lui Băsescu și a celor apropiați lui față de Armenia și Azerbaidjan, o mai mare apropiere a acestora de pungulița cu arginți a potentaților azeri. Armenia a reacționat, normal, imediat. La fel, avem o reacție și a unei părți a comunității armene din România, prin Varujan Vosganian, către blogul căruia mă îndrept pentru a-i vedea poziția.
Personal consider că Traian Băsescu ar fi trebuit să se abțină de la a adăuga problema Nagorno-Karabah în discursul său. Există o poziție oficială a organismelor internaționale suprastatale din care România face parte, organisme care nu au o poziție categorică în privința acestei enclave. Pentru că la nivel internațional se cunoaște modul în care URSS sub conducerea lui Stalin a tranșat teritoriile statelor ocupate. România este, la rândul ei, una dintre victimele stalinismului, Basarabia fiind luată printr-un ultimatun și împărțită apoi de bolșevici între RSS Moldova și Ucraina. Astfel că azi suntem în fața unei anomalii teritoriale care face din Ucraina un agresor față de România prin „semnalele” politice și diplomatice pe care le emite cu privire la „pretențiile teritoriale ale României față de Ucraina”, semnale amplificate de Rusia, prin declarația unui oficial militar rus potrivit căreia flota rusă din Marea Neagră are misiunea de a apăra Ucraina de agresiunile României !
Adaug încă o mare gafă de politică externă la catastiful băsescian. Sunt convins că oficialii armeni au suficientă înțelepciune să observe că vorbele lui Băsescu nu sunt și vorbele poporului român. Băsescu nu știe pentru că nu are suficientă carte însă noi, ceilalți, știm despre armenii care ne-au fost domni, învățători, comandanți militari, artiști și oameni de cultură, oameni față de care avem admirație și prețuire. Și mai știm că Armenia, așa ciuntită cum este acum, este țara lor mamă.
Nu închei mai înainte de a atrage atenția asupra ciudățeniilor teritoriale actuale dintre cele două state, ciudățenii care confirmă abuzurile bolșevicilor sub conducerea lui Stalin și menținute până azi. Armenia are ca vecin în vest un teritoriu autonom azer, țara fiind ca o pană în trunchiul teritorial al Azerbaidjanului. Iar situația este tare ciudată.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
