Se afișează postările cu eticheta Joachim Gauck. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Joachim Gauck. Afișați toate postările
marți, 21 iunie 2016
Joachim Gauck: „Europa: pasiune pentru rațiune”, discurs la Biblioteca Națională.
Doar la Agerpres am găsit evenimentul finalizat. Cu unele informații din discurs. Cu unele intervenții. Restul presei ori a fost absentă, ori a fost prea obositor, pentru jurnaliștii prezenți, să înțeleagă ce au vrut să spună vorbitorii, dar să mai rețină cuvinte „plicticos de elegante”.
Agerpres ne informează că „El a abordat, în discursul său, fenomene diverse, precum scindarea din interiorul Uniunii Europene, pe teme de maximă importanță, referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE, rolul dialogului în Uniune, dar și egalitatea între țările membre.”
Subiecte de actualitate ale comunității europene, chiar dacă sunt spuse de o personalitate care nu are atribuții executive în țara al cărei Președinte este. Chiar dacă din comportamentul unor lideri din Germania reiese o altă orientare. Președintele Gauck merge pe calea normalității. O normalitate văzută din poziția unui intelectual care are o viziune politică orientată, evident, către dreapta europeană.
Discursul Președintelui Gauck va rămâne doar ca o activitate bifată pentru „tabloul de bord” al vizitei în România sau va fi promovată, puțin, nu mult, de către cei care au participat la festivitate. După cum văd eu, GDS-iști de felul lor. Pentru că există, ca de obicei, 3 posibilități. Prima, discursul să fie ignorat cu eleganță. Discursul să fie promovat prin conceptele expuse și, posibil demonstrate. Discursul să fie folosit cu rea credință de cei prezenți.
Eu voi fi interesat să îi văd evoluția. Președintele Gauck este, totuși, exponentul unei orientări politice mai apropiate de liberalismul românesc decât altele.
Nu cred că Băsescu Traian a participat la eveniment. Este prea ghiolban să priceapă ceva.
luni, 20 iunie 2016
Ei bine, Germania nu face ce spune Steinmeier, ministrul ei de externe !
După surprinderea comunicatului privind poziția ministrului de externe german cu privire la NATO, Frank-Walter Steinmeier, a urmat repede poziția lui Norbert Röttgen, expert CDU în politică externă, coleg în minister.
Astăzi, Președintele Germaniei, Joachim Gauck, la întâlnirea cu jurnaliștii, a confirmat faptul că Germania va respecta tratatele pe care le-a semnat și că va avea o mare contribuție, sub umbrela NATO, în acest an, în Lituania (va trimite un batalion de 1000 de militari care să garanteze securitatea țării în fața amenințărilor Rusiei). Mai mult, Președintele Germania a exprimat preocuparea țării sale pentru securitatea țărilor din Estul Europei.
„Aş dori, pe scurt, să preiau cele spuse de dumneavoastră legat de aşteptările pentru Summitul de la Varşovia. Noi toţi aşteptăm cu nerăbdare să vedem dacă deciziile din Ţara Galilor vor fi reconfirmate la Varşovia. Avem nevoie de o voce comună, avem nevoie de o poziţie comună atunci când vrem să contracarăm provocările existente. Oamenii care sunt mai aproape de zona de pericol vorbesc deseori cu o voce mai puternică despre aceste provocări, spre deosebire de cei care sunt mai departe.
Summitul se va desfăşura la Varşovia, aştept cu nerăbdare deciziile. Câteodată diplomaţia germană, atunci când este vorba de Europa de Est, este văzută cu ochi critici pentru că ea încearcă să deschidă şi să menţină deschise uşile pentru dialogul cu Rusia. Nu este vorba de defetism sau de escapatism, adică nu vrem să fugim de responsabilitatea noastră. Noi toţi ştim de unde provin provocările. Iată de ce sunt ferm convins că alături de partenerii noştri şi vecinii noştri din Europa de Est, Centrală şi Sud-Est vom găsi o decizie comună la final de Summit.”
„Jurnalist: „Aș vrea să vă întreb dacă poziția exprimată de Ministrul de Externe german va fi susținută și la Summitul NATO de la Varșovia și cum vede Germania inițiativa de a găzdui o brigadă multinațională și ideea unei prezențe navale consistente la Mare Neagră.”
Președintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck: „Referitor la ultima întrebare, legată de Regiunea Mării Negre, aș dori să fiu reținut. Așa cum spuneam mai înainte, nimeni nu trebuie să creadă că politica germană este una care neagă evidența. Nu vreau, desigur, să mă eschivez, însă Guvernul german își asumă responsabilitățile declarate și asta fără niciun fel de rezervă. Când politicieni de vârf fac declarații și se gândesc cam cum am putea crea un climat al discuțiilor mai favorabil, mă refer la relația cu Moscova, nu înseamnă că, concomitent, ne-am îndepărta de ceea ce înseamnă tratatele pe care le-am semnat, lucru de la sine înțeles de noi, germanii. În ultimele săptămâni, în ultimele luni, am demonstrat că securitatea partenerilor din Estul Europei este foarte importantă pentru noi. Germania va juca în viitorul apropiat un rol foarte important militar în Lituania și, sigur, în cadrul propriei funcțiuni este parte a strategiei pentru partenerii noștri estici. Vă rog să vedeți lucru acesta în contextul celor exprimate de colegii mei politicieni. Nimeni, nici în sud, nici în est, nu ar trebui să aibă îndoieli legate de capacitatea și funcționabilitatea alianței NATO. S-ar putea ca, din când în când, să existe enunțuri diferite dintr-o parte sau alta, dar cu toții de ce avem NATO, de ce suntem și trebuie să fim prompți atunci când este nevoie să ne apărăm. Trebuie să aveți încredere, noi, germanii nu vom pune sub semnul întrebării acest lucru.”
Mă mulțumesc cu aceste răspunsuri și afirmații. Chiar dacă există o mare diferență între cele declarate de Steinmeier și ce declară domnul Gauck. Iau de bază ce spune Președintele Germaniei.
Nu știu dacă greșesc, dar Steinmeier este social-democrat ! Nu ar trebui să ne mire poziția acestuia, din punctul de vedere al partidului din care face parte. Mai toți social-democrații europeni, socialiștii și extremiștii sunt de partea Rusiei și a lui Putin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

