Istoria începe să se repete. Cel puțin în viața politică a României.

Tot citind despre viața noastră politică am ajuns la un moment dat să mă întreb unde am mai văzut eu astfel de stări ale situației politice - un abuz incalificabil al puterii care se împletește în mod dubios în partea ei legislativă cu cea executivă și unde puterea Justiției este lăsată deoparte. Mi-am spus că pe timpul sinistrului Traian Băsescu dar, nu este chiar așa. Și pe timpul lui Băsescu s-au comis abuzuri ale puterii, grave, dar fără a asupri Justiția care, abia în acel timp începuse să ridice capul după ce l-a avut plecat sub puterea PSD-ului condus de Adrian Năstase.

Recunosc că am fost inspirat și de o remarcă a unei prietene: astăzi, conservatorii în România sunt cei de la PSD. Îndrăznesc să îi adaug pe cei de la ALDE. PSD este cel care a înlocuit conservatorii tradiționali din România, se comportă la fel ca cei care au fost în 1875 la putere și care au determinat unirea curentelor liberale în jurul și la inițiativa liberalilor radicali conduși de CA Rosetti și IC Brătianu.

Până și Pământul își schimbă polii, într-o foarte lungă perioadă de timp, dacă ne raportăm la întinderea vieții noastre. Ei bine, conservatorii de astăzi în România sunt socialiștii de ieri. În România suntem, politic, față de anul 1875 când s-a înființat PNL, cu „curu'n sus”. Stăm în cap. Nordul a devenit sud. Socialiștii de ieri, urmașii „demni” ai Partidului Comunist, vor să își păstreze pozițiile dominante câștigate de la 1947 până la 1989, vor să își păstreze stilul de viață și facilitățile puterii și se comportă, normal, la fel cum se comportau conservatorii reprezentanți ai moșierimii. Să recunoaștem, marii moșieri ai României secolului XXI sunt foștii socialiști ! Iar acapararea moșiilor s-a făcut în timp, legile din 1990 le-a favorizat acapararea (de multe ori dubioasă) a proprietăților foștilor moșieri dar și a proprietăților statului.

Pun mai jos Programul Coaliției din 1875, Programul liberal de la Mazar Pașa, program care reprezintă actul de naștere al PNL.

Este destul de lung, respectă grafia folosită atunci dar este inteligibil. Eu am găsit foarte multe asemănări cu comportamentul de astăzi al PSD și ALDE în criticile aduse conservatorilor aflați la putere.

Ţeara întreagă cunoaşte că regimul constituţional parlamentar, unul dintre cele patru puncturi adoptate de adunările mume din 1857 ca baza viitoarei organizaţiuni a României, a devenit în ultimii ani o simplă ficţiune. În fapt guvernământul bunului plac a înlocuit instituţiunile noastre reprezentative. Astăzi naţiunea nu mai esercită vre-un control asupra afacerilor publice; astăti nu mai avem decât cu numele ecuilibrul dintre puterile statului, precum el este prevăzut de Constituţiunea jurată de Domn!

În fapt, nu majorităţile legislative formază ministerele, ci miniştri ‘şi fac majoritatea, şi, mai că am putea zice, unanimitatea legislativă.

Cele petrecute sub ochii noştri, cu ocasiunea ultimelor alegeri, nu mai permit naţiunei de a-şi face ilusiuni asupra soartei ce o aşteaptă! Suntem în drept de a afirma că, în cea mai mare parte a ţerei, alegeri constituţionale n’au esistat; căci, profitând de imperfecţiunile Legei electorale şi de restâlmăcirile făcute acestei legi, am văzut agenţii guvernamentali întrecăndu-se în zelul lor întru a’i falsifica aplicaţiunea. Dupe nouă ani, de la promulgarea Constituţiunii, ministrul actual, prin o monstruoasă interpretare a art…. din Legea electorale, a aruncat în colegiul al treilea, ca alegătorii direcţi, ruralii cari nu pot vota de cât prin delegaţiune în colegiul al patrule. Ast-fel, cu rare escepţiuni, profesiunile liberale, comerciul, industria, nu ‘şi mai au mandatari în camera actuale; ast-fel, represintaţiunea oraşelor este acum ucisă, precum de mult este ucisă represintaţiunea populaţiunilor rurali!

În zilele destinate pentru alegeri, alegătorii nu s’au găsit façia cu alegători; n’a esistat deară între cetăţeni aceia luptă pacinică şi legale care este, sufletul guvernămintelor constituţionale. Alegătorii, – acei cari au avut coragiul de a pune mai presus de interesele lor şi chiar de sicuranţa personale, datoria lor de cetăţeni – aceşti alegători s’au aflat, mai pretutindeni, în façia numai cu machina guvernamentale, care, confecţionând şi listele alegătorilor şi listele chemaţilor a fi repesentanţii naţiunei, – spre a ne servi de însăşi espresiunea mesagiului – s’a fost transformat în mare şi unic alegător al ţărei.

În asemenea condiţiuni, succesul ministeriului erea de mai înainte asicurat şi chiar cunoscut!

Ast-fel, din constituţiunea noastră nu mai avem de cât denumirea ei; ear garanţiele constituţionale în realitate nu mai esistă, şi guvernul bunului plac domnesce în Romănia!

Şi când s’a făcut aceasta? Într’o epocă normale, când toate marele cestiuni naţionale şi economice sunt resolvate, şi când ţeara, dupe multe suferinţe, dupe îndelungate lupte şi comoţiuni de sus şi de jos, se credea ajunsă la acel liman care face fericirea naţiunilor în presinţe şi pregătesc mărirea lor în viitor, şi care poartă numele de Domnia legilor!

Esperiinţa seculilor a dovedit că guvernul personale, sub masca regimului parlamentar, devine, în privinţa consecinţelor asupra soartei popoarelor, mai desastros şi mai corupător de cât guvernele cele mai despotice. – La noi acest trist adevăr, mai mult de cât în ori care altă ţeară, a dobândit o teribile cosacraţiune. Resultatele ocârmuirei prin bunul plac şi ale substituirei voinţei miniştrilor în locul voinţei naţiunei, au adus ţeara pe ţărmurile prăpastiei, şi fie care, plin de grije, vede înaintea sa ruina materiale şi morale a României.

Adversarii noştri să nu se mai încerce a împodobi cu numele de ordine şi de stabilitate o situaţiune care numai linişte şi pace nu prevesteşte! Să nu pretinză că regimul constituţional, aplicat în adevărul seu, nu este făcut pentru această ţeară! România este mândră a afirma, cu vechile ei legi şi tradiţiuni, cu istoria sa în mână, că controlul naţiunei asupra afacerilor publice a fost pururea legea ţerei, şi că, chiar în timpurile cele mai nefaste, guvernul bunului plac nu a putut nici o dată reuşi a se substitui pe lung timp glasului naţiunei şi dreptului ei străvechiu de a lua parte la trebile ţerei.

După patru ani de funcţionare, în cele din urmă, regimul, din guvernul constituţional, n’a mai păstrat de cât formele esterioare; aciasta a deschis ochii tutulor, a convins pe toţi oamenii cugetători, pentru care binele public nu este un cuvânt deşert, că este mai mult de cât timp de a ne deştepta, de a ne pune la lucru şi de a face ca domnirea legilor să pună capăt arbitrariului şi nesaţiului guvernanţilor noştri.

Această domnire a legilor, noi a cerem ca singură mântuitoare pentru tot; ea este atât în interesul naţiunii cât şi în interesul puterei esecutive. În adevăr, regimul, întorcându-se cu sinceritate în calea prescrisă de pactul nostru fundamental, ar da o legitimă satisfacţiune drepturilor şi elementelor vitale ale ţearei, şi cu aceasta s’ar asicura şi întări forţa morale a puterei esecutive, de vreme ce numai aşa s’ar reîtemeia o salutară armonia, – care astă-zi nu mai esistă între această putere şi toate clasele societăţii române!

Deară aceasta este numai o speranţă; şi tristă privelişte a presintelui tinde a ne o ridica şi pe ceasta.

De aceea, în façia pericolelor cari ne ameninţă şi cari în parte au lovit drepturile naţiunii, câştigate prin bărbăţia şi sacrificele a două generaţiuni şi consacrate prin pactul nostru fundamental, subscrişi deputaţi ai oposiţiunii ministeriale, – cari datorim mandatul nostru numai virtuţei civice şi abnegaţiunei alegătorilor noştri, – am uitat desbinările din trecut, am lăsat la o parte deosebirile noastre asupra unor cestiuni de un ordin secundar, şi, neavând în vedere de cât suferinţele ţearei, ne am dat mâna spre a urmări cu stăruinţă reînviarea legilor, spre a dobândi independinţa individuale în façia a-tot puternicia guvernamentale, spre a face cu Constituţiunea în general şi Legea electorală în deosebi să deviă un adevăr respectat şi practicat atât de cetăţeni cât şi de puterea esecutivă!

Acest resultat mântuitor obţinut, activitatea noastră parlamentară va urmări cu energiă realisarea următoarelor principii:

1. Vom stărui ca în afacerile noastre esterioare să domnească o politică Românescă, o politică de pace. Aşa voesc vechile noastre tractate închiăiate cu Înalta Poartă, aşa o voesc tractatul de la Paris, aşa o voesc interesul bine înţeles al României.

Suntem deară decişi a combate ori ce politică aventuroasă, Vom priveghia ca guvernul nostru să observe către Înalta Poartă şi către toate puterile garante o atitudine nepărtinitoare şi amicale, şi, prin însăşi aceasta, vom osândi orice preferinţă esclusivă către unele din statele străine, preferinţă care n’ar avea alt resultat de cât de a ne atrage difilcutăţi şi gelosii din partea celor-l-alte state. Îndeosebi, în deslegare chestiunilor economice, noi înţelegem a nu ne ţine seama de cât de dreptul, binele şi interesul naţiunei.

2. În toate statele europene, guvernele, ori care este natura lor, pun o deosebită îngrijire întru a ne asigura bunu traiu, întru a ne desvolta buna stare a claselor muncitoare, întru a ne respândi isntrucţiunea în mizlocul lor. Ministerul actual cârmuieşte această ţeară de un timp mai îndelungat de cât l’au avut toate cele-l-alte minister de la o lată de la 1866-1871. El însă n’a făcut nimic pentru aceste populaţiuni şi mai cu seamă pentru cele rurali. Zapciul, primarul, notarul, perceptorul, fiecare le asupreşte şi le jupoae fără frică de D-zeu şi de legi; căci ministrul de interne şi cu prefecţii săi, în loc de a face administarţiune, fac politică şi nu reclamă de la subalternii lor de cât politică. Legea togmelor agricole a pus la discreţiunea administraţiunii atât capitalele proprietarilor şi ale arendaşilor, cât şi braţele cultivatorilor. Şcoalele din zi se împuţinează în comunele rurale, şi cele ce au mai remas în fiinţă nu mai funcţionază de cât cu numele. Însurăţeii din 1864 au îmbătrânit aşteptând pământurile date lor prin legea rurală şi garantate de Constituţiunea din 1866. Atât în privinţa acestora legea este suspendată, recum este suspendată şi legea din 1868 care prescrie mahalagiilor agricoli din oraşele principale să li se vânză loturi de pământ din învecinatele moşii ale statului. Guvernul prin aceasta a violat în chip flagrant art. 93 din Constituţiune, care rosteşte că puterea esecutivă nu poate suspenda aplicarea legilor.

Vom stărui deară cu tot dinadinsul ca aceste legi să se aplice, ca soarta claselor muncitoare, de la prosperitatea cărora atârnă prosperitatea naţiunei întregi, să se îmbunătăţească în mod positiv. Vom reclama aplicarea legei în privinţa respândirei învăţământului gratuit şi obligatoriu în toată ţeara. Vom reclama impetuos ca populaţiunile rurale să reintre în legea comună şi să ajungă a avea şi ele cea ce le lipseşte astă-zi cu totul: justiţuia populară.

3. Îndatoririle militare au devenit, mai ales pentru populaţiunile rurale, o sarcină din cele mai apăsătoare. Legea miliţiilor aplicată în mor rău-voitor şi părtinitor în unele părţi ale ţearei, reclamă imperios o interpretaţiune legislativă în scop de a ocroti pe cetăţeni de prigoniri, ce n’au intrat în verile legislatorului. – Posiţiunea ofiţierilor are asemenea trebuinţă de a fi asicurată în mod positiv în contra bunului plac al conducătorului afacerilor militare. Vom stărui deară ca şi armata să aibă justiţiă.

4. Cu toate laudele oficiale, – bande cari n’ar putea resista la cea mai uşoară critică, –  este necontestabil, şi chiar amicii guvernului o recunosc, că sarcinele fiscali ce apeasă pe contribuabili au ajuns la nişte proporţiuni atât de sdrobitoare, în cât seacă toată avuţia publică şi privată. În nici o ţeară aceaste sarcine, – în scurt timp de patru ani, – n’au ajuns la o asemenea culme! Suntem în drept a afirma că, în acest mic interval, dările s’au urcat în total cu 32% peste cele ce erau în 1869-1870. Şi lângă aceasta, s’au contractat două împrumuturi represintând 64,524,163 lei, afară de împrumutul domenial făcut pentru stingerea vechei datorii flotante, şi o parte însemnată a bunurilor statului s’au vândut spre a acoperi deficitele bugetare.

Reducerea cheltuielilor publice deareste neapărata neviă, în vedere mai ales de a desărcina clasele muncitoare,  cari astă-zi îngenunchiate sub poveara dărilor, sunt osândite de a le plăti nu din economiele lor, – nici chiar din capitalul lor, – care nu îl mai au, – ci robindu’şi munca şi nu numai pe cea presentă, dear şi pe cea viitoare, şi pe mulţi ani înainte.

5. Aceeaşi reducere de cheltuieli şi pe un picior mai mare trebuie a fi sperată şi în budgetele judeţene şi comunale, cari, de şi în mod indirect, nu sunt în mare parte de cât o continuaţiune a budgetului statului.

În adevăr, resursele principale ale judeţelor şi comunelor sunt astă-zi absorbite prin cheltuieli ce nu sunt de loc pentru trebuinţele lor proprii şi, în definitiv, îndestulează tot cheltuieli aparţinând guvernului central.

6. Legile judeţene şi comunale di nou reformat, în loc de a da ţearei o descentralisaţiune mai desvoltată ca în trecut, şi aşa precum o descrie Constituţiunea şi precum o prescrie necesităţile practice ale ţearei, au întemeiat o centralisare nepomenită, ce întruneşte în mânele puterii esecutive toate interesele judeţelor şi comunelor. Aceste două legi trebuesc imperios reformat, în vedere de a da localităţilor o serioasă şi eficace independinţă în conducerea afacerilor lor proprii.

7. Magistratura, clerul, corpul profesoral sunt astă-zi lipsite de ori-ce independinţă în îndeplinirea misiunei lor. Personalul lor, lipsit de ori-ce garanţiă, este redus la rolul de simpli funcţionari administartivi. În deosebi, justiţia, pusă în atâtnarea administraţiunii, a contenit de a mai o a treia putere a Statului. Vom stărui deară cu neadormire ca o independinţă salutarie să fie asicurată clerului şi profesoratului, ear1 justiţia să fie rădicată la înălţimea misiunii seale, la gradul de putere care ’i este garantată de constituţiune şi cerută de interesul cetăţenesc.

Centralisaţiunea de mai sus a avut de efect fatal ca astă-zi interesele economice, materiale şi morale ale tuturor claselor societăţii, sunt în atârnarea guvernului. Activitatea cetăţenilor, forţele şi inteliginţa ţearei şi chiar al individului sunt restrânse într’un cerc de fer, şi puterea centrale tinde din ce în ce mai mult de a cugeta şi a vieţui singură pentru tot. O asemenea stare de lucruri prelungindu-se va avea de efect de a înjosori caracterele, de a corupe conştiinţa umană, de a năbuşi în ţeară ori ce independinţă, ori ce activitate, or ce vieaţă. Aceasta ar fi însă însăşi moartea morală a naţiunii.

Trebuiesc deară reformate cât de curând legile administrative şi chiar economice, în vedere de a face neatârnate de a tot puternicia guvernamentale iniţiativa, activitatea şi traiul cetăţenilor, în vederea mai ales de a realţa caracterul şi independinţa individului în façia cu statul.

Acestea sunt deară basele principale ale programului nostru. Ele ’şi au consacraţiunea lor în însăşi pactul nostru fundamental. A lucra pentru realisarea lor, pentru sincera şi leala lor desvoltare şi aplicare, noi credem că este a face act de buni cetăţeni, de oneşti mandatari ai naţiunei. Mai presus de toate, noi credem că aceste principii, strict respectate de către puterea esecutivă şi cu energiă apărate de către cetăţeni, pot feri ţeara şi instituţiunile ei atât de escesele despotismului cât şi de comoţiunile violente ale resbunărilor populare.

Strîns uniţi în mizloace şi în scop, noi, pentru apărarea acestor principii şi pentru introducerea lor în actele şi în deprinderile guvernului, nu vom cruţa nici unul dintre mizloacele legali pe care ni le dă Constituţiunea din 1866, nici unul din sacrificele pe care ni le impune datoria noastră de Români.

Cât privește partidulețele cu pretenții de reprezentanți ai conservatorilor ar cam trebui să ne apuce râsul. Ce vor ele să conserve ?

Starea „țarei” la 1875, la formarea PNL.

În articolul anterior de pe blog am spus că mi s-a părut foarte asemănătoare starea de abuz a conservatorilor la putere în anul de grație 1875 cu cea a PSD-ului lui Ponta în anul de grație 2015. Și abia au trecut 140 de ani !

Și atunci, ca și azi, ca și ieri, pe timpul dictaturii băsesciene, în centru preocupării era Constituția. Și atunci ca și azi, Constituția era călcată în picioare, mai ales sub aspectul prevederilor electorale. Azi, PSD-ul lui Ponta și din voința lui Ponta, nu doar Constituția este călcată în picioare ci și legea electorală. Și nu vorbesc în dodii. Există două hotărâri judecătorești definitive care îi cere Guvernului să organizeze alegeri anticipate pentru ocuparea posturilor de reprezentare în Parlament, în consiliile județene, în cele locale și la primării devenite vacante. Nu vrea Ponta, geaba Constituție, geaba Justiție. Seamănă acest guvern abuziv, dictatorial chiar cu cel a lui Băsescu sau cu guvernul conservator de la 1875 ceva de speriat.

Sursa: Studiul lui Tudoroiu Lucrețiu intitulat „24 mai 1875. Înființarea Partidului Național Liberal. Editura „Lucretius”, București, 2015

„Țara întreagă recunoaște că regimul constituțional-parlamentar, unul din cele patru puncte adoptate de adunările mame din 1857, ca baza viitoarei organizațiuni a României, a devenit în ultimii ani o simplă ficțiune. În fapt, guvernământul bunului plac a înlocuit instituțiunile noastre reprezentative.

Astăzi națiunea nu mai exercită vreun control asupra afacerilor publice, astăzi nu mai avem decât cu numele echilibrul  dintre puterile statului, precum este el prevăzut de constituțiunea jurată de Domn.

În fapt, nu majoritățile legislative formează ministerele, ci miniștrii își fac majoritatea și mai că putem zice unanimitatea legislativă.

Cele petrecute sub ochii noștri, cu ocaziunea ultimelor alegeri, nu mai permit națiunei de a-și face iluziuni asupra soartei ce o așteaptă. Suntem în drept de a afirma că, în cea mai mare parte a țării, alegeri constituționale n'au existat, căci, profitând de imperfecțiunile legei electorale și de răstălmăcirile făcute acestei legi, am văzut agenții guvernamentali întrecându-se în zelul de a-i falsifica aplicațiunea.

După nouă ani de la promulgarea Constituțiunei, ministerul actual, printr'o monstruoasă interpretare a articolului 5 din legea electorală, a aruncat în colegiul al III-lea, ca alegători direcți, ruralii care nu pot vota decât prin delegațiune în colegiul IV. Astfel, cu rari excepțiuni, profesiunile liberale, comerciul, industria, nu-și mai au mandatari în Camera actuală, astfel reprezentarea orașelor este acum ucisă, precum de mult este ucisă reprezentațiunea populațiunilor rurale.

În zilele destinate pentru alegeri, alegătorii nu s-au găsit față în față cu alegătorii; n-a existat dar între cetățeni acea luptă pacinică și legală, care este sufletul guvernământului constituțional.

Alegătorii – care au avut curagiul d-a pune mai presus de interesele lor și chiar de siguranța personală datoria lor de cetățeni – acești alegători s-au aflat, mai pretutindeni, în față numai cu mașina guvernamentală, care confecționând și listele alegătorilor și listele chemaților a fi reprezentanții națiunei, - spre a ne folosi de însăși expresia Mesagiului -, s-a fost transformat în mare și unic alegător al țărei.

În asemenea condițiuni, succesul ministerului era mai dinainte asigurat și chiar cunoscut.

Astfel din Constituțiunea noastră, nu mai avem decât denumirea; iar garanțiile constituționale nu mai există și guvernul bunului plac domnește în România.

Și când s-a făcut aceasta ? Într-o epocă normală, când marile chestiuni naționale și sociale sunt rezolvate și când țara, după comoțiuni de sus și de jos, după multe suferințe și după îndelungate lupte, se credea ajunsă la acel liman, care face fericirea națiunilor în prezent și pregătește mărirea lor în viitor și care poartă numele de: domnirea legilor.

Experiența secolilor a dovedit că guvernul personal, sub masca regimului parlamentar devine, în privința consecințelor asupra soartei popoarelor, mai dezastruos și mai corupător de cât chiar guvernele cele mai despotice. La noi, acest trist adevăr, mai mult decât în orice altă țară, a dobândit o teribilă consacrațiune. Rezultatele cârmuirei prin bunul plac și ale substituirei voinței miniștrilor, în locul voinței națiunei, au dus țara pe țărmurile prăpastiei, și fiecare plin de grijă, vede înaintea sa ruina materială și morală a României.

Adversarii noștri să nu se încerce a se împodobi, cu numele de ordine și stabilitate, o situațiune care numai liniște și pace nu prevestește !

Să nu pretindă că regimul constituțional, aplicat în adevărul său, nu este făcut pentru această țară.

România este mândră de a afirma, cu vechile ei legi și tradițiuni, cu istoria sa în mână, că controlul națiunei asupra afacerilor publice a fost pururea legea țărei, și că chiar în timpii cei mai nefaști, guvernul bunului plac n-a putut nici odată reuși a se substitui pe lung timp glasului națiunei și dreptului ei străvechiu de a lua parte la luptele țărei.

După patru ani de funcționare, în cele din urmă regimul n-a mai păstrat din guvernul constituțional, decât formele exterioare; aceasta a deschis ochii tuturor, a convins pe toți oamenii cugetători, pentru care binele public nu este un cuvând deșert, că este mai mult decât timpul, de a ne deșepta, de a ne pune la lucru și de a face ca domnia legilor să pună capăt arbitrariului și nesațiului guvernanților noștri.

Această domnie a legilor noi o cerem ca singură mântuitoare pentru noi toți. Ea este atât în interesul națiunei, cât și în interesul puterii executive. În adevăr, regimul, reîntorcându-se cu sinceritate în calea prescrisă de pactul nostru fundamental ar da o legitimă satsifacțiune drepturilor și elementelor vitale ale țărei, și cu aceasta s-ar asigura și întări forța morală a puterii executive, de vreme ce numai așa s-ar întemeia o salutară armonie – care astăzi nu mai există -, între această putere și între toate clasele societății române.

Dar aceasta este numai o speranță, și trista priveliște a prezentului tinde a ne-o ridica și pe aceasta !

De aceea, în fața pericolelor, care ne amenință și cari în parte au și lovit drepturile națiunei, câștigate prin bărbăție și sacrificiile a două generațiuni, consacrate prin pactul nostru fundamental, subscrișii deputați ai opozițiunei ministeriale, care datorim mandatul nostru numai virtuței civice și abnegațiunilor alegătorilor noștri, am uitat desbinările din trecut, am lăsat deoparte desbinările noastre asupra unor chestiuni de ordine secundară, și neavând în vedere decât suferințele țărei, ne-am dat mâna spre a urmări cu stăruință reînvierea legilor, spre a redobândi independența individuală în față cu atotputernicia guvernamentală, spre a face ca Constituțiunea, în general, și legea electorală, în deosebi, să devie un adevăr respectat și practicat, atât de cetățeni, cât și de puterea executivă.

Acest rezultat mântuitor obținut, activitatea noastră parlamentară va urmări cu energie realizarea următoarelor principii:
...”
Semnatarii:
Manolache Kostachi, Ion C. Brătianu, M. Kogălniceanu, A.G. Golescu (cu porecla Negru sau Arăpilă), G. Vernescu, Anastasiu, N. C. Fussea, A. Candiano-Popescu, A. Stolojan, Gh. Chițu, C.G. Peșacov, N.C. Furculescu

Ei bine, starea politică a nației noastre are continuitate. Din nefericire.

Fuziunea dintre PNL cu PDL și FC, precum și cu alte formațiuni politice simpatizante este ca o uniune în care dezbinările trecutului, generate de cele mai multe ori de „unele chestiuni secundare”, nu-și mai au rostul. Să lăsăm istoriei băsismul irațional și dictatorial, tăricenismul social-liberal, orice altă problemă care duce doar la ranchiună și retorică inutilă și să luăm puterea din mâinile urmașilor comunismului „înfloritor la orașe și sate” - cum deja face propagandă Ponta și ortacii lui din zona propagandei politice (Trustul Intact în totalitate, B1Tv, România Tv și jurnalele aferente).