Iar minte Ponta. Minte cu nerușinare. Acum vine să motiveze acțiunea lui de a da Portul Constanța lui Mazăre pe acceptul lui Crin Antonescu !
Mediafax (aici).
Întrebat de jurnaliști, azi, la Constanța, cu privire la cedarea Portului Constanța către municipalitate și la afirmația lui Ponta că el, Crin Antonescu, a fost de acord cu acțiunea, acesta a declarat:
„Domnul Ponta spune atât de multe lucruri încât eu nu am cum să replic elegant. Tot ce pot să spun e că dacă domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred că se dezmembrează aparatul ăla, sar acele. Avem un fapt, avem o realitate, vă aduceţi aminte discuţia şi ştiţi decizia PNL că portul nu a fost dat. Povesteşte domnul Ponta că eu eram de acord. Eu eram de acord? Şi ce s-a întâmplat? Nu a vrut Ramona Mănescu? Foarte bine. Nu eram de acord, poziţia PNL şi poziţia ministrului nostru a fost susţinută, am avut discuţii împreună cu dumneaei cu tandemul Ponta- Dragnea destul de intenese pe acest subiect. (...) Indiferent despre ce ne amintm noi că minte domnul Ponta sau nu minte, decizia stă în mâna premierului şi trebuie să şi-o asume fie că e albă sau neagră. Ce rost are să-l fac eu mincinos pe domnul Ponta când îl face realitatea?
...
Aduc aminte că în vreme ce eram împreună la guvernare a fost o discuţie prelungită şi intensă privitoare la descentralizare, la legile descentralizării şi vă aduceţi aminte poate că atunci a existat un conflict în interiorul Guvernului privitor la Poliţie, la porturi şi Portul Constanţa în principal şi privitor la nişte instituţii din subordonea Ministerului Muncii pe care noi nu am acceptat să le cedeze autoritatea centrală, în cazul portului din motive foarte clare. Doamna Mănescu a împiedicat la acel moment pierderea controlului statului asupra Portului Constanţa”.
Doar cei de rea credință nu își vor aminti momentele descrise de Crin Antonescu. Doar cei fără memorie nu au cum povesti despre emisiunile în care liberalii erau atacați că nu sunt „buni colegi” de guvernare pentru Ponta și pesediștii lui, opunându-se vehement la inițiative pesediste în favoarea baronilor roșii.
Ponta minte de îngheață apele. În caz că cineva îl va supune unei probe cu detectorul de minciuni mare lucru de nu se va întâmpla ce spune Crin Antonescu. Aparatul ăla o fi și el făcut pentru minciuni cât de cât „normale”. La Ponta intrăm deja în paranormal. Omul ăsta este posedat de minciună. Nu poate trăi fără a minți. Mereu, mereu și mereu.
Se afișează postările cu eticheta Radu Mazăre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Radu Mazăre. Afișați toate postările
sâmbătă, 17 mai 2014
marți, 8 aprilie 2014
Victor Ponta mă insultă ! Mă asociază cu Mazăre.
Mediafax. Procurorii au început, de dimineață, percheziții la Constanța. La primărie, acasă la Mazăre ... Treaba lor. Au suspiciuni că Mazăre și funcționarii primăriei Constanța au comis acte de corupție. Să cerceteze și să scoată adevărul la lumină.
Victor Ponta, teribilist fără minte, aruncă o tâmpenie în presă: „7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie”.
Uite ce este individule, actual prim-ministru ! Nu ai dreptul să mă pui alături de Mazăre, Duicu și alții care au de lămurit treburi în justiție ! Nu ai dreptul să mă pui alături de socialiștii tăi. Cei care am votat pentru demiterea lui Băsescu am săvârșit actul în numele nostru, nu în numele PSD. Dacă la voi, la PSD, cei care au votat împotriva lui Băsescu la referendum au făcut-o pentru PSD, eu și alții ca mine, am votat pentru noi.
Văd că te apropii din ce în ce mai mult de stilul „Băsescu”. Am votat constant împotriva lui Băsescu și am ajuns să constat că tu și ai tăi nu vă respectați angajamentele electorale. În loc să luptați contra „sistemului instaurat de Băsescu” voi a-ți trecut la preluarea lui. Ba, mai mult, aveți angajamente ascunse cu Băsescu. Nu se explică altfel ordonanța prin care modificați legea alegerilor parlamentare astfel încât PMP-ul lui Băsescu să poată participa la alegerile anticipate în colegiile care și-au pierdut senatorii și deputații.
Mă insulți, Victor Ponta. Noi, mare parte dintre cei care suntem incluși în cei „7,4 milioane” nu ne dorim un nou „regim Băsescu” sub patronajul PSD. Deja ai alături pe aliații fideli ai lui Băsescu: UNPR și UDMR. Cu ordonanța, vrei să aduci în Parlament PMP și astfel să îi asiguri lui Băsescu posibilitatea de a avea grupuri parlamentare. Pentru că de vor lua mandate, sunt destule la dispoziție, PMP va putea forma grupuri parlamentare și va putea să ia locul altor formațiuni politice din Parlament în funcțiile politice și administrative ale acestuia. Mare lucru dacă nu cumva vei avea și susținerea PMP la guvernare !

Abonați-vă la:
Postări (Atom)