Se afișează postările cu eticheta SPD. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SPD. Afișați toate postările

joi, 8 februarie 2018

Martin Schulz lasă locul de președinte al SPD colegei Andrea Nahles

Andrea Nahles
Un mare pas înainte. SPD va avea în frunte un președinte femeie. Frankfurter Allgemeine are un articol interesant cu privire la eveniment. Presa română a reținut și ea ce a dorit. Iar la HotNews văd că au dorit să vadă doar faptul că Martin Schulz (62 ani) va preda ștafeta mai tinerei colege Andrea Nahles (47 ani) urmând să se retragă pe opoziție de ministru de externe după ce se va aproba în Congresul SPD acordul de coaliție guvernamentală cu uniunea CDU/CSU.

Toate bune și frumoase. Tot presa germană dă detalii asupra poziției foarte ferme a actualului ministru al muncii din Guvernul Merkel, Andrea Nahles, asupra acordului de coaliție. Femeie ambițioasă, Nahles anunță că își dorește ca SPD să devină peste 4 ani cel mai mare, mai puternic partid din Germania. În regulă. Președinții de partide asta doresc. Dar, din ce spune presa germană, Andrea Nahles are și „obiceiul” de a se ține de cuvânt! Cu ocazia asta, citind despre parcursul ei politic, mi-am amintit despre un documentar asupra vieții Angelei Merkel, în perioada ei de ascensiune în CDU și am impresia că Andrea Nahles are un parcurs asemănător!

Înainte de a face alte prezentări și speculații (cum este normal!), observ că din acest an vom avea o premieră în Germania: principalele partide politice adversare vor avea la conducere femei! Femei foarte puternice care știu să facă politică! Această „compoziție politică” germană va avea influențe. Nu îmi pot închipui cât de profunde. Dar va fi o competiție „între femei”!

După câte se pare, se va ajunge, până la urmă, la un acord de guvernare cu Angela Merkel în poziția de cancelar, cu Olaf Scholz (CDU) în poziția de vice-cancelar și ministru de finanțe, cu Martin Schulz în poziția de ministru de externe. Poate că Andrea Nahles își va alege tot ministerul muncii și protecției sociale pentru că marile bătălii dintre CDU și SPD se duc aici, în această zonă.

Cât privește finanțele, am impresia că vor urma aceeași politică a fermității dovedită de Germania pe timpul mandatelor Angelei Merkel. Și au un nivel excelent astăzi cu privire la performanța economică, stabilitatea financiară ba chiar și capacitatea de a impune altor state dorințele Germaniei! Sub aspectul relațiilor externe, înclin să cred că Martin Schulz va avea câștig de cauză (trebuie să dea și CDU ceva!). Martin Schulz va fi în rolul curelei de transmisie în relațiile dintre Berlin și Paris. La Berlin va fi un guvern dreapta-stânga pe când la Paris este un guvern centru-stânga. În plus, Martin Schulz are ocazia să își susțină cu fervoare, în nume personal, poziția de modelator al Uniunii Statelor Europene!

Olaf Scholz, cel care va fi vice-cancelar și ministru al finanțelor este un fost SPD, spune presa germană, care a devenit mai pragmatic și a trecut la CDU. Andrea Nahles se înțelege bine cu Olaf Scholz iar presa germană nu a scăpat ocazia să redea această stare.

Formarea unei noi coaliții CDU/CSU cu SPD nu înseamnă că Germania va urma aceeași politică ca în guvernarea anterioară! Rămân însă liniile continue ale politicii germane față de Uniunea Europeană și evoluția UE pe termen scurt și mediu. Nu este exclusă și o atitudine ceva mai prietenoasă a Germaniei față de NATO dar numai în condițiile întăririi militare a Uniunii Europene!

Cu Merkel cancelar și cu Schulz ministru de externe, problema Brexit are o rezolvare „pragmatică”. Germanul nu dă de pomană! Iar unele cereri și pretenții ale Londrei nu sunt bine văzute la Berlin. Marea Britanie va trebui fie să accepte condiționările UE dacă își dorește o perioadă de tranziție, fie iese la 29 martie 2019 din UE fără nici un acord! Cât privește serviciile financiare la care speră Londra în relațiile viitoare cu UE, sunt de neatins. Rămân doar un vis frumos pentru visătorii de pe malurile Tamisei.

Olaf Scholz (CDU) și Andrea Nahles (SPD)

luni, 8 ianuarie 2018

Să fi găsit calea Merkel și cu Schulz ?

Angela Merkel și Martin Schulz

Agerpres are un articol „preventiv”. „Merkel se declară „optimistă” asupra șanselor de a forma un guvern.

Bine-bine, informația subțire nu ține de foame. Germania știe să își mascheze „manevrele politice”. Îi lasă pe unii și pe alții să arunce cu părerile proprii în presă ca la urmă să te trezești cu cine știe ce altă soluție.

M-am dus la Die Welt. Subțirel dar, ceva mai consistent plus niște declarații ceva mai oficiale.

Sub titlul „Suntem într-un moment nou” (traducere Google), sunt oferite mai multe declarații.
"Suntem cu toții conștienți de responsabilitatea pe care o avem pentru viitorul Germaniei și Europei" - Secretarul general al SPD, Lars Klingbeil
"Suntem într-un moment nou. Iar acest nou moment are nevoie de o politică nouă." Toate cele trei părți sunt de acord că lucrurile nu pot continua așa. Stilul politicilor ar trebui să se schimbe.
Este voința fermă că va exista un rezultat exploratoriu joi, "pe baza căreia vom decide apoi dacă vor fi necesare discuții suplimentare".
La aceasta se cuvine a pune și declarația, foarte deschisă, a lui Martin Schulz în fața presei: "Nu tragem linii roșii, dar vrem să impunem în Germania cât mai multă politică roșie".

Să fim martorii unei noi politici germane social-democrate?

În mod evident, CDU și SPD se vor înțelege cu privire la problemele Europei, vor cădea la pace în problemele interne ale Germaniei dar vor fi la cuțite cu privire la buget și cheltuirea acestuia. CDU și-a plasat strategic „jandarmul”, Wolfgang Schäuble, ca președinte al Parlamentului Federal iar presa nu crede că Wolfgang va putea fi scos din ecuație când este vorba despre „averea Germaniei” - aici. Chiar dacă niște analiști economici germani îndrăgostiți de SUA îl califică ca fiind „șvabul cel zgârcit” care a blocat „zborul economiei germane” după modelul american. Au și nemții ciudații lor.

Până una-alta, nu este exclus ca la sfârșitul săptămânii viitoare să fim în fața unui rezultat. Cât va ceda Merkel din politica sa? Asta este o întrebare. Pentru că SPD este favorabilă, cât de cât, relațiilor cu Rusia, unii politicieni germani fiind împotriva sancțiunilor europene (!) dar mai ales americane, este de văzut ce va fi și chiar de interpretat. Economia Germană nu se împiedică în „pitici”! Este evident că vom fi în fața unei noi „Mari coaliții”. După tradiția germană, ar cam fi o nouă excepție la excepția anterioară. Nu cumva timpul va formaliza excepția?

duminică, 24 septembrie 2017

Germania a ajuns la ora adevărului. Germanii sunt chemați să își aleagă viitorul

Imagine de la Le Monde
Privirile sunt asupra Germaniei. Au loc alegeri. Pe listele electorale sunt 61,5 milioane de germani vor hotărî dacă merg mai departe cu CDU/CSU și Angela Merkel sau nu. Pentru prima dată, mai mult de 50% din electorat are peste 52 de ani ! Scena politică germană s-a fragmentat. Au apărut AfD - extrema dreaptă (o clasifică așa mai mulți analiști, antiimigrație, „Germania este a germanilor”), s-a dezvoltat extrema stângă, Die Linke, a crescut FDP-ul liberalilor (dar nu foarte mult, dar abia după ce și-a conturat orientarea politică către dreapta, cu unele tendințe de izolaționism naționalist), verzii se țin din ce în ce mai bine și formează cu CDU/CSU și FDP alianțe la guvernare în landurile nordice.

Am luat la rând presa. Le Monde are mai multe articole. Esența este că există foarte multe variante ale finalului electoral. Nu sunt excluse variantele posibile. Die Welt are mai multe griji, legate în primul rând de prezența la vot. Solicitare expresă și a Angelei Merkel dar și a socialiștilor lui Schulz. Sunt foarte îngrijorați. Merkel și CDU/CSU au un 36% care nu le asigură puterea decât cu o alianță în 3 (cu FDP și verzii), iar Schulz și SDU au în jur de 22% și pentru a fi la putere au nevoie de o alianță cu CDU ! Președintele federal Steinmeier arată că exercitarea dreptului de vot este o obligație față de ceilalți cetățeni și că nu trebuie lăsat la latitudinea altora să impună asupra viitorului lor (aici).

Agerpres face și el o analiză, corectă spun eu, a situației acestor alegeri. Este luat la „puricat” fiecare partid și se încearcă o prezentare corectă a aspirațiilor acestora.

Independent” din UK are un articol de analiză a alegerilor din Germania și pune această poză cu „elemente” din campania AfD (aici). Iar tot articolul este centrat pe AfD și pe ce va putea face el.

Partidele care ar putea forma un cabinet federal cu CDU/CSU sunt cotate, din datele pe care le prelucrează „Independent”, la câte 8%. În alte sondaje și analize acestea sunt la 9% sau chiar mai mult. Hm, lucrul cu datele de prognoză diferă de interesul editorului jurnalului.

Am preluat și o prognoză de final al alegerilor. Nu este un „rezultat”, este o părere. Nici nu știu dacă este o sumă a mai multor prognoze, pentru a avea o mai mare încredere în rezultatul prezentat.


La „Sunday Express” există o analiză (aici). Tot AfD și viitorul lor este în centrul atenției. Pentru briți este evident că au o „plăcere” în a trata problemele „imigrației”. Este motivul pentru care au făcut un referendum de ieșire din Uniunea Europeană.

Să așteptăm finalul alegerilor și, evident, rezultatele. Opinia generală este că Angela Merkel va forma un nou guvern. Întrebarea pe buzele tuturor este: cu cine ?

Din prognoza de mai sus și din declarațiile foarte dure de până acum ale liderilor politici germani, AfD și Die Linke nu sunt abordabile. Rămân pe scenă 4 partide: CDU/CSU, SPD, FDP și Verzii. Iar SPD ar avea doar Verzii ceva de cochetat. Insuficient. Să fie iar o mare alianță germană, stânga-dreapta ?

duminică, 19 martie 2017

Martin Schulz en fanfare ! Germania are șansa să redevină roșie ca focul.

Martin Schulz
Un prim pas a fost făcut. Martin Schulz a câștigat de o manieră cum doar în estul Europei sau în Asia mai vezi, alegerile înterne în SPD. Procentul este „istoric”. 100% !

Ce fac socialiștii germani, treaba lor. Ce influență va avea această victorie asupra viitorului Uniunii Europene este și treaba noastră ! Iar unele vorbe de prin Germania arată că Schulz va reintroduce socialismul dacă o învinge pe Merkel și devine cancelarul Germaniei !

Sigmar Gabriel, cel care a predat ștafeta, a lansat și un scenariu deloc liniștitor.

În Franța, un ultim sondaj de opinie arată că după primul tur al alegerilor prezidențiale rămân pentru confruntarea finală Emmanuel Macron (centrist) și Marine Le Pen (extrema dreaptă). Iar primul tur este pe 23 aprilie !

Închipuiți-vă: Emmanuel Macron devine președinte al Franței și Martin Schulz cancelar (al Germaniei); câte lucruri vom putea schimba în Europa!”, a declarat Sigmar Gabriel. Perspectiva unui binom Macron-Schulz, lansată de vicecancelarul german și șef al diplomației, a fost aplaudată timp de 20 de secunde de militanții social-democrați

Nu trebuie să mire susținerea social-democraților germani pentru Macron. A fost ministru al lui Hollande ! Tot de stânga, dar o stânga mai apropiată de social-democrația germană.

Cu un timp în urmă, din ce am lecturat pe ici colo, creștin-democrații lui Merkel au acceptat ca social-democrații să desemneze candidatul la președinția Germaniei în schimbul postului de cancelar.

Astăzi, a avut loc transferul de putere simbolic la palatul prezidențial Bellevue din Berlin, între Joachim Gauck și noul Președinte Frank-Walter Steinmeier (fost ministru de externe, social-democrat).

Tot astăzi, social-democrații  anunță că țintesc și postul de cancelar. Ei bine, tot astăzi, eu mă supăr pe cei care, din Germania, ne-au transmis minciuna cu „coabitarea” CDU-SPD. Mincinoșilor !

Sursa informațiilor: Agerpres.