Atributul de bază al CSM este în art. 133 alin (1) din Constituție: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.”
Agerpres ne comunică că Victor Alistar, membru al CSM din partea „societății civile”, ajuns acolo cu sprijinul masiv al PSD, a avut o intervenție în plenul CSM când s-a luat în discuție solicitarea unui număr de peste 1000 de magistrați ca CSM să „apere sistemul judiciar”.
Victor Alistar, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat joi, legat de cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar, semnată de peste 1.000 de magistraţi, că nu este sigur dacă ar fi de interes pentru sistemul judiciar ca membrii CSM să facă "un scut pentru câteva cazuri izolate".
"Dreptul societăţii de a critica orice componentă a statului atunci când societatea consideră că acea componentă a greşit este un drept esenţial. Nu ştiu sigur dacă este de interes pentru sistemul judiciar să facem un scut pentru câteva cazuri izolate, sau să intrăm într-o polemică cu dreptul societăţii de a-şi spune părerea cu privire la administraţie, la Guvern, la Justiţie sau la altceva. Am risca să intrăm într-o dezbatere politizată şi nu ştiu dacă este chiar sănătos şi util pentru toţi colegii dumneavoastră judecători şi procurori care îşi fac zilnic datoria cu respectarea legii. Aceste petiţii in corpore, dacă ne ducem să vedem care e subiectul discuţiei, pot să aducă mai mult rău decât bine", a afirmat Alistar, în cadrul şedinţei de plen a CSM.
Se cuvine a face o precizare. Cel care este apărat în fața CSM de către „membrul” Victor Alistar nu este nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea! Magistrații au fost complet surprinși de conținutul discursului infractorului Liviu Dragnea la „marea adunare a cămășilor albe” de sâmbăta trecută dar mai ales de amenințările la adresa procurorilor și judecătorilor care ar îndrăzni să cerceteze și să judece pe membrii guvernului sau pe el. Pentru că el este deja cercetat, amenințarea lui este adresată procurorilor care încă îl mai cercetează în dosarul OLAF, de exemplu, dar și judecătorilor care urmează să pronunțe sentința în dosarul de la Teleorman.
Ei bine, Victor Alistar cel cu „drepturile omului” consideră că amenințările infractorului Liviu Dragnea la adresa procurorilor și judecătorilor este ... caz izolat! Incredibil!
Se afișează postările cu eticheta Victor Alistar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Victor Alistar. Afișați toate postările
joi, 14 iunie 2018
joi, 15 februarie 2018
Comunicatul Secției pentru procurori a CSM
14 februarie 2018
COMUNICAT
privind poziţia publică a Secţiei pentru procurori
Ca urmare a informaţiilor transmise succesiv în spaţiul public începând cu data de 11 februarie 2018 referitoare la activitatea unor procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia pentru procurori a luat act că aspectele semnalate fac obiectul verificărilor Inspecţiei Judiciare, precum şi obiectul unor cauze penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Secţia reafirmă că într-o societate democratică, respectarea competenţelor instituţionale este o valoare fundamentală.
În acest context, dezaprobăm poziţiile exprimate public care tind să emită concluzii înaintea finalizării procedurilor în curs. Astfel de poziţii sunt veritabile presiuni asupra organelor abilitate, singurele în măsură să desfăşoare verificări, într-un cadru legal, asupra tuturor imputaţiilor factuale şi să furnizeze concluzii motivate.
De asemenea, dezaprobăm poziţiile publice ale membrilor societăţii civile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la necesitatea îndeplinirii unor acte procesuale, apreciind că reprezintă forme de presiune şi imixtiune de neacceptat în activitatea magistraţilor învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale aflate pe rol.
Secţia pentru procurori aşteaptă clarificarea cu celeritate, într-un cadru legal, a tuturor aspectelor apărute în spaţiul public.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii
Bine venit acest comunicat. Pentru că membrii societății civile la care face referire comunicatul au comis o faptă nedemnă pentru un membru al CSM, dar și pentru un membru al societății civile cu pretenții de neutralitate.
Teodor Victor Alistar și Romeo Chelariu, membri ai societății civile aleși și impusă de coaliția PSD-ALDE au susținut, vehement, propunerile coaliției la legile justiției (CCR infirmând constituționalitatea lor!) iar acum, depășind competențele pe care le au în CSM au emis un comunicat prin care au cerut ministrului justiției, Inspecției Judiciare, procurorilor ce să facă și mai ales cum să facă.
Particularitatea intervenției lor este aceea că susțin ca fiind „probe de netăgăduit” materialele prezentate de posturile Tv Antena 3 și România Tv! O poziție asemănătoare a adoptat și ministrul de interne, Carmen Dan, care cere procurorului șef al DNA să revoce detașarea ofițerilor de poliție judiciară de la DNA Ploiești pentru că au fost pomeniți și acuzați de infractorul (fugar deocamdată) Vlad Cosma!
Înclin să cred că acești doi membri ai CSM din partea societății civile au fost parte a atacului asupra Justiției, în special asupra DNA, cu speranța că vor forța pe procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, să își prezinte demisia.
Comunicatul lor, dat imediat după prezentarea materialelor la TV ne arată că erau pregătiți pentru a-și îndeplini sarcina.
Ar fi timpul să ne ocupăm de ei. Să îi facem cunoscuți lumii. Lumea să știe că în CSM au fost introduși „viruși” ai anti-democrației!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


