Națiune, stat național, partid național, PNL.

Sunt printre cei care cer ca PNL să își definească doctrina înainte de a cerne, prin vot, pe cei care îl vor reprezenta la fiecare nivel de organizare. Pe cine alegem să ne conducă ? După părerea mea, pe cel care are clară viziunea politică despre PNL, despre rolul și locul lui în societatea românească.

Denumirea partidului vine din urmă, de acum 140 de ani, când partidul s-a înființat prin unirea diferitelor curente liberale existente în Țara Românească și Moldova, cele două principate care au format, inițial, Regatul României, stat independent și suveran. Mai apoi, a avut loc Marea Unire care a confirmat un proces de unificarea a populațiilor și teritoriilor cu majoritate etnică română. Unirile de principate au dus la formarea unei națiuni și a unui stat unitar, o națiune care a cuprins nu doar pe etnicii români ci și pe cei care au format și încă formează comunități etnice distincte - în special comunitățile turco-tătare, ucrainene, bulgare, sârbe, armene, aromâne, germane, maghiare sau asimilate maghiarilor etc. Partidul a rămas cu aceeași denumire care, pe fond, reprezintă o declarație politică de stat: este partidul unei națiuni care își dorește o guvernare pe baza valorilor liberale. O națiune care încorporează toate etniile conlocuitoare. Această concepție a stat la baza definirii statului român ca stat național, suveran, unitar și indivizibil. Definirea este prezentă și în Constituția actuală a României.

Dicționarul limbii române a modificat conținutul termenului „națiune” pe măsură ce au fost mai bine proiectate interesele de stat ale României. De exemplu, față de definiția termenului existentă în anul 1998 (definiție rămasă din perioada comunistă, declarată de unele persoane ca fiind de sorginte „stalinistă”), în anul 2009 DEX-ul are o altă formulare, fiind eliminate acele elemente care nu pot fi probate.

NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune. [Pr.: -ți-u- – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.sursa: DEX '98 (1998)

Evident, o astfel de definiție are un foarte pronunțat caracter politic după gândirea stalinistă, caracter care deformează o realitate. De aceea, s-a revenit la conținutul termenului și s-a dat unul nou, mai aproape de o gândire modernă.

NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.sursa: DEX '09 (2009)

Ca atare, cu acest conținut va trebui ca PNL să lucreze și să își definească proiecția politică. Vorbim de un stat națiune, pentru că relevantă este comunitatea de teritoriu, apoi conștiința identității istorice și culturale și, fără a fi impuse, unitatea de limbă și religie. După mine, o definiție mult mai aproape de concepția franceză: o națiune, un stat. Mult mai aproape de interesele politice ale României pentru sine cât și ca membru al comunității internaționale.

Cu acest conținut al definiției „națiunii”, România trebuie să facă față curentului de opinie de sub influența germană care spune că națiunea poate să existe și dincolo de granițele statului care o reprezintă. O concepție invazivă, după părerea mea. Pot înțelege de ce germanii au această concepție - mă gândesc la Prusia Orientală, la regiunea sudetă, la Alsacia și Lorena -, înțeleg de ce Ungaria adoptă exact aceeași idee cu privire la națiune, de aceea înțeleg de ce Rusia este o susținătoare activă a conceptului - atât de activă încât acționează militar în teritorii în care a colonizat etnici ruși cu sute de ani în urmă. Concepția germană asupra conținutului termenului „națiune” permite statelor care îl promovează să considere că au dreptul să intervină ca autoritate de stat în treburile interne ale statelor pe teritoriile cărora conviețuiesc minorități etnice aparținătoare. Este ce se întâmplă în România ca urmare a comportamentului statului maghiar. Oferirea de cetățenie etnicilor maghiari din România, intervențiile diplomatice cu privire la politicile de stat române în situația în care etnia maghiară se consideră defavorizată, susținerea politică pentru eliminarea din Constituția României a sintagmei „stat național” etc. Și noi, sub conducerea politică a PDL condus de Traian Băsescu dar și mai înainte de el am avut și încă avem un comportament asemănător, nu ne-am limitat doar la recunoașterea existenței minorităților românești de pe teritoriul altor state, am intervenit peste politica internă a acelor state deși, prin definiția „națiunii” și prin declarațiile de politică externă recunoaștem dreptul altor state de a fi naționale. Așa cum vrem noi să fim.

Consecințe ale modelului german de definire a națiunii avem cu prisosință. Exemple ale consecințelor se văd. Intervenții militare și politice asupra altor state, Ucraina este foarte aproape și este un exemplu semnificativ, Moldova este colo, peste Prut și are la rândul ei parte de aplicarea conceptului german privind înțelesul termenului „națiune” pe teritoriul numit Transnistria. Prin mișcările de populații din spații geografice îndepărtate, prin acceptarea unui număr semnificativ de persoane aparținând acestor populații se ajunge ca pe teritoriul statelor naționale sau nu să se formeze „prelungiri” statale după modelul statelor de origine, în special sub aspect cultural și religios. Astfel că parte a teritoriului statului european devine, cu sau fără voie o parte a țării de origine a imigranților unde legile, în special cele religioase au tendința de a înlătura legile statului gazdă.

Pe plan internațional, vorbim de state națiuni. Organizația Națiunilor Unite este organismul suprem al relațiilor dintre state, este cel care confirmă faptul că subiectele de drept internațional sunt statele națiuni, fie că se declară ca atare fie că nu. Condiția obligatorie este ca ele să fie declarate și constituite ca stat. De aceea nu pot fi membri ai ONU popoarele sau populațiile.

POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.

Termenul „național” din denumirea PNL trebuie bine proiectat în discursul public al liderilor partidului exact în sensul prevăzut de DEX și în concordanță cu Constituția. Declarațiile pline de emfază ale fruntașilor liberali care se remarcă în fața presei cu „dilemele” pe care le au sub aspectul înțelegerii „moderne” a termenului „națiune” au creat o nefericită impresie asupra populației. Poți face astfel de declarații dacă nu ești liberal. Dacă tot vrei să arăți că știi care sunt preocupările filosofice cu privire la conținutul termenului „națiune”, atât pe plan intern cât și plan internațional, poți încheia cu părerea ta care trebuie să fie, în mod obligatoriu, o părere politică fermă ce aparține PNL. Nu faci asta, îndepărtezi PNL de propriul electorat. Pentru că electoratul din România nu este doar unul doritor de mici, bere și o ciorbă politică ci este și unul care are preocupări privind țara, statul, națiunea și valorificarea valorilor naționale. Da, este mai greu de mulțumit acest electorat dar este singurul la care PNL poate apela. Poate înțeleg și liderii PNL acest lucru ! Sper.

Lipsa din discursul reprezentanților PNL a noțiunii de națiune și național a dus la absența, văzută și de pe Lună, a elementelor de discurs cu privire la soarta națiunii române și, evident, a statului național, suveran, unitar și indivizibil. Fără a nega preocupările reprezentanților PNL față de soarta IMM-urilor, a capitalului românesc, a implicării statului în economie, a mărimii și numărului taxelor și impozitelor etc., gândesc că excluderea din discursul politic al poziționării României în spațiul Uniunii Europene și NATO, a participării României la efortul internațional pentru ca toate statele lumii să aibă parte de pace și dezvoltare constituie cea mai mare eroare strategică în discursul politic. Mie îmi spune că liderii de până acum sau cei care sunt pe lângă acești lideri au o gândire măruntă, o gândire neevoluată.

Este inadmisibil pentru mine ca un partid care se declară „național” să nu aibă o proiecție a propriei națiuni în spațiul Uniunii Europene ! Declararea existenței României și națiunii române în spațiul UE nu este suficientă. Ce căutăm noi acolo ? Să existăm ? Nu este cam puțin ? Ce căutăm în NATO ? Să fim acolo, sub umbrela militară de apărare a statelor membre mai dezvoltate ? Nu este cam puțin ?

Eu observ că doar în discursul și acțiunea politică a Președintelui Klaus Iohannis găsesc ceea ce de fapt ar trebui să existe la PNL. În primul rând la PNL. Nu pot fi de acord cu membrii PNL, unii chiar fruntași ai partidului care văd în Uniunea Europeană un „agresor” al „valorilor naționale”. Este absurdă însăși apartenența noastră la Uniunea Europeană după o astfel de gândire ! Din moment ce fruntași ai PNL au astfel de viziuni, unele exprimate și în legislatura trecută din poziția de parlamentari ai PNL iar alții din poziția de fruntași ai partidului, cum mama naibii să nu te deranjeze unele cereri ale „liberalilor” de „delimitare a partidului de Președintele Klaus Iohannis” ?! Cum să mai ai pretenții ca PNL să aibă o viziune politică în concordanță cu realitatea lumii înconjurătoare ?

La Academia Română au existat și există dezbateri cu privire la „națiune”, „stat național”, influențele asupra conținutului acestor termeni apărute ca urmare a evoluției societății și în special de politicile migraționiste. Cu toate că se pun întrebări pertinente privind apariția unor populații străine pe teritoriul statelor europene, pe diluarea conținutului acestor termeni din moment ce parte a teritoriului statului de referință iese, de fapt, de sub suveranitatea legii naționale, astfel că sunt puse sub semnul întrebării nu doar suveranitatea statului ci chiar integritatea acestuia, ideea de bază rămâne aceea că secolul în care ne aflăm va continua să fie dominat de existența statelor naționale. Cârcotașii să stea liniștiți, știu de existența „națiunilor culturale”, „națiunilor civice” sau a altor formulări care, de fapt, încearcă să împace și capra și varza. Să mai ostoiască orgoliul reprezentanților unor minorități naționale. Esența statelor națiuni este încă în viață.

Sub aspectul conținutului termenului „național” și „națiune” aștept clarificări doctrinare de la PNL. Nu vorbe goale, pentru că nu le admit. Clarificarea doctrinară va trebui să se vadă în comportamentul politic al partidului pentru că doar așa vor fi reactivați cei care absentează, constant, de la exercițiul democratic al votului. Pentru mine nu are mare importanță persoana care va ajunge să conducă. Va avea importanță persoana care va conduce având în „ADN”-ul său politic o doctrină clară a PNL, pe care, de bună seamă, să o accept.

Românii au mentalitate de națiune mică, periferică

Undeva, pe Facebook, am văzut că Daniel Barbu a vorbit la RFI, în calitate de candidat al ALDE la primăria Bucureștiului. Am fost curios să văd ce spune. După cum bolmojea la Antena 3 am rămas cu impresia că nu prea are ce spune, cele spuse erau destinate altui public decât publicului postului Tv. Și acum am rămas cu convingerea că el ține mai mult o prelegere filosofică, destinată a oferi eventualilor ascultători impresia că el este „un munte” de înțelepciune. Nu este însă un candidat. Nu este pentru că verbul „a face” nu are în el un admirator.

Liberalismul este, prin excelență, un curent politic care ia verbul „a face” și îl pune la treabă, uneori îi mai dă și „bice” pentru a se mișca în pas vioi. Liberalul folosește verbul „a face” la prezent, la viitor, folosește verbul la conjunctiv și mai puțin la condițional.

Daniel Barbu, „liberalul” de la ALDE este doar un constatator. Un birocrat al filosofiei. Sastisit de „sarcina” dată de partid să candideze la primăria Bucureștiului își joacă rolul de „iepure” pentru candidatul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea. Rolul lui major este să tulbure campania candidaților liberali pentru atragerea electoratului cu vederi politice liberale dar și a nehotărâților, ca să nu mai spun de electoratul anti-PSD.

Are mai multe afirmații controversate însă una dintre ele este nedreaptă. Pentru întreg poporul român. Este ca o înjurătură. Spusă elegant, academic, dar tot înjurătură.

„ ... ideea unei Catedrale a Mântuirii Neamului e veche, e o idee de prestigiu, care este menită să marcheze locul pe care Biserica Ortodoxă îl ocupă în reţeta identitară românească, ăsta a fost proiectul încă din anii '20, există unele urme chiar şi în secolul 19 de biserică monumentală. Naţiunile mici, să o recunoaştem, au această ambiţie, Catedrala Nevski din centrul Sofiei, tot aşa o Catedrală a Mântuirii Neamului bulgar, la fel găsim la Belgrad. Românii nu puteau rămâne în afara acestei mentalităţi de naţiune mică, periferică, dar care are o părere despre sine cu totul impunătoare şi vrea să cazeze o asemenea părere bună despre sine într-o clădire care să fie monumentală”.

Mă deranjează mai multe lucruri. În primul rând faptul că duce în „cârca” națiunii române ambiția bisericii ortodoxe. O biserică care nu este nici ea mică, are un număr de credincioși relativ mare față de alte biserici ortodoxe, însă nu se poate compara cu biserica catolică, cu alte biserici ortodoxe mai mari sau cu bisericile protestante mari. Faptul că biserica ortodoxă din România își dorește grandoarea printr-o clădire monumentală, în mod greșit atribuind acesteia rolul de „mântuire a neamului”, nu are cum fi asociată măreției sau micimii națiunii. Daniel Barbu comite un act gratuit de insultă al propriei națiuni. Ba chiar a bisericii ortodoxe române.

Ca să mă refer la termenul „națiune”, plec de la definiția din DEX: Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. Observăm, cu destulă ușurință, că avem câteva condiții imperative, cum sunt unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale (este cumulativă) dar și o condiție supletivă. Posibilitatea unității de limbă și religie. Recitind textul, constat că Daniel Barbu nu face o precizare cu privire la națiunea română. Existența ei sub aspect formal, între granițe recunoscute de către celelalte state și existența ei sub aspect informal unde trebuie să fie luate în considerare persoanele care se reclamă aparținând de națiunea română însă trăitoare în alte state, în mijlocul altor națiuni. Una era națiunea română în secolul XVIII, alta era națiunea română în secolul XIX. În mod explicit din punctul de vedere al unității de teritoriu, condiție imperativă pentru definirea unei națiuni. Dacă ne referim la principatele române înainte de unirea din 1859, putem spune că s-au unit două națiuni mai mici într-una mai mare pe baza identității istorice, culturale, de limbă și religie. Unirea a consfințit uniunea teritorială care, recunoscută de celelalte state, a confirmat existența unei națiuni unitare. După marea unire de la 1 dec. 1918, s-a consfințit unitatea de teritoriu a națiunii române prin recunoașterea celorlalte state, confirmare care are la bază tratatele de la Trianon, Sevres așa cum în timp, până la ele dar și după ele, alte tratate (acorduri) au confirmat teritoriul națiunii române. După toate aceste uniuni de națiuni mici (moldoveană, munteană, basarabeană, transilvană, bănățeană etc.) este evident că s-a format o națiune mare. Este jenant să afirmi astăzi că o națiune cu peste 20 de milioane de cetățeni este o națiune mică ! Este jenant să spui că națiunile mici au mentalitatea „de națiuni mici”. Este absolut jenant să nu vezi marile națiuni (ca suprafață și teritoriu) care clădesc monumental pentru a evidenția supremația lor culturală, religioasă, politică sau de altă natură. Monumentalismul nu este o boală a națiunilor, este boala unor persoane, a unor lideri efemeri, care vor să rămână în istorie măcar cu un edificiu arhitectural monumental.

Mă dezamăgește discursul lui Daniel Barbu. După un asemenea discurs, de dispreț suveran față de „națiunile mici”, cum ar trebui să judecăm alte state ? Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia, Elveția, Luxemburg, Malta, Portugalia, Olanda, Belgia, Danemarca, țările Baltice etc. ! În gândirea lui Daniel Barbu este multă defecțiune.

Politicianul are obligația „de serviciu” de a stimula credința în cetățenii cărora se adresează că pot face mai mult, că pot face mai bine, că bunăstarea vine atunci când te implici în viața comunității. Politica mare, indiferent de mărimea unei populații, indiferent de mărimea teritoriului ocupat de o populație, de o națiune, se face doar împreună cu cetățenii. Cu cât participă mai mulți cetățenii la actul politic, actul de guvernare de fapt, cu atât rezultatele sunt mai bune, cu atât progresul respectivei națiuni va fi mai vizibil și mai palpabil prin bunăstarea individuală.

Acum,  la final, mă întreb: cum dracu își permite acest individ să se declare liberal ? Ce mesaj vrea el să dea bucureștenilor pentru a lua voturi de la ei ? Că sunt niște neica nimeni din punctul de vedere al unei națiuni, că orice vor să facă este neînsemnat, că nu vor ajunge vreodată la calificarea de „mare națiune” !

Partidul pe care îl reprezintă, ALDE, ne transmite prin intermediul mult lăudatului Daniel Barbu mesajul că suntem niște nimeni. Partidul care este campionul curiozităților electorale de până în prezent. Are cei mai mulți candidați între 90 și 100 de ani ! Are printre cei mai mulți candidați copii, sub 23 de ani, mulți sub 20 de ani chiar. Are însă o calitate. Știe să fie un partid căpușă. Știe să înșele, știe să prostească oamenii.