Se afișează postările cu eticheta slogan de campanie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta slogan de campanie. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Treaba cu sloganul.


S-au buricat de numa-numa. PNL le-a furat sloganul. Fleoșc !

Pe pagina PNL, unde imaginea de mai sus tronează lejer, apare o explicație la poză pe care o pun mai jos.
Statement PNL”Îndrăznește să crezi în România”, slogan lansat de PSD săptămâna trecută, este un îndemn în principiu corect, dacă cei care îl adresează nu ar fi făcut din hoție prima lor virtute.
Ascuns în spatele acestui slogan, PSD le cere parșiv românilor să creadă într-o Românie răsturnată. În România cu drapelul național așezat invers. 
  • În România acelora care se așează deasupra Legii,
  • a celor care ți-ar promite orice o dată la patru ani doar să-i mai crezi încă o dată,
  • a celor care ”îți dau” mereu ceva ce-i deja al tău și vor să crezi că-ți dau de la ei,
  • a celor care își iau cotă parte din munca ta ca și cum acesta ar fi un drept al lor,
  • a celor care contaminează statul de 26 de ani și am ajuns cu România aici,
  • a celor care vor să țină România înțepenită în lumea lor
Este motivul pentru care trebuie să o spunem clar și acum, înainte ca PSD să-și împlinească planul de a induce în eroare.
Noi credem în România condusă de oameni cinstiți!
  • Credem într-o Românie în care prim-ministru este Dacian Cioloș, și nu condamnatul penal Liviu Dragnea. 
  • Credem într-o Românie care nu mai este ținută captivă sărăciei, de către PSD, și în care prin muncă îți poți face un rost în viață. 
  • Credem în acea Românie în care lucrurile sunt puse în ordine și fiecare parte a societății își găsește o perspectivă. O Românie în care lucrurile sunt făcute și nu rămân la stadiul că ”se fac”. 
  • Credem în acea Românie care își regăsește optimismul și premisele pentru a renaște. 
  • Această Românie este posibilă doar cu oameni cinstiți care decid în numele nostru și pentru fiecare dintre noi, împreună cu Dacian Cioloș prim-ministru.
 PNL nu a „furat” de la PSD ci i-a redat valoarea. Sloganul lansat de PSD era viciat pe fond venit de la PSD. PNL îl preia și îi redă valoarea. Pentru că pune alături ceea ce PSD ar fi trebuit să pună dar nu avea cum. Da, să crezi în România dar, obligatoriu, doar în România condusă de oameni cinstiți. România condusă de oamenii necinstiți, oamenii care nu mai au integritate ca urmare a condamnărilor penale și a dosarelor penale pe care le au ne-a adus până la momentul Ponta 2015 ! Destul !

Ba,  mai mult, cred că este inadmisibil ca PSD să folosească un astfel de slogan ! Nu mă refer la morală. Nu am cum. PSD trece prin morală ca gâsca prin apă. Nu se lipește nimic de ei. Mă refer la aspectele ce țin de politică. Cum să crezi că politicieni condamnați penal ar vrea binele României odată ajunși să o conducă ?!

vineri, 30 octombrie 2009

Basescu este pe tapet.

Campania prezidentiala are o anume savoare. Ies la iveala tot felul de ispravi ale candidatilor, facute mai in tinerete sau la maturitate. Facute ca oameni sau facute in calitati oficiale.

Basescu este in prim-plan zilele astea. Informatiile aduse de presa in discutie sunt multe, diverse si pot pune pe ganduri oamenii care au instructiunile de folosire a creerului la ei.

Basescu joaca murdar. Este in natura lui sa transforme in latrina locul in care sta, locurile pe unde umbla. Sunt unul dintre cei care l-au votat la Capitala (de doua ori) si la Presedintie. Nu a fost suficient, a fost prea mult. Stiu si din primavara lui 2005 nu il mai am la inima. Mi-am cerut scuze, public, pentru faptul ca votul meu a contribuit la aducerea in fruntea tarii a celui mai slab Presedinte al Romaniei devenit, intre timp, principalul pericol pentru soarta intregii tari. Sper ca votul de acum sa contribuie la repararea, in mica masura, dar totusi o reparare, a greselii de atunci.

Patru ONG-uri puternice, vizibile si destul de influente in mediul public au semnalat incorectitudinea campaniei lui Basescu. Pentru ca sloganul cu care Basescu defileaza prin tara, "Basescu pentru Romania" este cam saracut din punctul de vedere al mesajului si radicalizeaza, pentru a-l respinge pe candidat, mare parte a alegatorilor, sinistrii consilieri basescieni au reluat campania anti-Parlament din 2007 a marinarului si PD-L cu afisele care incita la ura si razbunare impotriva unor oameni care, alesi conform legilor in vigoare, sunt parlamentari. Personal cred ca parlamentarii PD-L sunt prea multi. Fara ei Romania ar fi mai linistita si s-ar rezolva altfel problemele care, inevitabil, apar in viata natiunii.

Cele patru ONG-uri (Asociaţia Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency România şi Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch) nu contesta "dreptul" Presedintelui de a convoca un referendum pe o problema de interes national, ci faptul ca data tinerii acestuia, 22 noiembrie, se suprapune cu data primului tur a alegerilor prezidentiale, astel ca Traian Basescu isi asigura, prin a doua campanie de imagine, un avantaj neloial fata de ceilalti competitori. Un articol lamuritor este aici, in "Cotidianul". De asemenea, aici, in "Gardianul" este o sinteza despre referendumuri. Nu trebuie ratata opinia din "Gandul", scrisa de Rodica Ciobanu:

"... cer acum Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu referendumul privind legislativul unicameral, declanşat de preşedintele-candidat Băsescu, chiar în ziua primului tur al scrutinului prezidenţial. Motivele: se creează premisele unei fraude electorale prin faptul că se va vota în aceeaşi secţie, cabină şi se va semna pe aceeaşi listă atât pentru noul şef al statului, cât şi pentru referendum, ceea ce va face procesul greu de monitorizat; candidatul Băsescu se autopoziţionează în avantaj faţă de concurenţi prin votarea simultană a preşedintelui şi a temei sale electorale; cetăţenii nu au fost informaţi despre substanţa şi consecinţele referendumului, neexistând o dezbatere publică pe acest subiect".

Analizele sunt bune. Corecte. Avand in fata doua "sarcini" de rezolvat, alegatorii "se vor simti legati" ca votand pentru referendum sa dea votul celui care l-a cerut, adica lui Basescu. Astfel, chiar si cei care ar opta, in ultimul moment, pentru alt candidat ar fi in dilema: sa voteze pentru Parlament unicameral si Basescu sau sa voteze pentru Parlament unicameral si alt candidat ? Daca este de acord cu un Parlament unicameral va trebui sa voteze cu Basescu pentru ca acesta ii promite ca va realiza acest lucru ! Nu mai spun despre faptul ca se nasc mari suspiciuni cu privire la modalitatile practice in care va decurge votul. Diana Tusa isi pune intrebari cu temei. Chiar daca BEC a venit cu unele clarificari procedurale, in sensul ca presedintele de sectie va bara rubrica ramasa neutilizata in cazul in care alegatorul opteaza doar pentru participarea la un singur eveniment electoral (alegerea Presedintelui sau referendum) treaba este nesigura atata timp cat alegatorii, in majoritatea lor, nu cunosc aceste amanunte procedurale, operatorii din sectia de votare pot influenta ca oamenii sa semneze pentru ambele evenimente urmand ca mai apoi, buletinele neutilizate sa fie completate si introduse in urna ba, mai mult, oamenii sa primeasca buletine deja completate. Totul este posibil iar garantiile date de PD-L prin "sticlistii" lor ca partidele au in sectiile de votare reprezentanti nu sunt suficiente din moment ce s-a observat ca PD-L are bani suficienti pentru cumparat "constiinte" iar unele "constiinte" se lasa cumparate cu destula usurinta ! Modelul Basescu de sfidare si incalcare a legii, incepand cu Constitutia, are prozeliti mai peste tot, asa ca ...

Basescienii au confirmat, prin Sever Vonescu, ceea ce ONG-urile au semnalat. Chiar daca s-a vrut o replica "dura" data societatii civile neaservite politicianului Traian Basescu asa cum sunt cei de la GDS si SAR, ea confirma afirmatiile lor.

"În loc să îndemne oamenii să meargă la vot, ONG-urile îi descurajează. Acuzaţia este nepotrivită, întrucât se confundă un instrument democratic cu furtul. ONG-urile propagă această confuzie în scop electoral. E ciudat că aceste organizaţii se alătură unui discurs politic, lucru neobişnuit", a replicat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu în campania electorală.
Se observa, cu usurinta ca Sever Voinescu face ce fac de obicei pedelistii. Muta subiectul discutiei pe alt taram si se folosesc de repere legale pentru a a coperi o ilegalitate evidenta. Tocmai ca ONG-urile in cauza nu fac nici o confuzie. Spun doar ca modul in care se foloseste instrumentul democratic in discutie este o "frauda morala", Traian Basescu este intr-un sever conflict de interese: este si initiator, si jucator, si arbitru si comisie de disciplina. Toate in acelasi timp. Mai mult, se foloseste, cu nerusinare, de banul public si de aparatul de stat (cel atat de criticat in mandatul lui) pentru favorizarea lui in campania de alegeri. In afara banilor PD-L, si acestia obtinuti destul de dubios, se foloseste de banii Guvernului pentru propria campanie pe motiv de instrument democratic. Iar Stolojan propune scaderea salariilor bugetarilor si reducerea pensiilor pentru ca Guvernul sa poata indeplini cerintele FMI !



Campania PD-L si a stafului basescian are insa o problema. Au platit, se pare, peste 2 mil. euro pentru afise iar semnalele din teritoriu sunt nesatisfacatoare. Imaginea lui Basescu, holbat si intr-o ureche, sinistru, malefic, are din ce in ce mai multi adversari in randul parintilor oripilati, ai copiilor si ai celor care mai au bun simt. Iar cei care stiu sa citeasca si sa aprecieze critic un mesaj observa, cu usurinta, ura si veninul revarsate de mesajele basesciene. Bancurile si glumele la adresa campaniei basesciene au determinat, se pare, deontologii de la Cotroceni sa ceara inlocuirea acestor afisaje pentru ca le strica socotelile. Alti bani, alta distractie ...

Peste aceste probleme "de referendum" se suprapune, cu insistenta, lucratura mafiota a lui Basescu in cazul Hayssam. Detalii sunt destule, in special in "Gardianul" care, in numarul de azi, da toate "probele": scrisorile lui Hayssam, discutia intre acesta si gl. Degeratu, analize ale actiunilor lui Basescu etc.

La o analiza atenta se poate observa, pe langa informatiile de tip can-can, faptul ca Traian Basescu a sustras legii si actului de justitie intreaga afacere. Iar procurorul Nastasiu a jucat partitura lui Basescu in loc sa o joace pe cea a legii. Faptul ca Nastasiu a fost alungat din Procuratura inseamna ca Basescu a crezut ca nu mai poate avea nici o influenta asupra evenimentelor petrecute. Ei, uite, nu este asa. Dupa ce procesul lui Hayssam s-a finalizat cu condamnarea acestuia, dupa ce Hayssam a reusit sa plece din tara "la timp" pentru a nu ajunge in fata instantei de judecata competente, dupa ce ca judecata s-a facut fara sa existe o declaratie de invinuit la dosarul cauzei (?!), ies la iveala mijloacele de proba care duc la concluzia, de bun simt, ca Traian Basescu este coautor la faptele imputate lui Hayssam !

Eu imi pun intrebarea. Nu cumva Hayssam a fost "acarul Paun" ?

Este clar ca Traian Basescu a devenit anti-eroul. Cei cinci ani de mandat au aratat ca in 2004 noi am ales un fals. In realitate, Traian Basescu a ramas acelasi contrabandist si bisnitar cu tigari de contrabanda, cu blugi, cu aparatura electronica ieftina vanduta scump unor romani snobi.

Alecu Racoviceanu vine si cu un banc despre Basescu care il confirma in nebunia lui:

“Sunt comandantul navei «Biruinta», virati 10 grade la stanga, ca sa nu ne ciocnim!”

Se aude o voce: “Virati voi 10 grade la dreapta!”

“«Biruinta» nu isi schimba cursul, virati la stanga!”

Vocea, din nou: “Virati 10 grade la dreapta!”

Suntem nava romaneasca «Biruinta», ne vom ciocni daca nu virati 10 grade la stanga!

Treaba voastra daca nu virati la dreapta, noi suntem farul!

Ultimele replici ar putea fi rescrise intr-un nou registru. El, Traian Basescu, Presedintele Romaniei, a luat o directie care duce la un conflict major cu Parlamentul Romaniei. Ii cere Parlamentului sa faca cum vrea el. Parlamentul ii va da dovada ca este ca "farul" ! Parlamentul este reprezentantul suprem al poporului roman si nu poate sa se dea la o parte din drumul lui Traian Basescu. Pentru ca Traian Basescu merge catre dictatura personala iar acesta este un drum pe care noi, ceilalti, nu il mai dorim. Traian Basescu nu pricepe ca actiunile lui au dus la constientizarea, de catre cei mai multi dintre romani, a faptului ca Parlamentul Romaniei, mai mare sau mai mic, reprezinta singura garantie a romanilor pentru o viata libera intr-un stat democratic.

luni, 19 octombrie 2009

Despre un sondaj. Si despre bun-simt.

Tot scormonind prin memoria calculatorului (laptop Toshiba) am dat de un sondaj pentru PNL facut in Bucuresti. Este important pentru oricare competitor la alegerile prezidentiale, Bucurestiul fiind, vrem sau nu sa recunoastem, locul unde se castiga sau se pierd alegerile. Privilegiul capitalei.

Mai mult, eu eram foarte nemultumit de faptul ca Bucurestiul devenise, dupa un lung timp fie fieful PSD (cinci din cinci la primariile de sector, fie al PD-L - Basescu, Videanu, Sectorul 3). Liberalii ... pauza. Cu exceptia Sectorului 1 unde Chiliman convinge si este apreciat. In Sectorul 3, sectorul meu, PD-L are majoritate absoluta. De la primarul afacerist pana la parlamentarii Blaga, Sulfina Barbu si altii. La mine in colegiu a castigat Sulfina, care a pus pe crengutele copacilor etichete de campanie sustinand ca ea este protectoarea mediului. Are femeia asta un talent de a spune altceva decat realitatea incat ma intreb daca nu cumva este un android programat sa spuna si sa sustina tampenii. Contra bunului-simt (ca sa scriu corect gramatical - Sutu). Dar despre bun-simt mai tarziu, pentru ca nu este doar interesant acest subiect, alaturat lui Basescu devine o telenovela cu sfarsit neprevazut.

Ce spun bucurestenii la inceput de octombrie, pana la motiunea de cenzura ? O sa vedem din diagrame (nu le pun pe toate). Este bine totusi sa atrag atentia ca timpul trebuie musai impartit in erele politice actuale: inainte si dupa motiunea de cenzura. Pentru ca momentul motiunii de cenzura poate insemna trecerea radicala de la epoca primitiva in politica romaneasca la epoca moderna. Inseamna sa renuntam la comportamentul brutal, de troglodit, basescian si sa acceptam comportamentul normal, de bun-simt, vizibil in multe alte tari cu traditie si experienta in democratie. Pot face aceaasta afirmatie avand in vedere modul in care principalele valori ale democratiei au fost incalcate de Traian Basescu in cei cinci ani de mandat. Iar daca sunt persoane care nu stiu, atunci le informez ca valorile democratice sunt inseparabile de drepturile si libertatile fundamentale ale omului iar actul care le codifica in Romania poarta numele de Constitutia Romaniei.


Optiuni politice - partidele

Vreau sa fiu de la inceput sincer. Eu cred ca PD-L este mai degraba socialist, este un partid neocomunist. Atat Traian Basescu cat si membrii PD-L au, in comportamentul lor politic, trasaturile neocomunistilor:

- ura, intoleranţa faţă de oponenţi,

- crearea permanentă a imaginii duşmanilor interni şi externi ,

- exterminarea sau izolarea celor care se opun dictaturii,

-
lipsa totală de respect pentru drepturile omului,

-
lipsa de respect fata de legislaţie, în general.

Trebuie sa recunosc insa ca in randurile PD-L sunt si persoane care au vocatie de stanga neprefacuta, o vocatie de bun-simt, asa cum sunt si persoane care au vocatie liberala si, de ce nu, vocatie de crestin-democrati (conservatori). Plec de la premisa bunului-simt. Dar poate fi si altfel. PD-L este cel mai eterogen partid din Romania. De la monarhisti la vadimistii ultranationalisti, trecand prin toate diviziunile si subdiviziunile orientarilor politice. Liantul lor este Traian Basescu, modelul "conducatorului cu sange in instalatie" fiind ales in detrimentul orientarii doctrinare. Basca, la acestia se adauga indiferentii. Si astia sunt multi. Tare multi. Sunt indiferenti politic insa sunt foarte interesati de cel care detine puterea reala sau are puterea de a influenta traseul canalului prin care se scurg banii din bugetul statului. Chiar daca exista in PD-L atatea curente si orientari personale, conducerea PD-L da totusi orientarea corecta: neocomunism.

Diagrama ne arata un PD-L la 31,21% in Bucuresti. Aproape o treime din bucurestenii care merg la vot isi dau voturile pentru PD-L. De ce ? Pentru ca au, in general, un interes cu privire la putere. Dau exemplul lui Prigoana, Hoara si altii ca ei.

PSD se pastreaza in limitele de pana la 30%. Mi se pare un procent corect fata de PSD. Chiar daca la un moment dat au avut gloria in mana prin cucerirea capitalei cu primarii de sector si consilierii PMB, ei sunt in mod normal aici.

PNL este si el la 30%. Este o veste buna. Bucurestenii incep sa vada ca exista bun simt si au gasit in PNL partidul care le ofera aceasta calitate in politica. Stiu, propagandistii portocalii cu sprijinul lui Robert Turcescu, Iosif Boda, Mircea Mihaiesi, Dan Tapalaga, Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Traian Radu Ungureanu si restul de scriitori deontologi aciuiti pe ici pe colo prin presa romaneasca ar avea alte pareri. Dar nu mai conving. Ei au fost, la un moment dat, si se pare ca vor mai fi, lideri ai unor campanii de lapidare a liberalilor care au avut puterea sa iasa si sa spuna lumii ca in curtea prezidentiala de la Cotroceni s-a ascuns "Alibaba si cei patruzeci de hoti" sau, in limbaj modern, o grupare infractionala cu legaturi mafiote i n lumea afacerilor cu banii bugetului de stat.

Dupa rezultatul politic se cuvine a vedea optiunea bucurestenilor pentru personalitatile care candideaza la presedintie.

Fata de rezultatele sondajelor din tara, aici exista o particularitate. Nici unul din candidatii cu partide in spate nu ajung la procentul partidelor lor.

Traian Basescu: 26,68% iar PD-L: 31,21%. Peste 5% pleaca la Oprescu sau nu mai voteaza ! Dar avem si concluzia curata, de data asta, ca sunt pedisti care nu il mai plac pe Zeus.

Mircea Geoana: 13% iar PSD: 29,17%. Diferenta enorma, de 16,17% se duce tot la Oprescu sau aiurea.

Crin Antonescu: 23,99% iar PNL: 30,45%. Si aici sunt 6% care pleaca sau nu mai vin la Crin.

Sorin Oprescu: 21,31%. Este clar ca in Bucuresti Sorin are publicul lui. Indiferent de formatiunea politica din care fac parte sau pe care o sustin de obicei.

Trendul lui Traian Basescu este in picaj. Iar ultimele evenimente, cele care nu au putut fi prevazute si pe care persoanele intervievate sa le proceseze si sa aiba o pozitie fata de ele pot duce candidatura lui Traian Basescu in Bucuresti undeva la nivelul "piciorului broastei".

Inainte de "era motiunii de cenzura", situatia in turul II nu este favorabila lui Traian Basescu. De loc. Bucurestiul l-a parasit si nu si-l mai doreste.


La o prima strigare, cifrele arata ca Mircea Geoana va castiga in fata lui Traian Basescu. Sunt totusi 7,9% nehotarati care ar putea inclina balanta in favoarea lui Basescu. Dar asta inainte de era motiunii de cenzura. Acum, in era motiunii, cred ca un eventual tur II Basescu-Geoana ii asigura lui Geoana succesul in Bucuresti. Dar plecam de la primul tur unde Geoana are doar 13%. La nivel national insa, Geoana stand mai bine, mult mai bine ca in Bucuresti, nu este exclusa accederea sa in turul II. Concluzia: Basescu pierde la Geoana.

In varianta unui tur II cu Sorin Oprescu, se vede si de pe Marte ca Traian Basescu nu doar pierde, ci si ca scade fata de varianta cu Geoana. Scade, pierde aproape 3% din sustinatori ! Chiar daca ar lua cei 7,8% din nehotarati nu il ajunge pe Sorin Oprescu. Insa Oprescu este pe locul IV la nivel national, asta fiind inainte de era motiunii de cenzura.


In varianta unui tur II cu Crin Antonescu situatia este si mai clara. Lui Traian Basescu i-ar trebui de doua ori numarul nehotaratilor pentru a-l intrece pe Crin. Mai mult, poate nesemnificativ insa avand importanta sa, din numarul celor care nu stiu ce sa raspunda, in general de peste 20% la celelalte variante, la varianta cu Crin scade procentul la 19,7%. Cu aproape un punct procentual. Este un semnal mic, luat ca numar dar important luat ca numar de persoane care au raspuns chestionarului. Si acest 1% se adauga la Crin Antonescu !

Concluzia de final ? Clara. Bucurestiul nu il mai vrea pe Traian Basescu !

Si acum sa mergem la bunul-simt. Si avem ce spune, in plus fata de cele spuse mai sus.


Mai sus este afisul de campanie cu sloganul lui Crin Antonescu. De la inceputul anului, Crin a promovat ca doreste o altfel de politica pe malurile Dambovitei, ca isi doreste readucerea tarii la normalitate, ca vrea sa promoveze bunul-simt in relatiile dintre oameni si sa renuntam la istericele confruntari "politice" care dezonoreaza omul modern, omul evoluat insa atat de usor de manipulat. Ce mai, Crin si-a ales sloganul "Romania bunului simt" pentru a aduna, laolalta toate aceste deziderate si nu numai.

Traian Basescu gaseste insa de cuviinta sa aiba si el o varianta la bun-simt. Este o varianta care imi da fiori pentru ca presupune nu libera atitudine a omului traitor pe aceste melaguri, aduce mai mult cu preceptele ceausiste despre etica si echitate. Basescu vrea sa impuna ceea ce este, de fapt, un comportament natural, social, o atitudine la care se ajunge prin consens si nu prin lege. Cum dracu ar arata o lege care sa prevada "bunul-simt" ? Ei bine, Traian Basescu tocmai ne descrie asa ceva:

"Vreau o Românie în care pensiile şi salariile să fie de bun simţ! Fiecare român trebuie să câstige pentru cât munceşte. Fără pensii speciale, sporuri nejustificate şi salarii indecente pentru categorii privilegiate precum parlamentarii sau magistraţii. Vreau o Românie cu o justitie de bun simţ, în care nimeni să nu fie mai presus de lege. Vreau ca românii să aibă încredere în viitorul copiilor lor când îi trimit la şcoală. Asta nu se poate realiza decât cu un sistem de educaţie de bun simţ, ancorat în realitatea de pe piaţta muncii. Vreau ca românii să fie trataţi decent când se duc la medic, la poliţie sau să îşi plătească taxele. Ne trebuie o administraţie competenţă si eficienţă, nu o armată de birocraţi", postează şeful statului pe site-ul său, explicând tema sintetizată în sloganul "Vreau o Românie de bun simţ!".
Intre cele doua mesaje este o mare diferenta desi, la o prima vedere, sunt asemanatoare. In timp ce Crin Antonescu promoveaza "Romania bunului simt", adica o Romanie a valorilor libertatii umane si a convietuirii pasnice, Traian Basescu vrea sa impuna Romaniei niste "valori" prin forta coercitiva a statului. Pentru ca "Vreau ..." de la inceputul sloganului inseamna ca romanii trebuie sa se supuna unei vreri, unui concept individual asupra bunului-simt. Iar aceasta optiune este completata de finalul sloganului basescian, "... de bun simt", care scoate bunul-simt din sfera libertatilor si il duce in sfera legii. Romanii trebuie sa fie de bun-simt altfel vor suporta rigorile aspre ale legii. Iar daca ne uitam la explicatia data de Basescu mai sus nici nu mai trebuie sa ne chinuim sa intelegem. Traian Basescu vrea sa defineasca "bunul simt" prin lege. Iar treaba asta ne aduce din ce in ce mai aproape de comunismul biruitor la orase si sate.

Sa mergem la DEX. Iar dictionarul ne spune ca "simt" inseamna "2. Capacitate a omului de a înţelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simţ moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simţ practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni". Iar in wikipedia definitia bunului-simt arata ca "Bunul simţ este o construcţie verbală folosită pentru a descrie ceea ce este considerat ca fiind larg acceptat de majoritatea oamenilor. Ideile şi conceptele care sunt considerate de bun simţ sunt acelea care se referă la experienţa şi interacţiunea umană (cum ar fi bunăvoinţa), şi de aceea sunt posibil de intuit".

Este o diferenta ca de la cer la pamant in constructia lui felix Tataru acceptata de Basescu si promovata de acesta cu nesimtire si "bunul-simt" din sloganul de campanie a lui Crin Antonescu.

Nu trebuie sa ne mire ca "filozofii" scosi "pe banda" de scoala romaneasca il vor refuza pe noul promotor al neocomunismului in Romania si vor alege alta varianta pentru viitorul tarii. Posibil ca unii dintre ospatarii, mecanicii auto si tinichigii care implinesc visul basescian despre scoala romaneasca sa il accepte asa cum este si sa creada ca aiurelile politico-filosofice ale marinarului reprezinta suprema ratiune de existenta a lor pe pamant.