joi, 17 martie 2011

Mitingul din 16 martie

Am fost la miting. I-am văzut venind, pe lângă parcul Izvor. Grupuri-grupuri. Unii mai gălăgioși, alții mai tăcuți. În piață erau câteva mii. Nu sunt de acord cu cifrele date pe la televiziuni. Pentru că în afara celor din piață, pe Unirii, de o parte și de alta, din piață până la metrou erau grupuri de manifestanți. Oamenii căutau umbra. Nu mai spun de cei din spatele blocurilor, de o parte și de alta a bulevardului. Din spate, spre Curtea de Apel, de la un chioșcar de bloc mi-am luat o cafea și o Coca-Cola. Pentru că atunci când am fost eu piața era plină cam trei-sferturi, am calculat că cei ce erau mitingiști dar nu stăteau la soare erau cel puțin la jumătatea celor din piață. Unii erau bucureșteni. Puțini, dar erau. Trei îi vedeți în poze. Eu, Vasi și Cristina. Marius-Rizea era și el pe acolo, sigur cu aparatul de fotografiat.

Îndemnurile erau cele la modă. De la „Jos Guvernul Boc”, „Ieși afară javră ordinară”, „Nu vă fie frică și Băsescu pică” la apeluri insistente pentru greva generală. Cineva, alături de noi, ne explica că la el, în localitate, au ieșit în stradă sindicaliștii care au rămas acasă. Nu am prea văzut la televiziuni imagini cu manifestările din fața prefecturilor la reședințele de județ. S-a făcut astfel un deserviciu mișcării sindicale. Nu doar în București sunt români nemulțumiți și nu doar în București trebuie ca ei să își manifeste nemulțumirea față de guvernul dezastrului național. Ci în țară, acolo unde de fapt nu mai sunt locurile de muncă, acolo unde de fapt se produc cele mai mari și mai multe abuzuri ale administrației portocalii. În București se trăiește cel mai bine. Am mers spre metrou (spatele ... !) și am văzut bucureștenii. Unii treceau grăbiți și dădeau din cap a acord. Alții se uitau spre Parlament și se strâmbau a dezgust. Precis erau pedeliști. Mulți, foarte mulți erau tineri. Elevi, studenți, pierde-vară. Ei nu aveau treabă cu Codul muncii. Alții, vârstnicii, nici-atât. Abia își cărau bătrânețele, cu o sacoșă în mână, cu ochii miopi își duceau pașii undeva, aiurea. Comercianții de stradă nu aveau treabă cu guvernul. Nici cumpărătorii lor. O lume care nu are nimic cu viața cetății.

Acțiunea a fost bună. Eu o apreciez.

Am ajuns acasă. Doream să văd discuțiile în Parlament. Minute bune „am plimbat” canalele. TVR 1-2-3-i etc. nu avea nimic despre miting. Culcer și gata. Antena 1 avea film. ProTv avea film. Prima la fel. OTV ancheta niște crime. Doar Antena 3 și RTv erau în direct. Azi am văzut ratingul din 16. Antena 1, ProTv, Prima, OTV, TVR au adunat aproape 2 milioane de telespectatori. Cele două televiziuni de știri au adunat abia spre 200-300 de mii de spectatori. Păi, cum Doamne iartă să ai participare la acțiuni sociale cu oteviști și telenoveliști ?!

Dintre spectatorii fideli ai celor de la A3 și RTv deduc că sunt și zecile de mii de funcționari publici și demnitari (inclusiv Băsescu) care aveau televizoarele de prin birouri fixate pe aceste două canale. Dacă îi scadem pe aceștia din masa de telespectatori ai zilei ajungem la concluzia că manifestația nu a ajuns la marea masă a românilor. Iar eu fac aici o mare vină și TVR și A1 și ProTv. Dar, pentru că TVR și ProTv sunt portocalii, atunci acțiunea are justificare. La fel cum are și absența de la vot a parlamentarilor puterii.

6 comentarii:

rock60_70 spunea...

Popor de rahat,isi merita soarta cu virf si indesat.

Nici nu mai stiu daca merita sa-ti faci singe rau din cauza lor,da-i incolo.

Unde mai pui ca mai sint si unii "destepti" cum e de exemplu ala care-si zice "Moshe-Mordechai" care n-au gasit altceva mai bun decit sa-si bata joc de oamenii din piata.Mi-e greata...

Crăciun Florin spunea...

Bună,

Ai dreptate. Sunt mulți care „povestesc” despre drepturi însă nu au fapte. Așa și cu acest ... Mordechai

Lilick Auftakt spunea...

Cand am ajuns si eu am intrebat de tine, dar Cristina mi-a zis ca te-a pierdut pe drum, printre oameni. :) E bine ca am fost. Cati? Nu mai conteaza. De-abia ne-am incalzit. :)

Crăciun Florin spunea...

Regret că nu ne-am întâlnit. Eu afirm că a fost bine. Pe căldura aia ...

Mihaela spunea...

Pacat ca nu suntem mai uniti, sa iesim in strada ca in alte tari. Am vazut zilele astea la tv nu mai stiu exact din ce tara, oricum una dintre primele din Europa, pai erau zeci de mii de oameni. La noi cativa, si asa infloresc televiziunile numarul.

Crăciun Florin spunea...

Mihaela,

La alții are rost să ieși în stradă. La noi, nu. Nu mai are rost. Eu cred că și PD-L își dorește o mai puternică prezență în stradă. Vrea să arate că el a luat măsuri dure ... și să își confirme locul în „famiglia” popularilor europeni, adică a celor care țipă cel mai tare că sunt de dreapta.