joi, 8 noiembrie 2012

Dezvoltarea economiei este atributul mediului privat

Bucharest Forum 2012. Ponta susține un concept liberal. Pur liberal:

"Cred că avem un moment astăzi zero cu potenţial pozitiv, cred că lucrurile bune, dar şi cele greşite făcute în trecut trebuie să ne rămână în minte ca ceea ce trebuie evitat în viitor. Trebuie să înţelegem că nu vom avea niciodată bani la buget, bani pentru sănătate, pentru educaţie decât dacă avem un mediu de afaceri performant - şi o spune un premier social-democrat -, da, cred că lumea economică privată este cea care va construi dezvoltarea României, cea publică trebuie doar să beneficieze şi să sprijine această dezvoltare. Cred, de asemenea, că nu poţi într-o democraţie să ai dezvoltare economică pe fondul unei nemulţumiri şi frustrări sociale fără precedent", a concluzionat Victor Ponta.

Cred că asocierea PSD cu PNL este cea care a întărit convingerea lui Victor Ponta, sigur și a altor social-democrați, că ideile liberale cu privire la economie sunt singura cale pentru o dezvoltare economică sănătoasă. Nu este exclus ca, în viitoarea guvernare USL, să se meargă mult mai departe decât s-ar fi gândit cineva în situația în care doar PSD ar fi ajuns la guvernare.

Tot din ce a spus Ponta deduc și faptul că cele două sisteme de stat cu impact major în progresul unei țări, sănătatea și educația, nu vor mai fi lăsate de izbeliște. Nu poți progresa fără un sistem de educație dedicat populației și fără un sistem de învățământ care să valorifice, treptat, știința.

Îmi place abordarea. Aștept să iau și să studiez proiecția de guvernare a USL. Nu mă interesează cea a PDL (ARD). Nu are rost să îmi încarc memoria cu nimicuri.

2 comentarii:

ADRIAN spunea...

Nu cred intr-o afirmatie atat de neta. De exemplu, de ani de zile ne plangem ca n-avem fructe pentru ca nu mai exista depozite in asa fel incat producatorii sa-si poata vinde productia mai eficient. Inseamna ca tot de atatia ani de zile ori n-a fost nimeni in stare sa investeasca in asta ori au existat toate sabotajele posibile in acest sens. Eu n-as ezita sa investetsc in astfel de depozite sub forma unui vechi ILF de stat care sa fie ulterior scos la vanzare in pachete minoritare, dupa ce si-ar incepe efectele. Si cred ca mai sunt domenii din astea unde cateva investitii strategice, ale statului in prima instanta, ar putea reporni ceva ce altadata mergea.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Este vorba despre concept. În programul pe care l-au lansat azi sunt și niște obiective concrete.

Nu am văzut postarea ta pentru că am fost plecat la evenimentul de la Cafeneaua Liberală împreună cu soția.