„Reprezentanţii Bisericii noastre intră şi ei în horă, convinşi, parcă, de puterea atotacoperitoare şi atotjustificatoare a harului. Am trăit să văd cum Întîi-Stătătorul comunităţii noastre duhovniceşti ridică un banal (dar puternic) mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat de numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Lecţia pe care ne-o transmit ierarhii noştri e simplă: dai bani – eşti „vrednic”! Mîntuirea devine astfel un statut sponsorizabil. Am mai văzut şi cum o serie de clădiri restituite de stat forurilor bisericeşti în vederea amenajării unor aşezăminte pentru bătrîni, au fost transformate în ”puncte turistice” lucrative, în folosul forurilor cu pricina. Şi am văzut şi alte cuvioase ciudăţenii, despre care am mai scris… Unde trăim? Cine ne păstoreşte? Unde este scăparea?”.
Este vorba, bănuiesc eu, de Liviu Dragnea, „banalul mahăr de provincie” care are pe mână, de ceva vreme, banii statului prin puterea dată de demnitatea în care s-a cățărat de a distribui „pomana politică”. Și a dat, la fel ca alții, pentru a primi „iertarea pedepsei divine” pentru multele tâlhării de care este acuzat, inclusiv aceea a votului morților, după cum o cereau interesele partidului. Alături de Dragnea pot fi aduși în față toți politicienii care și-au propus să obțină, prin diferite mijloace, „vrednicia”. Am ajuns să avem mai multe biserici decât școli și spitale, în curând vom ajunge să dublăm cheltuielile publice cu „salarizarea” slujitorilor bisericii. Au votat aleșii noștri pentru biserică și mai mereu contra altor interese locale. Au oamenii biserică nouă, ce le mai trebuie canalizare, drum, curent electric, agricultură eficientă, industrie și comerț ?
Puțină istorie, cu referire la indulgențe, nu strică. Reforma protestantă a avut ca „scânteie” declanșatoare și abuzul de indulgențe practicat de biserica catolică. Martin Luther acuza practica indulgențelor spunând că „Indulgențele sunt înșelătorii pioase... În fața dreptății lui Dumnezeu, indulgențele nu sunt de nici un folos celor care le câștigă pentru îndepărtarea pedepsei datorată păcatului lor real”.
Chiar de sunt ateu, nu pot trece cu vederea marea înșelătorie a practicii bisericești de azi, din România, care dă „vrednicie” pentru cei care comit abuzuri, pentru infractorii de tot rândul.
Nu pot înțelege cum se împacă morala creștină cu necinstea ! Zău nu pot. Pentru slujitorii bisericilor din România se pare că nu există piedici pentru realizarea profitului. Financiar, desigur. În Rai, nu au nevoie de bani. Acolo au pe gratis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu