Populism jenant legat de „familie”.

O campanie ciudată, populistă, politică se desfășoară cu accent pe noțiunea de „familie”. Popimea a lansat campania - biserica ortodoxă este în pierdere de vizibilitate -, credincioșii o duc pe „înalte culmi” de agresivitate și ... lipsă de cunoaștere.

BOR propune o modificare constituțională a articolului 48 alineat 1 din Constituţie: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", prin eliminarea termenului „soți” pe care îl găsește „neclar” - în contextul internațional din ultimul timp ! Hm ! Ei propun ca în prima ipoteză să fie făcută precizarea „între un bărbat și o femeie” în locul termenului „soți”. Popimea și cei care îi însoțesc în demers sunt puțin duși cu pluta.

Înțeleg că acest demers ciudat este o formă de apărare împotriva demersului reușit în diferite state, din nefericire, al unor grupuri care au avut ideea de a obține recunoașterea legală ca „familie” prin „căsătorie” a asocierii sexuale între persoane de același sex. Este o idioțenie care putea fi acceptată doar printr-un act normativ (care nu se supune legii divine !). Dovadă a faptului că „divinitatea” nu are nici o treabă aici este chiar intervenția bisericii care solicită statului și cetățenilor acelui stat (în cazul nostru România) să stabilească ordinea socială prin actul normativ suprem, Constituția.

Care este problema de fapt ? Familia sau căsătoria ? Familia iese din discuție, chiar dacă pompos se axează toți pe termenul „familie”. Rămâne „căsătoria”.

Toate legile din România folosesc cuvintele cu care sunt construite normele în sensul pe care îl au în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX). Dicționar actualizat mereu de către Academia Română, forul științific cel mai înalt, singura autoritate din România care poate interveni asupra conținutului „cuvântului” prezentat în DEX.

Cu privire la „soți”, DEX este mai mult decât clar:

SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

Am subliniat pluralul. Este evident că demersul BOR, al popimii „revoluționare”, al ONG-urilor asociate demersului populist își pierde consistența. Termenul „soți” va fi interpretat în fața societății și a oricărei instanțe de judecată în sensul la plural: „unirea prin căsătorie a două persoane de sex opus”. Fără unirea prin căsătorie, acestea, chiar dacă au copii, nu sunt soți ! Însă vor forma o familie ! Aici este problema ! Și pentru popime și pentru alții. Dar doar în anumite condiții. Prima și cea mai importantă este aceea a procreării.

Să rămânem puțin la procreare. Este elementul de bază al identificării ca „familie” a unei asocieri prin „căsătorie”. Fără procreare, nu există familie. Căsătoria este, conform DEX, o asociere în vederea întemeierii unei familii:

CĂSĂTORÍE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -ie.

Se cuvine acum să pun și termenul „familie” din DEX pentru a permite formarea imaginii complete a reglementării constituționale puse în pericol.

FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți). ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, ansamblu de trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență.

A se observa condiția cumulativă a stărilor: soții - persoane de sex opus -, se unesc legal prin căsătorie pentru a forma o familie prin procrearea copiilor. Noțiunea de „familie” include, obligatoriu, pe descendenți. Chiar și în articolul constituțional există finalitatea procreării, prin introducerea noțiunii de „părinți” care au obligații față de copiii lor.

Nu familia este în pericol aici, în „pericol” este actul formal al „căsătoriei”, al acceptării asocierii între persoane de același sex care își doresc să le fie recunoscută de societate orientarea sexuală. Din moment ce le este acceptată „uniunea legală, liber consimțită” aceste persoane vor să aibă parte de ritualurile și formalismele care însoțesc, deobicei, întemeierea unei familii: „căsătoria” în fața ofițerului stării civile - ei pretind a forma „o celulă de bază a societății” -, „căsătoria” în fața unui preot, vor să aibă parte de toate drepturile care sunt recunoscute de stat unei familii. Vor, cu disperare, să fie văzuți de ceilalți ca membri „normali” ai societății. Numai că acest lucru nu se poate face prin lege. O  astfel de lege ar fi abuzivă. Poate fi interpretată ca o ingerință a statului în viața personală a altor oameni.

Se obișnuiește, ceea ce nu este bine, a se accepta sintagma „familie incompletă”, acea familie care nu are copii. Aceea nu este o familie, pentru că finalitatea unei familii sunt copiii. Copiii născuți prin actul de procreare al soților. Dacă unul din soți are copiii din altă relație, fie o altă căsătorie fie o relație liberă, acei copii fac parte din familie pentru că unul din părinți, cel biologic, face parte din ea. Cât timp trăiește acel părinte. Dacă soții care nu au copii adoptă alt copil nu formează o familie, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că între ei și copiii adoptați nu există legăturile biologice pe care le presupune descendența. Ei pot fi cel mult niște „tutori”: „TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie”.

Marea campanie populistă a popimii și a celor care nu au timp să citească văd că prinde și la parlamentari, la partidele politice. Oare nu citește vreunul și DEX-ul ? Tipul acesta de reacții și mai ales comportamentul parlamentarilor pune în pericol predictibilitatea comportamentului social. Suntem fragili social din moment ce imediat ce îi trece cuiva prin cap o tâmpenie se găsește o majoritate parlamentară care să vină cu modificarea legii.

Are mare dreptate Iohannis că învățământul trebuie să fie prioritate națională. Țara este plină de tâmpiți.

Hai cu „indulgența”, neamule ! Ia „indulgența” păcătosule ! PSD primește indulgențe.

Stimulat de un articol de blog la „Adevărul” al lui Andrei Pleșu (aici), pus la dispoziție pe facebbok de un prieten, am deschis Wikipedia la „Indulgență (creștinism)” (aici). Citatul care m-a dus la această pagină a Wikipediei este acesta:

„Reprezentanţii Bisericii noastre intră şi ei în horă, convinşi, parcă, de puterea atotacoperitoare şi atotjustificatoare a harului. Am trăit să văd cum Întîi-Stătătorul comunităţii noastre duhovniceşti ridică un banal (dar puternic) mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat de numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Lecţia pe care ne-o transmit ierarhii noştri e simplă: dai bani – eşti „vrednic”! Mîntuirea devine astfel un statut sponsorizabil. Am mai văzut şi cum o serie de clădiri restituite de stat forurilor bisericeşti în vederea amenajării unor aşezăminte pentru bătrîni, au fost transformate în ”puncte turistice” lucrative, în folosul forurilor cu pricina. Şi am văzut şi alte cuvioase ciudăţenii, despre care am mai scris… Unde trăim? Cine ne păstoreşte? Unde este scăparea?”.

Este vorba, bănuiesc eu, de Liviu Dragnea, „banalul mahăr de provincie” care are pe mână, de ceva vreme, banii statului prin puterea dată de demnitatea în care s-a cățărat de a distribui „pomana politică”. Și a dat, la fel ca alții, pentru a primi „iertarea pedepsei divine” pentru multele tâlhării de care este acuzat, inclusiv aceea a votului morților, după cum o cereau interesele partidului. Alături de Dragnea pot fi aduși în față toți politicienii care și-au propus să obțină, prin diferite mijloace, „vrednicia”. Am ajuns să avem mai multe biserici decât școli și spitale, în curând vom ajunge să dublăm cheltuielile publice cu „salarizarea” slujitorilor bisericii. Au votat aleșii noștri pentru biserică și mai mereu contra altor interese locale. Au oamenii biserică nouă, ce le mai trebuie canalizare, drum, curent electric, agricultură eficientă, industrie și comerț ?

Puțină istorie, cu referire la indulgențe, nu strică. Reforma protestantă a avut ca „scânteie” declanșatoare și abuzul de indulgențe practicat de biserica catolică. Martin Luther acuza practica indulgențelor spunând că „Indulgențele sunt înșelătorii pioase... În fața dreptății lui Dumnezeu, indulgențele nu sunt de nici un folos celor care le câștigă pentru îndepărtarea pedepsei datorată păcatului lor real”.

Chiar de sunt ateu, nu pot trece cu vederea marea înșelătorie a practicii bisericești de azi, din România, care dă „vrednicie” pentru cei care comit abuzuri, pentru infractorii de tot rândul.

Nu pot înțelege cum se împacă morala creștină cu necinstea ! Zău nu pot. Pentru slujitorii bisericilor din România se pare că nu există piedici pentru realizarea profitului. Financiar, desigur. În Rai, nu au nevoie de bani. Acolo au pe gratis.

USL este un instrument politic nu o biserică a „sfinților din politică”.

Ieri seară Crin Antonescu a vorbit la Digi24. Nu urmăresc postul. Iau de la Agerpres.

În afara unor declarații care intră, ca să spun așa, în categoria „condimentelor” discursului politic, mult apreciate de către cei care confundă hrana cu condimentele ei, Crin Antonescu a arătat și cauza care determină tensionarea relațiilor din USL.

„Destul de tensionată (relația din USL—n.r.) pentru că avem cu toții probleme în a ne raporta la spiritul și la mesajul original, avem probleme cu grupuri din PSD, asta e evaluarea mea, care tind să confunde USL cu PSD și 2014 cu 2004”.

Lumea a uitat, pur și simplu, cum s-a născut USL și care îi este scopul. Foarte puțini oameni mai au în minte mesajul original al uniunii politice. Din nefericire, chiar autori ai uniunii au uitat ce au făcut cu mai bine de doi ani în urmă. USL a fost conceput ca un instrument politic împotriva unui sistem politic odios. Regimul Băsescu. Partidele din USL nu au avut ca scop înfrățirea politică, nu au urmărit să își schimbe ideologile, doctrinele ca urmare a uniunii, nu au dorit să înființeze „partidul unic” ci au dorit să stopeze dezastrul național promovat de Traian Băsescu și aliații lui, din anii anteriori (UNPR și UDMR). De aceea programul USL cuprinde modificarea Constituției, reorganizarea administrativă, descentralizarea, reorganizarea sistemelor de stat care trebuie să asigure sănătatea, învățământul, ordinea publică și apărarea națională. Toate acestea pentru a permite României să se dezvolte independent, prin forțe proprii fără însă a nega apartenența la NATO sau UE, la ONU sau la alte organisme internaționale. De aceea există o listă cu priorități legislative, de aceea au existat și încă mai există înțelegeri politice privind cine și ce anume trebuie să facă pe timpul acestei guvernări pentru ca la sfârșitul anului 2016 să se poată afirma că România a fost schimbată suficient de mult spre bine astfel încât dezastrul Băsescu să nu mai poată fi reluat.

Nu există, până în prezent, acte și fapte ale PNL de acaparare a mediului politic autohton. Există însă din partea PSD un astfel de comportament. Crin Antonescu a punctat foarte bine: „ ... grupuri din PSD ... care tind să confunde USL cu PSD și 2014 cu 2004”. Avem exemple suficiente pentru a confirma exemplificarea. Organizații județene ale PSD au profitat de rezultatele înțelegerilor pentru alegerile locale și parlamentare și având o oarecare superioritate au început să elimine de la decizia politică locală liberalii și PNL, comportamentul de la guvernare al miniștrilor PSD care își construiesc acțiuni în dauna ministerelor PNL sau își promovează acțiuni fără a se consulta cu miniștrii PNL care ar fi implicați pe baza deciziei de sprijin a primului-ministru Victor Ponta, parlamentari ai PSD care vin cu inițiative parlamentare care încalcă înțelegerile anterioare cu liberalii și care caută să pună PNL și parlamentarii PNL în fața faptelor împlinite. La toate acestea se adaugă discursurile publice anti-PNL și anti-Crin Antonescu ale liderilor PSD de toată mâna. Iar „colacul peste pupăză” este dat de anunțul privind nerespectarea înțelegerilor anterioare dintre PNL și PSD privind proiectul politic inițial. Inclusiv cel privind împărțirea demnităților publice. Culmea tupeului și nesimțirii, miniștri ai PSD au trecut la o mai veche practică a PSD de pe timpul guvernării Năstase. Emiterea actelor normative cu dedicație pentru sponsorii sau posibili sponsori ai PSD.

Acesta este adevărul. Din nefericire. La toate acestea se adaugă comportamentul susținătorilor sau a membrilor PSD. Toți, fără excepție, de la oameni simpli la oameni cu mai multă educație și înțelegere a fenomenului politic vin să acuze PNL pentru opozițiile sale uitând de angajamentele asumate anterior de PSD și chiar de ei când au susținut formarea și programul USL.

Știu că este greu pentru pesediști să accepte ideea că PNL este un partid egal cu al lor în drepturi în cadrul USL. Este greu pentru că nu sunt obișnuiți cu acest fel de egalitate. Până acum au avut în fața ochilor partide și partidulețe care le-au preamărit imaginea, care le-au acceptat supremația, care le-au ridicat statui politice pentru niște locuri în Parlament și la guvernare. PNL nu este PC-ul lui Voiculescu, acest partid remorcă/căpușă, nu este nici caricatura UNPR a lui Gabriel Oprea, fidelul slujitor al lui Traian Băsescu și PDL în guvernarea trecută. Nu este și nici nu va fi. Și este bine să țină minte.

Crin Antonescu a anunțat că PNL va fi ultimul care va stinge lumina în USL dacă acesta se va rupe. PNL are vocația guvernării și își va respecta angajamentele asumate față de electorat. Cât timp va exista USL, PNL se va comporta ca parte a USL cu angajamentul ferm de a continua programul USL inițial și a respecta angajamentele USL din programul de guvernare. O astfel de declarație este ca o garanție că PNL nu va fi parte la derapajele pe care PSD le are în vedere. Este și o atenționare a PSD, UNPR, PC și a altor aliați ai PSD că PNL nu va permite ca ei să facă altceva decât ce a angajat USL.

Cei care clamează, cu mânie proletară, ruperea USL pentru păstrarea „identității PNL” ar cam trebui să se oprească. Eu unul îi consider ca fiind dușmani ai PNL. Îi voi trata ca atare. PNL își va păstra identitatea doar prin respectarea angajamentelor politice asumate, singur sau în alianță cu alte partide. De aceea spun că USL este un instrument politic și nu o „biserică politică”. Așa cum încearcă să o crediteze pesediștii și aliaților lor sau cum vor să o crediteze unii care se declară liberali. Nici PNL nu este altceva decât un instrument politic. Nu este o biserică.