Post-Brexit. Negocierile pentru un acord comercial

Negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier (dreapta)
și consilierul european al premierului britanic, David Frost,
pentru discuțiile acordului comercial post-Brexit între UE și Regatul Unit,
la Bruxelles, pe 2 martie 2020 | Fotografie la piscină de Olivier Hoslet / AFP prin Getty Images

Preiau informația de la Politico. Este mai ... bine.
Echipele de negociere au adunat peste 200 de persoane. Pe scurt:
- echipa UK a promis că va respecta promisiunea de a verifica mărfurile care trec din Marea Britanie în Irlanda de Nord pentru a nu se institui o frontieră „tare/dură” între Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Este o cerere imperativă a UE;

- Barnier a menționat cooperarea privind energia nucleară civilă și participarea Marii Britanii la unele programe ale UE;

- negocierile vor fi foarte, foarte dure. Există puncte de divergență pe care Barnier le-a declarat ca fiind foarte grave. Ambele părți sunt, astăzi, pe poziții diametral opuse. Printre ele sunt pomenite concurența echitabilă, justiția penală și aplicarea legii, guvernanța și pescuitul. Barnier a accentuat problemele pescuitului și ale concurenței echitabile ca părți indispensabile ale unei viitoare abordări a acordului comercial cuprinzător. Unele țări din UE sunt foarte interesate de aceste subiecte iar cererile lor au devenit imperative, fiind linii directoare ale negocierilor din partea CE;

- Regatul Unit nu mai dorește să aplice Convenția Europeană a drepturilor omului astfel că nici nu va mai răspunde în fața CEDO. Britanicii au declarat că vor respecta drepturile omului și nu consideră că aceasta ar cere un angajament juridic internațional suplimentar. În particular, Regatul Unit este nemulțumit de soluțiile date la CEDO și pozițiile adoptate la Consiliul Europei cu privire la drepturile omului. Tot în particular, am observat că sunt și alte țări care consideră că această Convenție și CEDO au devenit mult prea invazive față de drepturile comunităților în care se comit actele și faptele ce constituie infracțiuni protejând mai mult infractorii decât pe victimele acestora (mai ales când victimele sunt membrii comunității). După părerea mea, sunt atacate în special autoritățile publice și este suficient ca o țară cu influență să ceară ceva anume pentru ca toate celelalte „să fie obligate” să aplice chiar dacă au sau nu au condiții sau nu au interesul;

- cu privire la guvernanță, UE este pentru un acord cuprinzător pe când Regatul Unit vrea înțelegeri sectoriale, de la caz la caz. Barnier a declarat că „Aceasta nu este o chestiune de ideologie, ci o problemă de a fi practic”, guvernarea generală ar oferi securitate juridică dar și o deschidere pentru abordarea unor noi subiecte în viitor;

- Marea Britanie a respins o cerere din partea UE pentru un grup de negociere separat privind „Cooperarea în materie de politică externă, securitate și apărare”;

În funcție de câtă informație are fiecare, putem urmări cu mai mult sau mai puțin interes evoluția acestor negocieri. Dacă pentru unele țări este vorba despre supraviețuirea economică, în special când este vorba despre pescuit sau concurența echitabilă, pentru alte țări este vorba despre capacitatea de a rămâne printre marile puteri economice. Regatul Unit a fost o mare piață de desfacere în UE pentru Germania, Danemarca, Franța, Italia, Olanda, Belgia, Suedia ... iar de la anul nu va mai fi, mai ales la prețurile cu care britanicii erau obișnuiți. Boris Johnson are de gând, după câte se pare, să urmeze modelul lui Donald Trump: Regatul Unit în primul rând!