Am luat imaginea de pe facebooook, de la o postare. Este prea aproape de adevărul zilei de azi ca să o pierd. A apărut nașparliul, jagardeaua (oltenească ? Am auzit-o, prima oară de la un oltean din Calafat).
A ieșit în față ca râia. Cu ambasadorii la Cotroceni unde s-a dat „în bărci”. Că o fi, că o păți ... În linia politică pro-UE și pro-NATO a guvernării USL însă tot a mârlănit ceva. Vrea linie telefonică directă cu ambasadorii. Haida-de ! Pe undeva, ambasadorii sunt reprezentanții șefilor de state în relația cu alți șefi de state. Pe de o parte. Pe de altă parte, la ambasade își desfășoară activitatea un număr oarecare de atașați pe diferite domenii de activitate, în special acolo unde statul care a înființat ambasada are interes. Cumva, cumva, Băsescu simte nevoia de a acapara relația cu cancelariile străine. După tâlhăriile comise de CCR pe timpul referendumului individul a început să arate și public că este o jagardea, nu doar în privat, așa cum bănuiam noi. Este o măsură de apărare. Corlățan este deranjat de „inițiativă”, însă ar fi trebuit să se aștepte. Oricum, Guvernul trebuie să meargă pe linia politicii externe cu mare atenție și curaj. Barroso și Reding ar trebui lăsați la o parte, relația cu CE să rămână la îndemâna Guvernului, exclusiv, MAE să se ocupe de statele membre. Nu este exclus ca politica externă a guvernului să aibă unele poziții care să nu placă lui Băsescu. În special deschiderea „granițelor” pentru comerțul exterior și valorificarea piețelor din est, Rusia și Ucraina unde Germania se lăfăie fără jenă și chiar mai departe.
În rest, Băsescu Boicotulescu a mâncat rahat. Ca în caricatură. Amenință, acuză, deformează, dezinformează, manipulează, răstălmăcește, face fente, promite și uită ... La astea se cuvine a se răspunde de către instituțiile publice cu propriile lor programe, altele decât cele date de Băsescu guvernelor Boc fără număr și Ungureanu, cu propriile lor acțiuni, altele decât cele ale guvernelor de tristă amintire pomenite, cu propriile lor cuvinte, altele decât cele prin care se „linge” curul prea-nașparliului instalat ca un hoț la Cotroceni. Este legal însă este ilegitim. Nu de alta, dar avem la expunerile lui Ghișe suficiente motive pentru a considera că legalitatea lui Băsescu este șchioapă. Rău de tot.
Noi ar trebui să continuăm a cere demisia nașparliului. Zilnic, fără încetare, cu o prezență semnificativă. Nu cu sute de mii de oameni într-un singur loc. Sunt suficienți câteva sute, însă cu caracter de permanență. Iar de vor ieși și în celelalte localități din țară câteva zeci, constant, hotărâți, treaba este și mai bună. Prezența noastră în PU și la Cotroceni și a celorlalți în piețele principale ale orașelor vor da nota pentru aprecierea jagardelei. Cancelariile atât de doritoare de Băsescu vor pricepe, cumva, că odată cu Băsescu scade, accentuat, și relația de simpatie a populației României față de popoarele pe care le reprezintă. Americanii sunt deja la un nivel foarte scăzut. Ar trebui ca SUA să se gândească că are aici, în România, niște interese, economice și militare, are personal, inclusiv militar și o ostilitate crescută față de SUA și reprezentanții săi nu ar fi de dorit. Și Germania va trebui să se mai gândească. În fine, românii devin pe zi ce trece mai ostili față de UE, deși nu UE este cea care este ostilă românilor. Se confundă UE cu niște nemernici ca Barroso și Reding, reprezentanți ai politicilor de aservire a statelor mai slab economic corporațiilor care finanțează PPE.
A apărut nașparliul, trecem la treabă. Este tare mult de lucru. Prevăd că și după alegerile parlamentare din toamnă, care vor fi câștigate cel mai probabil de USL, vom avea de lucru. Cu Băsescu sigur dar și cu mafioții care îl acompaniază.
Ieri, parcă, la OTV se dădea mare și tare DD. Primul obiectiv al „guvernului PP-DD” este debarcarea lui Traian Băsescu ! Hopa ! Băsescu stă în calea fericirii lui DD. A îmbulinat-o !
6 comentarii:
Si-a umflat muschii si a enumerat toate "institutiile statului" care "au rezistat" ca sa arate in fruntea cui e el cat timp e la butoanele telefonului cu 12 taste ...
Apoi si-a aratat recunostinta fata de Merkel si i-a suflat ca o sustine cu uniunile stranse monetare ca intram si noi in euro. A prestat si la Licurici ca sa spuna ca Chevron trebuie sa ne polueze panzele de apa freatica de dragul unei iluzorii securitati energetice. ETC. Si-a umflat ceafa de cobra ca sa se sperie pigmeii politici care ne conduc din pacate.
Excelent!
Adrian,
Și-a umflat. Vrea să sperie însă să vedem dacă poate. Iar promisiunile lui cu caracter guvernamental sunt dovada că susținerile din partea ălorlalți au avut niște euroi și dolărei în spate. Eu sper, încă, în capacitatea USL de a nu o mai da cotită. În special Ponta și Antonescu.
Mihaela,
Mulțumesc.
Da, ba mosule, a aparut nasparliul si asta vi se datoreaza in exclusivitate.
Degeaba bagati gunoiul sub pres, degeaba va pupati reciproc in cur pe blogurile voastre de piscotari fomisti.
Atata vreme cit refuzati sa va intrebati de ce n-a venit mai multa lume la referendum, in conditiile in care cocalarul securist e urat de 90 la suta din populatie, o sa mergeti din succesuri in succesuri.
Iar la toamna o sa va treziti ca pierdeti. Si in momentul ala fiti siguri c-o sa pierdeti si valorile abia castigate: burtaverde, placinta si prighena cu tot cu banii lor (gorghiu, ochii plansi vor sa te vada pe bici).
Deocamdata vad ca speri inca in ''capacitatea USL de a nu o mai da cotita. In special Ponta si Antonescu.''
Bravo! Spera inainte!
Ciutacu vad ca si-a pierdut deja speranta in seara asta. S-a trezit sub jetul rece si auriu al lui Ponta.
Nasol.
Sa traiti bine unii cu altii si mii de scuze ca de doi ani nu va mai finantez existentele de distrusi din taxele si impozitele mele.
Salut, „tot eu”,
Iar ai dreptate pe ici-colo. Și da, este un curent de opinie care spune că cei care azi manifestă împotriva lui Băsescu însă nu au fost la vot ar fi trebuit să meargă la vot, mai întâi. Mai sunt și cei care nu au vrut să meargă la vot, la îndemnul lui Băsescu și PDL, și care acum vor să își spună punctul de vedere și nu sunt luați în seamă. Sunt supărați însă nu ai cum să discuți cu cei care în mod voit nu au vrut să își exprime, prin vot, opțiunea. Vorba aia, nu ai vota nu exiști în viața publică atunci când se vorbește despre interesele societății.
Pe de altă parte, eu cred că a fost suficientă lume la referendum. Suficientă chiar. Aici sunt pe o poziție opusă anteniștilor. Ăia bat de multe ori câmpii și nici nu mă mai obosesc să îi văd. Problemele noastre nu sunt la vot ci la modul în care CCR a intervenit în procesul electoral înlocuind Parlamentul și luând o decizie (de fapt votând o decizie venită din exterior fără dezbatere !) care încalcă toate atribuțiile CCR prevăzute în Constituție.
La toamnă nu ne propunem să pierdem. Nu cred că mai are cum interveni Băsescu, CCR, Parchetul General, DNA, SRI, SIE, STS, SPP etc. în valorificarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Este adevărat că rămânem cu achizițiile din acest an din PDL. Este adevărat că nu ne sunt pe plac. Dar tot la fel de adevărat este și faptul că organizațiile locale ale PNL sunt independente și autonome și aceste achiziții sunt alegerea lor. Sunt aranjamente pe plan local. Plăcintă este „afacerea” lui Săpunaru, Frunzăverde este „afacerea” celor de la Caraș, iar Prigoană este „afacerea” noii conduceri de la S2. Și văd că mai apar, că mai vin, că se mai intenționează să vină ... La fel cum ne-a deranjat SRS la primirea în PNL, ne deranjează celelalte veniri „cu clopoței”.
Totuși, PNL este o organizație care trebuie să se mențină liberă, așa cum este acum. Nu putem fi „oaste” politică, nu putem fi ca alte organizații politice autoritariste, moraliste, fasciste, comuniste. Admitem că suntem diferiți, că avem simpatii și antipatii în rândul celor care susțin, cumva, ideea liberală, admitem că punctele noastre de vedere sunt diferite și că de cele mai multe ori ne situăm pe poziții adverse într-o dezbatere. Admitem chiar și faptul că unii liberali nu urmează anumite acțiuni politice însă asta ne este scris în gena politică.
Da, sper că ai noștri, liberalii, nu vor mai fenta realitatea politică și că așa-numita coabitare cu Băsescu și PDL nu va mai fi luată în calcul. Pentru mine este inacceptabilă azi o înțelegere cu aceștia.
În toamnă vom câștiga. Greu, dar o vom face. Iar cârcotașul „tot eu” va avea posibilitatea să aibă și gânduri mai bune despre România.
Trimiteți un comentariu