Exclud, acum, declarațiile patetice și forțate, de cele mai multe ori, cu privire la UDMR. Consider declarația lui Hunor de sâmbătă seara ca o poziție oficială a UDMR cu privire la viitor.
În primul rând, consider că declarația vine ca urmare a unei declarații făcute de Crin Antonescu.
„Crin Antonescu a declarat joi seară că nu exclude ideea unei guvernări împreună cu UDMR, însă acest lucru depinde de anumite condiţii şi de modul în care sunt armonizate poziţiile formaţiunii maghiare cu cele ale USL”. AGERPRES
Atragerea UDMR la guvernare de către USL se va produce doar dacă USL nu va avea suficiente mandate în Parlament care să îi permită proiectele majore ale modificării Constituției și regionalizării. Regionalizarea va trebui prevăzută în Constituție, pentru că regiunile vor căpăta independență administrativă și financiară, mare parte din atribuțiile Guvernului privind dezvoltarea locală se vor duce la „guvernele” și „parlamentele” regionale. Deși este de dorit ca USL să aibă 2/3 din mandatele de parlamentar, pentru a nu mai depinde de condițiile șantajiste ale UDMR, așa cum UDMR ne-a obișnuit până acum, nu este exclus ca majoritatea de care are nevoie USL să schimbe Constituția să fie realizată doar cu sprijinul UDMR. Există totuși posibilitatea ca propunerile USL de modificare a Constituției să aibă susținere chiar din partea parlamentarilor, sau a unor parlamentari, ai ARD și chiar PPDD. Nu este exclus. Nu știm, acum, ce vor face cei din PDL. Întrevăd, totuși, o posibilă declarație de apropiere a PDL de PNL, în condițiile în care PNL va fi al doilea partid parlamentar ca forță. Din diferitele declarații ale pedeliștilor, chiar mizerabile la adresa PNL (nu mai spun de USL), trag concluzia că ei își văd viitorul alături de PNL, în special după niște ani când, normal, PNL se va separa de PSD ajungând la maturitate proiectul politic comun. Cred că, mai mult, apropierea de PNL a PDL se va face aproape imediat după liniștirea apelor alegerilor parlamentare actuale.
Kelemen Hunor atinge tocmai punctele sensibile ale viitorului apropiat. Anul 2013 care deși va fi unul extrem de greu, din punct de vedere economic (plata ratelor unor datorii imense făcute aiurea de PDL) va avea o importanță covârșitoare pentru viitorul țării.
„Anul viitor va fi unul extrem de dificil, va trebui să plătim o datorie externă foarte mare, iar asta înseamnă o presiune enormă asupra bugetului, e nevoie de reforme fiscale şi economice, de amendarea Constituţiei care necesită două treimi şi e un proiect foarte important fără de care nu putem să mergem mai departe cu regionalizarea, cu reorganizarea regiunilor de dezvoltare. Şi este nevoie, după foarte mult scandal, după enorm de mult scandal, de o stabilitate politică şi de o majoritate largă pentru 2013 şi pentru 2014. Să nu uităm 2014 va fi din nou an electoral, de aceea 2013 pentru societatea românească şi pentru viitorul României va fi un an vital. Nu avem voie să pierdem nici o zi din 2013 pentru că pe urmă intrăm într-un an electoral când nu vom mai face nimic cunoscând tradiţia românească, când într-un an electoral lucrurile se opresc. De aceea, eu spun că oricine doreşte un proiect pentru viitor care poate fi pus în practică trebuie să se gândească la o majoritate extrem de stabilă şi la o stabilitate politică foarte, foarte solidă”, a spus preşedintele UDMR.
Pentru mine a fost mai mult decât clar. UDMR a ajuns la concluzii finale privind poziția uniunii în relația cu USL care va da și va asigura puterea în următorii ani.
Având în vedere că deputații minorităților naționale vor susține majoritatea parlamentară a USL și Guvernul USL, poziția UDMR vine și clarifică situația. De vor intra în Parlament, vor sprijini USL pentru că interesele lor majore pot fi realizate doar prin colaborare cu puterea. Această declarație rupe „cordonul ombilical” care leagă sau lega UDMR de PDL. Iar calculele PDL privind construirea unei opoziții alături de UDMR vor trebui părăsite.
Dacă UDMR va conveni să se alăture programului USL, se pot găsi nișe în program care să fie completate cu interese politice ale UDMR astfel încât UDMR să participe la guvernare și să fie un garant al majorității necesare realizării proiectului constituțional.
2 comentarii:
Eu totusi sper sa vina multa multa multa lume la vot si, in felul asta, UDMR sa nu faca pragul electoral.
Si aia ai lui Tokes la fel ...
Ar fi perfect. Totuși, nu cred că va fi. Tokes nu are nici o șansă. A încercat să rupă UDMR și nu i-a reușit. Pe de altă parte, sunt unguri care nu agrează ce vor partidele politice maghiare. Nu este exclus ca acei unguri, mulți-puțini, să dea votul USL.
Trimiteți un comentariu