sâmbătă, 23 martie 2013
Un egal mai mult decât norocos
Ungaria - România 2 - 2. Norocos. Tradițional, îi spunem „bulanul lui Pițurcă”. După un meci încurcat, îmbârligat, amețit, greșit, aiurit „am obținut” egalul. Am obținut ?! La naiba. A obținut, deși nu merita, Pițurcă. Chipciu l-a salvat. Chipciu trimis să dea gol, de va putea, la final de meci, când simțeam că nu se mai poate face ceva pentru un egal, măcar.
Fiind doar un spectator și nu un specialist în fotbal tratez „eșecul” de aseară din postura celui care își poate da, cel mult, cu părerea.
Părerea este negativă. În multe faze am văzut cum ai noștri se „călcau în picioare” la o minge, ceea ce m-a făcut să constat că între jucători nu a fost o legătură de echipă. Fiecare a dorit să arate că este bun, cel mai bun, cel mai al naibii. Așa au lăsat spații libere de care au profitat ungurii. Ungurii au fost mai organizați ca noi. Au știut ce să facă. Din acest motiv au condus și erau să câștige meciul dacă nu interveneau, în ultimele minute, Maxim și Chipciu. Maxim i-a încurcat iar Chipciu a marcat. Golul egalării este meritul lor. Pițurcă a fost norocos, nu deștept. Dacă era deștept, folosea din start o echipă care are legături de joc. Avea de la Steaua un schelet pe care putea „pune” un Tamaș și un Ștefan Radu, un Mutu și un Goian. Sunt convins că o echipă care ar fi avut pe axul central jucători de la Steaua ar fi dus la alt rezultat. Toți „stranierii” au arătat că sunt lipsiți de rezistență. Mai mult, Pițurcă a ales o tactică de apărare cu jucători de la Steaua obișnuiți cu atacul. Dacă ar fi ales o strategie bazată pe atac, cu potențialul steliștilor de a lupta, constant, peste 90 de minute, un Mutu sau un Ștefan Radu, chiar Tamaș și Goian ar fi făcut o figură mai frumoasă. Cu un Bourceanu, Pintilii, Chipciu, Rusescu și Adi Popa în formulă, careul ungurilor ar fi devenit neîncăpător iar Mutu putea veni din stânga să coordoneze și să facă diferența. Presiunea asupra apărării noastre ar fi fost mai slabă, astfel că am fi avut un Chiricheș care putea să tragă de la distanță. Alături de Pintilii. Dar nu, nu a fost să fie. Părerea mea este că Pițurcă, orgolios, vanitos, nu a ales cea mai bună variantă. Nu poți să pui peste jucătorii de la Steaua jucători care evoluează în formații mai slabe din străinătate. I-a adus pentru că au nume, pentru că sunt cunoscuți. Dar nu sunt la valoarea pe care o au jucătorii din țară care au luptat în cupele europene.
Înclin să cred că o echipă câștigătoare se putea face cu jucători din țară. De la Steaua, Dinamo, Rapid, Pandurii, Astra etc. Pentru că sunt. Sunt buni, excepționali chiar. Peste nivelul celor care joacă în străinătate. Unora nu le-a plăcut Ștefan Radu. Mie însă da. Criticile la adresa lui sunt nedrepte. Radu nu a avut cu cine să joace. Avea în față pe Mutu și Stancu, doi amețiți, Tamaș îl avea pe Torje, amețit complet, toți cei din atac nu au fost capabili să preia mingile trimise de mijlocași și apărătorii laterali iar când le-au avut, l-au dat ungurilor. Atacul nostru a alimentat, constant, mijlocul maghiar cu mingile necesare atacurilor maghiare. Pe lângă asta, contribuția la apărare a atacanților noștri a fost haotică, mai mult au încurcat, au ajutat atacul maghiar să ajungă la poarta lui Tătărușanu. Având în minte jocurile Stelei, cu apărarea ordonată, cât de cât a tuturor jucătorilor de pe teren, jocul din apărare de aseară al naționalei mi s-a părut o glumă proastă. Norocul nostru a fost că intervențiile lui Chiricheș și Goian (a jucat și bine) în momentele cheie au fost decisive. Dacă nu jucau ei la sacrificiu, ungurii ar fi avut 3-4 goluri avans.
Este evident că am avut flancuri slabe, îngrozitor de slabe. Tamaș nu s-a înțeles cu Torje, Torje fiind mai mereu pe lângă joc, Radu nu s-a înțeles cu Stancu (ce naiba căuta Stancu în stânga ?!), Mutu nu s-a înțeles cu Radu, Bourceanu și Pintilii au fost obligați să stea la mijlocul terenului și astfel s-a pierdut capacitatea lor de recuperare a mingii și aglomerare a atacului, practic apărarea noastră a fost cât de cât bună doar pe mijloc unde erau Chricheș și Goian, Bourceanu și Pintilii. Ungurii ne-au copleșit pe flancuri unde au avut liber. un meci prost organizat și mai ales, prost jucat. Am avut mare noroc cu rezultatul.
Pițurcă nu este de națională. Poate fi orice altceva. Nu l-am apreciat prea mult nici înainte, acum însă nu mai dau doi bani pe el. Sunt antrenori în țară, mai tineri, care îl depășesc. Cu mult. În plus ar trebui „să rupem pisica în două”. Avem obiceiul prostesc de a ne crampona de niște jucători care nu mai sunt de nivelul la care ar trebui să fie un jucător de națională. Idolizați de o parte a presei, aceștia ajung la națională și ne duc la înfrângere. După o primă repriză Mutu și ceilalți erau epuizați. Abia după introducerea lui Maxim, Rusescu și Chipciu s-a văzut o diferență clară în favoarea noastră. Dar dacă Chipciu, Maxim, Rusescu și Adi Popa erau în echipă de la început ? În mod sigur nu mai aveam problema oboselii născătoare de erori cumplite care au sprijinit ofensiva maghiară: Mutu, Grozav, Torje, Stancu. Aleși în detrimentul jucătorilor din campionat care fac față unor jocuri grele, cu echipe mari din Europa, cu rezistență fizică și psihică deosebită. Chiar și Tamaș putea fi înlocuit de Râpă. Cred că Râpă ar fi făcut un joc mai bun. Dar dacă este să judec așa, ajung la o națională formată doar din Steaua cu niște plombe de pe la Dinamă, Rapid și 2-3 „străini”. Cred însă că interesul naționalei este mai mare decât interesul meschin al unor afaceriști din fotbal.
Nu mi-a plăcut meciul. Nu îmi plac nici comentariile unor jurnaliști și comentatori de fotbal. Ăia vorbesc de „succesul” lui Mutu care îl egalează pe Hagi, iar eu văd cum naționala nu mai este națională. Este o afacere jurnalistică și impresarială. Să îi ia dracu și pe unii și pe alții. Eu vreau România campioană mondială. La fotbal. Indiferent că este sau nu Mutu în formație, că este Tamaș sau Chiricheș. A, unii îl critică sever pe Chiricheș pentru meciul de aseară. Ori sunt idioți ori sunt plătiți. Jigodii. Îl laudă pe Grozav care se încalecă cu Torje, îl laudă pe Torje care umblă aiurea pe teren și critică pe Chiricheș care nu a lăsat pe unguri să mai bage 2-3 goluri în poarta noastră. Ce să mai spui ?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu