Se afișează postările cu eticheta Consiliul Național al PNL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Consiliul Național al PNL. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 august 2018

Președintele Ludovic Orban la Consiliul Național PNL


DISCURSUL PREȘEDINTELUI PNL, LUDOVIC ORBAN, ÎN CADRUL REUNIUNII CONSILIULUI NAȚIONAL AL PNL, 04 AUGUST 2018

Dragi colege și dragi colegi,

Nu este altcineva pe scena politică românească care să aibă forța să învingă această caracatiță postcomunistă controlată cu aceleași mijloace staliniste pe care o formează PSD-ul lui Dragnea.

Doar Partidul Național Liberal este forța politică ce se poate bate de la egal la egal cu PSD și are capacitatea de a învinge PSD așa cum am demonstrat inclusiv în alegerile locale și cum vom demonstra în următoarele alegeri.

Partidul Național Liberal trebuie să fie un adversar ireductibil al PSD, principala forță care se luptă cu PSD. Cine este împotriva  PSD trebuie să fie alături de Partidul Național Liberal. Cine nu vine alături de noi în această bătălie, înseamnă că face de fapt un serviciu PSD și acestui mod dezastruos de guvernare și felul în care își bate joc de România actuala putere.

Ce trebuie sa facem în următoarea perioadă? Președintele României a făcut un apel la unitate. Același lucru Îl fac si eu. Trebuie să fim uniți, să fim solidari, să fim coerenți. Trebuie să ne implicam toți în bătălia pe care o avem de dus. Fiecare la nivelul lui, fiecare prin forța și mijloacele pe care dispune.

Partidul Național Liberal are nevoie de fiecare membru al său să fie implicat în această grea bătălie pe care o ducem pentru România. Fiecare membru al Partidului Național Liberal este responsabil alături de conducerea partidului, de conducerea județeană pentru performantele Partidului Național Liberal și pentru capacitatea noastră de a oferi românilor o guvernare normală, o guvernare prosperă, o guvernare care într-adevăr să guverneze în beneficul oamenilor.

Trebuie, de asemenea, să avem grijă să pregătim o alternativă de guvernare serioasă, solidă care să ofere răspuns pentru fiecare problemă a României din fiecare domeniu și care să aibă capacitatea să dea soluții realizabile, soluții care să genereze beneficii pentru fiecare categorie socială.

E păcat de țara asta. Avem o țară binecuvântată de Dumnezeu și nu prea știm ce să facem cu ea. Avem gaze naturale. Cred că avem cele mai mari resurse de gaze naturale dintre țările Uniunii Europene și românii nu beneficiază de aceste resurse. 65% din populație nu este conectată la rețeaua de gaze. Toată industria de prelucrare care se baza pe gaz a fost pusă la pământ, a fost distrusă.

Avem petrol și dacă te duci să alimentezi la pompă avem aproape cele mai mari prețuri la benzină și la motorină. Avem petrol și nu avem o industrie petrochimică, deși am avut tradiție. Nu mai avem o industrie de utilaj petrolier, deși am avut tradiție.

Nu avem capacitatea de a genera produse competitive care să fie cu un înalt grad de prelucrare, care să se bizuie pe aceste resurse.

Avem păduri, și am ajuns în situația în care un proprietar de pădure nici nu poate să își ducă acasă căzăturile de pe urma unei furtuni cu căruța sau cu camionul pentru că îl amendează nu știu ce gardă sau nu știu ce polițist datorită stupidității legilor.

Am limitat volumul de masă lemnoasă mai mult de jumate dintre masa lemnoasă exploatată legal în România este folosită pentru o prelucrare sumară care nu aduce niciun fel de beneficiu românilor, în timp ce industria mobilei care ar fi trebui sprijinită, susținuta, bate pasul pe loc sau reușește numai prin inițiative individuale care nu au niciun fel de susținere din partea celor care guvernează.

Suntem o țară care avem peste 9 milioane de hectare de teren arabil și suntem în deficit comercial pe produse agricole. Nu numai că avem deficit comercial pe agricultură, dar peste 70% din ceea ce exportăm noi sunt animale vii și cereale vrac, și de importat, importăm produse procesate, adică grâul pe care îl exportăm se întoarce la noi procesat și prelucrat sub formă de produse.

Avem o țară superbă. Ungaria este un lac, o pustă cu un lac și are mai mulți turiști decât România, care vizitează România. Noi avem munte, avem mare. Avem lucruri care merită să fie văzute, de la Castrul de la Porolissum  până la minele de care ne batem joc. Ultimele mine romane care există și care pot fi vizitate.

Avem munți, avem mare, avem Deltă și nu avem capacitatea nici măcar să generăm un excedent pe turism deoarece avem deficit inclusiv și pe turism. Nu vreau să continui lista incapacității multor guverne care s-au succedat de-a lungul timpului, de a valorifica bogățiile și oportunitățile pe care le are România în folosul românilor. Avem oameni inteligenți, avem oameni educați în care investim și care, după ce termină școala își caută norocul în altă parte. Avem patru milioane de români care în loc să-și găsească rostul în țara asta, în loc să-și găsească o meserie, să-și deschidă o afacere, să-și profeseze profesia pe care au dobândit-o, se duc în alte țări lipsind România de acești oameni care pot să constituie o resursă uriașă de dezvoltare. Eu nu pot să înțeleg ce se întâmplă cu actualii guvernanți, parcă nimic din ceea ce trebuie făcut în România nu se face.

În campanie va trebui să le spunem oamenilor, noi vom aduce creștere economică, dar nu creștere economică de tipă balon de săpun așa cum a adus PSD-ul, în care creșterea PIB nu se bazează pe investiții, nu se bazează pe creșterea productivității, nu se bazează pe creșterea competitivității, nu se bazează pe creșterea exporturilor, adevăratele motoare de dezvoltare ale economiei, ci se bazează doar pe stimularea consumului prin stimularea artificială a cererii, prim măriri de salarii care nu absolut nici un fel de fundament, în special în sectorul public.

Noi vrem o creștere economică dar o creștere economică solidă, temeinică, pe termen lung. Noi creștem pensiile, noi creștem salariile dar o  vom face fără să creștem inflația pentru că degeaba cresc pensiile și salariile dacă inflația mănâncă  din puterea de cumpărare a cetățenilor și cetățenii ce iau pe mere dau pe pere.

Aceasta este o minciună care le este servită de actualii guvernanți oamenilor din România.

Fraților, am demonstrat în sute de municipii, orașe, comune că reprezentanții Partidului Național Liberal, literalmente au schimbat fața localităților pe care le-au condus, au avut capacitatea să genereze dezvoltare, investiții, au alungat șomajul din localitate, au generat proiecte de dezvoltare ale localităților care le permit astăzi oamenilor care locuiesc în aceste localități să trăiască mult mai bine decât în alte locuri. Această experiență trebuie să o ducem la nivel guvernamental.

Partidul Național Liberal are capacitatea de a guverna România pentru binele românilor. Trebuie să ne pregătim serios de guvernare pentru că eu nu-mi pun întrebarea dacă vom ajunge la guvernare, singura întrebare pe care mi-o pun este când vom ajunge la guvernare, pentru că așa, n-o să spun de la microfon sloganul care face modă în România dar credeți-mă, faptul că s-a ajuns ca atâția români să spună acest lucru arată revolta, exasperarea, nemulțumirea profundă care există în România, arată că românii s-au săturat, arată că românii nu mai suportă să își bată joc de ei o guvernare catastrofală așa cum este guvernarea Dragnea.

Singurul lucru pe care trebuie să îi convingem este că noi suntem soluția, iar eu am garanția că echipa de conducere a partidului împreună cu dv. va demonstra fiecărui român că România poate fi adusă pe drumul drept cât mai curând de Partidul Național Liberal.

Stimați colegi, declar închise lucrările Consiliului Național al Partidului Național Liberal.

Vă doresc drum bun acasă și,  chiar dacă încă mai e o bucată de vacanță,  să continuăm bătălia pentru a câștiga România.

Mulțumesc!

DISCURSUL PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, KLAUS IOHANNIS, ÎN CADRUL REUNIUNII CONSILIULUI NAȚIONAL AL PNL, 04 AUGUST 2018


Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 4 august a.c., la Palatul Parlamentului, o alocuțiune în cadrul reuniunii Consiliului Național al Partidului Național Liberal.

„Vă mulțumesc pentru primirea deosebit de frumoasă și călduroasă pe care mi-ați făcut-o! Sunteți așa cum îmi amintesc eu!”

Domnule Președinte Ludovic Orban,

Onorată conducere a Partidului Național Liberal,

Dragi delegați,

Îmi face mare plăcere ca după un timp menționat adineaori de Ludovic, să vă revăd în această formațiune. Mulțumesc! Este această Adunare, evident, un Consiliu politic. Sper ca astăzi să luați decizii bune. Nu voi asista la luarea acestor decizii astăzi, însă, la invitația președintelui partidului, am decis să particip și să vă spun totuși în introducere câteva cuvinte. Dați-mi voie să încep cu o radiografie, aș numi-o, a situației generale din România. Pot să spun de la început că situația este proastă. Nu îmi face nicio plăcere să spun așa ceva fiindcă sunt Președintele României și mi-aș dori tare mult să mă adresez unei adunări și să spun „Dragii mei, României îi este bine”, dar poate, cu ajutorul vostru, ajungem și acolo!

În decembrie 2016 am avut alegeri parlamentare. A câștigat, după cum știm, PSD, cu promisiuni mari. Au promis românilor că va curge lapte și miere, că vor face economia să meargă, că vor crește salariile și pensiile, că toți vor avea locuri de muncă și, în general, va fi atât de bine cum nu s-a văzut vreodată. Dar, ghinion, nu s-a întâmplat așa. Au început să lucreze la cu totul altceva. Au început, și cred că pentru politicieni nu a fost o surpriză, au început să demonteze justiția românească! Asta a fost prioritatea reală a PSD. Au urmat nenumărate faze în care au încercat să aducă justiția sub controlul politic al PSD și încearcă și acum, au încercat să inhibe lupta anticorupție, dar ea va continua. Și-au dat seama că lumea așteaptă totuși altceva și au pus în operă o păcăleală, prin care le-au explicat oamenilor că le cresc salariile și pensiile, dar ele nu au crescut. Și acolo unde, totuși, suma pe fluturașul de salariu a fost puțin mai mare, bucuria a fost de foarte scurtă durată fiindcă, din urmă, printr-o politică economică proastă, prin gestionarea proastă a finanțelor țării, PSD a reușit să aducă la viață inflația, au început să crească dobânzile și acea mică creștere de care, inițial, s-au bucurat unii, a dispărut. Ce a rămas? O țară, care este din ce în ce mai dezamăgită, o țară care așteaptă soluții.

Dragii mei,

Toate sondajele din ultimele luni arată că 80%, atenție, 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită. Este acesta un semnal extrem de puternic? Este un rezultat catastrofal și asta în condițiile în care PSD a preluat o țară cu o economie în creștere, cu o economie în puternică creștere, au preluat o Românie care a fost extraordinar de bine situată în cadrul structurilor euro-atlantice, o țară care, în fine, începuse să fie nu doar văzută, ci și respectată, cu o abordare pro-europeană, cu o abordare pro-atlantică. Și ce s-a întâmplat? Cum a dispărut acest sentiment bun? Cum a dispărut optimismul? Cum a revenit pesimismul între oamenii de afaceri, între investitori, între partenerii internaționali, între noi? Explicația, dragii mei, este cât se poate de simplă. Un politician pe nume Dragnea, împreună cu câțiva acoliți, au pus mâna pe puterea în PSD, în Guvern și în Parlament și, de atunci, încearcă să folosească această putere în interes propriu și personal, pentru a scăpa de justiție. Nu-i preocupă nici țara, nici economia, nici românii, ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa și în lume? Îi preocupă pur și simplu să scape de dosare. Așa ceva, dragii mei, nu am avut încă în România. Așa ceva nu este posibil într-o țară europeană, într-o țară democratică. Și nu numai atât, au început acțiuni de neimaginat, persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opinia anti-PSD sunt luați în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în România din anii întunecați ai comunismului.

Acolo am ajuns? Să ne întoarcem de unde am plecat? Acolo am ajuns, să dăm cu piciorul la ce au construit generații de români? Acolo am ajuns, să dăm cu piciorul la bunăstarea românilor, la imaginea țării, la însăși esența, coeziunea, între români? Eu vă spun că nu! Există soluții! Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții! Și vă spun: Partidul Național Liberal este un partid puternic, are soluții și nu este singur! Nu sunteți singuri! Aveți lângă voi milioane de români. Aveți lângă voi alte partide în opoziție, bine intenționate. Aveți alături societatea civilă. Și vă spun: toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România!

Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să vedem cum tot ce este bun, tot ce a fost construit în România este destructurat, doar pentru a scăpa o mică gașcă politică, care a pus mâna pe putere, de dosare penale. Așa ceva nu se poate! Am ajuns să avem un guvern irațional. Ieri am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs. Dar e trist. După ce doamna Prim-ministru a publicat – vă povestesc doar ultima fază, pentru că sunt nenumărate, este un șir nesfârșit – deci, doamna Prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu! Și am contestat la Curtea Constituțională acest demers. Este un conflict constituțional, de natură juridică. După ce am înaintat la Curtea Constituțională acest demers, doamna Prim-ministru m-a sunat, să îmi spună că pleacă în concediu și că toate sunt bune. Asta, după ce, în paranteză, publicase acel draft de rectificare bugetară, care este o catastrofă. Dar nu despre asta am vorbit prioritar. I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și că acea decizie este temei de conflict constituțional. Și știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase! Mai ireal decât așa, mă scuzați, nu cred că se poate!

Dragii mei,

Acest stil de conducere irațională, ireală, nu poate să continue! Este nevoie de o alternativă. Este nevoie de o alternativă rațională. Trebuie să faceți tot ce se poate pentru a reinstaura raționalitatea și normalitatea în România! Pentru asta, însă, chiar dacă nu sunteți singuri în Parlament, nu sunteți singuri în societate, e nevoie ca PNL să fie un partid unit, puternic, solid, și puteți!

Fiți hotărâți, construiți-vă un program politic solid, serios. Fiți uniți, fiți puternici și mergeți și spuneți oamenilor ce vreți cu România! Mergeți între oameni! Spuneți-le că aveți soluții pentru economia românească. Spuneți oamenilor că aveți soluții pentru finanțele publice din România. Spuneți oamenilor că știți cum se face o adevărată reformă administrativă.  Spuneți oamenilor că pentru voi contează tinerii. Spuneți oamenilor că pentru voi contează românii din Diaspora. Spuneți oamenilor că pentru voi justiția contează. Oamenii trebuie să creadă că justiția nu este doar eficientă, justiția este dreaptă. Și pentru asta să luptați!

Spuneți oamenilor că știți cum trebuie guvernată țara. Și cel mai important lucru, spuneți oamenilor simpli, mergeți între oameni, mergeți tot timpul între oameni și le spuneți. Nu așteptați o campanie electorală! Prea des aud – „știți, avem un blocaj media, nu ajungem să comunicăm”. Nu există așa ceva! Oamenii sunt afară, vă așteaptă!

Explicați oamenilor cum veți transforma această situație irațională, ireală, în normalitate. Spuneți oamenilor cum se poate construi o conducere, o guvernare normală, rațională. Avem nevoie în România de un guvern al raționalității naționale! Explicați oamenilor de ce așa nu se poate. Explicați-le că aveți soluții pentru a înlocui o conducere incompetentă și toxică cu o conducere pentru oameni, pentru România!

Eu mă lupt, de la început, pentru o Românie puternică, pentru o Românie democratică, pentru o Românie europeană, pentru o Românie prosperă! Noi am declarat împreună aceste lucruri în 2014. Eu mă lupt pentru a îngrădi efectele nefaste ale acestei guvernări pesediste. Eu mă lupt cu abuzurile PSD, lupt împotriva abuzurilor PSD. Vă invit să faceți la fel! Și acum la final, dragii mei, a mai rămas un singur lucru de lămurit. Eu mă implic, mă lupt, pentru o Românie puternică, pentru o Românie europeană, pentru o Românie prosperă. Și vă întreb: sunteți alături de mine în această luptă? Sunteți alături de mine în această luptă?

Mulțumesc! Fiți puternici!

duminică, 11 martie 2018

Ludovic Orban la Consiliul Național al PNL


Discursul președintelui PNL, Ludovic Orban, 
la reuniunea Consiliului Național al PNL, 11 martie 2018 

Stimate colege, stimați colegi liberali,

Începând de astăzi, Partidul Național Liberal, are candidat la funcția de președinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis,  actualul președinte al României.

De asemenea, Partidul Național Liberal în conformitate cu prevederile statutare a decis candidatul partidului la funcția de prim-ministru. Permiteți-mi să le mulțumesc tuturor colegilor care și-au exprimat încrederea în capacitatea mea de a gira această candidatură.

Înainte de a mă referi la viziunea noastră asupra guvernării, permiteți-mi să-l felicit pe Viorel Cataramă, pentru că a păstrat viu liberul competiției, să îmi exprim aprecierea pentru cei care au votat, pentru cei care l-au susținut pentru această poziție, și mai ales să îi garantez atât lui Viorel Cataramă, cât și celor care au votat cu el, că voi fi extrem de deschis să preiau toate ideile, toate proiectele pe care ei le gândesc și care pot să îmbogățească programul de guvernare al Partidului Național Liberal.

Dați-mi voie să vă spun că ni se cere de foarte mulți analiști, comentatori și foarte mulți cetățeni să venim cu un program de guvernare, și vom veni cu un program de guvernare, dar nu un program de guvernare scris pe picior, nu cu un program de guvernare așa cum a fost programul pe care l-a prezentat actualul partid de guvernământ, o colecție de minciuni scoase din cărțile cu baronul Münchhausen, și trebuie sa venim cu răspunsuri serioase, profunde, care să se bazeze pe analize, pe studii de impact, pe analiza comparativă a politicilor publice în diferite domenii, în toate țările europene, care să aibă la baza cu adevărat rezolvarea marilor probleme care există în societatea românească, a disfuncționalității majore, a minciunilor care se perpetuează în discursul public și în discursul oamenilor politici numai din dorința de a ascunde existenta acestor probleme.


Stimate colege și stimați colegi, 

În primul rând, dați-mi voie să vă spun că nu putem guverna ca liberali cu 28 de ministere, cu aproape 160 de agenții, oficii, autorități, cu vreo 40 și ceva de servicii deconcentrate în teritoriu, cu peste 1 milion de angajați în sectorul public. Nu se poate! Noi, ca partid, trebuie să venim cu un Guvern suplu, european, de  maxim  14-15 ministere, cu o restructurare profundă a tot ce înseamnă celelalte autorități ale administrației publice centrale, care plimbă hârtii, care se calcă pe bătături și care nu fac altceva decât sa reprezinte o frâna in calea inițiativei individuale. Nu putem să mai menținem acest sistem administrativ. Sigur, prima oară trebuie să începem să îi dăm afară pe toți cei care au fost angajați de PSD fără concurs, aduși pe nepoate, beizadele, pe relații personale.

Vă întrebați de ce vrea să treacă Dragnea ca prioritate în master planul pe transporturi autostradă de la Alexandria la București? Păi am aflat de ce. Practic a crescut traficul de trei, patru ori din cauza pesediștilor din Teleorman, care au fost  angajați fără să facă nimic în diferitele instituții publice din București.

Trebuie să ne asumăm lucruri normale în Europa. Depolitizarea administrației,  trebuie să construim un adevărat  corp al funcționarilor publici, care să nu fie dependent de cheremul și de abuzurile diferiților politruci, care sunt aduși în frunte să aibă capacitatea să asigure continuitatea în guvernare, chiar și atunci când se schimbă șefii. Trebuie să generam un corp care să se bazeze așa cum era la început, pe niște principii fundamentale de competență, de stabilitate, de promovare doar pe bază de merit, de evaluare și de plătirea funcționarilor publici în funcție de rezultate, de performanță.

Din păcate, deprofesionalizarea administrației, umplerea administrației cu tot felul de netoți  și ageamii, care n-au facultate sau o au făcută pe puncte sau care nu știu ce să facă, nu știu nimic când ajung acolo, decât să obțină avantaje personale. Trebuie să punem punct acestui mod de a  privi administrația și funcționarii publici, ca pe niște slugi ale celor care ajung la guvernare.

Dragilor, am să fiu foarte onest și știu că multor primari nu o să le placa ce o sa le spun! Nu putem să continuăm cu 3300 de unități administrativ teritoriale, din care peste 2000 nu au resursele necesare nici pentru subzistență și nu au capacitatea administrativă necesară pentru a dezvolta planuri de dezvoltare a comunităților, nu au capacitatea să asigure servicii publice către comunitățile locale și reprezintă practic o formă prin care guvernele și partidele aflate la guvernare mențin captivi o mulțime de cetățeni, o mulțime de alegători care sunt captivi în localități, care sunt dependenți de ajutorul social, de plata pensiilor, și de fapt toată această încrengătură administrativă nu face altceva decât să funcționeze ca un mecanism prin care este de fapt împiedicată exercitarea voinței reale a oamenilor. 

Asta nu este o administrație pentru cetățean, este o administrație pentru partidele de guvernământ. Am curajul să vă spun lucrul acesta în față, știind că sunt primari care nu o să fie de acord cu mine, dar noi trebuie să gândim profund, serios și să gândim cu adevărat pentru binele comunităților locale și pentru binele României în ansamblu.

Dați-mi voie să vă spun câteva cuvinte despre legiferare. Sunt categoric împotriva ordonanțelor de urgență. Atâta timp cât se permite elaborarea de acte normative ca ordonanțe de urgență, în România nu va fi democrație.  Așa cum este legea de organizare și funcționare a Guvernului,  doi oameni, cel mult trei, pot să decidă adoptarea unor acte normative cu caracter de lege, care să genereze obligații  pentru cetățenii români, obligații pentru firme care să genereze consecințe care nu pot fi îndreptate în cazul în care Parlamentul atunci când ia în dezbaterea Ordonanței respinge OUG. Aduceți-vă aminte de OUG 55, declarată neconstituțională și care nici măcar astăzi majoritatea parlamentara nu a înlăturat consecințele aplicării OUG 55, ordonanță neconstituțională.

Avem la dispoziție alte proceduri. Angajarea răspunderii guvernului, avem de asemenea procedura de urgență în Parlament. Tot despre legiferare. Nu este normal cum se legiferează în România, și asta atacă exact democrația și atacă exact cetățeanul, atacă exact inițiativa individuală a cetățeanului indiferent că este pe târâm economic, pe tărâm social, pe tărâm cultural sau în alte domenii. Trebuie legiferate exhaustiv, trebuie renunțate la actele normative  cu caracter secundar care sunt decise ordine de minister, hotărâri de guvern sau mai știu eu ce alte ordine date de diferite agenții sau autorități care de cele mai multe ori sunt contrare legii, de cele mai multe ori conțin cele mai multe prevederi și proceduri birocratice, care nu fac altceva decât sa creeze atribuții  suplimentare pentru instituții, care de fapt să frâneze inițiativa individuală a cetățeanului. Trebuie să legiferăm așa cum se legiferează în țările normale. Nu se poate să ai Legea Educației care să aibă peste 100 de acte normative secundare necesare pentru aplicarea legii.

Sigur că nu este simplu și, aici, vă spun din capul locului. Nu sunt de acord cu adoptarea legilor fără o dezbatere amplă, fără o consultare serioasă a societății civile, a tuturor grupurilor care sunt afectate și a oricărui contribuitor. Mai bine dezbatem un an de zile un proiect de lege, dar rămâne în vigoare 10 ani de zile, decât să facem legi pe picior în funcție de interese de moment, pe care sa trebuiască să le schimbăm așa cum au schimbat Legea salarizării. Marea capodoperă a actualului guvern, Legea 153 au trebuit să o schimbe la nici un an de la adoptare prin Ordonanța 91 și prin alte acte normative.

Stabilitatea legislativă este fundamentală. Stabilitatea în ceea ce privește legislația fiscală. Nu se poate să schimbi fiscalitatea în România, să faci sute de modificări într-un an de guvernare, să îți bați joc de oamenii de afaceri, de toți angajații din mediul privat, inclusiv de angajații din sectorul public schimbând de la o săptămâna la alta reglementările în materie fiscală. Nicio firmă nu își mai poate face un plan de afaceri sau nu mai are încredere să își facă un plan de afaceri pentru că nu știe la ce să se aștepte de la Guvern și când va mai născoci vreo năzdrăvănie de natură fiscală sau de altă natură.  Niciun cetățean nu poate să își facă un plan de viată, că nu știe ce se întâmplă cu el. Nu mai avem voie să perpetuăm acest sistem de  guvernare care este împotriva democrației. Nici nu apucă cetățenii să cunoască o lege că ea este deja schimbată. Cum poate un cetățean să respecte legea dacă se schimbă de 20, de 30 de ori pe an. Stabilitatea legislativă înseamnă de fapt, capacitatea și șansa fiecărui cetățean de a-și face un plan de viată, un plan de carieră, capacitatea fiecărei firme de a-și putea face un plan de afaceri, un plan de dezvoltare. Avem nevoie ca de aer de acest lucruri. Sigur, ei se laudă că există creștere economică, dar câte miliarde de euro investiții o fi pierdut  România, din cauza faptului că multe firme care erau pregătite să vină în țară, au luat decizia să nu mai vină în țară. Câte sute de mii de locuri de munca s-au pierdut pentru că planurile de dezvoltare ale companiilor din Romania nu au mai fost puse în practică, pentru că firmele nu mai au încredere să riște, să ia credite, să  genereze planuri de dezvoltare.

Dragilor, suntem partidul oamenilor activi, partidul oamenilor cu inițiativă, suntem partidul pro business, nu trebuie să ne ferim de acest lucru. Noi suntem partidul care  trebuie să sprijinim orice cetățean care vrea să pună pe picioare o afacere sau vrea să își dezvolte  propria afacere.  Afacerea este mijlocul prin care se reușește de fapt dezvoltarea. Transformarea prin care se asigura  creșterea economică, prin care se asigură capacitatea fiecărui om de a evolua in carieră. Nu mai trebuie să acceptăm să cultivăm iluziile publice care se practică la nivel național în discursurile tuturor populiștilor și stângiștilor. Trebuie să le spunem oamenilor, dacă vrei să câștigi mai mult, trebuie să muncești mai mult sau trebuie să înveți. Trebuie să evoluezi în carieră, trebuie să evoluezi în ceea ce privește nivelul ierarhic, pentru  asta este nevoie de efort, este nevoie de implicare, este nevoie de asumarea de răspunderi, este nevoie de asumarea de riscuri. Viața este o competiție, o competiție în care reușesc cei puternici, iar România nu poate fi puternică decât dacă se bizuie  pe români puternici, pe români care au capacitatea să stea  pe propriile picioare și care au  cu adevărat capacitatea să  evolueze, să se realizeze în viață. Nu trebuie să mai promitem. Nu trebuie să mai promitem lucruri care nu pot fi  realizate, chiar cu riscul de a pierde niște voturi. Niciodată nu o să ne voteze toată lumea. Păi noi avem criză de forță de muncă în România și avem 300.000 de mii de beneficiari ai ajutorului social care sunt înțeleși cu AJOFM-urile, ca să le dea negație, că sa primească ajutorul social să fie în continuare armata politică a primarului în funcție care dă ajutoarele sociale. Spre deosebire de pesediști, să știți că acolo unde există primari liberali numărul de ajutoare sociale cred că este de trei, patru, dacă nu de cinci ori mai mic, pentru ca ai noștri au mers pe ideea de a aduce investiții, de a crea locuri de muncă, de a genera dezvoltarea economică și asta în mod evident, până la urmă i-a dus pe oameni spre relația normală, daca vrei sa trăiești, dacă vrei să ai un venit decent, trebuie să muncești sau trebuie să ai o activitate care este utilă societății.

Nu sunt de acord și vreau să fie foarte clar, nu sunt de acord cu toate măsurile astea intervenționiste care se iau de stat și care nu fac altceva decât să producă efecte perverse. Noi suntem liberali, noi  trebuie să asigurăm egalitatea oamenilor în fața legii, egalitatea de șanse. Un drept, o măsura se acordă numai dacă se poate asigura către orice solicitant care solicită lucrul  respectiv, nu dacă se poate asigura numai pentru 10% dintre solicitanții măsurii respective pentru că altfel generăm o discriminare între  cei care au  acces și cei care nu au acces.

Alte lucruri legate de fiscalitate. Trebuie sa impunem etica fiscală, principiile care stau la baza fiscalității. Un principiu simplu și clar, că orice venit se impozitează, dragilor. Trebuie să terminăm cu categoriile de scutelnici care s-au generat  de-a lungul timpului prin tot felul de  malversațiuni pe care le-au făcut guvernele de-a lungul timpului.

Vă dau un exemplu concret. Ordonanța 3 dată de Guvern. Au făcut transferul contribuțiilor fără niciun fel de studiu de impact, fără să prevadă  impactul asupra tuturor categoriilor și ca să dreagă  busuiocul au venit cu ceva care mie mi se pare o sfidare la adresa cetățenilor. Să plătești contribuțiile de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de salariați. Nu este normal, nu este firesc, este ne etic. Păi mâine o sa începem toți să  ne ducem să îi cerem Guvernului să ne plătească contribuțiile de sănătate. Nu se poate accepta, există o etică fiscală, de asemenea o etică a cheltuirii  banului public. Banul public trebuie cheltuit pentru chestiuni de interes general în societate, pentru  autostrăzi, pentru  școli, pentru spitale, pentru  asigurarea ordinii publice de către poliție, pentru o justiție corecta și pentru armată.  Trebuie să terminăm cu aruncarea banului public în tot felul de subvenții. În București, vă dau un exemplu,  se dă subvenție pentru diferență de preț, adică cei 500 și ceva de mii de oameni care sunt racordați  la rețeaua RADET, plătesc mai puțin gigacaloria, pentru că 2 milioane  și ceva de bucureșteni, din  taxele si impozitele lor, Firea și cu majoritatea din Consiliul General plătește subvenția pentru diferență de preț la gigacalorie, vânzând mai ieftin, adică pe banii nostri, vânzând inclusiv celor care sunt în rețea, care au venituri peste venituri medie. Pai asta nu e forma de protecție socială, asta este pomană dragilor. Subvenția dacă o aloci, o aloci categoriilor vulnerabile, în funcție de anumite categorii de venituri, nu o dai către toți. Inclusiv în materie de reabilitare termică a blocurilor.  Nu se poate să le reabilitezi termic blocurile, adică pentru niște cetățeni să le crești valoarea proprietăților, să le scazi factura la întreținere pe banii tuturor cetățenilor. Este tot o formă de a utiliza taxele și impozitele plătite de cetățeni pentru niște grupuri.  Fără cofinanțare nu trebuie acceptat niciun astfel de program. Nu mai vreau să mă refer la zecile de astfel de măsuri care  există în fiecare domeniu de activitate.  Banul public trebuie cheltuit pentru interesul public. Banul public trebuie cheltuit în investiții. Nu am terminat de la Constanța la Nădlac, n-am fost în stare în 28 de ani să terminăm autostrada și probabil va mai dura încă 7-8 ani de zile până  terminăm autostrada care să lege Constanța de Nădlac, care  de fapt să lege portul Constanța de Europa Centrală și să asigure o poartă suplimentară de intrare în Europa, și anume să treacă  toate mărfurile și toate investițiile aferente să treacă prin România, și noi n-am fost în stare în 28 de ani să terminăm lucrul acesta.

Avem Dunărea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și nu suntem în stare, deși în 2008 le-am lăsat banii, le-am lăsat documentațiile tehnico-economice să facă lucrările de asigurare a navigabilității Dunării. Dunărea practic face parte dintru-un coridor european care leagă Marea Neagra, adică Europa Centrală și de Est de canalul Dunăre Rin-Main și Rin, care practic face legătura până în nord-vestul Europei.

La ora actuala trebuie sa gândim toate investițiile care sunt utile și importante pentru România. Avem un canal! Știți cum irigăm noi? Noi irigăm prin stații de pompare. Noi urcăm apa la deal, asta facem în Bărăgan cu stații de repompare. Niciodată apa dacă nu este subvenționată nu va fi eficientă pentru că apa de obicei folosită pentru irigații se folosește prin cădere liberă. E un proiect de investiție început pe vremea lui Ceaușecu, care face legătura Siret-Bărăgan, care practic dacă se finalizează poate să asigure irigația prin cădere liberă, scăzând foarte mult costurile apei. Păi ne lăudăm că investim bani în canale de irigații care se duc de nicăieri spre nicăieri, unde nu există nicio sursă de apă și unde degeaba există stații de pompare.

Dragi colegi,  guvernarea trebuie sa redevină un act responsabil. Nu avem voie sa îi mințim pe oameni, pentru că minciuna are picioare scurte, și mai devreme sau mai târziu vom fi prinși dacă mințim. Trebuie să spunem ce putem face cu adevărat. Cum cresc veniturile oamenilor, cum cresc pensiile și aici trebuie să o spunem clar și răspicat. Pensiile cresc în mai multe moduri. Pentru cei care sunt în sistemul public de solidaritate pot să crească cu adevărat ca putere de cumpărare în doua condiții, că ele se plătesc din contribuțiile plătite de  angajați. Pot să crească dacă crește salariul mediu pe economie și dacă crește numărul de salariați care se află activ.

Știți cât avem numărul de salariați în România raportat la populație? 29% Tarile europene au populația angajată între 40-52%. Asta este realitatea! Vorbim despre munca. Pai de ce ne-au fugit oamenii? De ce au ales să se duca în alte țări să își găsească loc de muncă? Pentru că n-au putut în România! Noi trebuie să creăm condiții pentru toți oamenii, dar nu creând condiții cu măsuri active pentru care să nu avem bani să le plătim, ci creând o avalanșă instituțională. Noi trebuie să avem ca obiectiv al Partidului Național Liberal, să transformăm România într-o putere regională.  Avem tot ceea ce ne trebuie. Putem sa devenim centrele regionale pentru toate marile firme. Suntem o țară mare care dacă asigurăm infrastructura, dacă avem capacitatea să creăm stabilitatea fiscală de care e nevoie, o relație nu neapărat prietenoasă, dar corectă din partea administrației cu mediul de afaceri, putem să ridicăm România într-o viteză la care puțini astăzi speră, dar lucrurile astea trebuie făcute în mod profesionist. Trebuie să dăm răspunsuri extrem de serioase și de corecte.

În sănătate avem asigurări de sănătate, dar mulți dintre noi le plătim degeaba. Nu știm de ce servicii beneficiem în cazul în care ne  îmbolnăvim. Dacă te duci să îți faci niște analize, din cauza plafonului, poți să te duci și la clinici private pe anumite tipuri de analize, că daca nu scoți banii din buzunar nu îți fac analizele la timp, că dacă îți faci analizele peste o lună jumate, peste două luni de zile le faci degeaba, mai ales pentru anumite categorii de boli. Avem o subfinanțare cronică în sistemul din sănătate.  Avem o orientare spre spitale, în loc să avem o orientare spre medicina preventivă, spre medicina de familie, spre medicina ambulatorie. S-au mărit salariile pentru medicii care lucrează în sistemul de stat. Eu nu înțeleg de ce trebuie să fie funcționari publici, ar trebui să fie persoane fizice autorizate, să aibă un statut de om care stă pe propriile picioare, nu statut de om angajat la stat. În schimb medicii de familie au trebuit să iasă în strada, și deși au ieșit în stradă Guvernul nu i-a ascultat. În toate țările europene investiția în medicina de familia este de peste 10% din bugetul de  sănătate. Nu mai spun, sistemul asta de internare în care de fapt se fac internări fără niciun fel de exigență, numai ca să se mențină numărul de paturi, nu mai poate continua. Trebuie să gândim lucrurile în mod rațional, că altfel nu vom putea niciodată asigura servicii de calitate. Mulți dintre cei care se îmbolnăvesc nu au curajul să se duca într-un spital de stat decât dacă au o relație acolo, preferă să se ducă în mediul privat. Și în educație. Da, sunt de acord! 6% din PIB. Singurul Guvern care a respectat 6% din a fost guvernul Partidului Național Liberal, în rest din PIB s-a alocat 4%, cam asta a fost media alocărilor din PIB.

Sunt de acord sa mărim bugetul, dar să nu dăm bani numai în salarii, și să nu plătim cadrele didactice otova, indiferent de performanțele pe care le au, indiferent  de implicarea pe care o au cu adevărat în șlefuirea educației și  în dezvoltarea fiecărui elev sau fiecărui student. Trebuie să punem punctul pe i. Uitați-vă, neadecvarea sistemului de învățământ românesc cu realitatea. Știți cum se fac planurile de școlarizare? Degeaba într-o localitate sunt firme care au nevoie de lăcătuși. Planurile de școlarizare se fac în funcție de profesorii care sunt titularizați și care dacă ai profesori care se pricep la textile sau la liceu agricol degeaba cere administrația locală realizarea de școli sau clase în anumite domenii de activitate, pentru că asta nu se fac, planul de școlarizare se face pe genunchi.

Nu mai spun de faptul că este boicotat  proiectul nostru de introducere a învățământului dual, învățământul tehnic și profesional, este boicotat  de 3 ani de zile, și vă spun onest de ce, pentru că după revoluție am înființat universități, nu mă refer la cele private, cele private s-au  înființat din propria inițiativă a unor oameni, am înființat universități de stat care nu își au rostul, nu au absolut niciun fel de logică. Noi în loc să investim în creșterea  performanțelor universităților care au cu adevărat capacitatea să asigure o  competiție, să devină competitive la nivel european, am risipit banul public în tot felul de universități care nu dau randament. Din păcate, astăzi, peste 30% dintre absolvenții nu-și găsesc loc de muncă și nu lucrează  în meseria pentru care s-au pregătit.

Continuam un sistem de finanțare care în principiu este bun, că banul urmează elevul, dar trebuie să îl aplicăm cu discernământ. Trebuie ca resursele să fie folosite în mod inteligent, pentru că nu o sa mai investesc de exemplu într-o școală în care am avut o naștere într-un sat și 22 de decese. Nu există niciun fel de studiu privind evoluția pe diferite zone și asistăm la un fenomen de depopulare a multor sate, asta este adevărul la care trebuie să dăm răspuns, iar noi trebuie să gândim în perspectiva de 4- 10 ani de zile, dacă nu și mai mult toate măsurile pe care luam într-un domeniu sau altul.

Stimați colegi, suntem la finalul unui Consiliu Național în care am luat decizii extrem de importante.

Începând de astăzi Partidul Național Liberal trebuie să pornească o ofensivă așa cum nu a făcut niciodată.  Trebuie să lăsăm de o parte agendele personale. Cea mai bună modalitate ca obiectivul tău de cariera să fie realizat este sa fii într-un partid puternic, într-un partid care câștigă alegerile. Trebuie să pună toți osul la treaba, nu numai unii  să ducă greul bătăliei, în timp ce alții stau binișor așteptând să își rupă gâtul cei care se bat pentru partid.

Sunt un nostalgic, după vremea cavalerismului. Mi-aș fi dorit foarte mult ca bătălia între noi și PSD să se câștige printr-un duel între mine și Dragnea. Numai că Dragnea fuge, normal. Niciodată  nu o să accepte să intre într-o bătălie și între o  dezbatere unu la unu cu mine, pentru ca el se simte bine acolo, în spatele gardurilor, în spatele cordoanelor de jandarmi cu o mulțime  de indivizi care îl adulează numai pentru ceea ce le oferă.   Bătălia cu PSD nu se va câștiga așa, se va câștiga cu infanteria, cu fiecare membru, cu oastea, iar oastea trebuie trezită și ridicată la luptă. Fiecare membru al Partidului Național Liberal trebuie începând de astăzi să contribuie la efortul Partidului Național de dezvoltare. 

Gata cu blaturile cu PSD! Sunt un om blând, sunt un om care iubesc oamenii, un om care întotdeauna am preferat în acțiunea politica să conving, să îi determin pe oameni să facă ceea ce trebuie prin argument. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu sau sa fim ascultați noi, conducerea, de frică, dar vă spun un lucru!

Eu sunt responsabil, pentru performanța Partidului Național Liberal. Nu voi mai accepta ca 75-80% din partid care muncește să bată pasul pe loc, pentru că exista 25% din partid care nu muncește, pentru că altfel înseamnă că toți cei care muncesc, muncesc degeaba. Nu mai vreau sa se facă opoziție numai la nivel național sau unii lideri județeni să facă opoziție, dar numai cu mesaje legate de palierul național. Vreau să vad fiecare lider județean cum dă cu parul în președintele Consiliului Județean PSD, în  primarul PSD, în prefectul PSD, în toți șefii de deconcentrate. Cine nu are puterea să abandoneze de pe acum, să lase pe altul mai puternic și mai curajos. 

Nu-mi doresc să iau nicio măsura de sancționare a nimănui, dar nici nu pot să accept  ca unii să demită pe nepusă masă primari de municipii aflați în funcție. Pai ce alt serviciu mai mare poți să îi faci PSD-ului într-un municipiu, decât să demiți din funcția de președinte al organizații municipale primarul Partidului Național Liberal. 

Să terminăm cu astfel de prostii, cu astfel de  decizii care sunt luate fără nicio noimă. Dialog, comunicare, solidaritate, sunt fundamentale și credeți-mă ce vă spun. Nu o luați ca pe un avertisment, dar voi lua măsurile care se impun pentru a avea garanția că Partidul Național Liberal va câștiga alegerile.

Dumnezeu să ne ajute!

miercuri, 2 noiembrie 2016

Onestitate, eficiență și franchețe !


Preiau de la Agerpres. Jurnaliștii de aici au bunul obicei de a pune idei de bază extrase din discursurile zilei, de la evenimentele cu adevărat importante.

Astăzi s-a realizat „convenția” dintre PNL și Dacian Cioloș. O convenție pentru viitor. O convenție care obligă partenerii să se implice, în comun, în marile evenimente ale anului și să construiască, împreună, un viitor. Chiar dacă acel viitor este condiționat de reușita PNL în alegeri.

Astăzi se confirmă faptul că PNL a fost alesul prim-ministrului Dacian Cioloș pentru o viitoare colaborare. A fost ales pentru că PNL este singurul partid în care Dacian Cioloș a găsit valorile în care el crede.
Am încredere că toată evoluția pe care a cunoscut-o partidul dumneavoastră în această ultimă perioadă se va traduce și în energia care să vă permită să recâștigați și să recâștigăm împreună încrederea oamenilor care stau pe margine în momentul de față. România are nevoie în primul rând de acei oameni care își doresc reforma, care își doresc schimbări în această țară, care sunt gata să se implice pentru aceste schimbări și cred că rolul nostru este să reclădim acea legătură între instituțiile democratice care trebuie să își asume aceste schimbări și cetățenii care așteaptă să vadă în deciziile politice, în deciziile legate de guvernare, să vadă onestitate, eficiență și franchețe
Este un calup din discursul lui Dacian Cioloș la Convenția Națională a PNL, Convenție care a confirmat decizia BPN a PNL de a desemna pe Dacian Cioloș candidat al partidului pentru funcția de prim-ministru și care a asumat Platforma „România 100” propusă și prezentată de Dacian Cioloș.

Formularea este fără dubiu: să vă permită să recâștigați și să recâștigăm împreună !

Da, împreună. De astăzi, împreună. Cu onestitate, cu eficiență, cu franchețe. Pentru că PNL este capabil să se comporte în mediul politic cu onestitate, cu eficiență și cu franchețe. Dacian Cioloș a găsit aceste valori la PNL. De aceea spune că „împreună” vom face în așa fel încât să reclădească acea legătură între instituțiile democratice și cetățeni.

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a confirmat în discursul ei, ceea ce Dacian Cioloș a văzut la PNL.
Este cea mai corectă soluţie ca Dacian Cioloş să fie candidat de prim-ministru pentru România. (...) Liberalii nu sprijină astăzi un om, sprijină un mod de acţiune, un alt fel de mod de a privi societatea românească, sprijinim un fel de a face România dreaptă şi normală. Mergem în faţa românilor cu o propunere simplă: cu un premier care astăzi nu este membru de partid şi care va avea în Cabinet oameni oneşti, profesionişti, modeşti, care va avea susţinerea unei majorităţi parlamentare care va schimba în bine societatea românească
Fără echivoc !