Se afișează postările cu eticheta dispreț. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dispreț. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 iunie 2017

Parlament paranormal. Democrație ... ciuciu


Suntem în fața celei mai idioate manifestări de putere a unui partid.

Infractorul Liviu Dragnea își apără șefia în PSD folosind 2 dintre puterile statului: Parlamentul și Guvernul. Susținut de individe și indivizi la fel de nocivi pentru societate. Are „la remorcă” inclusiv un partid care se laudă pe toate drumurile că ar fi liberal, adică, un partid care apără Constituția, care apără legea, care apără libertatea individului - monstrul politic numit ALDE în frunte cu marioneta PSD, Călin Anton Popescu Tăriceanu.

Pe scurt. Momentele.

Infractorul Liviu Dragnea are nevoie de un „acar Păun” pentru a salva aparențele în urma aplicării unui program de guvernare catastrofal. Este de cartea recordurilor ! A depășit chiar și guvernarea socialistă a lui Hugo Chavez și Nicolas Maduro în Venezuela ! Bine, încă nu a ajuns să distrugă țara cum au făcut-o cei doi, dar este „pe drumul cel bun” !

Nu s-a înțeles cu prim-ministrul „instalat” de el - care nu a fost de acord să i se impute doar lui imaginea proastă a aplicării programului de guvernare -, așa că i-a cerut să își dea demisia. Grindeanu a refuzat. A cerut infractorului Dragnea să își asume dezastrul guvernării alături de el ! Să își dea demisia odată cu el. Blasfemie ! Cataclism intern. Momentul se pare că a renăscut în PSD ideea de revoltă împotriva autocrației instalate de infractorul Liviu Dragnea în partid dar și în viața publică.

Infractorul Liviu Dragnea a mimat o procedură politică. Retragerea sprijinului politic Guvernului de către PSD. „Maimuța” Tăriceanu, a făcut la fel în ALDE. Împreună, autocrații Dragnea și Tăriceanu, au trimis o scrisoare Președintelui Iohannis că au retras sprijinul politic Guvernului. Președintele Iohannis nu a acceptat„ momeala” și le-a dat cu Constituția în cap. Le-a amintit prevederile constituționale pentru ca un prim-ministru să poată fi schimbat. Demisia acestuia sau moțiunea de cenzură.

Puși în fața inflexibilului Iohannis care nu se abate de la Constituție, autocrații politici Dragnea și Tăriceanu au făcut pasul introducerii unei moțiuni de cenzură asupra propriului guvern. Nu au ales calea dialogului cu Grindeanu ! Au ales calea „războiului”. Cine ridică sabia, de sabie va pieri !

Scânteia opoziției la autocratul Dragnea a dus la foc. Foc în filiale. Au apărut opozanții lui Dragnea din partid dar și cei dați afară de Dragnea din partid aflați acum pe lângă PSD jucând sârba pe loc. Focul se întinde pe zi ce trece. Nu se mai respectă nimic. Voința infractorului Dragnea de a se salva politic duce la schimbarea programului Parlamentului. Parlamentul este chemat la ședință extraordinară duminica în afara oricărei situații de excepție pentru țară care ar impune așa ceva. Este doar o situație de excepție pentru infractorul Liviu Dragnea în propriul partid !

Având majoritatea absolută în Parlament, PSD și ALDE se vor întruni duminică, adică mâine, pentru a fi îndeplinit actul formal absolut necesar marcării depunerii moțiunii la Parlament pentru ca aceasta să fie introdusă peste 3 zile la vot. Probabil că vor fi în sală doar parlamentarii care sunt de la cele două partide. Nu trebuie cvorum. Trebuie să fie în sală niște unii, parlamentari.

Chiar și comunicatul de presă al PSD, dat la sediul central al partidului, de către Mihai Fifor, ne duce către ideea folosirii Parlamentului pentru problema internă a PSD.

„Urmărind cu mare atenție ce se întâmplă și modul în care se derulează aceste evenimente, am decis să convocăm colegii parlamentari pentru duminică. Duminică, începând cu ora 16,30, în plenul Parlamentului se va citi moțiunea de cenzură. Asta înseamnă că programul pentru ziua de duminică va fi următorul: începând cu ora 15,00 vor avea loc ședințele grupurilor parlamentare social-democrate și ALDE, de la 16,00 va avea loc ședința Birourilor permanente reunite, iar de la 16,30 ședința de plen reunit în care va fi citită moțiunea de cenzură
Clar. Nu au nevoie de toți parlamentarii, de parlamentarii opoziției. Legislativul, ca putere a statului, este al lor, este instrumentul lor, ei fac ce vor și nu dau socoteală nimănui. La fel cum consideră că Guvernul este al lor și fac ce vor ei cu el. Suntem în fața celei mai directe declarații de dispreț față de restul țării ! Legislativul și executivul nu sunt ale românilor, sunt ale PSD și ALDE !

De aceea nu sunt de acord cu absența de la vot la moțiune sau cu abținerea. Opoziția trebuie să pice moțiunea de cenzură. Autocrația lui Liviu Dragnea trebuie să aibă un final. Infractorul Liviu Dragnea nu trebuie ajutat să reia controlul asupra întregii țări. Este momentul ca dictatorul să fie dat jos. Va găsi PSD un alt lider.

vineri, 9 decembrie 2016

Sunteți bătrână și mai veniți și la spital ?

Șocant ! Mama a primit aceeași observație de la cineva din spitalul din Onești. Am spus că o fi vreun idiot/idioată. Lumea este plină. Mi s-a spus și de un coleg că ... în același fel este tratat. Și merge destul de des, probleme ale bătrâneții. Azi am văzut știrea la Digi24.

Mi-am amintit de scandalul după Colectiv. Când bătrânii sunt tratați cu fundul de către personalul medical. Mai ales cei care nu au suficienți bani pentru a fi băgați în seamă. Asistenta șefă dădea tratamentul după vârstă. Este mai tânăr primește, este bătrân, ce dracu caută la spital când moartea îi dă târcoale pe acasă ?

Directorul medical al spitalului a declarat că va trimite cazul la comisia de etică. Dar, a mai spus că nu au medici și nici nu au suficient personal ajutător. Îi tot dădea cu cele 6 ore de rezolvare a celor veniți cu urgența. Hm. Ceva este putred.

Între timp, directorul spitalului Malaxa, Florin Secureanu a fost reținut de procurorii DNA. Individul a prăduit casieria spitalului timp de 1075 de zile ! Agerpres.

Culmea este că motivul pentru care nu sunt medici, nu sunt medicamente, nu sunt aparate, nu este aia, nu este cealaltă se aruncă pe lipsa banilor. Iar banii s-au dus la ei, la profesorii universitari „stăpânii sănătății”. Pentru lux și pentru o viață la nivelul pretențiilor lor.

Vârsta înaintată vine cu disfuncții ale organismului. S-a ajuns ca în România să existe o discriminare cu privire la dreptul la viață. Bătrânii nu mai au dreptul la viață, așa au hotărât cei din sistemul sanitar din România. Dacă ar avea bătrânii acest drept, cum și-ar mai face „stăpânii sănătății” viața mai luxoasă ?

Mizerabili.

Actualul ministru al sănătății este absolut necesar. Cel puțin o perioadă mai lungă de timp. Dacă lăsăm sistemul de sănătate tot la discreția PSD și a acoliților puși de ei în sistem vom ajunge la eutanasierea persoanelor în vârstă și a bolnavilor cronici pe motiv de costuri prea mari.

marți, 29 martie 2016

Tel maitre, tel valet ! Cum e turcul și pistolul ! Tăricene, mai ai ceva în tărtăcuță ?

Mediafax (aici).

Spune jurnalistul de la Mediafx: „„Întrebat marţi ce părere are despre noua conducere a UNPR, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a spus: „Există o vorbă românească care spune aşa, cum e turcul şi pistolul. În varianta franceză, care-i mai aproape de o traducere bună românească, ca să înţeleagă oricine, zice aşa <<tel maitre, tel valet>>, adică aşa stăpân, aşa servitor””.

Ca să fiu în ton cu zicerea în franceză, adaug explicația în franceză a semnificației zicalei/proverbului: „Ce proverbe signifie que le serviteur agit selon la personnalité de son maître”. O traducere interesantă ar fi că „servitorul acționează în funcție de personalitatea stăpânului său”.

De la proverbul francez ajungem la o anume judecată.

Proverbul român, „cum e turcul și pistolul” este tradus de DEX „cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui”.

Aici ajungem la o altă judecată. Vedem că cele două zicale sunt nu doar diferite, ci au sensuri diferite.

În proverbul român, vorbim despre omul liber, omul independent, omul fără stăpân care este caracterizat după cum se comportă el însuși, faptele lui sunt un rezultat al tipului de om pe care îl reprezintă, prietenii lui sunt asemenea lui.

În proverbul francez, vorbim despre omul-cameleon, omul care se comportă în relațiile cu terții copiind personalitatea stăpânului. Mie mi se pare că este altceva. Cu totul și cu totul altceva.

Să îl luăm pe Valeriu Steriu și să îl punem în fiecare proverb.

În proverbul românesc, ar fi așa: „Cum este Valeriu Steriu așa sunt și faptele lui, așa sunt prietenii lui”. Din modul cum folosește Tăriceanu proverbul, mă duc la forma peiorativă, formă care are sensul de depreciere, de dispreț față de omul Valeriu Steriu. Disprețul se întinde nu doar la persoană ci și la faptele lui, iar aici trebuie să avem în vedere faptele anterioare momentului declarației. Fapte pentru care Tăriceanu are un profund dispreț. Proverbul românesc este mai darnic și permite ducerea deprecierii sau a disprețului și către „prietenii” lui Valeriu Steriu, aici eu îndrăznesc să cred că Tăriceanu s-a referit doar la membrii UNPR și nu numai, și nu la toate persoanele cu care Valeriu Steriu are relații de prietenie, amiciție etc. Pe lângă membrii UNPR este posibil să fie avuți în vedere și prietenii lui Steriu din PSD și, de ce nu, din alte partide politice. Cam multă lume atacată de virilul Tăriceanu !

În proverbul francez, vedem că lui Steriu îi este dat rolul „servitorului” ! În acest caz, proverbul sună așa: „Cum este Stăpânul așa este Valeriu Steriu” ! Aici va trebui să vedem cine este stăpânul ?! Să fie Gabriel Oprea, cel retras de la conducerea partidului din cauză de DNA ? Ar putea fi, Tăriceanu și Oprea ducând lupte acerbe să acceadă singuri la pupatul condurilor roșii ai lui Ponta și mai apoi Dragnea. Dacă este să ne referim la momentul actual, al luptei pentru o poziționare mai bună pentru alegerile locale care se apropie vertiginos, atunci nu este vorba despre Oprea ci despre altul. Să fie de la PSD, să fie de la PNL, să fie Traian Băsescu ... cine este ?! Oricum, acela care va fi dovedit ca fiind „stăpânul” este vrednic de dispreț, pentru că și acest proverb francez este uzitat la forma peiorativă.

Încerc, pentru a fi de bună credință și varianta „Cum este Valeriu Steriu așa este servitorul”. O astfel de soluție a proverbului ar fi valabilă, spun eu, în situația în care membrii UNPR ar duce o acțiune în care decizia este luată de Steriu, comportamentul lor fiind copiat după comportamentul lui Steriu. Totuși, oricâtă bunăvoință am, momentul în care a fost formulată declarația lui Tăriceanu nu îmi dă de ales. Această variantă este exclusă. Valeriu Steriu rămâne să se mulțumească cu rolul de servitor.

Trebuie să remarc faptul că Tăriceanu știe să insulte. Încercând să trateze cu dispreț un competitor politic, reușește să dea cu parul în toți ceilalți competitori politici.

Am observat că mai multe persoane îl văd pe Tăriceanu la concurență cu Traian Băsescu. Jignește Băsescu pe cineva, hop și Tăriceanu cu proverbele. Bine, există și diferența că Băsescu se adresează către oricine, nu face paranteze în limbi străine, Tăriceanu însă vrea să fie doar al unor alegători, al celor mai stilați, mai educați, mai televizați, mai licențiați, mai ...