CCR recunoaște existența și drepturile familiei homosexuale

Un foarte interesant articol este pe site-ul „juridice”, scris de judecătorul Cristi Danileț. Foarte bun!

Nu pot trece mai departe fără a prelua un comentariu deosebit.

„Cu toții știm că două persoane de sex opus care sunt căsătorite și care au un copil formează o familie. Dar o familie se poate naște nu doar din căsătorie, ci ea poate rezulta și din relații de rudenie, adopție și chiar din simpla conviețuire (concubinaj, coabitare). De aceea, un părinte singur cu un copil formează o familie; la fel, bunicii care cresc un nepot ai cărui părinți sunt decedați; la fel, un frate major care își crește sora mai mică, fiind abandonați de părinți; la fel, o persoană care adoptă un copil; la fel, un asistent maternal care îngrijește un copil primit de la stat. La fel, doi homosexuali care trăiesc împreună au o viață de familie.”

După cum se vede, o familie are în mijloc „un copil”, cel puțin. Un cuplu, indiferent de care, poate avea o viață de familie, chiar dacă nu formează o familie!

Dimineață mi-am pus iar întrebări. De, în criza societății românești provocată de niște habotnici, apar și gânduri la care nu te aștepți.

Un părinte singur formează o familie cu copiii pe care îi are în grijă. Fie el bărbat sau femeie. Dacă bărbatul sau femeia în cauză, nu se mai recăsătorește, din diferite motive, poate să aleagă un parteneriat civil. Bărbatul cu alt bărbat iar femeia cu altă femeie. Împreună vor duce „o viață de familie” iar partenerul care este și părinte al copiilor din relația heterosexuală anterioară rămâne „în familia” naturală pe care a creat-o. Care este problema?

„Art. 48 din Constituția consacră și protejează dreptul la căsătorie, și relațiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conținut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26 din Constituție. Noțiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relațiile de familie rezultând din căsătorie”. (CCR, Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, para. 40).

„Din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală. Există „viață de familie” și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, numită concubinaj” (CCR, Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017, para. 21 și 35).

 „Relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidența protecției dreptului fundamental la viață privată și de familie, garantat de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 26 din Constituția României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată și de familie, persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare” (CCR, Decizia nr.534 din 18 iulie 2018, para. 41).

 Of! De ce s-a mai aprobat un astfel de referendum? Ca să avem pe ce arunca banii. Chiar dacă instituția „căsătoriei” nu va fi implicată în formarea cuplurilor homosexuale, parteneriatul civil le va conferi exact aceleași drepturi pe care căsătoria le conferă soților (bărbat și femeie).

Excesul de norme reflectă slaba educație, slaba cunoaștere, slaba evoluție. Cu cât normele sunt mai multe și mai detaliate, cu atât societatea este mai plină de constrângeri! Pentru că normele din legi înseamnă constrângeri ale libertății individului! Dacă unele constrângeri sunt acceptate de societate pentru că acționează în interesul ei, altele însă constrâng persoana și societatea în ansamblul ei suporte dominația unor grupuri de persoane care pur și simplu profită de existența societății și a resurselor pe care aceasta le realizează.

„Uniți salvăm” în varianta ADF International România. Cu religie la mijloc.

Imaginea este luată de pe google, văd că a fost folosită de cei de la radioiasi.

Prima lectură de astăzi a fost, ca de obicei, pe site-ul juridic. Acolo am găsit un articol incitant. Scris de av. Adina Portaru membră a ADF International. Tema articolului este Convenția de la Istanbul, cunoscută și sub denumirea de Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

În articolul de pe site-ul juridic, respectiva Convenție este făcută „praf și pulbere”. Am găsit o asemănare a stilului de interpretare a definițiilor și a normelor în genul pe care o face, aici în țară, cu mare tam-tam, Coaliția Pentru Familie, cea care pune sub semnul întrebării termenul „soți” - după mintea lor plecată cu sorcova fiind un termen „imprecis, interpretabil”.

Am recitit cine este ADF International. Ei bine, este un ONG de tipul „uniți salvăm planeta”. Probabil că Nicușor Dan și alți apologeți ai „salvărilor locale, regionale, naționale, planetare, ecologice, arhitecturale, istorice etc.” va ajunge să facă o fuziune și cu aceste tipuri de organizații internaționale pentru a forma, normal, un guvern mondial. Vor avea aportul celor de la Amnesty International, Medicine sans Frontier etc. Pun și prezentarea făcută de autoarea articolului care mi-a stimulat reacția.

Organizația juridică ADF International apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Ei na, poftim ! Păi, să îmi fie cu iertare, dar reacția avocatei în cauză are drept scop apărarea „obiceiurilor și tradițiilor” religioase vizavi de imagine femeii în familie și societate, de imaginea copiilor și drepturile „religioase” ale părinților asupra copiilor etc.

Recomand o ordine a lecturilor. Ultima lectură să fie a acestui articol. Apoi, cei cărora li se induce dubiul, să reia acel articol sau să meargă chiar la textul Convenției pe care îl pot deschide de aici.

O prezentare absolut necesară este pe site-ul Guvernului, aici. Ce pași a făcut România pentru ratificarea Convenției, ce idei de bază cuprinde Convenția, ce se urmărește și urmează a fi modificat în legislația română pentru a permite integrarea în dreptul românesc a prevederilor convenției.

În primul rând, sunt câteva elemente de noutate care vor avea consecințe sociale și juridice importante.

Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. Potrivit acestui document,  violența familială și cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Convenția de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecția victimelor, să crească gradul de conștientizare a efectelor acestui fenomen, să prevină și să combată toate formele de violență.

Ei bine, contra acestei definiții scrie avocata pomenită mai sus. Vom ajunge și la interpretările ei.

Rețin atenția asupra unei precizări făcute de Guvern:

Totodată, Convenția interzice soluționarea extrajudiciară a litigiilor obligatorii, inclusiv medierea și concilierea, referitoare la toate formele de violență.

Am văzut multe reacții ostile față de procedura medierii în cazurile de viol, în cazurile de violență domestică. Am văzut reacții ostile ale oamenilor față de sentințele date de instanțele de judecată în cazurile de violență domestică. Ei bine, semnând și ratificând, potrivit legii române, Convenția de la Istanbul, România se angajează ca aceste elemente de profund disconfort social să fie eliminate din legile actuale.

Pe site-ul Ministerului Muncii este o prezentare a consecințelor ratificării Convenției de la Istanbul de către România și acțiunile acestui minister pentru implementarea în legislația română a prevederilor Convenției în măsura în care ministerul este responsabil. Normal, cum vedem la articolul lui Danileț, CSM și Ministerul Justiției vor veni cu inițiativele ce țin de domeniul Codurilor - civile și penale -, al altor legi cu caracter penal.

O prezentare pe scurt a Convenției de la Istanbul dar cu multe trimiteri o are judecătorul Cristi Danileț, pe blogul lui. De aici se poate ajunge la toate bazele documentare necesare.

Preiau de la el ceea ce arată el că este nou.

Ce aduce nou? Convenţia recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare. Ea este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului: genul este rolul pe care societatea îl acordă bărbaților și femeilor, cât și comportamentul, activitățile și atributele considerate drept potrivite pentru femei și pentru bărbați. De asemenea, se introduc o serie de infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică. Neincriminate până acum, acestea vor trebui introduse ca infracţiuni în legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei. Printre măsurile de prptecţie sunt prevăzute înfiinţarea de servicii specializate care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihologică şi juridică victimelor şi copiilor lor, precum şi înfiinţarea de adăposturi suficiente pentru aceste victime.

Pun puțin accent pe scrierea lui Danileț pentru că aici avem o abordare a unui judecător și, mai ales, cei care au răbdare să citească articolul de pe blogul lui Danileț până la sfârșit, vor observa și preocupările la nivelul CSM pentru implementarea acestei Convenții în dreptul românesc.

După ce se citesc acestea, recomand lectura definiției „gen” din DEX. Pun în evidență doar prima interpretare, cea de la primul punct:

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 

Cu referire la definiția din DEX a termenului „gen”, am luat la „puricat” toate definițiile pe care le-am găsit și nicăieri, dar absolut nicăieri nu am găsit că termenul „gen” se referă doar la genul masculin sau genul feminin. Adică termenul gen nu este dependent de sex.

Citind mai sus definiția dată în Convenție a genului, pentru scopul Convenției, evident, constat că nu este contrar definiției DEX.

Ei, după ce m-am lămurit asupra Convenției și am văzut ce vrea ea, am revenit la articolul reprezentantei ADF International. Să vedem ce combate ea (unii vor spune că este de-a noastră, combate bine !).

Plec de la concluziile pe care le trage reprezentanta ADF International:

Convenția de la Istanbul este o convenție internațională problematică; prin urmare, ar fi meritat mai multă atenție și dezbatere publică în România. Aceasta propune o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale. Nu în ultimul rând, Convenția de la Istanbul stabilește un mecanism de monitorizare, care intervine în mod intruziv în organizarea și practicarea tradițiilor și obiceiurilor statelor membre, care vor fi nevoite să se supună ideologiei „genului” ca și concept definit social.

Concluzia mea ? Simplă. Doamna avocat se împotrivește ideii că vom pierde tradiționalul „eu te-am făcut, eu te omor”, „bătaia este ruptă din Rai”, „femeia nu are nevoie de carte”, „bărbatul este întreținătorul familiei”, „femeia nu are minte”, „femeia nu are capacitatea de a abstractiza”, „femeia trebuie să stea la cratiță și să crească copiii” ... Toate acestea și multe altele sunt parte a „culturii populare” și a „tradițiilor locale”. Nu doar în România, în fiecare țară europeană, de fapt.

Să vedem prima mare problemă „identificată” de reprezentanta apărării religiei. Plecăm de la definiția dată termenului „gen” pentru scopul acestei Convenții (art. 3 din Convenție).

Convenția spune: c) “gen” va însemna rolurile construite social, comportamentele, activităţile şi însuşirile , pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;

Reprezentanta ADF International are însă o altă traducere: „genul” va însemna „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.”

Între cele două definiții avem deja o modificare majoră în text care duce la o abordare complet diferită a interpretării. În cazul traducerii oficiale, numai rolul femeii și bărbatului în societate este construit social, celelalte sunt particularități ale persoanei fizice, femeie sau bărbat, observate în activitatea lor curentă. Nici nu poate fi altfel. Unul este comportamentul bărbatului, determinat de sex, altul este comportamentul femeii, unele sunt activitățile bărbatului determinate de construcția lui fizică, altele sunt ale femeii, bărbații au unele însușiri pe care nu le regăsim la femei și invers.

În traducerea reprezentantei ADF International, găsim o adevărată minune a naturii: rolul, comportamentul, activitățile și însușirile femeii și bărbatului sunt construite social ! Măi nene ! După o astfel de logică, dacă societatea hotărăște că alăptarea copilului o va face bărbatul începând de la data de ..., atunci musai bărbații trebuie să producă lapte și să alăpteze copiii. Nu mai vorbim de faptul că este o trăsătură distinctă, biologică a femeii, este o însușire a ei, o băgăm după mintea ADF Internațional la „însușire construită social” !

Normal că în urma unei astfel de „traduceri”, apare imediat și o interpretare de te doare capul:

Termenul de „gen” folosit de Convenția de la Istanbul se referă la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat / femeie). Această definiție nu se regăsește în niciuna din celelalte convenții internaționale. Are, deci, o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea.

Interpretarea este din genul juridic „interpretare avocățească”. Adică pe lângă subiect, pentru deruta instanței și a publicului, pentru „bombele de presă”.

Interpretarea are o „bătaie” mai lungă. În afara faptului că este în totală contradicție cu tot textul Convenției de la Istanbul, că îi consideră proști pe toți cei care au participat la elaborarea, negocierea și acceptarea Convenției din moment ce s-a ajuns la ratificarea ei în unele state, interpretarea asta induce ideea că această Convenție stabilește faptul că sexul unei persoane se stabilește prin convenția societății, prin excluderea realității biologice. De aici, avocata construiește tot felul de spaime având ca suport preceptele religioase.

Mai grav, introduce un concept care nu există în textul Convenției: omul se naște fiziologic neutru ! Asta este de noaptea minții. Dar pentru scopul articolului alarmist, este perfect posibil.

Acceptarea definiției avansate de Convenția de la Istanbul presupune așadar identificarea cu anumite principii de bază ale acelei teorii antropologice a „genului”, care neagă existența diferențelor naturale dintre cele două sexe biologice. Spune madama avocată.

Aha ! Ceva cu homosexualitatea ? Cu teoria lor că omul este bărbat sau femeie după cum se simte nu după ce are între picioare. Nu știam însă că au și o teorie antropologică care să susțină așa ceva. Dar, ce știu eu. Eu știu ce am între picioare și știu ce fac cu ce am.

Ei, de aici, pleacă cucoana cu tot felul de interpretări avocățești de te apucă durerile de cap. Bărbații sunt discriminați ca fiind văzuți ca agresori deși un studiu spune că și femeile sunt la fel de agresive - bărbații ar trebui să fie mândri că le este luată apărarea -, este contestat, prin Convenție, desigur, dreptul părinților de a-și instrui copiii potrivit tradițiilor și culturii populare, libertatea religioasă este pusă în pericol iar aici este adusă în discuție viziunea creștină a familiei - ca reprezentând uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Hai să mă opresc puțin. Mă opresc din dorința de a arăta că familia este o uniune realizată prin căsătorie, căsătoria fiind un contract civil - sub aspect social -, dar și un contract divin - sub aspect religios. Prin căsătoria în fața ofițerului stării civile toți participanții sunt martori la contractul social, iar prin așa-zisa căsătorie în biserică, toți participanții sunt martori la contractul divin. Primarul reprezintă societatea iar preotul îl reprezintă pe Dumnezeu. Pe de altă parte, familia este definită ca „elementul fundamental al societății” - CEDO -, sau formă socială de bază realizată prin căsătorie - DEX. Deci, familia este o formă socială, element fundamental al societății și nu doar o uniune ! Uniunea este metoda prin care se realizează forma !

Intervenția mea vrea să arate că formularea avocatei este o dovadă că a citit, probabil, mult și a înțeles puțin.

Ajunge. Este suficient. Intervenția ADF International prin avocata lor, sau una dintre avocatele lor, mă determină să cred că școlile scot de mai mult timp persoane cu diplome.

Sex, homosex și multisex.

Ieri, ministrul David a trebuit să răspundă la o întrebare care era legată de părerea senatorului Hașoti cu privire la homosexualitate. Hașoti a afirmat că homosexualii sunt niște persoane bolnave. David a susținut libertatea sexuală, ca o formă a libertății individuale chiar dacă, în răspunsul său, a ținut să atragă atenția asupra abordării politice și legislative a problemei.

Din punctul meu de vedere, homosexualitatea nu este o boală. Mă despart categoric de toți cei care o tratează astfel. Chiar dacă, după câte am citit, folosirea organelor sexuale pentru obținerea plăcerilor „carnale” sunt încluse în actul sexual, ca atare, eu consider că este un abuz. Pot fi acte premergătoare actului sexual propriu zis însă eu nu le consider act sexual. Pe undeva sunt mai „primitiv”. Consider că actul sexual, original, are două valori, una principală și una derivată. Valoarea principală este procreerea, valoarea derivată este socializarea cu scopul de a menține, prin plăcere, legăturile sociale. De familie sau de grup social. De exemplu în familiile poligame.

Discuția are ca punct de plecare proiectul de act normativ al lui Remus Cernea privind „parteneriatul civil între persoane de același sex”. Evident, scopul inițiativei este unul pecuniar. Dreptul „soțului” homo de a lăsa moștenire „partenerului” averea (parte din ea primită de la familie, în cele mai multe cazuri) în detrimentul familiei. Practic, o întreagă legislație construită în timp pe considerentul „familia, celula societății și protecției acesteia” se duce de râpă. Se va modifica astfel întreaga concepție legislativă cu privire la proprietate, succesiuni legale și testamentare, familie, adopții, programe sociale pentru protecția familiei. Nu. Stai. Acestea vor dispare. Pentru că nu poți construi programe care să aibă ca finalitate încurajarea procreerii și educația copiilor în condițiile în care familiile sunt homosexuale ! Ce naiba ! Copiii nu se nasc pe cur !

Problema este mai serioasă decât credem. Chiar și „legea lui Cernea” este incompletă. Uită sau nu ține cont de apucături sexuale serioase cu animale. Ar trebui să se țină seama de cei sau cele care au parteneri câinii, caprele sau berbecii, caii, catârii sau naiba știe ce parteneri mai sunt. De ce să nu fie încheiate „parteneriate civile” între oameni și câini ? Sau cu oricare alt animal ? Undeva exista o știre cu un chinez care a mers la operație după ce și-a băgat un țipar în fund iar peștele, nesimțit, a ajuns să îi distrugă organele interne. probabil de supărare că în China nu este o lege prin care lui, țiparului, să îi fie recunoscute anumite drepturi patrimoniale din relația cu omul.

Să nu mai spun de faptul că ar trebui recunoscute parteneriatele și cu sticlele de plastic, cutiile cu bere, telefoanele sau oricare alt obiect casnic folosit cu scop sexual.

Eu sunt un primitiv care nu crede că trebuiesc recunoscute, prin lege, ca minorități sexuale, persoanele care își folosesc organele sexuale pentru obținerea unor plăceri. Dai legi pentru susținerea societății nu pentru satisfacerea orgoliilor unei minorități, indiferent care este ea. Nu pot accepta să pun familia mea, un parteneriat care are ca rezultat nașterea unor copii, educarea lor și trimiterea lor în societate pregătiți să procreeze la rândul lor în folosul întregii societăți alături de un parteneriat care urmărește obținerea unor plăceri carnale prin folosirea organelor sexuale contra unui avantaj material, patrimonial. Pentru asemenea cazuri, să se umble la legislația civilă privind succesiunile și să se permită ca legatul testamentar să fie mai permisiv. Dacă dintr-o relație homosexuală se urmărește doar un avantaj patrimonial, atunci să se rezolve sub acest aspect.

„Poponețul de aur” sau parteneriatul pentru avere.

Am reușit. Am probleme cu descărcarea imaginilor.

Mare agitație mare. Parlamentarul Remus Cernea a propus o normă legislativă care să dea parteneriatului civil între persoane de același sex o protecție legală. Mai concret, aceasta va permite partenerilor să se moștenească unul pe celălalt cu exceptarea de la succesiune a rudelor naturale. A celor provenite din relațiile naturale dintre bărbați și femei. La fel ca în restul lumii unde s-a acceptat deformarea noțiunii de familie.

Ca persoană, nu agreez exhibițiile sexuale. Indiferent cine le promovează. Asta nu înseamnă că sunt împotriva sexualității, indiferent cum se practică. Sunt împotriva exhibițiilor. Clar. Iar homosexualii sunt promotorii unor exhibiții dezgustătoare. Paradele gay sunt exemplul cel mai bun.

Pe de altă parte, la rece și fără nici un  fel de reținere concluzionez că toată tevatura are ca finalitate obținerea unor bani, câștigarea unor averi. Cei care au bani vor să îi lase partenerilor mai săraci iar cei care nu au vor să îi obțină de la cei care au. De aceea, mijlocul la îndemână a devenit parteneriatul homosexual. Este comod, mai ales dacă renunți la inhibiții și la acceptul social. Așa că „poponețul de aur” a devenit o afacere. Îl dai, ai. Nu îl dai, nu ai. Simplu.

Specia umană a evoluat și a pierdut controlul propriei evoluții. Ne-am înmulțit și nu mai încăpem pe planetă. Ne-am înmulțit și am reușit, constant, să împuținăm resursele planetare. Ne-am pierdut, temporar, ca specie, spiritul de conservare. Nu ne mai preocupă evoluția noastră, am sărit pragul și avem ca preocupare distrugerea noastră. Iar o formă a distrugerii speciei este și această homosexualitate. Specimene umane, posibil valoroase genetic, slabe însă sub alte aspecte, aleg un alt comportament social. Lasă locul, cumva, specimenelor slabe să procreeze, să asigure perpetuarea speciei. Nu mai există condițiile din alte epoci când specia umană lupta pentru supraviețuire, când rămâneau în viață cei mai puternici, cei mai ușor adaptabili la schimbările de mediu, cei mai inteligenți. Va fi acest comportament o ciudățenie a istoriei speciei umane. dacă specia umană va mai rezista mult timp pe planetă. Dacă schimbările viitoare, destul de severe, vor mai găsi în această specie exemplare capabile să se adapteze și să procreeze. Dacă nu, nu. La câte extincții au fost pe pământ ce mai contează asta în care „victimele” vor fi tocmai ființele care au avoluat atât de mult încât a reușit să descifreze trecutul îndepărtat al evoluției vieții pe pământ. Acum când știm, după cunoștințele acumulate, că din ordovician și până azi au avut loc 5 extincții ale viețuitoarelor de pe Terra.

Nu sunt împotriva proiecției legislative. Este, până la urmă, o rezolvare a unei probleme sociale. Chiar dacă mă deranjează sentimental, prin aceea că duce în derizoriu noțiunea de familie și protecție a statului pentru celula de bază a societății, celula care ne-a asigurat, până în prezent evoluția ca nație. Dar ce nu facem noi, oamenii, pentru bani.

Parafrazând pe Ludovic al IV-lea care a afirmat că „Parisul merită o liturghie” pot spune și eu că evoluția socială „modernă” în România „merită un poponeț de aur”. Intrăm în rândul lumii, ce naiba !