Se afișează postările cu eticheta informații false. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta informații false. Afișați toate postările

duminică, 18 decembrie 2016

Informațiile false transmise pe internet au devenit o problemă europeană. Rusia este la capătul de emisie al falsurilor.

Începe lumea să se trezească. Democrația are efectul pervers al somniferului luat cu inconștiență.

Paradoxal, oamenii au multe drepturi, poate că nu suficiente însă cele pe care le au le folosesc inconștient, abuziv, cu sfidarea drepturilor celor din jur. Și consideră că este normal. Ceea ce este absolut anormal.

Libertatea de a comunica ce îți trece prin cap, prin orice mijloc la dispoziție, devine un risc la adresa siguranței persoanei. Atât a celui care comunică cât și asupra altora. Ei bine, acest „altora” tinde să devină o țintă pentru corectarea reglementărilor în statele membre ale Uniunii Europene.

Rusia și-a dezvoltat un aparat de propagandă care exploatează la maxim atât lipsa de educație cât și fobiile populațiilor către care se îndreaptă. Statele Unite ale Americii au oferit exemplul cel mai bun pentru a judeca „dreptul la libera exprimare”. Iar aici avem o problemă. Mare, spun eu.

Legislația națională este limitată teritorial de frontierele țării. Până la frontieră se întinde suveranitatea legii. Peste frontieră, intri în teritoriul de suveranitate al legii statului vecin. În SUA, Rusia a profitat de permisivitatea legii și a acționat lejer pentru a influența cu știri false masele de alegători astfel că Donald Trump a primit Președinția SUA. Rețelele de socializare au devenit „calul troian” al rușilor.

La noi, se pare că s-a procedat la fel. Este explicabil. Rușii au acționat și vor acționa în toate statele în care opoziția față de Rusia este majoră. Mai ales în statele care sunt implicate profund în procesele de integrare europeană sau NATO. Iar România este unul dintre aceste state. Nu vorbesc prostii. Pe timpul acestui an s-au transmis suficiente mesaje anti-NATO și anti-UE prin intermediul politicienilor care au „cucerit puterea politică” și se pregătesc de guvernare. Datorită prevederilor Constituției, victoria nu este deplină. Parlamentul are ca organ de control Curtea Constituțională iar Guvernul are, până la controlul parlamentului, ICCJ, Președintele țării și CSM. De aceea Președintele Klaus Iohannis a devenit ținta imediată a propagandei ruse duse prin intermediul unor trusturi de presă dar și al politicienilor care au ajuns la putere. Înlăturarea Președintelui dedicat integrării europene mai profunde și dezvoltării apărării NATO la frontiera de sud-est a UE este deja un imperativ. Iar susținătorii PSD, ALDE și a altor actori politici fac treaba rușilor fără nici o jenă, considerând în întelepciunea care îi caracterizează că fac un lucru bun. Îmi vine să spun când mă uit la ei cum a spus Galileo după ce a fost condamnat și obligat să-și abjure doctrina: „și totuși se învârte”/ „Eppur si muove”. Nu este singura țintă. Justiția este, în egală măsură, ținta propagandei anti-statale duse prin intermediul agențiilor media. În special prin intermediul Antenei 3 și a site-ului „luju.ro”.

În Germania se agită apele. Tristele evenimente din SUA și mai ales convingerea că propaganda rusă a reușit să influențeze alegerile prezidențiale, a trezit din somnolență Guvernul german.

AgerpresMinistrul german al justiției cere măsuri penale pentru difuzarea de informații false
Este necesar să utilizăm pe deplin cadrul legislativ într-un mod consecvent
După victoria neașteptată a lui Donal Trump la alegerile prezidențiale din SUA la 8 noiembrie, atenția politicienilor germani s-a focalizat asupra amplorii pe care le-ar putea lua site-urile de știri false, în cazul în care s-ar da drept mass-media legitime, pentru a influența opinia alegătorilor.

Într-un recent discurs în parlament, cancelarul Angela Merkel a recunoscut rolul pe care l-ar putea juca știrile false în timpul alegerilor din Germania, solicitând noi modalități pentru a reglementa informațiile on-line și măsuri mai severe pentru incitarea la ură.

Martin Schulz pledează pentru o nouă legislație privind răspândirea informațiilor false atât în Germania cât și la nivelul Uniunii Europene.

Dacă nemții au ajuns să se agite, înseamnă că treaba este necurată. Dar rău.

Normal că am căutat la noi să văd care este treaba. Protecționistă pentru cei care vor să facă rău. Pur și simplu.

Infracțiunea din Codul penal privind „Comunicarea de informații false”, de la art. 404, sancționează numai transmiterea acelor informații false care afectează securitatea națională !

M-am dus la Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în 2014, să caut definirea securității naționale.
LEGE nr. 51 din 29 iulie 1991 (*republicată*)
privind securitatea naţională a României*
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 18 martie 2014
Data intrării în vigoare: 18 Martie 2014
Formă consolidată valabilă la data de 11 Septembrie 2014
ART. 1
Prin securitatea naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie. 
Ei bine, am încercat să mă leg de „starea de legalitate”, singura care mi se pare mie că ar putea fi imputată celor care atacă permanent Justiția și instituțiile fundamentale ale statului, cum ar fi Președinția, ICCJ, CSM, CCR, instanțele de judecată etc. Ei bine, împotriva agențiilor de presă, a televiziunilor avem o instituție care trebuie să le tragă de urechi dar, nu o face sau dacă o face este doar de ochii lumii. CNA-ul românesc este o rușine instituțională. CNA ar trebui să sancționeze abuzurile dar și să sesizeze, ca organism de evaluare abilitat, procurorii când prin acțiunile lor televiziunile atacă instituțiile statului furnizând informații false sau folosind informații. Dar nu o face. Din această cauză promovarea informațiilor false sau falsificate care au ca rezultat crearea unei stări favorabile unor forțe străine - în cazul nostru al Rusiei -, beneficiara campaniei anti-UE și anti-NATO dar și a campaniei anti-Justiție și anti-Președintele României.

Marea problemă pe plan european este rețeaua de socializare Facebook. Aceasta nu este controlată de nimeni. Este supravegheată, desigur, altfel nu ar fi atât de îngrijorați germanii, dar nu poate fi oprită proliferarea grupurilor și paginilor prin care propaganda rusă își face mendrele. La noi este la fel. Mereu ai surpriza să ți se pună în față nu știu ce idee preluată de la un grup de propagandă rus care după ce transmite câteva mesaje prin care „tulbură” mintea unora dispar. Apar altele și astfel propaganda anti-europeană și anti-NATO se desfășoară fără nici o opreliște. Prinde orbul, scoate-i ochii !

Cineva ar putea spune că utilizatorii Facebook ar fi cei care ar trebui să acționeze. Vin cu întrebarea: au toți utilizatorii de Facebook instrucțiuni de folosire a creierului ?

duminică, 21 august 2016

Articol cu articol, ziar cu ziar, Tv cu Tv, totul spre denigrare și discreditare.

Citești, asculți, dai crezare sau nu, rămâi cu o impresie. Persuasiv îți rămâne în minte o idee. Totul este rău. Nimic nu este bun. Toată lumea minte. Politicienii sunt autiști. Miniștrii fură. Președintele minte. Partidele te mint. Nimic nu se face bine. Viața noastră este de tot rahatul. Industria noastră este inexistentă. Agricultura este la pământ. România este condusă de forțe obscure din străinătate. Suntem slugile occidentului. Rusia se pregătește să ne invadeze ...

Pe rețelele de socializare ai și astfel de „știri”, spuse cu convingere de unii și de alții. Nu ai pretenții. Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă. Nici nu poți să îi lămurești că spun prostii. Dacă le dai informații din surse oficiale, îți aduc sursele lor „beton”. Ziare românești care fac politica unor partide sau site-uri obscure, înființate și finanțate de surse obscure. Dacă le arăți adevărul, te trimit la dracu după ce te califică ca idiot. Am ajuns la concluzia că au dreptate, cel puțin în privința mea. Sunt idiot atunci când încerc să intervin și să arăt unuia care răspândește minciuni că a luat-o razna.

Printre „vedetele” jurnalistice care se perindă pe la televiziuni din când în când este o modă. În scris și cu vorba modelează imaginea politicului. De exemplu, PSD poate face împreună cu ALDE o majoritate în Parlamentul de după alegerile din iarnă. PNL doar cu un mare noroc, de fapt, cu ajutorul intervenției divine. De aici, nu este mare lucru să se tragă concluzia că „epoca Iohannis” se termină. Că Iohannis va fi obligat să se retragă, să devină un „Președinte de paie”.

Tot vedetele jurnalistice sunt cele care preiau (contra cost ?!), mesajele unor politicieni. Bântuie pe net știrea din presa scrisă și vorbită că Iohannis „va da ordin” iar PNL se va executa, să formeze o alianță de guvernare cu PSD. Mai toate site-urile presei au „mesajul” lui Traian Băsescu activ. În mod ostentativ. Deciziile partidelor nu au valoare în ochii jurnaliștilor. Au ei „sursele lor” din interiorul partidelor care îi țin la curent cu toate „miș-mașurile”. Există un drept al jurnaliștilor de a proteja sursele lor de informații. Au nu au surse de informații, nici o problemă, dau informații obținute „pe surse”. În fond minciuni denigratoare. Iar lumea, o parte a lumii le preia fără a le supune unei minime analize: este posibilă acțiunea respectivă ? Este credibilă informația ?

Bântuie cu furie ideea că PNL a fost acaparat de PDL. O mare gogomănie. Dar ține, a prins la cei dispuși să creadă așa ceva, unii vor să creadă în așa ceva. În altă parte am avut surpriza să văd că este invers: PNL a distrus fostul PDL, l-a capturat și la eliminat de pe scena politică. Ei bine, cele două idei fac purici și ridică tensiunea unora și altora. Presa s-a prins de schemă și, contra cost, bagă cărbuni pe foc. Are audiență așa. Dezastrul, catastrofa, minciuna, denaturarea se vând mai bine decât adevărul și realitatea. Iar realitatea arată altfel. Politic, fuziunea fostului PNL cu fostul PDL s-a finalizat de ceva timp. O separare a lor, ca partide, este practic imposibilă. Rămân mișcările persoanelor care astăzi sunt membri ai noului PNL. Doctrina este liberală, cumva conservator liberală. Adică mai spre dreapta spectrului politic românesc. Cei care s-au crezut „nemuritori” în cele două partide care au fuzionat constată că nu mai au majoritățile care i-au ținut în frunte. Membrii organizațiilor de partid nu mai sunt aceiași. Comozi, unii dintre ei, nu au avut chef să își completeze imaginea publică în noua situație. Au considerat că „au drepturi” și au primit o replică pe măsură. Nu există în PNL membri „mai egali” decât ceilalți. Au pierdut la alegerile interne, s-au supărat ca văcarul pe sat și au plecat. Cu scandal, desigur, cu presa adunată la ușa organizației pentru a transmite „live evenimentul” . Unii dintre ei au mai făcut așa ceva. Aveau experiență.

Eu unul nu pot înțelege cum cei care apreciază astfel de știri nu se uită la ei ! Mulți lucrează în domeniile criticate, făcute praf și pulbere de către jurnaliștii care lansează semnalele false. Domenii care merg bine, chiar foarte bine. Ei nu văd asta ? Dacă totul ar fi așa de rău, cum dracu își mai primesc banii, cei pe care îi primesc ? Cum dracu își mai fac proiecte de viitor și cum de mai au speranțe de bani mai mulți din domenii de activitate aflate în cădere liberă ?

În toată țara se fac schimbări. Unele majore. Unele cu „bătaie lungă”. Citeam că Brașovul redevine oraș industrial după ce cu aproape 8 ani în urmă serviciile erau pe primul lor. Acum industria este pe primul loc. Este o schimbare majoră cu influență imensă în viața comunității locale dar și în regiunea de sud-est a Transilvaniei. Presa noastră nu vede așa ceva. Nu are timp. Presa noastră vede doar banul. Presa noastră publică doar ce se plătește. Iar ce se plătește are conținut de denigrare, de distrugere a imaginii altora. De negare a unor realități cotidiene.

Este evident că exemple ca cel de la Brașov există și în alte comunități din țară. Presa însă nu are interesul să le evidențieze. Practic, nu are interesul să arate ce este pozitiv. Iar dacă scormonim pe Google găsim și alte legături. ONG-urile care își „motivează” acțiunile pentru denigrarea României cu ajutorul „informațiilor” oferite de presa scrisă. ONG-uri construite pe minciună. ONG-uri care reprezintă astăzi o sursă pentru formarea unor partide politice. Nicușor Dan împreună cu Alina Mungiu Pippidi au ca țintă ONG-urile („societate civilă” ?!) pentru formarea marelui partid al „salvării României”. La concurență cu ei, Marian Munteanu adună și el ONG-urile cu „patină” religioasă, foarte agresive față de evoluția societății, undeva mai aproape de stilul de acțiune al PSD în Bucureștiul condus de Gabriela Vrânceanu Firea din dinastia Pandeleilor de Voluntari. Noul „faraon” al Bucureștiului.

Dacă schimbăm societatea, Guvernul Cioloș devenind în timp un reper în acest domeniu, atunci să ne uităm și la presă, să ne uităm și la așa-zisa „societate civilă”. Nu trebuie ocolite. Presa și o mare parte a societății civile sunt ca o cangrenă pentru societate. Mai ales pentru o societate care vrea să evolueze către liberalismul euro-atlantic.