Se afișează postările cu eticheta sărăcie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărăcie. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Îndrăznește să crezi că este și va fi mai rău

Au ieșit pesedeii la rampă cu marile succese la 100 de zile de guvernare. Fiecare „mărunțiș” local este tratat ca o  mare realizare guvernamentală. Când le legi, pentru o imagine generală asupra țării, constați că ai doar niște pete, mai colorate sau mai puțin colorate de „succesuri”.

Nimic despre mai binele cetățenilor. Dar absolut nimic. Dimpotrivă. Cetățenii sunt chiar pe ultimul loc. Ce este și mai grav, este faptul că această guvernare PSD-ALDE nu poate prezenta o garanție că este capabilă să facă ceva bun. Nici nu are cum din moment ce fondul problemelor este altul decât cel prezentat cu atâta emfază în media aservită puterii politice. Baza economiei române este grav afectată din cauza aventurilor politice ale celor din PSD și ALDE cu largul sprijin al celor de la UDMR - cu observația, de bun simț spun eu, că cei din UDMR sunt capabili să fie la guvernare chiar dacă declară că sunt în opoziție !

Hai să le luăm pe rând. PSD și ALDE nu au spus în campania electorală pentru care au primit voturile:

  • Că puterea de cumpărare, în loc să crească, va scădea prin: creșterea inflației, a prețurilor produselor și utilităților (electricitate/gaz), a ratelor la bănci, a prețurilor locuințelor.


  • Că, în realitate, creșterea economică nu se va resimți în buzunare, iar mare parte din surplusul economic a fost exportat (dezechilibrarea balanței comerciale importuri vs. exporturi), ca efect al modelului bazat doar pe consum.


  • Că nivelul investițiilor va fi aproape de zero, la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani.


  • Că majorările de salarii pentru bugetari vor fi doar pe hârtie, întrucât sunt anulate de transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajatului.


  • Că scăderea impozitelor și contribuțiilor, prin modificarea modului de calcul și sistemului de referință, nu se vor resimți în mod real în beneficiile salariale, ba chiar există riscul scăderii veniturilor nete (cu certitudine în cazul activităților independente: drepturi de autor/profesii liberale).


  • Că vor fi majorate taxe și impozite: creșterea accizei la combustibil, supraimpozitarea contractelor part-time, taxa de solidaritate, impozitul pe cifra de afaceri, subminarea Pilonului 2 de pensii (reducerea contribuțiilor), introducerea sistemului split TVA.

Nu le-au spus că nu mai pupau voturi. Au fluturat doar „marile binefaceri” cu care vor copleși poporul votant. Iar poporul votant fie le-a dat votul, cei cu limba scoasă după chilipir au mers la vot iar ceilalți, mai educați după cum au pretenția, au văzut că și dacă nu merg la vot tot PSD va câștiga așa că și-au ocupat timpul cu o petrecere, cu o excursie în străinătate, cu o odihnă binemeritată alături de alți prieteni „educați”. Iar mulții votanți din străinătate au stat și ei acasă, la vot mergând doar un procent dintr-o singură cifră ! S-a ajuns să avem în Parlament reprezentanți ai diasporei care nu au nici o reprezentare ! Cei din a doua categorie sunt mulți. Foarte mulți. Peste 60% dintre cetățenii cu drept de vot !

Scurt, puterea PSD-ALDE a renunțat ferm să mai realizeze următoarele promisiuni:

  • Neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei, care avea efect inclusiv asupra veniturilor de peste 2.000 de lei în sensul că ar fi fost supus impozitării doar ceea ce depășea acest prag. (3,5 milioane de contracte de muncă sunt pe sume de până în 2.000 lei)
  • Facilitățile pentru personalul medical
  • Reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018.
  • TVA zero pentru achiziționarea de locuințe.
  • Impozitul zero pe dividende de la 1 ianuarie 2018.
  • Legea pensiilor amânată de la aplicare. Ministrul Muncii promitea adoptarea până la 1 octombrie și aplicarea începând de anul viitor. Dragnea a anunțat amânarea pentru 2019.

Tradiția locului, adică tradiția PSD în România, spune că ce promite și nu face PSD rămâne nefăcut de-a lungul următoarelor veacuri. Tot tradiția locului spune că atunci când PSD ajunge la guvernare dărâmă tot ce s-a făcut bun pentru țară în guvernările anterioare, chiar dacă au fost tot ale PSD ! Astăzi, greaua moștenire poartă numele „guvernarea PSD Ponta din perioada 2012-2015” ! Ce s-a realizat atunci, este pus astăzi la zid și se umblă la legi într-o veselie distructivă cum nu s-a mai văzut.

Cifrele oficiale, nu „pe surse”, cele de la INS ne arată „hăul” guvernării PSD-ALDE. Unii glumeau că din cauza scumpirii gazelor din cauza guvernării PSD sau provocată de PSD până și „Iadul” s-a închis ! PSD și ALDE au găsit însă o variantă ca „Iadul” nației să fie „Iad”, chiar dacă este mai rece și cu burta lipită de șira spinării.

  • Rata inflației a crescut de la 0.1% în lanuarie la 1.8% în septembrie.


  • Prețul carburanților s-a majorat cu 2,19% într-o singură lună, septembrie față de august, conform datelor INS. 


  • Creșterea prețurilor carburanților a fost însoțită de un val de scumpiri în luna septembrie:
  • România a înregistrat cea mai mare creștere de prețuri din ultimele douăsprezece luni (cu 0,50% în septembrie față de august 2017).
  • Prețurile produselor alimentare au crescut într-o singură lună cu 0,54% (plusuri de 0,61% la carnea de porc, 0,60 % la preparatele din carne, 2,06% la unt, 4,16% la ouă, 2,61% la legume și conserve de legume etc).
  • Produsele nealimentare s-au scumpit cu 0,54% (plusuri de 0,61% la confecții, 0,62% la încălțăminte). Prețul serviciilor s-a majorat cu 0.32%.


  • Valul de scumpiri se va accentua în ultimele trei luni din  2017. Tabloul statistic al creșterilor de prețuri nu a luat încă în calcul etapa a doua a creșterii accizei la carburanți (de la 1 octombrie), scumpirea tarifelor la electricitate (cu 5 %, de la 1 octombrie) și preconizata scumpire a gazelor (cu 6 %, amânată la presiuni politice, dar inevitabilă).
  • Semnale de alarmă vin de peste tot. Potrivit unei anchete realizate recent de INS, managerii societăților comerciale din domeniul comerțului cu amănuntul estimează o creștere a prețurilor de 25% până la sfîrșitul lui noiembrie.
  • Cele două scumpiri ale curentului electric de anul acesta îi vor afecta serios pe consumatorii casnici rămași captivi în sistemul reglementat. În ultimele trei luni ale lui 2017, aceștia vor plăti facturi majorate cu peste 20% față de perioada similară din 2016


  • Prețul locuințelor crește în ritm alert - cu 4,9% în trimestrul doi din 2017, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor publicate de Eurostat. În aceeași perioadă, preţurile locuinţelor s-au majorat cu doar 1,8% în Uniunea Europeană şi 1,5% în zona euro.


  • Ratele românilor cu credite în lei cresc îngrijorător. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul cel mai mare din ultimii trei ani. Ieri a depășit pragul de 2% la 9 luni !
  • Efectele majorării abrupte a dobânzilor vor fi dureroase pentru cei cu împrumuri în lei. Românii care s-au împrumutat la plafonul maxim pentru achiziționarea de apartamente vechi vor plăti cu 140 de lei în plus la rata lunară (programul ”Prima Casă”)


  • Veniturile salariale de la stat și din privat, erodate de scumpiri, vor fi lovite și de transferul cotelor de contribuții la asigurările sociale și de sănătate la angajat. Această măsură va topi măririle salariale acordate bugetarilor și va afecta negativ salariile nete din sectorul privat.
  • În cel mai optimist scenariu, salariile nete ale bugetarilor vor crește cu doar 3,8 % din cele 25 % promise (dacă vor scădea cotele de contribuții cu 4,5% concomitent cu scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10 %).
  • Ca să mențină salariul net, dacă rămâne în vigoare actuala fiscalitate, pe angajatorul privat îl va costa cu aproximativ 12% mai mult, în medie, pe angajat.


  • Toate acestea sunt efecte directe și indirecte ale politicilor incompetente și populiste promovate de guvernele patronate de Dragnea în complicitate cu Tăriceanu. În ultimii 28 de ani, niciodată nu a fost mai mare diferența între promisiuni și realități.


  • De altfel, sub toate guvernările PSD săracii au devenit și mai săraci, deși pesediștii le-au promis marea cu sarea și pozează în apărătorii păturilor sociale defavorizate.


  • Statisticile ultimei perioade a guvernării Ponta sunt nemiloase: rata de sărăcie în rândul persoanelor în vârstă s-a mărit de la 12,7% în 2014, la 15,8% în 2015; inegalitățile între veniturile românilor s-au adîncit cu peste un procent (1%) între 2014 și 2015; într-un singur an, 2014/2015, rata sărăciei a crescut cu cinci procente în regiunea Sud-Muntenia și cu patru procente în Regiunea Sud-Vest Oltenia, zone administrate, în bună parte, de baronii PSD, locotenenții de azi ai lui Dragnea (cifrele sunt oferite de INS, într-un raport despre rata sărăciei publicat în noiembrie 2016).

Sunt convins, deja, că cei din PSD au o ambiție uriașă când ajung la putere în partidul ăla al lor de comuniști. Sunt deciși să arate că sub conducerea lor România o poate duce mai rău decât sub conducerea predecesorului din PSD, desigur. Iar de când l-au luat ca aliat pe Tăriceanu și gașca de „liberali socialiști” care îl însoțește, elanul distrugerii este și mai mare. Normal să fie așa. Tăriceanu și Vosganian sunt rămași în urma evoluției economice a omenirii. În timp ce unii economiști au evoluat urmărind atent evoluția pieței, folosind mijloace moderne de analiză, Tăriceanu și Vosganian și care or mai fi pe acolo, au rămas la modelul „caietului maculator și creionului chimic”.


Îndrăznește să crezi că promisiunile PSD sunt minciuni. Hai, îndrăznește ! Pentru că dacă nu îndrăznești, vei trăi în minciună !

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Avem sărăcie pentru toți ! Ne garantează PSD de peste 25 de ani !


Sistemul oligarhic construit de PSD în România îl are ca „tată” pe Ion Iliescu. El a fost cel care a stopat cursul către NATO și Uniunea Europeană cât a putut. Când nu a mai putut, s-a lăudat că a creat condițiile pentru a ajunge acolo. De fapt, între declarațiile lui Ion Iliescu de-a lungul timpului se disting cele care îndeamnă la „ponderare”. Ponderare pentru că era în curs formarea oligarhilor români sub atenta lui îndrumare.

În anul 2000 când a redevenit Președinte al României, la concurență cu Vadim Tudor, prin grija tinerilor de acum 16 ani (!), procedura de aderare la NATO era începută. Procedura de aderare la UE era începută. În unele ministere, funcționari publici cu coloană vertebrală, s-au documentat la colegii din alte țări și au început să scrie documentele de poziție pentru capitolele de aderare. Adrian Năstase a prins ideea că poate intra în istorie ca prim-ministrul care a dus România în UE și a pus piciorul pe accelerație. Iliescu s-a supărat. Aderarea însemna reforme, însemna lupta anti-corupție iar sistemul oligarhic al baronilor roșii nu era bine conturat. Nu ar strica, măcar cei care mai știm câte ceva să ne amintim.

PSD nu se dezminte. Este partidul oligarhilor iar sărăcia pentru restul populației este condiția de bază ca oligarhii să domine politica românească. În plus, Justiția trebuie prinsă cu propriile legi modificate în noul Parlament dominat de PSD la înghesuială și încălecată. Supusă voinței partidului. De asta va avea grijă infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu. Coaliția anti-Justiție dintre PSD și ALDE are un obiectiv de bază în punerea Justiției la colț. O justiție independentă este „moartea” oligarhilor !


În acest tabel cu datele de la INS pentru anul 2015 vedem cum sub guvernarea PSD a lui Victor Ponta a crescut sărăcia în România. Creșterea economică reflectată în PIB nu este sustenabilă. Este temporară. Este determinată de scăderile de TVA, de salariile mai mari și nu de mai multă producție. S-a cumpărat mai mult dar bunurile și serviciile cumpărate sunt din alte țări și nu din România !

La fel ca la guvernarea controlată de Traian Băsescu la sânge a PDL, ies la iveală adevăratele creșteri urmărite de cei din PSD și PDL care au fost mai mereu în cârdășie. Oligarhii au fost adevărații beneficiari ! Iar oligarhii din fostul PDL sunt fie la pușcărie fie în partidul lui Traian Băsescu, PMP. Oligarhii din PSD sunt la locul lor, unii au ajuns deja după gratii, alții se pregătesc.

Votul de mâine ne va arăta dacă vrem să o rupem definitiv cu trecutul. Dacă vrem să aruncăm la gunoi, cu adevărat, „opera sărăciei” a lui Ion Iliescu.

duminică, 4 decembrie 2016

Specialitatea PSD+ALDE: creșterea sărăciei în România.


Nici că putea Alina Gorghiu să vină mai bine cu această informație ! Peste o săptămână mergem la vot. Iar cei care se tot plâng de sărăcie, au ocazia să vadă de unde le vine. De la guvernarea PSD+ALDE de până anul trecut, 2015.
Institutul Național de Statistică vine cu câteva cifre care demonstrează fără echivoc că partidul celor mulți, adică PSD, este de fapt cel mai puțin preocupat de cei săraci, de tineri și pensionari. Pe perioada guvernării PSD, mai exact în anul 2015, a fost atins apogeul în privința ratei sărăciei. Cei mai afectați au fost tinerii între 18 și 24 de ani și pensionarii. Cifrele nu înşală niciodată!
Numărul persoanelor sărace a crescut în 2015 cu 10% din numărul populației rezidente ! Este imens ! Înseamnă peste 190.000 persoane !

Mai mult, regiunile cele mai afectate de sărăcie, sunt cele aflate în „jurisdicția” PSD, regiunea Sud-Muntenia ! Acolo se ajunge aproape la procentajul de trei ori mai mare ca în restul țării ! Dacă media pe țară este de 3%, în această zonă a sărăciei administrate de PSD s-a ajuns la 8,5% !

Marea nefericire a unor oameni este legată de gradul de cultură la care au ajuns. Diplomele pe care le au și-au dovedit inutilitatea. Sunt simple hârtii. Din moment ce bruma de învățătură căpătată nu îi ajută să vadă de unde le vine sărăcia, de unde le vine suferința, atunci au degeaba diplomele de absolvire căpătate. Iar cei care au un dram de minte și care nu își ajută semenii să înțeleagă, devin complicii celor care sărăcesc populația cu bună știință.

Măcar de s-ar trezi cu ocazia acestor alegeri. Dacă nu se trezesc, atunci am dreptul să cred că le place în mizerie.

marți, 18 octombrie 2016

Sărăcia endemică este rezultatul corupției !


Agerpres. Cioloș la conferința „Incluziune socială și Pachetul Anti-sărăcie” de la Palatul Victoria, punctează fără nici o reținere atacând un mod de a face politică. Sărăcia endemică, sărăcia din România are ca principala cauză corupția. Corupția care a generat și politicile false privind combaterea sărăciei. Politici practicate în special de PSD dar și de alții, prea leneși să judece mai mult decât pentru obținerea unor avantaje imediate, de cele mai multe ori bazate pe acte de corupție.
Din punctul meu de vedere, sărăcia endemică este, în primul rând, rezultatul corupției, al modului în care folosim și dirijăm resursele publice sau private atunci când ele sunt dirijate de autorități publice pentru a crea dezvoltare și pentru a crea dezvoltare durabilă. Și, când vorbesc de dezvoltare durabilă, nu mă gândesc neapărat la partea de mediu, ci la consistența măsurilor pe care le luăm
Când spunem că vrem să eradicăm sărăcia trebuie să ne gândim, în primul rând, și la comportamentul nostru, la faptul că atâta vreme cât n-o să fim în măsură să trecem peste un comportament care favorizează corupția, nu putem eradica nici sărăcia într-un mod structurat. Atâta vreme cât ne gândim doar la politici sociale care să le permită celor care trăiesc în sărăcie cronică să-și ducă traiul de pe o zi pe alta, cu ajutoare sociale acordate aproape la licitație în perioada campaniei electorale — cine dă mai mult—, atâta vreme cât trăim cu impresia că doar prin politici sociale de asistanat, să spun, putem rezolva probleme (...) nu putem vorbi de soluții viabile. (...) Cu schimbarea mentalităților, din păcate nu e suficient să dăm o ordonanță de urgență sau o lege, trebuie lucrat, dar cred că e importantă atitudinea noastră a tuturor celor care suntem implicați pentru a schimba atitudinea întregii societăți
Sunt de acord. Să vedem și faptul că în Platforma #România100 există o legătură cu cele spuse mai sus de Cioloș la conferință.
#1 Susțin o Românie fără corupție
Nicio forță politică din România nu trebuie să pună opreliști luptei împotriva corupției, să slăbească justiția și statul de drept. Corupția înseamnă sărăcie, corupția ne condamnă la subdezvoltare. De aceea, lupta împotriva corupției trebuie asumată de fiecare dintre noi, la nivel individual, cu conștiința că, în momentul în care unul dintre noi dă sau primește mită, cere sau oferă un drept necuvenit, devine parte a sistemului care corupe și ucide România. La 100 de ani, România are nevoie de o justiție puternică, independentă.
#5 Susțin o Românie fără sărăcie
Aproape jumătate din populația țării trăiește în sărăcie. Un copil din trei abandonează școala. Avem unul dintre cele mai ineficiente sisteme de asistență socială din Europa. În loc să fie sprijiniți, cei mai săraci dintre noi sunt puși pe drumuri, sunt folosiți ca masă de manevră electorală. România are nevoie de un nou concept de incluziune socială, bazat pe activarea economică a celor în nevoie. Trebuie să continuăm reforma asistenței sociale, să promovăm pachete de sprijin integrat pentru oamenii săraci și pentru familiile lor, care să ducă la o reală integrare în societate: locuri de muncă, sănătate, școală pentru toți.
Avem o șansă. Susținerea lui Dacian Cioloș poate fi realizată doar prin susținerea PNL, singurul partid parlamentar capabil să se opună mafiei roșii conduse de PSD, singurul partid parlamentar care s-a exprimat de nenumărate ori în același sens cu privire la sărăcie și dezvoltare. Să nu uităm că asistența socială de astăzi, cea care dezvoltă sărăcia, este opera PSD ! Cioloș vine și ne propune o altă modalitate de a guverna, ne propune o altă viziune asupra guvernării care va avea ca rezultat stoparea procesului de sărăcire a populației și regresul sărăciei. Soluția „activării economice” a celor în nevoie este singura care poate scoate sărăcia din casele românilor. Pentru asta însă avem nevoie de o școală care să fie în ton cu economia, avem nevoie de un sistem de sănătate care să asigure capacitatea oamenilor de a lucra, avem nevoie de gândire antreprenorială, avem nevoie de o Justiție puternică care să curețe țara de bandiți, de corupți. Chiar și de corupții care astăzi activează la diferitele partide care au generat sărăcia în România și cer cetățenilor votul pentru a continua să distrugă și ce a mai rămas bun în țară.