joi, 3 iulie 2014

Tăriceanu fără papion, devine „prostul satului”.

Agerpres (aici). Tăriceanu își dă cu părerea despre fuziunea dintre PNL și PDL la lansarea Partidului Liberal Reformator. Cu accent pe mai vechii lui dușmani. Liberalii.

Pașii repezi care sunt făcuți în aceste zile către fuziunea cu PDL nu fac decât să confirme că așa-zisul proiect de unificare a dreptei, care a fost lansat de Băsescu, ajunge să fie pus în operă de aceste persoane care fac parte din conducerea PNL. Nu mă refer la marea masă a membrilor de partid, care am impresia că au fost puși în fața faptului împlinit. Asistăm la un proiect care este impus de actuala conducere în jos și care ca obiective asigurarea unor posturi importante pentru membrii familiilor, cum este cazul fostului președinte PNL, care și-a propulsat soția vicepreședinte la Partidul Popular European. Vom mai vedea și alte lucruri în perioada care urmează”.

Constat că a preluat limbajul licențios al lui Traian Băsescu, Dan Diaconescu-direct, al jurnaliștilor de la Antena 3 sau România Tv pe unde își face veacul, mai nou, de când este asociat cu PSD-ul. De la limbajul purtătorului de papion, a trecut la limbajul purtătorului de cravată.

A avut „obraz subțire”. De când și-a pierdut libertatea și a devenit dependent de mofturile lui Victor Ponta și ale PSD, s-a îngroșat la „obraz”. A devenit mojic.

Nu îi place viteza cu care se duc negocierile pentru fuziunea dintre PNL și PDL. Se teme, în mod real, că viitoarea formațiune va păstra titulatura și istoria PNL ca valori supreme ale noului partid. Se teme că în programele politice ce vor fi construite de noul partid el, Tăriceanu și clona lui „liberală”, nu mai au un loc, nu vor mai găsi o nișă în care să se afirme ca „păstrători ai valorilor liberale”. Se teme la fel ca Traian Băsescu și al lui PMP. Pentru că succesele politice ale lui Băsescu pot fi preluate în patrimoniul noii formațiuni politice rezultată în urma fuziunii.

Fuziunea dintre PNl și PD(L) nu este o idee a lui Traian Băsescu. A fost o idee care a stat la baza Alianței „D.A.”, dinainte de 2004. Fuziunea atunci nu s-a mai realizat pentru că Traian Băsescu ajuns președinte a dorit să aibă un partid nou și nu a mai vrut să respecte înțelegerea anterioară ca PNL să absoarbă PD. A vrut invers. Era la putere, avea electorat de partea lui ... simțea că poate. Nu a putut. Atunci a amenințat Băsescu PNL că nu se va lăsa până nu îl duce sub pragul electoral. El, Tăriceanu, era și Președintele PNL și prim-ministru. Opoziția lui la ideile lui Băsescu s-a datorat celorlalți lideri ai PNL care l-au susținut cu înverșunare chiar dacă în interiorul partidului îi erau opozanți. Tăriceanu s-a remarcat prin încăpățânare și nu prin inteligență. Dacă era inteligent, PNL nu pierdea un sfert dintre membrii partidului, nu pierdea organizații întregi. Dacă era inteligent contracara acțiunile lui Valeriu Stoica și ale lui Teodor Stolojan. Nu a fost să fie. Azi dă dovada supremă că îi lipsește inteligența.

Minte ca o jigodie. Fuziunea a fost aprobată de membrii PNL care au participat la discuțiile în organizații. Este adevărat că a fost aprobată cu condiția ca PNL să nu dispară ca partid politic iar istoria, tradiția partidului să nu fie abandonate. El știe asta. Însă nu îi convine realitatea.

Azi și-a anunțat candidatura la prezidențiale din postura de iepure al lui Victor Ponta. Va căuta să atragă cât mai multe voturi din partea liberalilor mai slab informați sau induși în eroare. Este evident că nu va prinde turul II. Dar este la fel de evident că va face tot ce este posibil ca în turul al II-lea să câștige Victor Ponta pentru a beneficia de sinecurile promise de acesta pentru el și apropiații lui. Culmea ! Cei care îl însoțesc sunt, în marea lor majoritate, liberali făcuți la „apelul bocancilor”. Vocalul Ilieșiu și tăcutul Stănișoară sunt foști băsiști notorii. Alții sunt pesediști notorii. Alții au venit în PNL doar pentru poziția de demnitari în Parlament. Au ajuns demnitari, nu mai contează în ce partid sunt. Halal „echipaj” cu care vrea să facă „reformă liberală”. Sună ca dracu „liberal reformator”. Fiind la remorca PSD, ce dracu vor ei să reformeze ? Țara este deja „reformată” de PSD prin preluarea integrală a „regimului Băsescu”. Ce promite Tăriceanu prin titlul pompos ales ? Nu cumva vrea o „reformă” politică care să sprijine distrugerea opoziției la PSD ? Provenind din partidul opus ideologic, Tăriceanu este cel mai bine cotat de PSD ca instrument pentru distrugerea PNL și a altor formațiuni politice adverse pentru a asigura în viitor supremația politică a PSD. Toate acestea pentru niște trecătoare funcții publice și sinecuri politice.

Este un mojic. Fără nici o reținere spun acest lucru. După zicerea lui, toți liderii PNL și ai PDL, după fuziune, își vor pune soții/soțiile, copiii, părinții, frații și surorile, nepoții și nepoatele în funcții politice și de demnitate publică. Pentru asta înseamnă că partidul care va rezulta din fuziune va câștiga ceva politic. Președinția, cu șansa de a schimba Guvernul Ponta din acest an sau localele și parlamentarele din 2016. Pentru că altfel, zicerea lui Tăriceanu nu mai are sens. Rămâne doar o calomnie odioasă a unui individ certat cu bunele maniere și cam prost, de felul lui.

Pentru prezidențialele care se apropie ar cam trebui dusă o muncă politică mai intensă cu membrii și simpatizanții din teritoriu pentru a le clarifica cine este și ce a devenit Tăriceanu. Mai sunt, din nefericire, liberali mai slabi de înger care nu știu că guvernarea anterioară a lui Tăriceanu a fost susținută de PSD aflat în opoziție, că Tăriceanu a fost condus și nu a condus, că unele măsuri luate de Tăriceanu la presiunile PSD ne-au dus către criza economică - slaba guvernare era mai mult decât evidentă.

Tăriceanu devine pe zi ce trece „prostul satului”.

Niciun comentariu: