Se afișează postările cu eticheta Inițiativa România liberală. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 mai 2013
Excluderi la PNL. Doar atât ?!
Moisescu și alți 11 colegi din Filiala PNL Sector 1 București au fost excluși din partid în urma unei ședințe în care s-a exprimat un singur vot împotrivă. A lui Ludovic Orban. Toți aderenți la Inițiativa România Liberală, toți ostili PNL, partid în care erau membri.
Săptămâna ce vine, se anunță noi excluderi, a celor care nu pot fi excluși de organizația din care fac parte, Chiliman și Diana Tușa, primar și deputat PNL. Este nevoie de acceptul altui organ. Mecanism intern de protecție a celor investiți de partid cu încredere pentru a-l reprezenta în fața opiniei publice.
Personal, absolut personal, consider că măsura este corectă și bine-venită. Pot specula că este făcută cu întârziere, pentru că cei în cauză au avut suficient timp pentru a dezbina organizații locale. Acum se fac excluderi la nivelul Filialei Sector 1 București însă este necesar să aflăm dacă se vor face și în alte organizații ale PNL, pentru că în mod sigur sunt și alți membri și susținători ai IRL încă membri ai PNL. Dacă s-a început „curățenia” la Sector 1 București, este normal să se continue la celelalte organizații. Sunt convins că la nivelul central al partidului se cunosc susținătorii lui Chiliman și Moisescu din organizațiile locale.
Membrii fondatori ai IRL. Liberali și foști liberali și membri ai Forței Civice. Partid advers. Fost membru al ARD, membru acum cu PNȚ-CD Pavelescu în construcția „Alianța DA”, epigon al vechii alianțe distruse de Băsescu. Prin grija lui Moisescu, IRL a semnat aderarea la „Alianța DA”. Suficiente probe pentru a face dovada că IRL s-a despărțit, în fapt, de PNL. Acum este corect ca toți membrii și simpatizanții IRL din PNL să fie dați afară din partid. Indiferent de consecințe. Chiar și consecința pierderii primăriei Sector 1 București. Chiliman, de mult timp nu mai acționează ca un membru al PNL la primăria de sector. De mult timp are „alianțe” proprii cu membri ai PDL, FC sau alte mișcări obscure manevrate de Băsescu și acoliții lui. Este timpul să se facă pasul cel mare și să fie trimis Chiliman la Băsescu, acolo unde îi este locul.
Îmi vin în minte momentele de la Filiala Sector 2 București, filială care poate fi un bun exemplu pentru modul exemplar în care s-a refăcut după dezastruosul mandat al lui Dan Cristian Popescu, acum vice-președinte sau prim (?!) al Forței Civice. Observ că în Filiala Sector 1 București este un număr mic de excluși. La care se vor adăuga Chiliman și Diana Tușa. În total 14 persoane. Organizația este însă una mare. Nu este exclus să fi plecat o parte dintre membri, mai curajoși, către Forța Civică. După alegerile interne în organizație se vede că aceasta este în viață, că nu este pro-Chiliman sau Moisescu, că are de gând să obțină rezultate pozitive și să câștige la viitoarele confruntări electorale. La fel a fost și la Sectorul 2. Au plecat un număr mic de membri după Dan Cristian Popescu, organizația devenind azi mult mai mare și mai puternică.
Nu este vorba doar despre excluderi. Este vorba despre o adevărată curățire a PNL de „neghină”. Urmează parlamentarele europene și apoi alegerile prezidențiale. PNL trebuie să acționeze ca un tot, unitar. Chiliman și ai lui sunt ca celulele canceroase pe corpul PNL așa că este absolut necesară intervenția „chirurgicală”.
După operațiunea din aceste zile nu este exclus ca unii membri ai PNL simpatizanți ai IRL sau dușmănind pe Crin Antonescu să plece. Nu este exclus însă și faptul că măsura luată de excludere a lui Chiliman și Moisescu să încurajeze alte persoane să se înscrie în PNL, actul de forță având, întotdeauna, o putere de atracție mare. Mulți oameni apreciază determinarea cu care conducerea unei organizații acționează. Faptul că în PNL există, fără nici un dubiu, libertatea de exprimare și că cei care au ceva de spus sunt ascultați atrage. Atrage pentru că este altceva față de alte organizații.
Chiliman și ai lui vor deveni membri ai altei formațiuni politice. Toate semnele duc către Forța Civică. Acolo însă, se vor lovi de interesele celor care îl susțin pe Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă „supărăciosul” Chiliman își va vedea visul cu ochii, să fie desemnat candidat la Primăria Generală a Bucureștiului, îi va fi, cumva, fidel lui MRU. Posibil ca în proiecția FC să existe acest vis al lui Chiliman. Nu degeaba DCP este membru fondator al IRL. Culmea, dacă este să luăm prin comparație statutele partidelor, ar fi trebuit ca MRU să îi atragă atenția lui DCP și celorlalți IRL-iști că au aderat la altă platformă politică. Nu se produce „fenomenul” ceea ce îmi arată că IRL este, de fapt, organizația „civilă” a Partidului Forța Civică. Dacă mă uit la membrii fondatori, constat că Moisescu, Chiliman și Diana Tușa sunt singurii din PNL atrași. Ceilalți, în frunte cu Duca, sunt de mult timp alături de FC chiar dacă în paralel simulează liberalismul în așa-zisa organizație a bloggerilor liberali (juridic o simulație cu scopul de a înșela pe cei dispuși să fie înșelați).
Excluderile sunt absolut necesare. Paravanul „liberalismului” fluturat ostentativ de membrii FC și IRL este o simulare ordinară. După declarația lui Moisescu că IRL promovează afilierea „liberalilor” la popularii europeni scopul IRL este mai mult decât clar. FC are nevoie, ca de aer, de voturi la parlamentarele europene pentru a adera la PPE. Liberalii înșelați de Chiliman și Moisescu ar fi un mare bonus. Având în vedere misionarismul lui Duca pentru biserica catolică și supremația acesteia în viața politică europeană prin intermediul creștin-democrației, având în vedere că „invitații” și susținătorii IRL din alte formațiuni politice sunt susținători ai catolicismului politic, înclin să cred că MRU și ai lui și-au propus să devină partid creștin-democrat. Adversar al liberalismului de orice fel. Ca să mă refer doar la liberali.
Acțiunea de excludere din PNL a iubitorilor de creștin-democrație trebuie să continue. Vor creștin-democrație, vor să promoveze supremația politică a bisericii catolice, este treaba lor. Dar nu din interiorul PNL. Pentru că PNL este de fapt partidul libertăților cetățenești, este partidul libertăților civile, este partidul libertăților de conștiință. Este partidul unde se pot exprima oamenii care au credințe diferite. Pe care îi unește ideea libertății.
vineri, 26 aprilie 2013
Cameleonii politici. Plagiatorii politici. Forța Civică și puiul IRL.
Am găsit, de multe ori, afirmații de genul „sunt liberal (conservator, creștin democrat, socialist) dar nu sunt înregimentat politic”. Mie îmi sună ca dracu. Încerc să înțeleg că persoanele respective au vrut să simplifice o formulare și să arate că o parte din convingerile lor sunt asociate unui curent politic. Simplificarea asta duce la confuzii. Liberal sau conservator ori socialist ești atunci când activezi sau sprijini partidul politic care are această ideologie. Dacă sprijini o altă formațiune politică sau grupare politică care își declară identități apropiate de cele ale partidelor recunoscute și cu reputație politică fără echivoc participi la un furt de identitate.
Simularea, cameleonismul face parte din jocul politic. Un plagiat politic. Că ne place sau nu, este prezent zi de zi în spațiul public. Cameleonismul politic este propriu celor slabi. Iar cei slabi nu sunt, întotdeauna, ceea ce par a fi. În intimitatea lor sunt niște profitori, niște oportuniști. Vor atrage, întotdeauna, oameni slabi. Indiferent de potența lor financiară temporară. Cu precizarea că cei potenți financiar vor fi primii care vor trăda atunci când condițiile „favorabile” nu le vor mai oferi siguranța zilei de mâine. Să fim serioși, nici unul dintre cei cu potență financiară nu dorește să își cheltuiască averea pentru binele celor slabi.
Un cameleon este și Partidul Forța Civică. Mă iau de ei pentru că la ei au ajuns o parte dintre liberalii care au părăsit PNL pentru că nu a ajuns la poziții care să le satisfacă orgoliile și să le asigure bunăstarea viitoare. Nu au făcut și nu fac parte dintre liberalii care au primit poziții în administrația publică sau în mediul politic. Plecarea lor din PNL a dovedit că partidul a fost doar locul în care au dorit să avantaje pe care nu le pot obține altfel. Nu au primit ce au dorit, au plecat. Sau au săvârșit fapte prin care au încălcat statutul partidului forțând organele de conducere ale acestuia să îi înlăture din partid.
Cameleonul Forța Civică a născut un pui, zilele trecute. Se numește „Inițiativa România Liberală”. În media, în discursurile sofisticate și pline de sine ale unor comentatori politici, inițiativa este văzută ca o opoziție internă în PNL. Fals. Total fals. Faptul că niște liberali au participat la ea nu înseamnă că această inițiativă este liberală. Mai mult, membrii fondatori sunt ai Partidului Forța Civică: Dan Cristian Popescu, acei bloggeri liberali conduși de Bogdan Duca care nu mai sunt membri ai PNL, alții. Lansarea IRL a avut ca invitați de bază pe MRU, A Pavelescu de la PNȚ-CD, Meleșacanu de la SIE, unii membri ai PDL sau ai Mișcării Populare nășite de Traian Băsescu. A afirma că toată această adunătură este o „inițiativă liberală” este ori un abuz ori manifestarea lipsei de inteligență.
Pentru a avea susținători pe internet, mediul în care inițiativa cameleonilor de la Forța Civică vor să performeze a fost încurajată folosirea sintagmei „sunt liberal dar neînregimentat politic”. Ete fleoșc. Ești liberal dar susții IRL care este un pui de camelon al Forței Civice și nu esti înregimentat politic ? Cam multe contradicții într-o afirmație care se dorește „neutră”.
FC și puiuțul IRL sunt și vor fi foarte active pe rețelele de socializare. Au nevoie de membri, de susținători, de votanți. Prin micuțul cameleon IRL, FC încearcă să disloce dintre membrii și susținătorii PNL. Cu unele persoane vor reuși. Poate este mai bine. O curățenie în PNL care să ajute a vedea care sunt cu adevărat liberalii este necesară. În timp ce unii vor pleca, „neghina”, alții vor veni. Procesul va fi permanent. Este necesar.

luni, 22 aprilie 2013
Critică, da, ambiguitate politică, ba
A vorbit Crin Antonescu, azi. S-a exprimat cu privire la mult-mediatizata IRL.
"Se poate ca în PNL să nu fii de acord, nici măcar cu deciziile unui congres, darămite cu conducerea. Se poate să faci la nesfârşit vocalize publice pe chestia asta, trăieşti bine mersi. Dar acest tip de bigamie politică nu poate fi tolerat, pentru că am intra în promiscuitate şi critica justificată sau nu, publică sau nu e pentru noi de înţeles, promiscuitatea politică nu". Mediafax.
Să vedem candidații: Andrei Chiliaman, Vlad Moisescu, Diana Tușa, Călin Popescu Tăriceanu ... Or mai fi și alții ? Or mai fi, mai ales dintre cei ai lui Chiliman și Moisescu. Se vor adăuga, de va fi acolo Tăriceanu, susținătorii acestuia. Cum-necum, în zilele ce urmează vom afla mai mult.
Până una-alta eu vreau să văd că aceștia vor fi scoși din PNL dacă nu își dau singuri demisia.
Între timp, aud la A3 că Tăriceanu a declarat că nu va face parte din IRL. Hopa ! Da, nu este de acord cu declarația lui Antonescu, dar nu se asociază cu IRL. Hm. Înclin să cred că a dat de înțeles pitpalacilor IRL că îi va susține însă a văzut că poate fi ajutat să părăsească PNL așa că s-a răzgândit urgent.
Să vedem cine va mai veni la lansarea mult lăudată. Parcă voi vedea că și alți liberali se vor răzgândi. Din ce a spus Iosuf Buble nici soția lui nu este în cauză !!!

Misionarismul creștin-democrat al Inițiativei România Liberală
M-am hotărât să pun pe tapet unele dintre concluziile mele cu privire la România Liberală pitrocită de Bogdan Duca, ajunsă acum la maturitate prin lansarea Inițiativei România Liberală.
Pe de o parte, se cuvine a evidenția că Bogdan Duca a reușit. A reușit să se strecoare pe sub pielea unor politicieni cu potențial electoral, a ajuns consilierul unora, i-a atras de partea ideii lui despre politică, a adunat în jurul lui un grup de adepți ... s-a comportat ca un misionar catolic în „teritoriul” liberal orientat către secularism.
Nu trebuie să mire faptul că Bogdan Duca a făcut misionarism. Cine vrea să citească, găsește aici explicațiile necesare și suficiente ale acțiunilor lui. Bogdan Duca, teolog al catolicismului, a fost sau s-a autoinvestit cu misiunea de a aduce de partea creștin democrației politicieni români. De aceea nu i-a plăcut PDL, partid care nu mai place nici lui Baconschi - un alt teolog care promovează creștin democrația -, nici lui Paleologu - creștin democrat ca și Baconschi. De aceea nu îi place nici un partid „în viață” în România. Nici unul dintre ele nu practică creștin democrația. Cu ajutorul lui Dan Cristian Popescu, fostul țărănist trecut din interes la PNL și mai apoi, tot din interes, la Partidul Forța Civică, devenit „filantropul de serviciu” pentru noua doctrină politică. Cred că are în vedere și transformarea Partidului Forța Civică într-un partid creștin democrat.
Wikipedia, despre creștin democrație: „Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia”.
„Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică”.
Așa se explică campaniile anti-ortodoxism ale unor „epigoni” ai creștin democraților declarați în presă sau pe net. În acele campanii ortodocșii sunt asimilați „comuniștilor”, creștin democrații având „anti-comunismul” înscris în fibra lor genetică - nici nu trebuie să mire, catolicismul având în ortodoxism principalul „adversar” religios. Așa se explică de ce creștin democrații sau cei care s-au declarat apropiați de creștin democrație (chiar dacă nu au și făcut dovada), cum ar fi UDMR sau PDL, au avut sau au, încă, un mai mare număr de simpatizanți în rândul populației de credință catolică. Cu precizarea că un mare număr de catolici sau protestanți sunt membri ai altor formațiuni politice adversare creștin democrației.
Recunosc faptul că mă folosesc de numele lui Bogdan Duca pentru că am înțeles, de ceva timp, cu ce se ocupă. Nu am crezut că va avea succes. Ei bine, azi, niște liberali și foști liberali se folosesc de textele lui Duca pentru a lansa atacuri asupra PNL în formatul actual. Ce va urma ? În linie logică, va urma convertirea respectivilor liberali la creștin democrație, considerarea liberalismului tradițional ca o erezie și tratarea liberalilor care nu aderă la demența creștin democratică cu „apă și foc” pentru a scoate duhurile rele din ei. Posibil ca Bogdan Duca și alții ca el să spere la a deveni noii „episcopi” ai creștin democrației din România și să poată condamna ca eretici la democrație pe toți cei care nu aderă la aiurelile lor. Urmează să se nască, după momentul Hilton de azi, inchiziția creștin democrată.
Pentru mine situația este clară. Inițiativa România Liberală este o aiureală. Mai ales că DCP a început să deranjeze, cu ideea uniunii cu Mișcarea Populară, pe unii dintre simpatizanți. Apariția lui Mihai Răzvan Ungureanu alături de Pavelescu duce în derizoriu toată falsa recuzită de care membrii fondatori s-au folosit să atragă pe cei nelămuriți sau mai puțin pregătiți.

Inițiativa România Liberală sau apendicul Forței Civice.
Sună trompeții cu obrajii umflați a efort, presa anunță evenimentul politic, jurnaliștii își freacă mâinile de plăcere pentru că urmează să aibă pâine de mâncat, analiștii se împart în tabere iar net-iștii se poziționează categoric, așa cum le stă bine, de o parte sau alta a evenimentului.
Azi se lansează această inițiativă politică a unui grup care are sau a avut de a face cu Partidul Național Liberal. Este un grup dizident, un grup care a depășit pentru fiecare membru fondator în parte momentul criticii asupra conducerii PNL și a ajuns la dizidență. Vor o altă platformă politică, cu aceleași valori ale liberalismului însă cu ei la conducere. Iar asta înseamnă, fără doar și poate, că la nivelul PNL ei nu își mai văd viitorul pe măsura ambițiilor. Mă refer aici la Chiliman, Moisescu, Tușa. Mai văd că au ca invitați, la lansarea acestei platforme politice pe Tăriceanu. Dacă Tăriceanu va participa, înseamnă că a acceptat și a lucrat cumva la modelarea doctrinară a inițiativei în așa fel încât ideile lui să fie dominante. Ce mă miră pe mine cel mai mult, este că Tăriceanu a acceptat ideea ca membrii sau simpatizanții acestei inițiative să renunțe la a susține un partid anume, nu doar la o conducere a unui partid. Mă miră pentru că ideea presupune că cei care azi intră în această mișcare politică o vor părăsi mâine, pe baza aceluiași principiu. Această inițiativă are, totuși, până la urmă, vocația de a deveni partid politic. Doar nu o rămâne un ONG politic, așa ceva nu există. Iar ca partid politic se poziționează ca adversar al PNL. Iar de aici se poate intra în mai multe scenarii.
Un prim scenariu, plauzibil, este realizarea unei rupturi în PNL și trecerea unui grup semnificativ de membri PNL - deputați, senatori, membri în formațiuni ale PNL din țară -, la o altă formațiune politică existentă. Pentru că între membrii fondatori ai mișcării apar Dan Cristian Popescu (vice-preș. la Forța Civică), Iulian Crăciun (fost candidat al Forței Civice la senat în S4), Bogdan Duca (consilierul lui DCP și „părintele” platformei România Liberală), pentru că la invitați apare Mihai Răzvan Ungureanu dar și alți nemulțumiți în timp de PNL dar simpatizanți ai lui MRU, înclin să cred că această Inițiativă România Liberală se dorește a fi puntea pe care să treacă de la PNL la Forța Civică grupul liberalilor nemulțumiți de orizontul lor politic tot mai îngust în PNL.
Particularitatea acestei inițiative politice este dată de componența membrilor fondatori și a invitaților. Este vorba despre calitatea de liberali sau foști liberali, pe de o parte și de calitatea actuală „a foștilor” de membri ai altui partid politic: Forța Civică. Această particularitate dă răspunsul la întrebarea „cui folosește ?”. Folosește Partidului Forța Civică. De aceea, toate celelalte interpretări și speculații analitice au valoare doar dacă se raportează la Partidul Forța Civică și campania lui de racolare a nemulțumiților din alte formațiuni politice pentru a se impune în viața politică actuală. De aceea se face atât de mult zgomot cu Tăriceanu, Chiliman, Moisescu, Tușa și alții. Se speră la faptul că aceștia au simpatizanți în PNL care îi vor urma în noua formațiune politică.
Pentru că am ajuns la această concluzie, trebuie să arăt și cum vorbesc ei aiurea în declarația-progarm:
„„Intr-un manifest al platformei, initiatorii acesteia sustin ca a venit vremea sa fie lasate deoparte ceea ce dezbina: ''politicianismul, oportunismul, atasamentul politic fata de un partid politic sau fata de un lider politic, diferentele de opinie pe o tema sau alta, obiectivele marginale ale fiecarei persoane sau ale fiecarui grup””. Hotnews.
Peste această declarație s-a trecut prea ușor, după părerea mea. Este o declarație care contrazice, pe fond, însăși inițiativa. Din moment ce ea se dorește o platformă politică, nu are cum păstra această concepție. Oamenii sunt diferiți și ca atare, aderând la această platformă renunță la propria identitate. Este o idee pe cât de tâmpită, pe atât de periculoasă prin gradul de manipulare. De fapt, este un îndemn pentru toți ceilalți de a renunța la ceea ce sunt azi pentru a deveni niște fideli ai noilor lideri creați de această inițiativă. Altfel, promovarea cu tam-tam de azi de la Hotel Hilton cu personalități de prim rang în politică nu ar avea rost. Un Tăriceanu nu are ce căuta la lansare dacă nu se dorește impunerea lui ca lider, iar un lider există doar dacă are pe cine reprezenta.
Plecând de la înșelăciune și superficialitatea cu care sunt tratate problemele de fond din punct de vedere politic, inițiativa lui Chiliman și Moisescu, Dan Cristian Popescu și Bogdan Duca seamănă mai degrabă cu o practică mult prezentată în literatură descoperirilor geografice când exploratorii ofereau mărgele de sticlă colorată indigenilor pentru a obține alimente și apă sau aur.
Imaginea asta a apărut pe facebook de curând. Apare Tăriceanu alături de „constructorii” inițiativei. Treaba este serioasă, cu privire la Tăriceanu. Se pare că a ales să o ia pe drumul lui Stoica și Stolojan și să rupă, dacă nu va putea impune altceva, o parte din PNL. Practic, mare lucru dacă nu cumva în mintea lui nu se vede ca liderul care readuce în PNL pe cei eliminați, prin fuziunea dintre PNL și Forța Civică. Înclin să cred că el așa gândește. La o adică, dacă nu va merge varianta, nu exclude, probabil, plecarea la Forța Civică. Având în vedere și doleanțele celor de la Forța Civică de a ajunge la un acord cu Mișcarea Populară, poate chiar la o unificare pentru crearea partidului băsist, se poate specula și faptul că Tăriceanu la reevaluat pe Traian Băsescu și urmează, cu mofturile de rigoare, să se alieze cu acesta. Iar o astfel de variantă nu este de lepădat. Ce naiba, reevaluările sunt la modă.
Până acum, mie îmi apare tot mai clar faptul că această ințiativă se naște ca un apendic al Forței Civice cu particularitatea că o ramificație a apendicului va trăi, un timp, în corpul străin al PNL.

sâmbătă, 20 aprilie 2013
Moda „începuturilor” politice. Noii descălecători.
Ziua de azi ar trebui dedicată Congresului PSD care este, de departe, evenimentul cel mai important din viața noastră politică. Totuși, până la acest Congres se cuvine a spune ceva despre „Inițiativa România liberală”. Mediafax.
Din comunicatul dat publicității reiese faptul că "în contextul crizei pe care o traversează dreapta românească, Iniţiativa România Liberală propune iniţierea unui dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare, din mediul politic, civic sau încă neimplicaţi politic, în scopul identificării celor mai bune soluţii de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali".
"Iniţiativa România Liberală reuneşte, printre iniţiatori, reprezentanţi ai tututor segmentelor menţionate. Printre membrii-fondatori se numără Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Bogdan Duca, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun".
Haida-de. Văd că a devenit o modă reinventarea în politică. Colo, între maghiarii din România, Tokes a făcut primul pas. UDMR fiind prea puternic pentru el, împiedicându-i ascensiunea și ideile iredentiste, s-a gândit să facă el o formațiune care prin propagandă separatistă și iredentistă în bazinul transilvan să adune în jurul lui toată comunitatea maghiară. Nu a reușit, deocamdată și se pare că nu va reuși. UDMR a învățat că în România trebuie să rămână maghiari însă cetățeni ai statului român.
La București, nemulțumitul Traian Băsescu, ratangiu politic de succes, simțind că va ajunge la coșul de gunoi al istoriei, a moșit și născut „Mișcarea populară”. Care, ce să vezi, își propune să adune în jurul lui pe cei din societatea civilă, cel puțin declarativ, cu orientare conservatoare, populară. Dacă se vor alătura din actualii politicieni ai PDL, după „o severă” chibzuință și atentă selecție, cu atât mai bine. Așa cum Tokeș își propune să paraziteze UDMR, Băsescu și a lui mișcare dorește să paraziteze PDL și PNL.
Andrei Chiliman nu se la să mai prejos. A simțit, la rându-i, că îi trece epoca. Surescitat de viitorul îndoielnic, viitor ce se poate arăta sumbru la alegerile locale din 2016, Chiliman a acceptat (acesta este cuvântul) să devină vârful de lance al aventurierilor politici cu oarecare legături liberale. Iar aventurieri sunt destui. Dan Cristian Popescu acum vice la Forța Civică, fost liberal, fost țărănist împreună cu un grup de foști liberali nemulțumiți că nu au prins și ei niște sinecuri politice și administrative, este cel care conduce trupele. Părerea mea. Iar la „trupe” intră, fără doar și poate, un grup de bloggeri liberali ajuns sub influența nefastă a lui Bogdan Duca, un aventurier politic trecut prin mai multe curente zise de dreapta, inclusiv pe la legionari, repudiat de foștii tovarăși pentru multe-multe păcate dovedite.
Nici unul dintre cei arătați mai sus nu vine cu ceva nou. Nu formează un nou curent politic. Vor să fie originali printr-un mixt de idei care se contrazic pe fond. Nu poți fi conservator și liberal, un oximoron până la urmă. Este adevărat că în PNL există conservatori, în sensul pur al liberalismului, persoane care se opun unor curente apărute tot în plaja liberală ce se apropie mai mult de social-democrație, însă nu formulează o doctrină politică liberal-conservatoare. Ar fi o tâmpenie. La fel cum nu se formulează un curent, în PNL, social-liberal. Mai mult, liberalismul nu neagă caracterul social al organizației politice, faptul că organizația este un produs al societății, că are ca obiectiv bunăstarea societății, bunăstare care poate fi promovată prin politici liberale.
Care este viitorul acestor aventurieri politici ? Nu există. Pentru ei va fi trist. Nu au viață'n ei cât să poată realiza ceva. Toate aceste aventuri au ca numitor comun interesele unor persoane, bine determinate. Ceilalți sunt aventurieri „cu soldă”. Le cântă isonul cât timp au ceva de câștigat. Nu știu ce, se poate bănui, însă nu acest lucru este important.
Pe de altă parte, apariția unor „mișcări” de acest fel ajută la cunoașterea unor persoane despre care, la un moment dat, am avut o altă percepție. Nu le pot acuza de faptul că au ales să se aventureze în astfel de construcții. Este dreptul lor să aleagă. Nu le pot acuza nici pentru faptul că m-au dezamăgit. Este eroarea mea de apreciere sau neglijența mea în relația cu ele. O relație superficială ținută în viață de un stimul extern. Apartenența la PNL și liberalism. Nici nu pot spune că în viitor mă voi feri de așa ceva. Pentru că nu pot. Nu știu ce se ascunde sub un chip zâmbitor și o vorbă bună. Iau aceste situații ca parte a vieții.
Cu privire la aventura lui Chiliman am însă o convingere. Chiliman s-a vrut dat afară din PNL (pentru a nu pierde primăria !) în vederea intrării ulterioare în Partidul Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Dan Cristian Popescu, cel exclus din PNL de la Filiala Sector 2, i-a fost aliat fidel lui Chiliman când acesta a încercat să preia, în forță, organizațiile PNL din București pentru a se opune conducerii centrale a partidului. Acum, Chiliman și DCP sunt printre membrii fondatori. Văd că apare și Bogdan Duca, cel care a încercat, alături de prietenul DCP, să rupă cât mai mulți liberali din organizațiile locale PNL pentru a-i duce către Forța Civică. În spatele lor este Moisescu, cel care a finanțat, se spune, multe din acțiunile chilimănene. După toate aceste mici informații, dar și altele, eu ajung la concluzia că această inițiativă chilimănoasă are un singur destinatar: Partidul Forța Civică. Mă întreb ce caută ca invitat Sever Voinescu ? Este o tatonare a sentimentelor nou înființatei Mișcări Populare ?

Abonați-vă la:
Postări (Atom)