Aur pentru toată lumea. La dicreție

O știre de ieri la Agerpres (pe care am citit-o și în presa străină), ne anunță că astronomia a deschis o nouă pagină pentru cercetare. Și ce pagină !

Au fost detectate unde gravitaționale provenite de la ciocnirea cataclismică, cum o anunță știrea, între două stele neutronice. Fiecare puțin mai mari ca Soarele, între 1,1 și 1,6 mase stelare. Au mai fost detectate unde gravitaționale însă produse de „găuri negre”, cu mase solare mult mai mari. Să rămânem la stelele neutronice, în cauză.

Evenimentul s-a produs la o distanță de 130 de milioane de ani lumină de Pământ. Adică s-a produs acum 130 de milioane de ani când dinozaurii stăpâneau lumea ! Pământul era în era Mezozoică și perioada Cretacic.

Egg_Mountain

În imagine sunt „pământenii” care au fost contemporani cu evenimentul observat de oamenii secolului XXI.

Pe lângă foarte multe informații privind confirmarea teoriei lui Albert Einstein, care a prezis undele gravitaționale, le-a explicat dar nu a putut merge mai departe cu proiecția pentru că tehnologia timpului său nu era suficient de evoluată, coliziunea cosmică între stelele neutronice a permis completarea cunoștințelor privind modul de formare a elementelor grele din tabelul lui Mendeleev. Acum se știe cum se formează aurul, argintul, uraniul dar și alte elemente grele care, spune un savant, sunt încorporate în aparatele de care ne folosim astăzi fiecare dintre noi.

Big bangul a format heliul și hidrogenul, stelele formează elementele până la fier (nu degeaba i se spune și „moartea stelelor”), nu era clar cine are sarcina cosmică de a forma elementele grele. Acum se știe. Lumina produsă de coliziune poartă amprentele elementelor grele: aur, argint, uraniu. Calculul fizicienilor, unul făcut la repezeală, estimează că s-a format aur echivalent cu 10 mase terestre !

Recomand articolul dar, recomand și calm. S-a făcut „haur” de nu poți duce, dar nu se poate lua. Amatorii să fie mulțumiți cu ce ne oferă știința. Pentru că, altă treabă serioasă, Pământul are mare noroc că nu a fost ceva mai aproape, să spunem la doar câteva mii de ani lumină ! Cataclismul ne-ar fi afectat suficient de mult ca Terra să rămână doar o planetă goală. Un mare bolovan călătorind prin spațiu.

Lectură plăcută și vise cât încape. Alchimiștii pot fi liniștiți. Marea căutare ia sfârșit. Oficial. Mai rămâne „piatra filosofală” de găsit. Fiind o „piatră” specială, cu o existență formulată doar „teoretic” (nu ca amărâtul de aur care exista și fizic), căutarea ei salvează alchimia.

UNESCO și patrimoniul mondial. Roșia Montană, calificare.

Roșia Montană naște pasiuni arzătoare. Pe de o parte sunt cei care cu ani în urmă au inițiat acțiuni civice pentru identificarea zonei Roșia Montană și a urmelor exploatărilor aurifere romane ca valori ale patrimoniului cultural național și mondial și cei care se opun acestei identificări „de-a valma”, fără însă a exclude posibilitatea ca porțiuni din site arheologic să fie păstrate ca „reflexie și expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor” umane de-a lungul timpului legate de exploatarea aurului în munții Apuseni.

„Patrimoniul cultural este un grup de resurse moştenite din trecut pe care oamenii le identifică, independent de proprietarul lor, ca o reflexie şi expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor. Include toate aspectele mediului înconjurător ce rezultă din interacţiunea între oameni şi locuri de-a lungul timpului. (Convenţia Cadru privind Valoarea Patrimoniului cultural pentru societate, 2005)”.

Până aici totul este în regulă. De aici încolo, făcând o mică analiză, apar neregulile.

În primul rând constat că înscrierile în patrimoniul cultural mondial a unor „resurse moștenite din trecut” se referă explicit la trecut. La ceva care se dorește a fi păstrat așa cum a ajuns la maxima dezvoltare. Am urmărit listele UNESCO și am văzut că „valorile” înscrise în liste și-au epuizat dezvoltarea, că acțiunea umană a încetat, pentru că au fost epuizate resursele care au determinat acțiunea umană sau au ajuns la maxima dezvoltare arhitecturală specifică. Aici intră clădiri sau perimetre arhitectonice la care nu se mai intervine și se convine păstrarea lor așa cum sunt ele astăzi pentru a evidenția astfel acțiunea umană la un moment istoric dat. Sunt și „valori” aflate în dezvoltare naturală - delte - sau parcuri naturale în care nu se permite intrarea oamenilor pentru dezvoltarea urbană însă aici, la Roșia Montană, suntem în fața unui sistem pe care ar trebui să îl considerăm închis, oprit. Îmi confirmă cele de mai sus exemplul Dresdei, care a introdus Valea Elbei în lista patrimoniului UNESCO și a pierdut listarea din cauza construcției unui pod peste Elba necesar, evident, populației locale. Acest exemplu confirmă faptul că introducerea în lista UNESCO trebuie făcută doar atunci când obiectivul vizat nu mai presupune dezvoltarea ulterioară.

Roșia Montană nu este la finalul interacțiunii omului cu natura. Pentru unele resurse minerale, locația este abia la început. Nu doar aurul și argintul sunt importante aici, deși zăcămintele nu sunt de neglijat, ci și celelalte minerale care prezintă interes pentru industriile moderne, în special pentru cele viitoare. În condițiile în care unele zăcăminte sunt din categoria minereurilor rare, explotarea lor este cu atât mai importantă cu cât ele nu se găsesc peste tot. Este evident că la Roșia Montană, chiar dacă există un perimetru bine determinat de galerii romane și alte forme de exploatare minieră pe o perioadă de 2000 de ani, nu putem vorbi doar despre trecut ci trebuie să vorbim în special despre viitor. Din punctul meu de vedere, punct de vedere care are aceeași valoare ca punctele de vedere contrare, la Roșia Montană nu se poate vorbi doar despre „resurse moștenite din trecut”.

La întâlnirea cu ministrul Daniel Barbu am arătat că și în Delta Dunării au fost făcute prospecțiuni pentru căutarea resurselor minerale, în special a celor rare. Este normal să fie așa din moment ce delta este formată prin colmatare, nisipurile „îmbogățite” aduse de Dunăre de pe întreg continentul fiind depozitate între cele trei mari brațe ale Dunării: Chilia, Sulina și Sf. Gheoghe. Undeva, în timp geologic, delta își va opri dezvoltarea. Fie va dispare, ca urmare a încălzirii globale și topirii ghețarilor Terrei. Se pare că mai aproape de noi este dispariția ei ca urmare a inundării de către mare prin procesul de creștere a nivelului oceanului planetar. Insulele populate din oceanele lumii resimt azi această evoluție, populațiile pleacă, sunt țări, cum ar fi Australia și Noua Zeelandă care le oferă găzduirea. Acesta este viitorul plauzibil și atunci, când așa ceva se va întâmpla, delta nu va mai fi în lista UNESCO. Va deveni exploatabilă.

Dar să revin la Roșia Montană. Consider că pot fi incluse în lista potrimoniului mondial doar acele galerii de exploatare auriferă de pe timpul romanilor care sunt separate sau pot fi separate de viitoarele exploatări. Sau, acelea care pot fi ocolite de viitoarele exploatări. Sunt convins că la un moment dat, în viitor, când nu vom mai fi cei care „cârcotim” azi, cerințele vieții vor deveni mai mari astfel încât oamenii vor considera că este mai important să exploateze ce se mai găsește în piatra munților decât istoricul exploatărilor.

Mai cred că cei care se bat cu atâta ardoare pentru a introduce Roșia Montană, de-a valma, în lista UNESCO sunt dintre cei care își doresc să intre, pe parcursul vieții, într-o listă „de onoare” a celor care au făcut ceva pentru cultură. Vor ca numele să le fie consemnat pentru istorie. Cu placă comemorativă, neaparat. Ei bine, pentru mine ei intră în categoria egoiștilor bolnavi. Ei vor să oprească timpul în loc, ei desconsideră tocmai ființa umană, pentru că o asemenea listare presupune „înghețarea zonei într-un timp trecut”. Obligă oamenii din zonă să accepte condițiile de viață din perioada medievală sau să plece. Spre satisfacția lor, a „culturnicilor” de rit nou.

Proiectul Roșia Montană nu mai este unul economic. Este politic.

Început ca un proiect de exploatare a aurului încă existent în piatra munților, Roșia Montană s-a transformat, în timp, într-o „cauză” politică. O cauză care nu oferă nici aurul încă prezent în munții Apuseni, nici banii pentru dezvoltarea comunităților din zonă, nici fericirea bucureștenilor care participă, entuziast, la protestele de stradă pentru apărarea unor valori despre care majoritatea dintre ei nu pot spune prea multe.

Roșia Montană a devenit „o ancoră” pentru politicienii obscuri și pentru partidulețele impotente create de tot felul de oportuniști. Se neagă vehement, se lucrează cu sentimente, se apelează la elan însă nu se oferă soluții. Odată cu intrarea politicianismului de doi bani în ecuație, Roșia Montană a devenit o gaură neagră. Consumă, mult, enorm de mult, însă nu produce ceva. Iar acolo, oamenii locului, își târăsc viața searbădă între campaniile politicianiste devenite, în timp, obiective naționale.

Din prea multă prețiozitate condamnăm la moarte oameni și locuri. Cei care se manifestă pentru exploatarea aurului și a celorlalte resurse ascunse între pietrele munților la fel ca și cei care se opun vehement și uneori cu violență intenției nu au în vedere oamenii locului. Când, de fapt, ei, oamenii locului ar trebui să fie cei care să se exprime asupra problemei. Pentru că este vorba despre viitorul lor, despre bunăstarea lor, despre copiii lor, despre viața lor. De aceea eu nu mă pronunț asupra problemei fără a avea mai multă informație. Iar ce am primit până acum este insuficientă.

Este evident faptul că în cauză este vorba despre procedeul ce se va folosi pentru exploatarea aurului. Cum-necum, pentru a ajunge la aur se va „răscoli” muntele. Nu există altă soluție. Toate exploatările miniere deformează mediul, mută pământul și roca. Schimbă peisajul. Eu accept aceste consecințe. Aurul, argintul, alte metale rare nu sunt produse ale planetei noastre. Acolo unde sunt găsite se nasc exploatările miniere. Avem nevoie de aceste metale pentru confortul adus de ele în viața de zi cu zi. Cum-necum, mai devreme sau mai târziu, existența lor în piatra Apusenilor va duce la exploatarea lor într-o formă sau alta. Important pentru locuitorii zonei este să fie alese acele proceduri care să nu le facă viața mai grea.

Sper ca prin legile ce se vor adopta să se impună firmelor care vor participa la exploatarea resurselor miniere din Apuseni să nu folosească proceduri care să dăuneze vieții populației zonei. Atât.