Se afișează postările cu eticheta creanțe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta creanțe. Afișați toate postările

joi, 18 noiembrie 2010

Statul abuziv. Portocaliu.

Statul portocaliu, sub conducerea părții zicese „de dreapta” a FSN, practică jaful la drumul mare. Metoda era practicată și pe timpul FSN „de stânga”, până în 2004, atunci când prin alte acte normative, în special prin legea bugetului, Năstase și gașca pesedistă amâna plata unor drepturi salariale sau obținute în urma unor procese cu hotărâri definitive și irevocabile împotriva statului rău platnic.

Prin Gheorghe Gerghina, MF propune parlamentarilor să fie aprobată eșalonarea plăților drepturilor bănești câștigate de diferite persoane în instanțe până în 2014 (?!).

Între timp, instanțele de judecată dau hotărâri definitive și irevocabile în favoarea altor și altor români cărora statul băsescian le-a umblat la buzunar. Creanțele statului băsescian se adună deasupra viitorului guvern, indiferent de coloratura acestuia, ca norii de furtună.

În caz că statul hămesit are de recuperat creanțe, unele inventate peste noapte, de la persoanele fizice și juridice (altele decât marii datornici cu capital de stat sau majoritar de stat - de fapt „găurile negre” ale economiei românești) pune haita de funcționari publici ai MF care fac dovada „credinței” față de PD-L și premierul manechin Emil Boc să execute, cum-necum, pe „datornici”. Acum vor să inventeze o „poliție” a ANAF, dovadă a disperării și neputinței, a proastei guvernări.

În caz că statul hămesit este dator, vrea să anuleze datoriile către cetățeni și firmele care au lucrat pentru „stat” fie prin legi (care pică într-o veselie pentru constituționalitate) fie prin amânarea acestora până după terminarea mandatului jefuitorilor portocalii.

Datoria publică a statului devine imensă. Pe măsură ce datoria publică a statului se mărește, sărăcia populației și incapacitatea de plată a firmelor ce nu au fost distruse prin impozitul forfetar se adâncește. Iar propagandiștii portocalii, în frunte cu incompetentul Boc, declamă cu seninătate că ceea ce au făcut era absolut necesar și că România este pe drumul bun ?!

În timp ce noi simțim cum ne cuprinde disperarea, de la BNR glasuiește Mugur Isărescu, mult lăudatul „tehnocrat” care consideră că de va fi schimbat Boc, atunci să fie numit un alt premier care „să continue” politica dusă de acesta.

Prin ceea ce au făcut și fac actualii guvernanți, obligă viitoarea guvernare, indiferent de coloratură, să se ocupe în exclusivitate de transferul resurselor ce vor fi atrase la buget către buzunare păgubite ale contribuabililor români. Iar dezvoltarea țării ... va rămâne un vis frumos.

Ăștia sunt mai răi decât comuniștii. Zilele trecute, un mic investitor cu o prăvălie de la care am luat pâine, declara revoltat că Ceaușescu a fost de mii de ori mai bun ca Băsescu ! Ceaușescu „a construit” iar Băsescu a distrus ! Când în percepția celui care și-a investit banii într-o afacere apar astfel de comparații, înseamnă că am ajuns rău de tot.

Guvernarea PD-L + UDMR devine, pe zi ce trece, cea mai nocivă. Trist este că mâine, dacă nu chiar de azi, vom merge cu comparația în timp mult mai înainte de 1989, ne ducem, încet dar sigur, spre anii 1965 !