Sunt în 2011. Este anul în care pentru mine dar și pentru alte câteva milioane de români se va concretiza „guvernarea” băsesciană. Pentru motive diverse. Sărăcia și sărăcirea populației „lacome” care s-a imbuibat din „creditele cu buletinul”, din voința lui Mugur Isărescu cu executant Traian Băsescu, sunt principalele motive pentru care anul acesta va deveni „anul apocalipsei românilor”. Acum nu voi analiza și critica/condamna pe cei doi corifei ai apocalipsei anului 2011, deși ar cam trebui să vedem ce a făcut BNR pentru a sancționa politica de credit a băncilor care activează pe piața română, politică vădit îndreptată spre confiscarea patrimoniului celor care s-au împrumutat. Aici, statul, prin BNR, a devenit garantul jafului național prin părăsirea poziției de garant al siguranței financiare a cetățenilor României și în final, al statului român. Mai pe șleau spus, BNR a devenit parte a unui sau unor grupuri de crimă organizată în sistemul bancar. Dacă sunt indivizi care contrazic această afirmație sunt dispus să parcurgem legile în vigoare și să vedem drepturile și obligațiile BNR după lege. În orice caz, eu afirm că sistemul de monopol în sistem instaurat de BNR prin complicitatea politicienilor care s-au perindat pe la guvernare din 1990 încoace își arată „roadele” azi, când buzunarul și proprietățile românilor urmează a fi golite în urma executărilor silite. Mai fac o afirmație. Ar putea părea ca fiind „cumplită”. Românii își pierd țara. Iar exemplul este în secolul trecut când, în Palestina, evreii au cumpărat de la palestinieni terenurile astfel că la un moment dat, proprietarii evrei au cerut și obținut de la statele interesate recunoașterea statului Israel. De peste 50 de ani în zonă se poartă o luptă cumplită între cei care, din lăcomie sau nevoie și-au vândut pământul și cei care l-au cumpărat. La noi vor fi mai multe state, probabil. În Transilvania cumpărătorii au fost ungurii de peste Tisa, dincoace, sunt rușii și austriecii, colo sunt alții. Iar mie îmi pute. Eu fiind, în esență, un naționalist. Nu radical. Totuși, sunt prea multe lucruri care se leagă.Dar să revin la Andrei Pleșu, ultimul „postac” portocaliu. Cuvântul și noțiunea „ultimul” m-a dus cu gândul la cărțile copilăriei. Prima, în ordine cronologică, ar fi „Ultimul din Undeghe”, o poveste a ultimului undeg în trăitor în imperiul roșu numit URSS. A doua ar fi „Ultimul mohican”. În prima, ultimul undeg avea, datorită „politicii URSS”, un viitor, în cea de a doua, mohicanul murea glorios. Andrei Pleșu a ales calea mohicanului. Vrea să „moară” glorios pentru „nația portocalie”.
Ce este stupid aici, ce mă deranjează în mod deosebit, este faptul că în nenumărate rânduri Andrei Pleșu a declarat că el este, fundamental, un om de stânga ! Să înțeleg că filosoful nu recunoaște sau nu înțelege declarațiile politice ale PD-L prin reprezentanții săi semnificativi ?! Să înțeleg că ori Pleșu ori pede-leprele au vederea politică confuză ? Dar dacă nu mai folosesc acest „ori” și apelez la cumulativul „și” ?! În acest caz se pare că sunt mai aproape de realitate.
Numesc ceea ce a făcut Andrei Pleșu în Adevărul filosofie de două parale. De aceea consider că reacția celor de la Cotidianul este normală. Dar ce face Pleșu în fond ? Păi face ce au făcut politrucii portocalii imediat după „evenimentul” Adrian Sobaru în Parlament. Combate politizarea evenimentului de către partidele de opoziție. De parcă, vezi Doamne, Adrian Sobaru ar fi un alienat mintal exploatat politic de către opoziția politică a iubiților, pentru Pleșu, băsescieni.
Este adevărat că, printre rânduri, Pleșu critică actuala guvernare însă mesajul care rămâne cititorului, este acela de inutilitate a actului de protest al lui Adrian Sobaru. În logica filosofică a postacului portocaliu Andrei Pleșu se cuvenea ca Adrian Sobaru să facă un memoriu la cel mai mic premier de pe mapamond din ultimul mileniu sau la paiața care ocupă, le fel de temporar ca premierul în discuție, fotoliul de președinte al României. Concluzia asta se impune mai ales că filosoful, dacă mai poate fi numit așa, formulează, la rândul lui, următoarea concluzie asupra stării financiare a „electricianului de la TVR”: „omul nu era dintre cei „catastrofați” economic” !
Nu știu dacă Pleșu este jenat de afirmațiile pe care le-a făcut. Eu însă, ca cetățean care s-a îmbrăcat cu haina liberală, haină care impune respectul omului și a libertăților fundamentale ale acestuia, una dintre libertăți fiind și aceea a dreptului de proprietate, a dreptului proprietarului de a exercita asupra proprietății sale dreptul de folosință și dreptul de dispoziție, constat că filosoful Andrei Pleșu neagă lui Adrian Sobaru, „electricianul de la TVR”, dreptul de dispoziție și dreptul de folosință asupra proprietăților sale (creanțele statului față de cetățeanul Sobaru) și consideră că statul portocaliu băsescian are „dreptul” la fel ca pe timpul comunismului lui Ceușescu, să dispună asupra persoanei și a proprietăților acesteia în virtutea unor „interese” mai presus de aceasta, cum ar fi în accepțiunea lui Mugur Isărescu, echilibrul bugetului de stat.
Reacțiile, majoritare negative, ale internauților de la Adevărul și Cotidianul, sunt semnificative. Pot fi dur în afirmația ce urmează însă am mâncărimi în buricul degetelor: Andrei Pleșu trebuia să rămână în comunism. Locul lui nu este într-o democrație. Este ca și cum ai strica orzul pe gâște.
Actualizare
Am primit, prin intermediul unui „Anonim”, o adresă unde am găsit o analiză mai bună ca a mea asupra subiectului. Alexandru Petria dezvoltă subiectul cu mai multă aplecare asupra demersului politrucului portocaliu Andrei Pleșu. Din acest motiv fac trimiterea la acest material și preiau, pentru exemplificare, o parte din text.
„Un caz de vinovatie generala” continua ideatia din „Spiritul critic in supradoza” si, asemenea unei sepii care arunca cerneala in apa, imprastie confuzia si urmareste sa acrediteze generalizarea vinovatiei colective, particularizat pe cazul Adrian Sobaru.
Nu inteleg nicicum pentru ce este de vina opozitia si presa. Ele si-au facut doar treaba, chiar cu profesionalism. Numai ca Andrei Plesu intentioneaza, prin disiparea raspunderii, sa albeasca PD-L-ul, sa abata atentia spre tinte false. Ce se intampla daca opozitia nu lua atitudine? Nu merita criticata? Dar daca presa nu relata incidentul din Parlament? Acuzand opozitia si presa pentru comportamentul lor in ce-l priveste pe Sobaru, Andrei Plesu se infunda in ridicol, condamnand de fapt niste mecanisme ale jocului democratic .






