Se afișează postările cu eticheta migrație ilegală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta migrație ilegală. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Consiliul European chiar a luat decizii clare. Presa a mințit, ca de obicei.


La finalul Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a sintetizat rezultatul înțelegerilor care au fost convenite. Iau informația de la „caleaeuropeana” unde oamenii dau dovadă de seriozitate.

Până la relația cu Rusia, Consiliul European a tratat o problemă de integrare europeană. Mai multă integrare. Pentru că evenimentele generate de marea migrație au distrus mitul frontierelor naționale sigure. S-a înțeles faptul că frontiera externă a UE nu este doar o sumă a frontierelor naționale, este chiar o frontieră externă a Uniunii. S-a înțeles faptul că apărarea frontierelor externe nu trebuie lăsată doar în sarcina statelor membre, trebuie ca toate statele să participe la apărarea frontierelor externe. Astfel, FRONTEX, agenția care se ocupa doar de cooperarea transfrontalieră a devenit mai mult, s-a transformat și a devenit un organism al CE pentru apărarea frontierelor. Acum efortul este în Mediterana, iar Garda de Coastă a fiecărui stat riveran este în centrul atenției. Statele membre ale UE au început să acționeze în comun, împărțind astfel și cheltuielile pentru apărarea frontierelor. Și noi, românii, participăm la acțiunile de apărare a frontierei UE în Mediterana. În apele de frontieră grecești, în apele de frontieră italiene, acolo unde România este chemată să contribuie. Rețin atenția și asupra faptului că grecii au fost reticenți în a accepta ajutorul celorlalte state UE pentru apărarea frontierelor maritime ale Greciei în fața migrației.

Până una-alta, Consiliul European a cerut Consiliului (de miniștri ai internelor și Justiției !) să grăbească emiterea unor noi reglementări privind frontierele UE, până la sfârșitul anului. Să fie stabilite efectivele cu care fiecare țară participă la securizarea frontierelor externe ale UE, în special ale Gărzii de Coastă, să fie revizuit Codul frontierelor Schengen și să fie stabilite noi reguli de călătorie în spațiul UE (prin intermediul sistemului ETIAS) etc. Toate acestea ne vor duce nu doar la o agenție europeană a frontierelor aflată în subordinea CE ci chiar la modificarea TUE privind reglementarea care scoate de sub dreptul liberei circulații a funcționarilor aflați în subordinea administrațiilor naționale (liberă circulație a forței de muncă !). Vor fi multe modifică, probabil constituționale chiar, pe măsură ce integrarea în UE va impune o abordare unitară a unor probleme. Nu toate țările au capacitatea de a proteja la un nivel satisfăcător propriile frontiere.

Privind migrația, Consiliul European merge către rezolvarea problemelor în statele sursă a migrației și întărirea frontierelor statelor de tranzit - Grecia și Italia (în principal).
Am discutat migrația cu accent pe țările de origine și pe țările de tranzit. Am discutat cum trebuie să acționăm pentru a ajuta aceste țări să îngrădească ele migrația, ce măsuri trebuie să luăm pentru a îngrădi noi migrația. Aici este evident că vorbim despre întărirea controlului la granițele exterioare al Uniunii. Iar, dacă vorbim de țările de origine, atunci toată lumea a fost de acord, și eu, la rândul meu, am subliniat punctul de vedere al României, că trebuie să ajutăm aceste țări să-și construiască state puternice, să-și construiască economii funcționale și, în acest fel, să oprească migrația în mod natural. Am discutat, pe scurt, dar, totuși am discutat și înțelegerea cu Turcia, care, după părerea noastră, a fost o înțelegere corectă, a fost un fair deal, și rezultatele obținute sunt în continuare bune. Ruta balcanică este și rămâne ca și închisă
Este evident că încercări izolate de trecere a frontierelor pe ruta balcanică vor mai fi. Au fost întotdeauna. Dar este important că acum se ajunge, destul de încet (totuși) la o înțelegere corectă a fenomenului.

Rusia a fost și ea analizată. Iohannis punctează corect situația.
Discuția a fost una profundă și principială despre Rusia, despre implicarea Rusiei în Donbass, în Siria, despre ce trebuie să facem noi. Însă, în niciun fel, nu au existat certuri și, în niciun fel, nu au existat forțări din partea unuia sau altuia dintre membrii Consiliului European. Am citit ceva foarte ciudat, că unii ar fi vrut să aplicăm sancțiuni Rusiei și cineva i-a salvat pe ruși. Nici n-a fost vorba de așa ceva. A fost vorba despre formulări în concluzii și toată discuția a mers încolo, încât formulările din concluzii să fie ferme, să reflecte voința tuturor celor 28 și să fie foarte clar pentru Rusia că nu suntem de acord cu această abordare. Orice altă interpretare este exagerată și nu corespunde realității
Iar documentul final îl confirmă.
20. The European Council strongly condemns the attacks by the Syrian regime and its allies, notably Russia, on civilians in Aleppo. It calls on them to bring the atrocities to an end and to take urgent steps to ensure unhindered humanitarian access to Aleppo and other parts of the country. The European Council calls for an immediate cessation of hostilities and for resumption of a credible political process under UN auspices. Those responsible for breaches of international humanitarian law and human rights law must be held accountable. The EU is considering all available options, should the current atrocities continue. Everything should be done to extend the ceasefire, bring in humanitarian aid to the civilian population and create the conditions for opening negotiations on a political transition in Syria.21. The European Council invites the High Representative to continue, together with the Commission, pursuing the EU humanitarian initiative and medical evacuations in cooperationwith the UN; and to reach out to key actors in the region on a political transition and on preparations for post-conflict reconciliation and reconstruction.22. The European Council held a strategic policy debate on relations with Russia. 
După lectura acestui articol care respectă realitatea faptelor de la acest Consiliu European, ajung la concluzia că orice privire la o altă sursă media din România este nu doar pierdere de timp, dar este și o acțiune împotriva logicii. La câți idioți dovediți are presa din România, nu este anormal să vedem că lumea înnebunește.

Eventuale sancțiuni europene împotriva Rusiei nu au fost discutate însă ele sunt la o distanță mică de declanșare. Angela Merkel nu le exclude. Acum motivul este în Siria și nu în Ucraina. Este un alt continent, apare o nouă abordare, implicarea Uniunii Europene este alta. Este de fapt o problemă a ONU, mai mult decât o problemă a UE. Ca atare, este altă scenă politică cu, probabil, alte abordări.

duminică, 24 noiembrie 2013

Cameron are dreptate. Și noi, în România, va trebui să facem la fel.

1 ianuarie 2014 este aproape. Este data la care interdicțiile pentru români privind piața muncii din Marea Britanie se sfârșesc. În Regat se nasc și se colportează tot felul de scenarii. Presa, naționaliștii și euroscepticii sunt în prim plan. În sens negativ.

Agerpres. Iau informația privind strategia lui Cameron cu privire la imigrația românilor și bulgarilor nu fără a observa discriminarea strategică. Asta nu înseamnă că nu sunt de acord, întru-totul cu Cameron !

„Potrivit sursei citate, șeful guvernului britanic dorește să realizeze trei lucruri. În primul rând, să arate că guvernul său se ocupă de această problema mai bine decât au făcut-o laburiștii. În al doilea rând, să scoată în evidență măsurile luate de guvernul său, și anume, înăsprirea condițiilor pentru accesul imigranților la beneficii sociale și serviciile publice. În al treilea rând, să explice modul în care el va ține sub control situația, făcând din acest subiect o parte a renegocierii cu Uniunea Europeană. Cameron vrea să se asigure că libertatea de circulație se aplică numai muncitorilor și celor care se pot întreține singuri”.

Faptul că vrea să arate că el gestionează această problemă mai bine ca laburiștii este o problemă de promovare politică internă. Nu mă interesează. M-ar interesa dacă ași face politică în mod activ pentru a prelua un eventual model de promovare politică.

Mă interesează însă măsurile pe care le va lua și rezultatul prognozat. Libertatea de circulație să se aplice doar muncitorilor și persoanelor care se pot întreține singure. Principiul este perfect. Îl susțin din toată inima. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre români. Aplicarea lui este dependentă însă de calitatea și competența funcționarilor guvernamentali britanici. Nu se poate transfera o obligație în favoarea rezultatului dorit de Cameron statelor sursă de migranți. Este exclusiv problema Marii Britanii.

Și România trebuie să se comporte la fel. Iar în România ar trebui mai des și mai aplicat să se facă informarea cetățenilor privind regulile ce se aplică cu privire la statutul străinilor din statele terțe și cetățenilor europeni. Pentru că și în România vin cetățeni europeni pentru rezidență iar noi nu avem o deplină înțelegere a politicilor guvernamentale cu privire la aceste aspecte.

Se face o confuzie, destul de gravă, privind acordarea cetățeniei, partea „sentimentală” legată de românii din statele vecine devenind, în timp, o mare problemă europeană. România nu a acordat cetățenia etnicilor români din țările vecine în interesul României, ci în interesul strict particular al persoanelor care au cerut cetățenia pentru a beneficia de libertatea de circulație în spațiul UE. Prin acordarea cetățeniei române noi am procedat la un export, nefericit, de infracționalitate în statele europene membre ale UE. Și nu doar acolo. Prea puțini noi cetățeni români au venit și rămas în România. Cu acordările de cetățenii s-a mărit numărul „românilor” deveniți indezirabili în statele europene. Am devenit campioni în a ne da singuri șuturi în fund. Acești cetățeni români „de strânsură” au emigrat în statele europene și au creat presiuni guvernelor acelor state în piața muncii, în sistemele de asigurări sociale, în sistemele medicale. Pe lângă cetățenii români de aceeași factură. Legislațiile respectivelor state nu erau pregătite să suporte șocurile. Modificările legislative cu privire la migrația forței de muncă în spațiul european, potrivit prevederilor Tratatului Comunității Europene, nu au putut preveni riscurile migrației clandestine și infracționale. Pentru că există o astfel de migrație clandestină care se poate ușor identifica în existența persoanelor care au rezidență în statele membre ale UE însă nu au mijloace de existență. Rezidența poate fi legală sau ilegală. David Cameron și cabinetul său știu că de la 1 ian. 2014 vor ieși la lumină rezidenții ilegali care făcând dovada unei activități lucrative temporare, până atunci, vor cere și vor primi - legea este de partea lor -, o asistență socială la fel ca cetățenii britanici.

Bănuiesc că britanicii au în atenție să oprească sau să reducă impactul unor astfel de situații. Pentru asta însă vor trebui să organizeze un mai bun control asupra migranților și să acționeze mai ferm împotriva celor care vor să rămână în Marea Britanie în sistem parazitar. Referirea la noi negocieri cu UE în această problemă cred că are în vedere ca măsurile pe care Marea Britanie le va lua să fie acceptate de celelalte state membre UE și recunoscute prin acte normative europene. Mi se pare corect și consider că România va trebui să sprijine astfel de demersuri. Pentru că România, la rândul ei, va deveni stat țintă pentru paraziții sociali din alte state. Pentru că și noi suntem deja stat țintă pentru migranți economici cu comportament infracțional din alte state, va trebui să ne comportăm mai ferm în interesul societății românești.

Presa română mănâncă iar rahat cu polonicul. După modul cum dezbat aceste probleme, jurnaliștii s-au poziționat de partea negativă a problemei. Presa română ar trebui să susțină migrația legală a forței de muncă, migrație care se poate desfășura doar dacă firmele britanice angajează personal din România nu prin plecarea lui „Gigel” în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă. „Gigel” dacă vrea loc de muncă să îl caute în țară sau la firmele autorizate să găsească locuri de muncă în străinătate. Când „Gigel” pleacă să caute loc de muncă în străinătate este, deja, un migrant ilegal iar statul care îl găsește parazitând prin localitățile lui trebuie să îl trimită acasă. Iar România nu ar trebui să se supere. Pentru că și în România va trebui să facem la fel.