Pe 23 iunie este un examen. Pentru UE dar și pentru statele membre. În special pentru Regatul Unit.

Vine referendumul din Regatul Unit al Marii Britanii unde se va hotărî dacă se rămâne sau nu în Uniunea Europeană. Marea Britanie avea, oricum, un statut special. Nu tu monedă unică și nici intenția de a o avea, nu tu Schengen și nici intenția de a intra, nu tu aplicarea unor prevederi comunitare și nici intenția de a le adopta. Totuși, într-un moment de luptă electorală internă cu laburiștii, conservatorii și David Cameron au plusat și au lansat ideea unui referendum privind rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Ideea a aprins spiritele. S-au format tabere pro și contra rămânerii în Uniunea Europeană. Statele componente ale Regatului Unit și-au pus problema rămânerii în Regatul Unit. Scoția este cea mai vocală. Deja, Scoția lucrează și ea la propriile referendumuri privind rămânerea în Regatul Unit.

Las la o parte declarațiile propagandistice ale unora sau altora. Că este bine sau nu ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, nu știm astăzi. S-au construit scenarii, s-au făcut analize, se fac calcule cu furie. Ce va pierde, ce va câștiga Marea Britanie ? Ce va pierde, ce va câștiga UE ? Nu se știe cu precizie chiar dacă sunt analize și calcule care sunt mai aproape de realitate.

Dacă englezii hotărăsc să iasă din UE, UE va pierde, efectiv, una din puterile economice ale uniunii. Pierde contribuția Marii Britanii la bugetul UE. Pierde o „piață de muncă” pentru cetățenii comunitari. Pierde o contribuție mare la politicile UE privind piața liberă. Va pierde, probabil, ceva din politica liberală a economiei, comerțului și relațiilor de schimb dintre state. Că vrem sau nu, Marea Britanie a fost un factor stabilizator în UE privind liberalismul în viața uniunii. Marea Britanie este unul dintre stâlpii politicilor ferme când este vorba despre democrație și respectarea tratatelor internaționale și unul din marii contributori la securitatea și apărarea statelor membre NATO. Este unul din stâlpii politicii ferme față de agresiunea Federației Ruse în relația cu statele membre ale UE și NATO. Ce va pierde Marea Britanie,  ne va spune timpul.

Fără Marea Britanie, suntem într-o mare dilemă. Sunt state puternice care reclamă, pe diferite voci, să „fim mai blânzi” față de Rusia și Putin. Germania, Franța, Italia, puțin și Spania, Ungaria, Grecia (în special), Bulgaria (care vrea să își cupleze industria constructoare de mașini cu cea rusă, pentru piața bulgară și rusă !). Care va fi comportamentul UE în viitor ? Germania și Franța cu sprijinul și probabil la cererea unor state din estul Europei, vor împărți Europa în bună înțelegere cu Rusia ? Până la ... este sfera de influență a UE, de la ... este sfera de influență a Rusiei ? Statele din estul Europei, ale Uniunii Europene și NATO, devin state ale zonei tampon între zonele de influență ? Trebuie să ne punem aceste întrebări deoarece aceste state europene puternice sunt și membre de bază ale NATO. Comportamentul lor de până acum, cel neoficial, este puțin dubios. Înclină către „o pace” cu Rusia prin sacrificarea unor state europene și membre NATO. Sacrificii teritoriale ?

Dacă englezii se opun ieșirii din UE, vom asista probabil la rediscutarea unor politici europene care au provocat Marii Britanii dar și altor state sentimentul că se încearcă acapararea puterii politice în ideea de a se forma Statele Unite Europene, după modelul SUA. Țintele sunt, de fapt, Germania și Franța. Cele două state au încercat să impună o anume supremație în spațiul UE, dar o supremație în tandem. Germania a apucat și a luat inițiativa. Franța s-a ofuscat și a contracarat opunându-se ferm asupra unor probleme de substanță în politica comunitară. Soluționarea problemei grecești este unul dintre exemplele care sprijină ideea. Germania fermă a trebuit să dea înapoi în fața „echipei” conduse de Franța. Grecia a primit sprijinul cerut chiar dacă a făcut tot ce i-a stat în putință să tulbure grav nu doar economia și comerțul UE ci și să distrugă zona euro. Germania a obținut doar condițiile pentru ca Grecia să primească asistența financiară internațională. Grecia a fost pentru Germania „buturuga mică” care a răsturnat „carul mare”.

La un moment dat se crease impresia că UE este condusă de la Berlin, presa comunica această impresie cu obstinație astfel că populația statelor europene au făcut front comun împotriva Germaniei. Urmărind presa dar și unele emisiuni de televiziune străine (titrate), englezii au băgat bățul prin gard de câte ori au avut ocazia. În dauna Germaniei, evident. Degeaba Germania a încercat să contracareze cu formarea unui „nucleu dur” al statelor europene care, chipurile, ar rămâne să formeze viitoarea UE, restul statelor urmând a renunța la apartenență din cauza incapacității de a se dezvolta pe baze economice și financiare solide. Răspunsul a venit la momentele sensibile ale deciziilor comunitare. Acolo, în „turnul de fildeș” al decidenților, s-au amânat decizii, s-a renunțat la unele propuneri care, în alte timpuri, erau discutate și se ajungea la un compromis care să satisfacă toate statele membre. Motorul decizional al UE s-a gripat. Comisia Europeană a început să dea rateuri.

Comportamentul alandala al statelor europene s-a manifestat, cu foarte mare putere, la încercarea Germaniei de a deveni „populistă”. A inițiat imigrația din spațiul arab, din statele cu populație arabă în care grupurile religioase se bat ca chiorii. A declarat evenimentul „ajutor umanitar”. A marșat puternic în acestă direcție. A primit sprijinul inițial al statelor nordice, în special Suedia, al Austriei, Belgiei, Olandei, Danemarcei ... A presat Grecia și Italia să se comporte „umanitar”. Proporțiile imigrației au fost „apocaliptice”. Rând pe rând, puse în fața unor probleme sociale deosebite, al unor eforturi financiare peste o limită a bunului simț, statele partenere au spus „pas”. Germania rămâne singură un timp după care, dintr-odată, o ia pe altă cale. Public declară că este „umanitară în comportamentul politic”, în realitate filtrează imigranții și întârzie acordarea rezidenței pe care aceștia o cer. Mii și mii de imigranți ajunși în Germania sunt pe cale de a fi returnați în țările de origine. Imigranții nu s-au dovedit a fi viitoarea forță de muncă pe care o reclamau social-democrații germani. Ce este cel mai grav în acest moment, este importul de infracționalitate și terorism. Acțiunea Germaniei a pus în dificultate statele membre ale UE, le-a obligat să ia măsuri extreme de protecție împotriva infracționalității aduse în Europa de politica germană, a obligat statele europene să ia măsuri speciale pentru combaterea terorismului adus sub forma „ajutorului umanitar” de politica Germaniei care a vrut să fie populistă.

Cazul Grecia și imigrația invazivă din lumea arabă au constituit semnale de alarmă pentru englezi. Cameron s-a axat pe ele când a criticat politica UE. Extremiștii au explodat. În toate statele europene. Regatul Unit are, în aceste zile, prin asasinarea deputatei liberale, un rezultat al ideii lui Cameron de a face referendumul de ieșire din UE. Politicienii europeni numesc o „greșeală istorică” ideea lui Cameron de a pune problema ieșirii Marii Britanii din UE.

Ce va fi, vom vedea pe 23 iunie. Cu sau fără Marea Britanie. Problemele care vor rezultat după referendum, indiferent de rezultat, vor forța decizii mari. Unii politicieni vorbesc despre efectul de domino. În special în zona statelor din estul Europei. Până una-alta, o intenție există deja în Olanda unde se vorbește de „Nexit”. Olanda fiind, la rândul ei, un mare contributor la bugetul UE. Pe de altă parte, Olanda este legată mai mult de Marea Britanie ca alte state europene, o legătură care are nu doar rădăcini istorice, are și motivări istorice ! Sunt și state în estul Uniunii Europene care au început să aibă o puternică componentă politică anti-UE. Vorbim despre anti-UE sau despre anti-Germania ? Ar cam trebui clarificată distincția.

Marea Britanie rămâne în UE, tot ca până acum doar că poate face câte ceva mai altfel.

Hai că este în curs de terminare încă un circ mediatic. Părăsirea UE de către Marea Britanie. De la o problemă politică, de înțeles până la un moment dat, la una politicianistă care a ajuns să nu mai aibă logică.

David Cameron a vrut mult, la început, a mai temperat vrerea pe parcurs ca acum să se laude cu ce nu a obținut ! Formațiunile politice din Marea Britanie anti-UE au reacții violente împotriva rezultatului de final al Consiliului European. Nu vor să recunoască convenția la care s-a ajuns. Extremiști. Treaba lor.

Majoritatea liderilor europeni consideră convenția un compromis rezonabil. Problemele vor apare la punerea în practică a înțelegerilor. Pentru că ce s-a convenit nu are caracter imperativ ! Dacă se îndeplinesc anumite condiții, Marea Britanie va putea face și drege. Între anumite limite ! Limite care, dacă ne uităm mai atent la problematica în discuție, ar putea fi evident interpretate în favoarea Marii Britanii dacă se aliniază la poziția majorității europenilor. Nu dacă se poziționează în opoziție. Pentru că, să fim serioși, când partenerul tău are o poziție tu nu îl tratezi cu sictir, negociezi cu el. Iar cum orice negociere are ca scop realizarea unei egalități între parteneri, este puțin probabil ca tu, Marea Britanie, să poți avea un beneficiu în dauna partenerului. Aici nu discutăm doar despre UE ca ansamblu economic și comercial ci despre fiecare țară a UE ca entitate de sine stătătoare.

Ce a obținut Cameron ? Câteva lucruri interesante.

1. A obținut un termen de 7 ani în care, în anumite condiții, gradual, să nu asigure anumite ajutoare sociale noilor migranți. La fel și ajutoarele familiale.

Cred că această măsură ar putea deveni atractivă pentru mai multe state ale UE. Măsura descurajează migrația „pomanagiilor”. Ajutorul social este o formă de sprijinire a unor persoane aflate în nevoie la un moment dat. Este o formă de sprijin social și a persoanelor care obțin venituri sub nivelul minim garantat și nu au posibilitatea obținerii unor venituri mai mari datorită precarității specifice muncii depuse. Oameni cu o pregătire slabă sau fără pregătire care trăiesc de azi pe mâine etc.

Nu este cazul persoanelor care au un loc de muncă în Marea Britanie. Acelea nu au nevoie, în general, de ajutoare sociale. Este posibil, totuși, ca în perioadele în care trec de la un loc de muncă la altul să apeleze la o formă de ajutor social însă și aici există o analiză a statului care distinge între persoana care are nevoie și cea care își face un mod de viață din „nevoie”.

2. Referitor la suveranitatea statului în cadrul UE, Cameron a obținut dreptul MB de a nu accepta, de drept, toate reglementările UE - directivele. Cu precizarea că opoziția MB trebuie să se acorde cu opoziția altor state astfel încât votul de împotrivire să adune 55% din voturile alocate parlamentelor naționale. În mod real, ca și până acum, în toate reglementările UE va exista și prevederea potrivit căreia statele pot refuza aplicarea unei părți a reglementării, nu însă în totalitatea ei, urmând ca partea pe care statul o refuză să fie acoperită de legislația acelui stat. Trebuie spus aici că acel stat va avea grijă să fie complementar reglementării europene, astfel încât propria reglementare națională să nu facă inoperabilă colaborarea cu celelalte state europene. Destul de complicat însă dă satisfacție naționaliștilor.

3. Guvernanța economică a Marii Britanii a fost salvată. Nu va fi obligată să treacă la moneda euro și ca atare nici la reglementările financiare ce sunt necesare pentru administrarea monedei unice.

Interesantă este și precizarea de mai jos:

„Dar vocabularul textului rămâne ambiguu: instituțiile UE ''vor facilita coexistența între mai multe perspective''. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker , a insistat că acordul nu-i acordă Londrei nici un veto în materie de decizie” - Agerpres (aici).

Cum-necum, Cameron a obținut de la UE ... praful de pe tobă. Moneda britanică rămâne așa cum o va face economia Marii Britanii însă va fi legată, în continuare, de moneda euro și de deciziile europene în materie fiscală. Fără însă a avea și dreptul de a se opune reglementărilor europene în materie. Are mușchi, se ține tare, nu mai are mușchi, va renegocia înțelegerea de acum și va reveni la masa comună.

4. Cât privește competitivitatea, Cameron a fost exact pe „felia” UE. Creșterea competitivității economiei fiecărui stat al UE este un obiectiv major de politică economică a Comisiei Europene. Poate, principalul obiectiv. Toate investițiile CE se duc, de fapt, către competitivitatea economică. Bine, nu toată lumea vede în creșterea nivelului educației cetățenilor un element al creșterii competitivității însă el există și are importanța lui.

Subiectul competitivității are un puternic caracter politic, în cererea lui Cameron. Cumva, el declară că Marea Britanie este mai competitivă decât alte state din UE și nu îi convine să piardă din beneficiile ei din cauza „puturoșilor”. Britanicii se simt mândri că le este apărată competitivitatea. Europenii mai înapoiați se simt copleșiți și rușinați ... bla, bla, bla. Numai că încet-încet, competitivitatea își arată și „colții cei răi”. Țările care reușesc să evadeze din zona „lasă că merge și așa” devin nu doar competitori redutabili dar își aduc acasă și migranții economici din Marea Britanie care îi oferă acesteia, în aceste zile, capacitatea de a rămâne competitivă.

Sunt concluzii ale cercetărilor de piață care ne destăinuie faptul că multe state din vestul Europei, foarte dezvoltate, se mențin competitive datorită migrației economice, migrației creierelor, migrației valorilor din statele mai puțin dezvoltate. Ba, de ce să nu recunoaștem, statele dezvoltate (nu doar ele) și-au format „o pătură” de putori naționale care trăiesc de pe urma muncii migranților economici.

Gata. Titlurile pompoase puse de jurnaliștii români evenimentului îmi confirmă, încă odată, gradul de tâmpenie la care au ajuns.

David Cameron în Europa. Între „da, se poate” și „nu suntem de acord”.

Agerpres (aici).

Solicitările Marii Britanii (de fapt a politicienilor britanici) pentru a rămâne mai departe în Uniunea Europeană.

Foarte pe scurt ele sunt:

1. Guvernanța economică. David Cameron dorește ca integrarea zonei euro să nu se desfășoare în detrimentul pieței unice și al intereselor statelor membre care au decis să nu adopte moneda euro.

În acest scop, șeful executivului britanic cere o recunoaștere explicită a faptului că Uniunea Europeană are „mai mult de o monedă” și că orice schimbare decisă de statele din zona euro trebuie să fie „o opțiune și nu o obligație”.

Cum o iei, ideea este interesantă. Taie, dacă pot spune așa, pofta unor state cu influență de a obține mai mult și mai repede prin măsuri „dure”.

Exemple sunt. Multe. Victima este însăși „piața unică”, nu mai spun despre statele care au performanțe economice în alte domenii decât domeniile favorizate de statele „puternice”.

Noi am ales, la un moment dat, politica „alinierii”. Avem, nu avem treabă, ne aliniem. Putem sau nu face ceva, ne aliniem de parcă am putea face. De aici au răsărit tot felul de „minuni”. Guvernele noastre au căutat abia apoi „portițe de scăpare”. Parlamentul nostru a venit cu propriile idei și am ajuns la momentul în care descoperim că trăim într-o adevărată „harababură”. Una declarăm, alta putem face și cu totul altceva facem. Mințim, ascundem sub preș, înșelăm. Oalele sparte ne cad nouă în cap.

Deciziile Uniunii Europene se iau, că place sau nu, doar în clubul select al statelor din zona euro. Celelalte state au doar rol „consultativ”, participă (dacă sunt chemate) dar nu dispun. Fără a-și da acceptul, statele din afara zonei euro sunt obligate să se conformeze deciziilor statelor din zona euro. Este o problemă de suveranitate națională. Fără acceptul statului, presiunea de la CE devine o ingerință în sfera suveranității naționale.

Și aici este de discutat. Aspectul de mai sus are și multe, multe neplăceri. Poate produce pierderi. Tuturor dacă nu se acceptă o linie de conduită.

Avem o zonă euro însă nu avem o politică fiscală comună. Fiecare stat are dreptul de a juca cum vrea mușchii politicienilor lui în domeniul fiscal. Degeaba este moneda comună dacă nu există și fiscalitatea comună. Unificarea fiscală a tot fost cerută de statele din nordul Europei. Statele din sudul Europei s-au opus. Statele din estul Europei și-au construit fiscalitatea funcție de nevoile de dezvoltare. Noi avem o altă politică fiscală. O introducem din acest an și de anul viitor. Cu moneda noastră însă urmărind alinierea la reglementările UE privind moneda unică. Grecia are altă politică fiscală la care a fost obligată să umble sever din cauza derapajelor severe din ultimii ani. Grecia este în criză.

Pe undeva are dreptate Cameron. Marea Britanie este un stat foarte puternic din toate punctele de vedere iar politicile ei separate de ale UE și mai ales interesele ei economice comune cu alte state, unite în Comunitatea Națiunilor, numită în mod uzual și the Commonwealth, cer o abordare atentă a problemelor ce decurg din „piața comună europeană”.

Totuși, este o problemă care se poate negocia. UE va trebui să accepte că există mai mult decât o monedă care circulă în spațiul european și că unele state nu pot (pentru protejarea propriului interes) să accepte unele soluții economice sau de altă natură. Asta nu împiedică celelalte state ale UE care doresc o uniune mai strânsă să o realizeze.

2. Competitivitatea. Liderul britanic vrea ca UE să se concentreze pe creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă în Europa, astfel încât aceasta să devină mai competitivă.

Pentru atingerea acestui obiectiv, el cere o simplificare a reglementărilor europene cu privire la întreprinderi și realizarea pieței unice, în vederea asigurării depline a liberei circulații a capitalului.

La naiba, cererea este cât se poate de îndreptățită. Este cumva și o invitație către Europa-europenilor. UE este inegal dezvoltată și nu face suficiente eforturi pentru a se dezvolta echilibrat.

Ba, de ce să nu o spun, politicile privind migrația promovate de Marea Britanie, Franța, Belgia, Suedia, Germania, Italia dar și alte state sunt ostile acestui concept, sunt ostile dezvoltării echilibrate a statelor europene.

Păi cum naiba să nu fie așa din moment ce este atrasă forță de muncă de pe alte continente pentru a scădea cheltuielile cu forța de muncă pe plan intern și nu se promovează dezvoltarea echilibrată a pieței muncii intra-europene ?!

Cameron vorbește despre funie în casa spânzuratului. Pentru că ultima lui cerere este ostilă migrației de muncă intra-comunitare, migrația de muncă încurajată de Tratatul UE ! Migrația capitalului nu este suficientă pentru asigurarea competitivității. Asociată cu migrația forței de muncă în spațiul intra-comunitar însă, da. Pentru că se încurajează cultura muncii, se preiau cele mai bune practici privind munca și, mai ales, se face un transfer intra-comunitar de dezvoltare.

Subiectul poate fi negociat, este posibil să se ajungă la compromis, un compromis util.

3. Suveranitatea. În contextul în care Marea Britanie a considerat întotdeauna construcția europeană un proiect economic unic, Cameron dorește garanții că țara sa nu va fi antrenată într-o uniune politică. El mai cere ca Marea Britanie să fie exceptată de la obligația de a se îndrepta către 'o uniune mai strânsă', prevedere inclusă în primul articol al Tratatului UE.

Trebuie înțeles. Marea Britanie ar fi pusă în mare dificultate față de Comunitatea Națiunilor (the Commonwealth). Va fi pusă în dificultate și față de alte uniuni internaționale în care deține o poziție cheie.

Marea Britanie nu vrea să dea locul ei Uniunii Europene. O uniune mai strânsă în Europa, așa cum își doresc mai toate statele va face din Marea Britanie (dacă o acceptă) un actor de mâna a doua pe plan internațional. Ar duce, foarte probabil, la desființarea Comunității Națiunilor (the Commonwealth) !

Este iar de negociat. Sunt multe poziții ale unor state membre ale UE care diferă de prevederile Tratatului UE. Există excepții. Marea Britanie vrea o nouă serie de excepții după ce, la un moment dat, a acceptat unele prevederi. Mișcările „brutale” ale unor state „majore” din UE o deranjează și vrea o zonă de siguranță.

4. Imigrația. Considerând că presiunea exercitată de imigrație asupra serviciilor publice britanice este prea puternică, șeful executivului de la Londra dorește scăderea numărului cetățenilor din alte state membre ale UE care se stabilesc în Marea Britanie.

Această cerere nu poate fi acceptată. România nu o acceptă.

Cameron vrea o liberalizare a mișcării capitalurilor, a întreprinderilor (a doua lui cerere, legată de mișcarea capitalurilor !) însă vrea o mai mică mișcare a forței de muncă. Calculul este „pervers”. Este doar în favoarea Marii Britanii. Cu o economie mult mai competitivă, Marea Britanie vrea să „ocupe” teritorii economice prin favorizarea celor mai competitivi (adică ei !) în dauna celor „ocupați”. Nu se va băga în statele cu care este în concurență acerbă (la fel de competitive) însă există spațiul statelor din centrul și estul Europei unde englezii au un mare spațiu de manevră.

Dacă se poate ajunge la un compromis să se ajungă însă aceasta cu imigrația nu este de acceptat. Marea Britanie acceptă imigrația de muncă din statele Commonwealth însă se opune imigrației de muncă a UE, stabilită și protejată prin Tratatul UE. Este caraghios.

Până una-alta, britanicii au de ales. Vor trebui să își facă calculele cu seriozitate. Ieșirea din UE poate costa mai mult decât își doresc. Pot rămâne parteneri ai UE, cum sunt statele asociate - Elveția, Norvegia etc. -, posibil.

Cei care au mai multe date și au mai multe posibilități pot face mai mult. Oricum, fiecare stat din UE își va face propriile calcule înainte de a fi de acord sau nu cu David Cameron.

Cameron are dreptate. Și noi, în România, va trebui să facem la fel.

1 ianuarie 2014 este aproape. Este data la care interdicțiile pentru români privind piața muncii din Marea Britanie se sfârșesc. În Regat se nasc și se colportează tot felul de scenarii. Presa, naționaliștii și euroscepticii sunt în prim plan. În sens negativ.

Agerpres. Iau informația privind strategia lui Cameron cu privire la imigrația românilor și bulgarilor nu fără a observa discriminarea strategică. Asta nu înseamnă că nu sunt de acord, întru-totul cu Cameron !

„Potrivit sursei citate, șeful guvernului britanic dorește să realizeze trei lucruri. În primul rând, să arate că guvernul său se ocupă de această problema mai bine decât au făcut-o laburiștii. În al doilea rând, să scoată în evidență măsurile luate de guvernul său, și anume, înăsprirea condițiilor pentru accesul imigranților la beneficii sociale și serviciile publice. În al treilea rând, să explice modul în care el va ține sub control situația, făcând din acest subiect o parte a renegocierii cu Uniunea Europeană. Cameron vrea să se asigure că libertatea de circulație se aplică numai muncitorilor și celor care se pot întreține singuri”.

Faptul că vrea să arate că el gestionează această problemă mai bine ca laburiștii este o problemă de promovare politică internă. Nu mă interesează. M-ar interesa dacă ași face politică în mod activ pentru a prelua un eventual model de promovare politică.

Mă interesează însă măsurile pe care le va lua și rezultatul prognozat. Libertatea de circulație să se aplice doar muncitorilor și persoanelor care se pot întreține singure. Principiul este perfect. Îl susțin din toată inima. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre români. Aplicarea lui este dependentă însă de calitatea și competența funcționarilor guvernamentali britanici. Nu se poate transfera o obligație în favoarea rezultatului dorit de Cameron statelor sursă de migranți. Este exclusiv problema Marii Britanii.

Și România trebuie să se comporte la fel. Iar în România ar trebui mai des și mai aplicat să se facă informarea cetățenilor privind regulile ce se aplică cu privire la statutul străinilor din statele terțe și cetățenilor europeni. Pentru că și în România vin cetățeni europeni pentru rezidență iar noi nu avem o deplină înțelegere a politicilor guvernamentale cu privire la aceste aspecte.

Se face o confuzie, destul de gravă, privind acordarea cetățeniei, partea „sentimentală” legată de românii din statele vecine devenind, în timp, o mare problemă europeană. România nu a acordat cetățenia etnicilor români din țările vecine în interesul României, ci în interesul strict particular al persoanelor care au cerut cetățenia pentru a beneficia de libertatea de circulație în spațiul UE. Prin acordarea cetățeniei române noi am procedat la un export, nefericit, de infracționalitate în statele europene membre ale UE. Și nu doar acolo. Prea puțini noi cetățeni români au venit și rămas în România. Cu acordările de cetățenii s-a mărit numărul „românilor” deveniți indezirabili în statele europene. Am devenit campioni în a ne da singuri șuturi în fund. Acești cetățeni români „de strânsură” au emigrat în statele europene și au creat presiuni guvernelor acelor state în piața muncii, în sistemele de asigurări sociale, în sistemele medicale. Pe lângă cetățenii români de aceeași factură. Legislațiile respectivelor state nu erau pregătite să suporte șocurile. Modificările legislative cu privire la migrația forței de muncă în spațiul european, potrivit prevederilor Tratatului Comunității Europene, nu au putut preveni riscurile migrației clandestine și infracționale. Pentru că există o astfel de migrație clandestină care se poate ușor identifica în existența persoanelor care au rezidență în statele membre ale UE însă nu au mijloace de existență. Rezidența poate fi legală sau ilegală. David Cameron și cabinetul său știu că de la 1 ian. 2014 vor ieși la lumină rezidenții ilegali care făcând dovada unei activități lucrative temporare, până atunci, vor cere și vor primi - legea este de partea lor -, o asistență socială la fel ca cetățenii britanici.

Bănuiesc că britanicii au în atenție să oprească sau să reducă impactul unor astfel de situații. Pentru asta însă vor trebui să organizeze un mai bun control asupra migranților și să acționeze mai ferm împotriva celor care vor să rămână în Marea Britanie în sistem parazitar. Referirea la noi negocieri cu UE în această problemă cred că are în vedere ca măsurile pe care Marea Britanie le va lua să fie acceptate de celelalte state membre UE și recunoscute prin acte normative europene. Mi se pare corect și consider că România va trebui să sprijine astfel de demersuri. Pentru că România, la rândul ei, va deveni stat țintă pentru paraziții sociali din alte state. Pentru că și noi suntem deja stat țintă pentru migranți economici cu comportament infracțional din alte state, va trebui să ne comportăm mai ferm în interesul societății românești.

Presa română mănâncă iar rahat cu polonicul. După modul cum dezbat aceste probleme, jurnaliștii s-au poziționat de partea negativă a problemei. Presa română ar trebui să susțină migrația legală a forței de muncă, migrație care se poate desfășura doar dacă firmele britanice angajează personal din România nu prin plecarea lui „Gigel” în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă. „Gigel” dacă vrea loc de muncă să îl caute în țară sau la firmele autorizate să găsească locuri de muncă în străinătate. Când „Gigel” pleacă să caute loc de muncă în străinătate este, deja, un migrant ilegal iar statul care îl găsește parazitând prin localitățile lui trebuie să îl trimită acasă. Iar România nu ar trebui să se supere. Pentru că și în România va trebui să facem la fel.