David Cameron în Europa. Între „da, se poate” și „nu suntem de acord”.

Agerpres (aici).

Solicitările Marii Britanii (de fapt a politicienilor britanici) pentru a rămâne mai departe în Uniunea Europeană.

Foarte pe scurt ele sunt:

1. Guvernanța economică. David Cameron dorește ca integrarea zonei euro să nu se desfășoare în detrimentul pieței unice și al intereselor statelor membre care au decis să nu adopte moneda euro.

În acest scop, șeful executivului britanic cere o recunoaștere explicită a faptului că Uniunea Europeană are „mai mult de o monedă” și că orice schimbare decisă de statele din zona euro trebuie să fie „o opțiune și nu o obligație”.

Cum o iei, ideea este interesantă. Taie, dacă pot spune așa, pofta unor state cu influență de a obține mai mult și mai repede prin măsuri „dure”.

Exemple sunt. Multe. Victima este însăși „piața unică”, nu mai spun despre statele care au performanțe economice în alte domenii decât domeniile favorizate de statele „puternice”.

Noi am ales, la un moment dat, politica „alinierii”. Avem, nu avem treabă, ne aliniem. Putem sau nu face ceva, ne aliniem de parcă am putea face. De aici au răsărit tot felul de „minuni”. Guvernele noastre au căutat abia apoi „portițe de scăpare”. Parlamentul nostru a venit cu propriile idei și am ajuns la momentul în care descoperim că trăim într-o adevărată „harababură”. Una declarăm, alta putem face și cu totul altceva facem. Mințim, ascundem sub preș, înșelăm. Oalele sparte ne cad nouă în cap.

Deciziile Uniunii Europene se iau, că place sau nu, doar în clubul select al statelor din zona euro. Celelalte state au doar rol „consultativ”, participă (dacă sunt chemate) dar nu dispun. Fără a-și da acceptul, statele din afara zonei euro sunt obligate să se conformeze deciziilor statelor din zona euro. Este o problemă de suveranitate națională. Fără acceptul statului, presiunea de la CE devine o ingerință în sfera suveranității naționale.

Și aici este de discutat. Aspectul de mai sus are și multe, multe neplăceri. Poate produce pierderi. Tuturor dacă nu se acceptă o linie de conduită.

Avem o zonă euro însă nu avem o politică fiscală comună. Fiecare stat are dreptul de a juca cum vrea mușchii politicienilor lui în domeniul fiscal. Degeaba este moneda comună dacă nu există și fiscalitatea comună. Unificarea fiscală a tot fost cerută de statele din nordul Europei. Statele din sudul Europei s-au opus. Statele din estul Europei și-au construit fiscalitatea funcție de nevoile de dezvoltare. Noi avem o altă politică fiscală. O introducem din acest an și de anul viitor. Cu moneda noastră însă urmărind alinierea la reglementările UE privind moneda unică. Grecia are altă politică fiscală la care a fost obligată să umble sever din cauza derapajelor severe din ultimii ani. Grecia este în criză.

Pe undeva are dreptate Cameron. Marea Britanie este un stat foarte puternic din toate punctele de vedere iar politicile ei separate de ale UE și mai ales interesele ei economice comune cu alte state, unite în Comunitatea Națiunilor, numită în mod uzual și the Commonwealth, cer o abordare atentă a problemelor ce decurg din „piața comună europeană”.

Totuși, este o problemă care se poate negocia. UE va trebui să accepte că există mai mult decât o monedă care circulă în spațiul european și că unele state nu pot (pentru protejarea propriului interes) să accepte unele soluții economice sau de altă natură. Asta nu împiedică celelalte state ale UE care doresc o uniune mai strânsă să o realizeze.

2. Competitivitatea. Liderul britanic vrea ca UE să se concentreze pe creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă în Europa, astfel încât aceasta să devină mai competitivă.

Pentru atingerea acestui obiectiv, el cere o simplificare a reglementărilor europene cu privire la întreprinderi și realizarea pieței unice, în vederea asigurării depline a liberei circulații a capitalului.

La naiba, cererea este cât se poate de îndreptățită. Este cumva și o invitație către Europa-europenilor. UE este inegal dezvoltată și nu face suficiente eforturi pentru a se dezvolta echilibrat.

Ba, de ce să nu o spun, politicile privind migrația promovate de Marea Britanie, Franța, Belgia, Suedia, Germania, Italia dar și alte state sunt ostile acestui concept, sunt ostile dezvoltării echilibrate a statelor europene.

Păi cum naiba să nu fie așa din moment ce este atrasă forță de muncă de pe alte continente pentru a scădea cheltuielile cu forța de muncă pe plan intern și nu se promovează dezvoltarea echilibrată a pieței muncii intra-europene ?!

Cameron vorbește despre funie în casa spânzuratului. Pentru că ultima lui cerere este ostilă migrației de muncă intra-comunitare, migrația de muncă încurajată de Tratatul UE ! Migrația capitalului nu este suficientă pentru asigurarea competitivității. Asociată cu migrația forței de muncă în spațiul intra-comunitar însă, da. Pentru că se încurajează cultura muncii, se preiau cele mai bune practici privind munca și, mai ales, se face un transfer intra-comunitar de dezvoltare.

Subiectul poate fi negociat, este posibil să se ajungă la compromis, un compromis util.

3. Suveranitatea. În contextul în care Marea Britanie a considerat întotdeauna construcția europeană un proiect economic unic, Cameron dorește garanții că țara sa nu va fi antrenată într-o uniune politică. El mai cere ca Marea Britanie să fie exceptată de la obligația de a se îndrepta către 'o uniune mai strânsă', prevedere inclusă în primul articol al Tratatului UE.

Trebuie înțeles. Marea Britanie ar fi pusă în mare dificultate față de Comunitatea Națiunilor (the Commonwealth). Va fi pusă în dificultate și față de alte uniuni internaționale în care deține o poziție cheie.

Marea Britanie nu vrea să dea locul ei Uniunii Europene. O uniune mai strânsă în Europa, așa cum își doresc mai toate statele va face din Marea Britanie (dacă o acceptă) un actor de mâna a doua pe plan internațional. Ar duce, foarte probabil, la desființarea Comunității Națiunilor (the Commonwealth) !

Este iar de negociat. Sunt multe poziții ale unor state membre ale UE care diferă de prevederile Tratatului UE. Există excepții. Marea Britanie vrea o nouă serie de excepții după ce, la un moment dat, a acceptat unele prevederi. Mișcările „brutale” ale unor state „majore” din UE o deranjează și vrea o zonă de siguranță.

4. Imigrația. Considerând că presiunea exercitată de imigrație asupra serviciilor publice britanice este prea puternică, șeful executivului de la Londra dorește scăderea numărului cetățenilor din alte state membre ale UE care se stabilesc în Marea Britanie.

Această cerere nu poate fi acceptată. România nu o acceptă.

Cameron vrea o liberalizare a mișcării capitalurilor, a întreprinderilor (a doua lui cerere, legată de mișcarea capitalurilor !) însă vrea o mai mică mișcare a forței de muncă. Calculul este „pervers”. Este doar în favoarea Marii Britanii. Cu o economie mult mai competitivă, Marea Britanie vrea să „ocupe” teritorii economice prin favorizarea celor mai competitivi (adică ei !) în dauna celor „ocupați”. Nu se va băga în statele cu care este în concurență acerbă (la fel de competitive) însă există spațiul statelor din centrul și estul Europei unde englezii au un mare spațiu de manevră.

Dacă se poate ajunge la un compromis să se ajungă însă aceasta cu imigrația nu este de acceptat. Marea Britanie acceptă imigrația de muncă din statele Commonwealth însă se opune imigrației de muncă a UE, stabilită și protejată prin Tratatul UE. Este caraghios.

Până una-alta, britanicii au de ales. Vor trebui să își facă calculele cu seriozitate. Ieșirea din UE poate costa mai mult decât își doresc. Pot rămâne parteneri ai UE, cum sunt statele asociate - Elveția, Norvegia etc. -, posibil.

Cei care au mai multe date și au mai multe posibilități pot face mai mult. Oricum, fiecare stat din UE își va face propriile calcule înainte de a fi de acord sau nu cu David Cameron.