duminică, 23 ianuarie 2011

Băsescu și-a spus părerea. Atât.

Ieri, la ieșirea de la cumpărături, Băsescu a fost întrebat de reporterul RTv ce părere are despre hotărârea ICCJ cu privire la pensiile militarilor. Răspunsul a fost normal. Chiar este de mirare, când este vorba despre Băsescu și acuzele aduse de acesta Justiției care, în mintea lui, prin hotărârile ce le pronunță instanțele se obstrucționează „reformarea” României.




Nu este decât o soluție. Să fie respectată hotărârea Înaltei Curți”.

La insistența reporterului care îi atrage atenția că Guvernul a hotărât că recalcularea va merge mai departe pe temeiul Legii 119/2010, Băsescu a completat că

Nimic în afara hotărârii Înaltei Curți nu poate funcționa”.

Nu este o declarație oficială. Este o părere a unui om chestionat la ușa magazinului pentru un sondaj de opinie. Nu are caracter obligatoriu pentru nimeni. Poate, cel mult, să creeze impresia de empatie cu militarii rezerviști, un mesaj că el este alături de ei și îi înțelege. Eroare. El este cel care a inițiat și a dirijat acest „măcel”. Iar noi știm asta.

Cum vor reacționa Boc, Oprea, Igaș ? Simplu. Vor comunica că procesul de recalculare a pensiilor se va desfășura cu respectarea hotărârii ICCJ.

Legea 119/2010 prevede cum se va executa recalcularea, cu trimitere la Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii, la care se fac unele precizări cu privire la militari, polițiști etc. Mă refer aici la art. 3, 4, 5 și următoarele din lege care spun cum se calculează pensiile.

Practic, prin suspendarea HG 735/2010, se elimină obligativitatea pensionarilor militari de a cere adeverințe de venituri și să facă cererile de recalculare. Unele texte din HG suspendate sunt preluări din lege (fie Legea 119/2010, fie Legea 19/2000) însă suspendarea hotărâtă de instanță nu le atinge pe cele din lege. Așa că ... procesul va merge mai departe.

Singura acțiune concretă este acțiunea la instanța de judecată competentă potrivit Legii 119/2010, art. 7 alin (1) cu raportare la Legea 19/2000 art. 87 care stabilește că „ Decizia emisă în condițiile art. 86 alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.”

În legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii se prevede, la art. 171, că pensiile, inclusiv cele prevăzute în Legea nr. 119/2010, devin pensii în înțelesul acestei legi de la intrarea sa în vigoare. Ca atare, și contestarea deciziilor de pensionare care vin de la intrarea acestei legi în vigoare se va supune Legii 263/2010. Iar aici, legea nouă prevede la art. 149 și următoarele că procedura de contestare a deciziilor de pensionare are componenta administrativă - obligatorie - ce se soluționează în termen de 45 de zile și procedura judiciară care trebuie introdusă în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință a hotărârii Comisiei de contestație competente.

Chiar dacă deciziile de pensionare sunt datate în decembrie 2010, sub imperiul Legii 119/2010, comunicarea lor s-a finalizat în 2011, sub imperiul noii legi.

Totuși, se pare că și-au lăsat (bandiții din Guvernul Băsescu-Boc-Udrea-Isărescu) o mică portiță. Nu au abrogat, în mod expres, Legea 119/2010, chiar dacă în finalul legii sunt abrogate „orice alte dispoziții contrare”. Dracu știe ce au în cap.

În concluzie, cei care se bucură de „părerea” lui Băsescu au șansa să fie dezamăgiți. Cumplit.

5 comentarii:

Titus Chirila spunea...

Ceea ce spune Basescu n-are nicio importanta. Azi e alba, maine-i neagra, singurul criteriu al discursului sau e interesul de moment. E un mincinos fara simt al onoarei. O democratie sanatoasa ar trebui sa genereze anticorpii pentru anihilarea unor asemenea personaje catarate in functii de decizie. Din pacate 20 de ani de interese marunte ale politicienilor au permis ca drojdia sa iasa la suprafata. Basescu mai e azi in functie pentru ca se sprijina pe gasca compacta a invartitilor din politica si administratie. Nu avem mecanismele care sa-l acuze sau chiar sa-l aresteze pe el sau pe vreun ministru ce incalca in mod evident si voit Constitutia, legile sau hotararile judecatoresti.

Crăciun Florin spunea...

Titus,

Ai dreptate. Părerea lui a fost albă la cumpărături și manipulare grosolană ieri, la conferința de presă.

Teo Negura spunea...

N-a facut altceva decat sa astepte bsa vada din ce parte ii sufla vantul in pupa, iar cand a realizat ca i se-ntoarce scuipatul pe fata, a schimbat cursul. Cam asta e ipocrizia grosolana basesciana. Spre nenorocul lui, tot mai putina lume il mai crede...

Anonim spunea...

Frumuzache Eugen primul dv. sergent,localitaea Tudor Vladimirescu,Jud. Galati,tel.0720414263 cu respect!

Crăciun Florin spunea...

Eugen,

Ești o surpriză. Bun venit aici, pe blog. O să te sun.