luni, 12 septembrie 2011

UDMR preferă nechezolul

Nechezol - argou -, cafea în amestec cu înlocuitori, surogat de cafea (pe timpul comunismului ceaușist).

UDMR a făcut mare tam-tam la rectificarea bugetară. Nemulțumit de „șpaga” insuficientă ce se întrezărea, dar și de spaimele ciubucarilor din domeniul afacerilor cu consumabile pentru spitale bașca importatorii de medicamente scumpe bune pentru umflat buzunarul de partid udemerist, Cseke Attila coboară de pa „calul guvernării”, își ia pastrama de cal și pleacă în viața politică parlamentară mult mai liniștită. Acolo ridică doar mâna, la semnalul portocaliu de rigoare sau, dacă nu au pus de o mânărie cu PD-L, la semnalul „patriotic” dat de liderul UDMR prezent în sală. După ceva negocieri la sânge, printre care și condiția ca CNAS să treacă în subordinea ministerului pentru a putea implementa politicile guvernamentale la care UDMR a pus botul, plus „indicațiile prețioase” ale FMI, UDMR numește un alt ministru, de data asta medic și nu notar, care anunță cu mândrie ungurească „succesurile” obținute în negocierile cu CNAS și prezintă noua ordonanță de urgență care să „răspundă dinamicii reformei din sănătate”. De groază.

Ladislau Ritli, noul tovarăș ministru se prezintă în fața presei pe 7 septembrie 2011, cu o meclă serioasă și limbajul de lemn corespunzător:


„Bună ziua. Doamnelor și domnilor, este vorba despre un act normativ aprobat astăzi de Guvern, și anume Ordonanţa de urgenţă privind modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii. De ce am considerat că este vorba de un caracter de urgență în adoptarea acestui act normativ? Avem în vedere dinamica desfășurării reformei în sănătate, necesitatea ca fondurile, care sunt limitate, să fie gestionate eficient, necesitatea asigurării coerenței în distribuirea fondurilor și, nu în ultimul rând, necesitatea coordonării tuturor activităților și măsurilor care privesc sistemul sanitar, asumate cu FMI.
Consider că participarea tuturor partenerilor, inclusiv a celor de la Ministerul Sănătății, în elaborarea coordonată bugetului de venituri și cheltuieli este imperios necesară. Până astăzi, Ministerul Sănătății, care răspunde de coordonarea și controlul implementării politicilor de sănătate, prevăzute în programul de Guvernare, nu a avut instrumente de influență reală asupra definirii unor politici și elemente strategice financiare ale CNAS.
Prin acest act normativ propunem, subliniez, în condițiile păstrării autonomiei CNAS și al rolului sau funcției de coordonator principal de credite al președintelui CNAS, Ministerul Sănătăţii are rol de coordonator al CNAS în aplicarea politicilor, programelor guvernamentale în domeniul sănătății, adică o corelare a politicilor naționale de sănătate realizate de instituția noastră, Ministerul Sănătății, cu politicile financiare ale serviciilor de sănătate.
Cu ce instrumente se realizează această coordonare? După lungi tratative, respectiv întrevederi și discuții, am căzut de acord ca instrumentul să fie de avizare sau aviz conform, după caz, pe diferite elemente, și anume: pe proiectul de buget de venituri și cheltuieli al CNAS, rectificarea bugetului, proiecte de acte normative ale CNAS, planul de activitate și raportul anual, statutul, documentele de cooperare națională, CNAS raportează sau prezintă rapoarte trimestriale sau anuale Ministerului Sănătății, controlul la casele județene de asigurări, licitațiile naţionale în comun privind medicamentele specifice programelor naţionale. Ministrul Sănătăţii este invitat permanent al consiliului de administraţie, prezidează chiar, fără drept de vot.
CNAS răspunde mai departe, ca și până în prezent, în fața guvernului și a asiguraților, dar și în fața Ministerului Sănătății, pentru întreaga activitate. Numirea președintelui Casei rămâne exact ca și până în prezent.
Privind celelalte case de asigurări, care sunt în subordinea CNAS, respectiv Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, sunt valabile mai departe prevederile legale și organizații funcționale care privesc casele județene, dar aici se păstrează specificul fiecărei zone.
La nivelul Casei Transporturilor, Construcției, Turismului este nevoie de aviz conform al Ministerului Turismului. Deci, consider că, de fapt s-a realizat o normalitate între două instituții care sunt în același sistem și care nu sunt antagoniste, ci complementare”.

Ori este caraghios ori este prost. Fiind medic, înclin să cred că este caraghios. În plus observ ceva ce îl leagă de șeful lui, umil Boc, cu întrebările alea la care el dă răspunsul, răspunsuri pur și simplu caraghioase. Faptul că este un caraghios se vede și din răspunsurile date jurnaliștilor, unii mai insistenți. Avizele, instrumentele minune ale compromisului pedelisto-udemerist sunt scrise în ordonanță însă ... sunt negociabile în ședința de guvern în caz că ministrul nu cade la pace cu șeful CNAS ?! Ca la nebuni !

Un dialog de toată groaza:


„Reporter: Vreau să vă întreb despre acest aviz. Este consultativ sau obligatoriu ? Ce regim are?
Ladislau Ritli: Avizul conform este obligatoriu, avizul este consultativ. Capitolele care au fost enumerate au diferite note, deci sunt stipulate în acest capitol?
Reporter: Deci se poate face o modificare în bugetul CNAS cu aviz consultativ sau cu aviz obligatoriu? Adică este nevoie de avizul dvs pentru a se face o modificare?
Ladislau Ritli: Aviz simplu, în acest caz.
Reporter: Dacă dvs dați un aviz negativ, ce se întâmplă?
Ladislau Ritli: Renegociem. Acest act normativ… este oarecum obligatoriu să ne consultăm până când ajungem la un consens.
Reporter: Și dacă nu aveți aceeași părere ca și cea a reprezentanților CNAS ce se întâmplă?
Ladislau Ritli: Ministerul Sănătății este factorul coordonator deci contează probabil (?!) foarte mult părerea ministrului Sănătății.
Reporter: Dar este obligatoriu sau este după bunul plac? Dacă vrem să ascultăm de minister sau nu?
Ladislau Ritli: Nu, nu este după bunul plac al nimănui. Este un act pe care îl facem în consens și sunt convins că se poate ajunge la un consens. Nu avem interese adverse.
Reporter: În cazul în care nu se ține cont de avizul dvs și nu se dorește acea renegociere ce se întâmplă?
Ladislau Ritli: Ne consultăm și ne confruntăm până când ajungem la un consens. Putem să cerem și alte instrumente legislative, putem să cerem și părerea altor instituții - Ministerul Finanțelor - sau putem să discutăm în guvern acest lucru.
Reporter: Puteți cere și schimbarea președintelui CNAS?
Ladislau Ritli: Eu, personal, nu am/…/
Reporter: Nu, dar într-o astfel de situație?
Ladislau Ritli: Nu cred că este important acest lucru.
Reporter: Va fi secretar de stat în cadrul Ministerului?
Ladislau Ritli: Nu, are rang de secretar de stat dar este președintele CNAS, care este autonomă”.

Este mai mult decât clar. Guvernul incompetenților condus de Boc își propune să emită un act normativ prin care să satisfacă, politic, partenerul de guvernare maghiar însă situația reală va rămâne ca înainte de începerea crizei între cele două partide surori.

Cu această ocazie UDMR a plecat, bine de tot, de la etajul partidelor politice serioase, cu ștaif și a coborât în cocina porcilor unde se bălăcește cu mare satisfacție PD-L și UNPR. Să nu mai aud de UDMR și nu știu ce parteneriate ale PNL cu acești indivizi. Mi-ar provoca o mare scârbă. Iar eu țin la sănătatea mea.

Actualizare:

Iau de pe oficiosul guvernamental, Hotnews, un articol care are, de această dată, girul portocaliilor. Comentariul este semnat de Sorin Paveliu. Portocaliu intens. Ordonanța cu care se laudă UDMR este o monstruozitate juridică !

Niciun comentariu: